ÎCCJ, Secția penală, decizia din 03.02.2026 — cale de atac împotriva deciziei nr. 164/2025 a Curții de Apel Iași

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 532 din 25 septembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Iași a respins, în temeiul art. 600 1 din C. proc. pen., ca inadmisibilă, contestația la executare formulată pentru contestatorul A., în ceea ce privește sentința penală nr. 251 din 29 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2025. În baza art. 272 din C. proc. pen., a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 RON să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași și să rămână în sarcina statului, conform art. 275 alin. (6) teza I din C. proc.

pen. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe, condamnatul A. a formulat contestație. Prin decizia penală nr. 164/CJ din 10 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A., împotriva sentinței penale nr. 532 din 25 septembrie 2025, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2025, care a fost menținută. În temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., s-a aplicat contestatorului condamnat A. amendă judiciară în cuantum de 3.000 RON pentru abuz de drept procesual.

În temeiul art. 70 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 254/2013, rap. la art. 249 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., s-a înființat poprire asupra tuturor sumelor de bani primite de la terțe persoane de către contestatorul A. în contul său înregistrat la Administrația Națională a Penitenciarelor, de la data primirii prezentei decizii, în scopul achitării amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare în sumă totală de 3.350 RON, hotărârea fiind executorie cu privire la măsura asiguratorie a popririi. S-a sesizat comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Iași pentru a analiza posibila săvârșire de către condamnatul A. a abaterii disciplinare grave prev. de art. 108 alin. (8) din H.G.

nr. 157/2016 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat condamnatul contestator la plata sumei de 350 de RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea Curții de Apel Iași a fost comunicată la 31 decembrie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și contestatorului A., la locul de detenție. Împotriva hotărârii curții de apel, la data de 16 decembrie 2025 (data ștampilei de pe plic), a declarat recurs în casație contestatorul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc.

pen. În esență, recurentul a susținut că, prin decizia Curții de Apel Iași i s-a aplicat amenda judiciară în cuantum de 3000 de RON și i s-a pus poprire pe conturi și, totodată, s-a dispus sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iași pentru a analiza posibila săvârșire a abaterii disciplinare prev. de art. 108 alin. (8) din H.G. nr. 157/2016. Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la 23 decembrie 2025, iar termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. a expirat la data de 05 ianuarie 2026, fără ca la dosar să fi fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22 ianuarie 2026. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) din C. proc.

pen. era îndeplinită. La data de 02 februarie 2026 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. apare ca inadmisibilă în principiu, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. [decizia penală atacată este o hotărâre pronunțată în materia executării pedepselor, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casație potrivit art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen..]. Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive: Conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc.

pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d). Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs. Examinând cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A., sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că nu este respectată cerința prevăzută de art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc.

pen., calea extraordinară de atac fiind promovată împotriva unei hotărâri pronunțate în materia executării pedepselor, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casație. Astfel, potrivit art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, iar conform alin. (2) lit. c) al aceluiași articol, nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor.

Or, prin decizia penală nr. 164/CJ din 10 decembrie 2025, Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A., împotriva sentinței penale nr. 532 din 25 septembrie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată în ceea ce privește sentința penală nr. 251 din 29 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2025. Așadar, recurentul A. a formulat recurs în casație împotriva unei decizii pronunțate în procedura de executare a hotărârilor penale, prevăzută de art. 592 și următoarele din C. proc. pen., decizie prin care nu s-a soluționat fondul cauzei penale și care nu poate să atragă incidența niciunuia dintre cazurile de recurs în casație reglementate de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc.

pen. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care a statuat că "hotărârile definitive pronunțate în materia executării pedepselor nu dezleagă fondul cauzei penale, având în vedere că nu statuează asupra existenței faptei penale și a vinovăției inculpatului. Întrucât nu soluționează o acțiune penală ce are ca obiect o acuzație în materie penală, această categorie de hotărâri definitive nu poate să atragă incidența niciunuia dintre cazurile de recurs în casație reglementate de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen..

Or, calea extraordinară de atac analizată are ca obiect verificarea conformității cu regulile de drept aplicabile hotărârilor penale definitive care soluționează fondul cauzelor, în scopul respectării legilor și al uniformizării jurisprudenței, iar instanța de casare judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punctul de vedere al dreptului, prin instituirea recursului în casație acordându-se prioritate principiului legalității în raport cu principiul autorității de lucru judecat. În acest context, Curtea apreciază că nu se poate susține că părțile din procedurile care privesc executarea pedepselor se află în situații similare cu subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune în procesul penal, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc.

pen. nu aduc nicio atingere principiului egalității în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. În același sens, Curtea mai observă că, dintre categoriile de hotărâri menționate de dispozițiile art. 434 alin. (2) din C. proc. pen., numai cele prevăzute la lit. a), b) și e)-g) sunt susceptibile de a fi atacate cu apel." (Decizia nr. 265/17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 834 din 24 august 2022). Așadar, în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., decizia penală atacată fiind o hotărâre pronunțată în materia executării pedepselor, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casație, potrivit art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc.

pen. Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 164/CJ din 10 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 164/CJ din 10 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2026.