Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
4 februarie 2026

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.02.2026 — cale de atac împotriva deciziei nr. 1167/2022 a Curții de Apel Craiova

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8/23.06.2025 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul-revizuent A., privind sentința penală nr. 128/13.09.2013 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 357/18.11.2013 a Curții de Apel Craiova în dosarul x/2012 Împotriva acestei sentințe a formulat apel, persoana condamnată A.. Prin decizia penală nr. 1167 din 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către revizuentul-condamnat A.. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație revizuentul-persoană condamnată A., la data de 24.11.2025.

În cuprinsul cererii, revizuentul A. nu a indicat niciun caz de casare din cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. În susținerea cererii, revizuentul a făcut trimitere la probatoriul administrat în cursul procesului penal, criticând modalitatea de administrare a mijloacelor de probă, considerând că este nevinovat. Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19.01.2026, sub numărul 1239/101/2025. Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de revizuentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art.

438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conținutul cererii și cazurile de casare.

Potrivit art. 440 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen.: (1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. (4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc.

pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație. Înalta Curte constată că recursul în casație a fost promovat împotriva deciziei penale nr. 1167 din 21 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care a fost respins apelul declarat de revizuent împotriva sentinței penale nr. 8/23.06.2025 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta. Or, potrivit art. 434 alin. (2) lit. (a) din C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Așadar, cererea de recurs în casație nu este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care să fie soluționat fondul cauzei, pronunțată în calea de atac a apelului de către o curte de apel sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza celorlalte condiții de formă prevăzute de lege, motiv pentru care, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1167 din data de 21 octombrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - sectia penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1167 din data de 21 octombrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - sectia penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.