ÎCCJ, Secția penală, decizia din 26.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 147/2025 a Judecătoriei Târgoviște

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. și 213 alin. (1) și (4) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. În baza dispozițiilor art. 67 alin. (2) din C. pen.

raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, conform art. 66 alin. (1) 1 lit. a) din C. pen., pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. j) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 322 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa închisorii de 4 ani aplicată pentru infracțiunea de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în sensul că la pedeapsa închisorii cea mai grea de 4 ani s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii, perioada reținerii inculpatului, respectiv 24 ore, începând cu data de 18.09.2022, ora 18:00, până în data de 19.09.2022, ora 18:00. În baza dispozițiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce urmează să se execute după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa închisorii de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul României, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală a închisorii va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestuia.

2. În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen., care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 92 alin. (3) teza I și art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 92 alin. (3) teza II și art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primariei Bucsani (Parcul Dalles) sau Primăriei Bucsani (Sala de Sport) jud. Dâmbovița.

În baza art. 92 alin. (3) teza a II-a și art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei ca pe parcursul termenului de supraveghere să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse sau al săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen.

s-a dispus menținerea până la o nouă verificare conform legii, a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului din data de 29.09.2022 pronunțată în dosar nr. x/2016 (din care s-a disjuns cauza nr. 1414/295/P/2023), verificată și menținută ulterior asupra: 1. autoturismul marca x, an fabricație 2019, cu numărul de înmatriculare inițial DB30PRS, serie șasiu x, deținut în drept inițial de către C., iar ulterior de către B., având o valoare estimată la suma de 70.000 euro; 2. ceas de mână marca x, model x, aparținând inculpatului A., având o valoare estimată la suma de 10.000 EURO, depus la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Dâmbovița conform Dovezii seria x. 3. suma de 2000 de RON - 20 bancnote în cupiură de 100 RON, aparținând inculpatului A., depusă în contul ANABI deschis pe numele inculpatului la D., conform tranzacției de referință numărul 1985A0029 și a dovezii existente la dosar.

4. suma de 600 CHF - 6 bancnote în cupiură de 100 CHF, aparținând inculpatului A., depusă în contul ANABI deschis pe numele inculpatului la D., conform tranzacției de referință numărul 1985A0064 și a dovezii existente la dosar. În baza dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani: 32.987 CHF (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii), 13.347 EURO (echivalent în RON la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii) și 30.267 RON.

În baza art. 112 1 alin. (1) din C. pen., s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și s-a dispus confiscarea extinsă a următoarelor bunuri: - autoturismul marca x, an fabricație 2019, cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, deținut în fapt de către A. și în drept de către C., având o valoare estimată la suma de 70.000 EURO, pentru care inculpatul a falsificat inclusiv actele de vânzare-cumpărare; - imobilul tip casă de locuit construit în baza autorizației de construire cu numărul 69/14.11.2016 emisă de Primăria Comunei Bucșani la adresa din comuna Bucșani, sat Racoviță, strada x, nr. 378A, județ Dâmbovița, construit pe terenul numitei B. cu suprafața desfășurată de 234,97 m 2 , suprafața utilă de 193,74 m 2 și suprafață locuibilă de 120,88m 2 dispusă pe 2 nivele, respectiv parter și etaj, având suprafața construită a parterului de 120,60 m 2 , iar suprafața construită a etajului de 120,60 m 2 . S-a respins în rest solicitarea de confiscare ca neîntemeiată.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisului intitulat contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport privind autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x înregistrat la Primăria Orașului Găești la data de 26.09.2022. În baza art. 398, art. 404 alin. (4) lit. e) și art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în cuantum 10.100 RON (compusă din suma de 8.500 RON pentru faza de urmărire penală, suma de 800 RON corespunzător fazei de cameră preliminară și suma de 800 RON corespunzător fazei de judecată), suma fiind suportată după cum urmează: suma de 7.800 RON de către inculpatul A. și suma de 2.300 RON de către inculpata B.. Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc.

pen., onorariul avocatului din oficiu al persoanei vătămate E. (av. F., delegație nr. 5509/2024 - 940 RON, delegație nr. 1720/2024 - 560 RON) a fost avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în termen legal, au declarat apeluri inculpații A. și B. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 816 din data de 18 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, pe care a desființat-o în parte, cu privire la acest inculpat, și a pronunțat o nouă hotărâre după cum urmează: A fost descontopită pedeapsa principală de 4 ani, 4 luni și 20 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor: - pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., - pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A., în temeiul disp. art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., de la 4 ani închisoare, la 2 ani și 6 luni închisoare. A fost menținută pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, în temeiul disp. art. 322 alin. (1) din C. pen. În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (4) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare (4 luni și 20 de zile), inculpatul A. executând în final pedeapsa de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen. În baza art. art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) lit. a) și d) din C. pen. s-a impus inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Bucșani (Parcul Dalles)/Primăriei Bucșani (Sala de Sport) județul Dâmbovița. În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. cu privire la cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse sau săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare corespunzătoare exercitării căii de atac de către inculpatul A. au rămas în sarcina statului. II) În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata B. împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 26 februarie 2025 pronunțate de Judecătoria Târgoviște. Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul în cuantum de 565 RON pentru avocatul desemnat din oficiu persoanei vătămate urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc.

pen. a fost obligată apelanta inculpată B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales, avocat G., la data de 25.08.2025 . Prin încheierea nr. 630/RC din 15 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 816 din 18.07.2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024. A fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație a inculpatului A. îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen. numai în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism. Totodată, s-a reținut că susținerile vizând încălcarea dreptului la apărare formulate de recurentul-inculpat A. nu se subsumează cazului de casare invocat. În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, apărarea a susținut că fapta nu este tipică obiectiv, pentru următoarele considerente: În primul rând, a arătat că este unanim acceptat în doctrina relevantă faptul că, pentru a exista infracțiunea de proxenetism, trebuie să existe cel puțin două acte sexuale, cu (cel puțin) două persoane diferite.

Prin sintagma act sexual se înțelege raportul sexual, act sexual oral sau anal, precum și orice alt act de penetrare vaginală sau anală. Prin raportare la cele reținute de instanța de apel cu privire la modalitatea de săvârșire a infracțiunii de proxenetism de către inculpatul A., apărarea a susținut că se observă o evidentă sinecură a acuzării, care o identifică pe victima E. drept înregistrată în mod legal în cantonul Ticino, Elveția, ca maseuză independentă, ca urmare a obligativității înscrierii obligatorii a acesteia ca prostituată, conform dreptului elvețian aplicabil.

Astfel, în opinia apărării, pentru calificarea actelor de prostituție în sensul legii penale române, într-un stat în care aceasta este autorizată, este necesară invocarea legii străine aplicabile - în cauză legea elvețiană, cu precădere cea existentă în cantonul Ticino - existența în sine a infracțiunii de proxenetism depinzând în mod esențial de calificarea normelor juridice elvețiene cu privire la termenul prostituată, prin raportare la specificul situației de fapt, dar și coroborat cu declarația persoanei vătămate E. și cu înscrisurile depuse care atestă activitatea întreprinsă de către aceasta in concreto, pe teritoriul Elveției.

Potrivit art. 2 din Legea privind exercitarea prostituției (H.)' în cantonul Ticino, prostituția este definită ca orice activitate care presupune punerea la dispoziție a propriului corp sau efectuarea de manipulări corporale asupra clienților, ocazional sau ca meserie, cu sau fără întreținerea de raporturi sexuale, pentru plăcerea sexuală a acestora, în schimbul unei sume de bani sau a altor beneficii economice.

Recrutarea clienților este, de asemenea, considerată o formă de exercitare a prostituției." Astfel, apărarea a subliniat că în raport cu prevederile legii elvețiene invocate anterior și situația de fapt, prezentată inclusiv în cadrul declarației persoanei vătămate E., este evident faptul că activitatea desfășurată de către aceasta pe teritoriul Elveției, cu forme legale și supusă înregistrării obligatorii sub legea elvețiană, este de maseuza sado-maso (conform înscrisului depus la dosar, emanând de la entitatea juridică "I. SA", localul în care aceasta întreprinde activitățile de masaj sado-maso/B.D.S.M.), noțiune ce se subscrie totalmente termenului de prostituată avut în vedere de legea elvețiană aplicabilă invocată mai sus.

S-a mai arătat că apărările de fond asupra situației de fapt au fost înlăturate de instanțele de judecată prin utilizarea prezumțiilor, aspect care a condus la reținerea unei situații de fapt incompatibilă cu probele de la dosar (motivat de faptul că aspectul esențial al activității de prostituție practicate de victima E. este dedus prin inferență, nereieșind per se din probele administrate în cauză). Mai mult, apărarea a evidențiat inexistența unei activități sexuale de tipul actului sexual (conform accepțiunii legii penale române, descris supra), astfel că masajul practicat de către E. nu a presupus, în niciun moment, acte sexuale cu clienții care i-au contractat serviciile, fapt ce conduce în mod flagrant la eliminarea oricărei conexiuni cu specificitatea infracțiunii de proxenetism, prin inexistența înseși a prostituției.

Acest argument este susținut totodată de declarația dată de E., dar cu precădere de inexistența oricărei probe care să susțină contrariul din partea parchetului. A mai susținut apărarea că nu există nicio probă în întreg materialul rechizitoriului care să indice altceva decât înregistrarea (obligatorie și legală) a persoanei vătămate E. la autoritățile locale elvețiene drept prostituată, însă acuzarea nu face nicio referire la modalitățile exacte de practicare a prostituției de către persoana vătămată E. și nu indică niciun detaliu privitor la numărul de clienți care ar fi contractat presupusele servicii de prostituție ale acesteia. Astfel, în opinia apărării tocmai legalitatea practicării activităților de masaj erotic/B.D.S.M.

de către presupusa persoană vătămată, E., care invalidează în mod repetat, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în fața instanței în cursul cercetării judecătorești, statutul său de persoană vulnerabilă sau vătămată, vine să susțină necesitatea achitării recurentului cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism, motivat, în principal, de inexistența faptei, și, într-un subsidiar adiacent, de neprevederea penală a faptei, astfel cum reiese în mod clar din materialul acuzatoriu. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc.

pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 15.10.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel. Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de către recurentul-inculpat A. ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

vizează, în esență, lipsa tipicității obiective a infracțiunii de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., motivat de faptul că victima avea calitatea de maseuză sado-maso, noțiune ce se subscrie termenului de prostituată avut în vedere de legea elvețiană, însă nu și potrivit legii penale române în viziunea art. 213 alin. (4) din C. pen., întrucât activitatea de prostituție per se impune ca victima (prostituata) să întrețină acte sexuale cu 2 sau mai multe persoane, acte sexuale de pe urma cărora să obțină foloase financiare pe care ulterior să le remită proxenetului. Or, în cauză nu există nicio probă care să indice existența unei activități sexuale de tipul actului sexual (conform accepțiunii legii penale române) care să fi fost practicată de către E., întrucât masajul nu a presupus, în niciun moment, acte sexuale.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, precum și de la încadrarea juridică reținută de aceeași instanță, respectiv art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen. Astfel, în fapt și în drept, instanța de apel a reținut, în esență, că în perioada iulie 2013 - martie 2020, pe fondul unei relații de concubinaj, inculpatul A. a determinat-o pe numita E. să practice prostituția în beneficiul acestuia în Elveția, obținând în cauză foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen.

Fapta de care este acuzat inculpatul este reglementată de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen. și are următorul conținut: (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și la asigurarea licită a mijloacelor de existență, libertatea sexuală, demnitatea și integritatea corporală a persoanei.

Subiectul activ al infracțiunii de proxenetism nu este circumstanțiat, poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. Subiectul pasiv principal este statul, iar cel secundar persoanele "exploatate" prin practicarea prostituției. În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material constă într-una din următoarele acțiuni incriminate: determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Prin determinarea la practicarea prostituției se înțelege convingerea unei persoane să practice prostituția, iar prin înlesnirea practicării prostituției se înțelege ajutorul dat unei persoane să practice prostituția și se poate realiza sub orice foră și prin orice mijloace.

Obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției presupune obținerea de bani sau alte foloase materiale direct sau indirect din activitatea de prostituție. Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Urmarea imediată a infracțiunii constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială. Raportul de cauzalitate între acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Față de considerațiunile teoretice expuse și în raport cu situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în sensul că inculpatul A. a determinat-o pe numita E. să practice prostituția pe teritoriul statului elvețian, obținând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, Înalta Curte constată că fapta acestuia constituie infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen. În ceea ce privește criticile inculpatului, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Raportat la baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a evocat, în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., chestiuni ce antamează conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv al infracțiunii de proxenetism, care însă contravin situației de fapt reținute, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că tipicitatea obiectivă a infracțiunii nu se realizează, prin aceea că victima nu a întreținut acte sexuale cu două sau mai multe persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale, astfel cum presupune prostituția, întrucât aceasta avea calitatea de maseuză sado-maso.

Înalta Curte observă că aceleași critici au fost invocate și în fața instanței de fond și a instanței de apel, cea din urmă reținând că prin convorbirile telefonice se atestă faptul că pe teritoriul Elveției, martora E. întreținea relații sexuale, obținând diferite sume de bani, parte din acestea fiind trimise inculpatului A., fiind evident în contextul discuțiilor purtate cu inculpatul că întreținerea de relații sexuale nu viza doar o singură persoană". Totodată, instanța de apel a reținut că potrivit procesului-verbal de redare a ședinței de judecată din data de 19 septembrie 2022, cu ocazia declarației date în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgoviște, învestit cu propunere de arestare preventivă în dosarul nr. x/2016 (din care s-a disjuns cauza dedusă judecății), inculpatul A. a recunoscut că E. se prostituează pe teritoriul Elveției, susținerile inculpatului coroborându-se cu informațiile care rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta și E. (din care rezultă modalitatea de control și autoritate pe care o exercita inculpatul asupra martorei, care îi comunică sumele de bani obținute, inculpatul solicitându-i să-i fie aduse la cunoștință periodic, din convorbirea din 20 septembrie 2016, redată integral de prima instanță la fila x din sentință,

rezultând că inculpatul a determinat-o pe martoră la întreținerea de relații sexuale), datele furnizate de autoritățile din Elveția (potrivit cărora E. a fost înregistrată la Cluburi erotice din Elveția, potrivit J., în perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, E. a înregistrat următoarele înscrieri obligatorii ca prostituată 25.07.2019-28.07.2019 la Vian Pianul Scairolo 43, 6912 Pazzallo; 23.08.2019-26.08.2019 la Vian Pian Scairolo 43, 6912 Pazzallo; 03.09.2019-05.09.2019 la Vian Pian Scairolo 43, 6912 Pazzallo; 04.03.2020-11.03.2020 la K. în 6912 Pazzallo), și mențiunile referitoare la sumele de bani primite de inculpat prin intermediul instituțiilor de transfer rapid, direct sau prin interpuși, inculpatul cunoscând proveniența acestora.

De asemenea, s-a reținut că situația de fapt rezultă și din depozițiile numitei E. care a recunoscut faptul că a trimis sume de bani inculpatului A., respectiv faptul că aceasta practica prostituția în afara teritoriului României. În aceste condiții, văzând situația de fapt reținută de instanța de apel, anterior expusă, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism pentru care recurentul inculpat a fost condamnat. În această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt, instanța de apel stabilind cu autoritate de lucru judecat că victima a întreținut acte sexuale cu mai multe persoane, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, fiind determinată de inculpat.

Astfel, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora nu au fost indicate modalitățile exacte de practicare a prostituției de către persoana vătămată E. și niciun detaliu privitor la numărul de clienți, precum și cele referitoare la înlăturarea apărărilor de fond privind situația de fapt prin utilizarea prezumțiilor, întrucât constituie critici de netemeinicie a hotărârii atacate. Pe de altă parte nu prezintă relevanță în cauză înțelesul noțiunii de prostituată dat de legea străină, având în vedere că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că victima a întreținut relații sexuale cu mai multe persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale. În plus, apărarea pare să se contrazică în argumente, din moment ce o prostituată, potrivit legii elvețiene, poate să întrețină sau nu raporturi sexuale.

Referitor la calitatea de maseuză sado-maso, instanțele de fond au reținut că informațiile primite prin intermediul cooperării internaționale contrazic înscrisul depus de inculpatul A., care atestă că numita E. lucrează la L. încă din 18.01.2012, având în vedere că cel puțin în perioada 2020 - 2022 E. a fost înregistrată la alte două cluburi erotice, locații în care se prestează servicii sexuale. În concluzie, Înalta Curte constată că inculpatul, prin motivele invocate în cererea de recurs în casație, urmărește în realitate modificarea situației de fapt, aspect ce nu este posibil pe calea recursului în casație, în cadrul căruia se verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 189 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 816 din data de 18 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 189 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.