ÎCCJ, Secția penală, decizia din 29.01.2026 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 264/2024 a Judecătoriei Călărași

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 264 din 3 iulie 2024, Judecătoria Călărași a hotărât, printre altele, următoarele: În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

A constatat că faptele comise de inculpat sunt concurente și, în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 (șase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a interzis inculpatului, pe lângă fiecare din cele două pedepse principale cu închisoarea stabilite, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea respectivelor drepturi pe lângă fiecare din cele două pedepse cu închisoarea stabilite. Conform art. 65 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi să se execute din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen.

raportat la art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, care urmează a se executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (2) C. pen., a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei reținerilor pe o perioadă de 24 de ore, de la 12 mai 2020, ora 17:15, până la 13 mai 2020, ora 17:15 și de la 11 iunie 2020, ora 21:40, până la 12 iunie 2020, ora 21:40, respectiv a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 13 mai 2020 și până la 11 iunie 2020 și de la 12 iunie 2020 până la 29 ianuarie 2021. Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție și față de inculpatul B.. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.

a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri care au fost ridicate de către organele de cercetare penală cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor: tableta de culoare neagră, marca x, model x și tableta de culoare neagră, marca x, model x, cu seria x, aparținând numitei C. și utilizată împreună cu soțul său, inculpatul A.; telefonul mobil de culoare neagră, marca x, cu seria x, model x, aparținând numitei C.; telefonul mobil de culoare albă, marca x, cu seriile IMEI x și x, aparținând numitei C., toate ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la 12 mai 2020, în imobilul situat în municipiul Călărași, strada x x, numărul 15, apartament 14, județul Călărași.

A luat act că persoana vătămată D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen. a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.. În temeiul art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul A. la plata sumei de 5085 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3085 RON - aferentă fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel (alături de inculpatul B.) inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 824 din data de 22 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului A. de repunere a cauzei pe rol și, ca nefondat, apelul declarat de același inculpat împotriva sentinței penale nr. 264 din 3 iulie 2024 pronunțată de Judecătoria Călărași, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește solicitarea inculpatului A. de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, că, potrivit Deciziei HP nr. 79/2021, aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală, este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului. Or, potrivit relațiilor solicitate în faza apelului, în cauza invocată de către inculpat a fost începută urmărirea penală in rem, prin urmare nu sunt aplicabile aceste dispoziții.

Cu privire la solicitarea depusă după închiderea dezbaterilor, s-a constatat că denunțul invocat de către inculpat a fost formulat în legătură cu cauza 517/116/2023 aflată pe rolul Tribunalului Călărași, în care numitul A. are calitatea de inculpat. Potrivit Deciziei HP nr. 3/2018, efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.

Prin urmare, din moment ce denunțul a fost formulat în vederea valorificării în cauza nr. 517/116/2023 acesta nu poate fi invocat și în prezenta cauză, cererea de repunere a cauzei pe rol fiind astfel neîntemeiată. ***** Împotriva deciziei penale nr. 824 din data de 22 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat recurs în casație inculpatul A., demersul judiciar al recurentului fiind fundamentat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. În argumentarea acestui caz de recurs în casație, recurentul inculpat a susținut că, în dosarul penal nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Călărași, în care are calitatea de inculpat, a formulat, în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002, un denunț la D.I.I.C.O.T Călărași care s-a concretizat, urmând să-i fie aplicat beneficiul legal de reducere a pedepsei.

A mai arătat că, potrivit pct. 23 din Decizia Curții Constituționale nr. 383/2020 "(...) fiind esențialmente orientată spre individualizarea uneia sau mai multor pedepse, aplicabile pentru fapte determinate comise de martor (fie descoperite deja de organele judiciare la data formulării denunțului, fie aduse la cunoștința acestora de către martorul însuși), cauza legala de atenuare nu are, prin urmare, o existența juridică autonomă, ci este integrată unui proces penal determinat, având ca obiect fapte clar individualizate, comise de martorul denunțător la data formulării denunțului." Prin urmare, prin această decizie s-a stabilit că, în situația în care un inculpat are mai multe dosare penale pentru fapte concurente, iar, ulterior descoperirii acestor fapte, a formulat un denunț în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002 care s-a concretizat, beneficiul reducerii se aplică pentru toate faptele concurente și nu individual, doar într-o singură cauză penală.

În acest sens, recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 10 alin. (2) și (5) din C. proc. pen., susținând că, având în vedere considerentele Deciziei nr. 383/2020 a Curții Constituționale, a formulat cerere prin care a solicitat să se aplice în beneficiul său dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă instanța de apel a respins această solicitare, la fel cum a respins și cererea sa de repunere a cauzei pe rol. Or, fără a se pronunța asupra acestei ultime solicitări, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de inculpat, fără a reține în beneficiul acestuia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, menținând, practic, pedeapsa aplicată acestuia în fond.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea, în beneficiul inculpatului, a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a Deciziei nr. 383/2020 a Curții Constituționale, cu consecința diminuării corespunzătoare a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și a stabilirii unor noi pedepse. Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. respectă condițiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 noiembrie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc.

pen., a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținând, în esență, că problematica stabilirii pedepselor în alte limite decât cele legale, ca urmare a neaplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru argumente contrare celor statuate prin Decizia nr. 383/2020 a Curții Constituționale cu privire la imposibilitatea valorificării cauzei de reducere a pedepsei în două cauze distincte privind fapte concurente, se circumscrie, formal, cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. ***** Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, reține că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", susținând că instanța de apel, în mod nelegal, nu a reținut incidența prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind eronat că inculpatul nu poate beneficia de reducerea corespunzătoare a limitelor speciale de pedeapsă în două cauze penale distincte. Înalta Curte constată că, astfel formulată, critica recurentului inculpat aduce în discuție o chestiune de legalitate cu consecințe directe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, iar nu o chestiune de simplă apreciere a instanței de apel asupra criteriilor de individualizare, ce ar presupune reevaluarea probelor relevante în privința incidenței acestei cauze de atenuare a pedepsei.

În acest sens, reafirmând valabilitatea argumentelor de principiu expuse în jurisprudența constantă în materie, potrivit cărora reținerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane - aspect de fapt ce nu poate face obiectul cenzurii în recurs în casație -, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, nu este incidentă, însă, această ipoteză.

Spre deosebire de situația anterior menționată, instanța de apel a constatat în speță că denunțul formulat de inculpatul A. - care a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 - există, dar a fost valorificat într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Călărași, motiv pentru care nu s-ar putea da efect dispozițiilor art. 19 din același act normativ și în cauza de față, deoarece ar contraveni celor statuate prin Decizia nr. 3/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.

În acest sens, curtea de apel a reținut că denunțul invocat de către recurentul inculpat a fost formulat în legătură cu dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Călărași, astfel încât incidența cauzei legale de atenuare a pedepsei este limitată la infracțiunile care fac obiectul dosarului penal respectiv și nu poate produce efecte și asupra infracțiunilor deduse judecății în cauza distinctă de față. Astfel configurate, argumentele instanței de apel ridică o problemă de drept, circumscrisă limitelor în care trebuie valorificată o cauză de atenuare a pedepsei, motiv pentru care și analiza în recurs în casație trebuie să vizeze, la rândul său, chestiunea de drept echivalentă, asupra căreia instanța supremă a statuat anterior, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 3/2018 și care are consecințe directe asupra legalității pedepsei aplicate recurentului.

În acest sens, contrar argumentelor expuse de instanța de apel, din considerentele ce fundamentează dezlegarea prealabilă regăsită în decizia anterior amintită, rezultă că efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 se produc inclusiv în ipoteza în care persoana este judecată în cauze penale distincte având ca obiect infracțiuni concurente, cu condiția ca denunțul și facilitarea tragerii la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave să fi intervenit înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății respectivelor cauze și în considerarea acestora.

În acest sens, în considerentele hotărârii prealabile, s-au reținut următoarele, în ceea ce privește ipoteza unei pluralități de cauze distincte având ca obiect infracțiuni concurente: "(..) martorul va beneficia de cauza de reducere pentru toate infracțiunile comise numai în măsura în care demersul său de denunțare și facilitare a vizat, în mod efectiv, fiecare dintre cauzele în care sunt cercetate aceste infracțiuni, indiferent de stadiul lor procesual.

(…) interpretarea logică a textului conduce la aceeași concluzie, a incidenței cauzei de reducere a pedepsei exclusiv în dosarul (ori, după caz, dosarele) în care martorul a înțeles să se prevaleze de instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată." Așadar, statuarea instanței supreme în sensul că autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente, se referă exclusiv la ipoteza în care cauzele penale respective au ca obiect infracțiuni descoperite sau săvârșite ulterior denunțului.

În legătură cu aceste ipoteze în decizia amintită se precizează expres că: "A recunoaște efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, și în cazul infracțiunilor comise anterior datei formulării denunțului, dar nedescoperite la acea dată și neavute în vedere la formularea denunțului, echivalează, în primul rând, cu ignorarea concluziilor desprinse din interpretarea logico- gramaticală a normei legale, astfel cum au fost anterior detaliate. În al doilea rând, a admite incidența acestui beneficiu în cazul infracțiunilor concurente nedescoperite la data denunțului înseamnă a accepta, implicit, că legiuitorul a intenționat să atribuie martorului care adoptă conduita prevăzută de art. 19 din lege beneficiul reducerii pedepsei într-un număr nedeterminat de cauze și complet independent de conduita martorului denunțător în acele cauze.

(...)A fortiori, a recunoaște efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, și asupra pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente comise de către martor ulterior datei denunțului, echivalează cu a încuraja participantul la o infracțiune care a formulat, anterior, un denunț pentru alte infracțiuni grave, să persiste în conduita de nesocotire a ordinii de drept și să comită, la rândul său, alte fapte penale, cu un grad de pericol social chiar mult sporit. Or, o atare concluzie este inacceptabilă și reclamă, o dată în plus, interpretarea dispozițiilorart.

19 în sensul în care norma consacră o cauză legală de reducere a pedepsei cu aplicare limitată la cauza în legătură cu care a intervenit atitudinea de denunțare și facilitare a martorului care a săvârșit o infracțiune, nu și în cauze distincte, chiar dacă au ele ca obiect infracțiuni concurente." În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 383 din data de 18 iunie 2020 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat constituționalitatea interpretării date prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 de către instanța supremă, prin hotărârea prealabilă anterior menționată.

În cauza de față, astfel cum s-a reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel, denunțul prin care inculpatul A. a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 a fost formulat atât în cursul procesului penal ce a făcut obiectul cauzei de față, cât și al procesului penal ce face obiectul dosarului nr. x/2023 (numărul acestei ultime cauze fiind indicat eronat în motivarea recursului în casație). Această situație corespunde ipotezei formulării denunțului în considerarea mai multor dosare vizând infracțiuni concurente (aflate pe rolul unor instanțe diferite) și în care inculpatul a înțeles să se prevaleze de instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Or, într-o atare ipoteză, potrivit statuărilor obligatorii ale instanței supreme, este incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Faptul că inculpatul ar beneficia sau, după caz, a beneficiat deja de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă într-o altă cauză având ca obiect o infracțiune concurentă nu constituie un impediment în aplicarea cauzei de reducere a pedepsei și în prezenta cauză, raționamentul juridic contrar, valorificat de altfel și de instanța de apel învestită în speță, fiind neconcordant cu interpretarea obligatorie dată normei legale amintite, prin Decizia nr. 3/2018 a instanței supreme, cu consecințe inevitabile asupra limitelor speciale de pedeapsă incidente și a legalității înseși a pedepsei efectiv aplicate.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare invocat, precum și limitele rejudecării în calea de atac a recursului în casație, ce nu permit reindividualizarea pedepsei aplicate prin raportare la limitele speciale de pedeapsă legal stabilite, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A., va dispune casarea deciziei penale recurate numai cu privire la soluția dispusă față de inculpatul A. și, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Se va dispune, totodată, anularea MEPI nr. 328/2024 emis de Judecătoria Călărași la data de 22 mai 2025, față de inculpatul A.. Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen., luând în considerare particularitățile cauzei, starea de detenție în care se află recurentul inculpat și soluția dispusă, de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, Înalta Curte apreciază necesară luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 211 alin. (1) din C. proc. pen. În acest sens, reține că rejudecarea cauzei în apel nu are consecințe asupra subzistenței, la acest moment procesual, a hotărârii de condamnare pronunțate în primă instanță, chiar nedefinitivă, prin care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni grave contra persoanei și nici asupra periculozității persoanei recurentului, relevată de suspiciunea implicării sale în săvârșirea altor fapte grave, ce fac obiectul dosarului nr. x/2023 al Tribunalului Călărași.

Prin urmare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului în faza rejudecării apelului, dar și prezența inculpatului în fața instanței de apel, Înalta Curte apreciază că este necesară luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data de 29 ianuarie 2026, până la data de 29 martie 2026, inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) din C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) din C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, în vederea asigurării efective a scopului măsurii preventive, va impune inculpatului să respecte și următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a orașului Călărași decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 215 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. În baza art. 215 alin. (4) din C. proc.

pen., supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de organul de poliție din cadrul municipiului Călărași. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate. Văzând dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 824 din data de 22 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la soluția dispusă față de inculpatul A. și, în aceste limite, trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel București. Anulează MEPI nr. 328/2024 emis de Judecătoria Călărași la data de 22 mai 2025. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 214 din C. proc. pen., dispune luarea față de inculpatul A. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data de 29 ianuarie 2026, până la data de 29 martie 2026, inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) din C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) din C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a orașului Călărași decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 215 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. În baza art. 215 alin. (4) din C. proc. pen., supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de organul de poliție din cadrul municipiului Călărași. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2026.