- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 4 februarie 2026
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.02.2026 — Prin sentința penală nr. 533/05.06.2025 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2024, printre altele, în temeiul art. 129 alin. (1) din C. pen. rap.…
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de partea civilă A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 533/05.06.2025 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2024, printre altele, în temeiul art. 129 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise de inculpatul B. în concurs cu faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat măsuri educative prin SP nr. 116/14.03.2024 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 11.04.2024, dosar nr. x/2023. În temeiul art. 129 alin. (1) din C. pen. și art. 124 alin. (3) din C. pen.
cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. s-a înlocuit măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an și 6 luni, aplicată inculpatului prin SP nr. 116/14.03.2024 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 11.04.2024, dosar nr. x/2023, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit b), c) și d), alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) (7 acte materiale), și art. 77 lit. a) (fapte din datele de 03.08.2023, 19.10.2023, 27.10.2023, 28.10.2023, 31.10.2023, 03.11.2023 si 06.11.2023); furt în scop de folosință, prevăzută de art. 230 alin. (1) din C. pen.
cu referire la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) (2 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C. pen. (fapte din datele de 29.10.2023 și 03/04.11.2023); conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) (fapte din datele de 29.10.2023 si 03/04.11.2023); toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 113 alin. (2) din C. pen. În temeiul art. 118 din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului C. măsura educativă a supravegherii, pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen.
- faptă din data de 28.10.2023 și complicitate la furt în scop de folosință, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 230 alin. (1), cu referire la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din C. pen., - faptă din data de 29.10.2023; ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 113 alin. (2) din C. pen. În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 alin. (1), (25) alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357, 1372 alin. (1) și 1382 din C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A. și au fost obligați inculpații B. și C., în solidar, fiecare dintre ei în solidar și cu partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, la plata către partea civilă a sumei de sumei de 10.304 RON, sumă la care se adaugă și dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 29.10.2023 și până la data plății efective.
În temeiul art. 276 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații B. și C. să plătească suma de 3850 RON fiecare, fiecare dintre ei în solidar și cu partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, către partea civilă A., reprezentând cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Prin decizia penală nr. 649 din 09 octombrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și de partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului -Sibiu împotriva sentinței penale nr. 533/05.06.2025 pronunțate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2024.
A fost desființată în parte sentința penală atacată numai sub aspectul netemeiniciei dispoziției de obligare la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare avansate de stat, precum și cele suportate de părțile civile, stabilite de instanța de fond în sarcina DGASPC Sibiu în solidar cu inculpații B. și C.. Au fost înlăturate dispozițiile instanței de fond privind obligarea părții responsabile civilmente -Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului -Sibiu în solidar cu inculpații B. și C. la plata: - sumei de 10.304 RON, cu titlu de despăgubiri civile, sumă la care se adaugă și dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 29.10.2023 și până la data plății efective către partea civilă A.; - sumei de câte 800 RON pentru fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat aferente soluționării cauzei în primă instanță; - sumei de 3850 RON pentru fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile A.. Au fost obligați inculpații B. și C. exclusiv la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare avansate de stat, precum și a cheltuielilor de judecată în favoarea părții civile A., stabilite de instanța de fond în sarcina acestora.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație partea civilă A., la data de 17.11.2025. În cuprinsul cererii, partea civilă A. nu a indicat niciun caz de casare din cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., sau argumente din care să rezulte incidența vreunui caz de casare expres și limitativ reglementat de aceste prevederi legale. Aceasta a invocat unul dintre motivele de casare prevăzute de C. proc. civ. în cazul căii extraordinare de atac a recursului (este vorba despre motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.-"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), învederând că, față de maniera în care sunt în prezent reglementate procedura și motivele recursului în casație, partea civilă nu poate uzita de această cale de atac extraordinară, mai ales după abrogarea majorității motivelor prevăzute de art. 438 din C. proc.
pen., or aceasta nu a fost voința legiuitorului când a prevăzut expres că partea civilă are posibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor definitive sub aspectul laturii civile. În susținerea cererii, revizuenta parte civilă a criticat soluția instanței de apel prin care inculpații B. și C. au fost obligați, exclusiv, la plata despăgubirilor privind latura civilă și a cheltuielilor de judecată față de partea civilă A., solicitând în consecință dispunerea obligării inculpaților B. și C., în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu la plata despăgubirilor privind latura civilă și a cheltuielilor de judecată față de partea civilă A.. A considerat că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că partea responsabilă civilmente nu ar răspunde în solidar cu cei doi inculpați, întrucât nu s-a dovedit că nu putea împiedica fapta prejudiciabilă.
De asemenea, argumentele prezentate de instanța de apel, respectiv afecțiunile minorilor, neimplicarea părinților, lipsa mijloacelor de constrângere a minorilor, nu erau de natură a înlătura răspunderea părții responsabile civilmente. Recurenta a apreciat că, față de împrejurarea că la momentul săvârșirii faptelor, inculpații minori se aflau în grija părții responsabile civilmente, se impunea obligarea acesteia, în solidar cu inculpații minori, la plata despăgubirilor materiale și a cheltuielilor de judecată. La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de către partea responsabilă civilmente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, solicitând respingerea în principiu, ca inadmisibilă a cererii de recurs în casație formulată de către partea civilă A., considerând că solicitarea părții civile ar viza exclusiv modul de soluționare a laturii civile, aspect care nu s-ar circumscrie niciunui caz de recurs în casație.
S-a mai arătat că recurenta parte civilă ar urmări în realitate, o reevaluare a situației de fapt și o reconsiderare a angajării răspunderii penale delictuale. Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și către celălalte părți din dosar. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12.01.2026, sub numărul 6139/306/2024. Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc.
pen., pentru următoarele considerente: Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.
Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod. Examinând cerea de recurs în casație formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc.
pen., a fost atacată cu recurs în casație decizia penală nr. 649 din 09 octombrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel. Deopotrivă, cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 17.11.2025, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată la data de 16.10.2025, la domiciliul procesual ales, . Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurenta A., în calitate de parte civilă în cauză.
Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele recurentei, numărul de dosar al cauzei în care a fost pronunțată hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului ales. În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., conform căreia cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cerere și motivarea acestora, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost respectată în cauză, deoarece în cuprinsul cererii de recurs în casație recurenta nu a indicat niciun caz de casare din cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din C. proc.
pen.. Apoi, susținerile referitoare la modul de soluționare a laturii civile, nu se circumscriu niciunui caz de casare din cele prevăzute expres de legiuitor. Aceste critici ce vizează, de fapt, modalitatea de individualizare a laturii civile, reliefează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced verificării pe calea recursului în casație. Cazurile în care se poate formula recurs în casație, prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., nu pot fi suplimentate cu motivele de casare prevăzute de C. proc. civ. pentru calea extraordinară de atac a recursului, având în vedere, pe de o parte, caracterul de cale extraordinară de atac a recursului în casație, care, prin urmare, nu poate fi exercitat decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, că nu sunt întrunite condițiile, prevăzute de art. 2 alin. (2) din C. proc.
civ., ale aplicării legii procesual civile în materie procesual penală, existând în materie procesual penală o reglementare de sine stătătoare a căilor extraordinare de atac. Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 649/2025 din data de 09 octombrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - sectia penală, în dosarul nr. x/2024. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 649/2025 din data de 09 octombrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - sectia penală, în dosarul nr. x/2024. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2026.