ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 138 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare, în total 3 ani și 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, în total 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate, în condițiile art. 60 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reținerii, a arestului preventiv și arestului la domiciliu, începând cu data de 5 octombrie 2016, până la 3 aprilie 2017 inclusiv.

S-a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpații B. și A. a fost revocată prin Decizia nr. 25/C/CJ din data de 11 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea specială de la inculpații B. și A. a următoarelor bunuri și sume de bani: autoturism x cu număr de înmatriculare x, având seria șasiu x an de fabricație 2012 aparținând inculpatului B.; autoturism x având seria șasiu x și număr de înmatriculare x an de fabricație 2007, înmatriculat pe numele inculpatului B.; autoturism x cu număr de înmatriculare x serie șasiu x, an de fabricație 2010 aparținând inculpatului A.; suma de 1.075 euro, aparținând inculpatului A. ce a fost consemnată la dispoziția organelor judiciare pe numele inculpatului, conform recipisei seria x numărul x, din data de 6 octombrie 2016; de la inculpatul B. suma de bani reprezentând diferența dintre valoarea bunurilor sechestrate și sumele de 64.639 euro, 14.608 RON și 9009 CHF.

2 În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii instituite prin: Ordonanța nr. 235/P/2016 din data de 9 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, și Ordonanța nr. 620/P/2016 din data de 25 ianuarie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, asupra bunurilor mobile aparținând inculpaților B. și A. În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta să fie comunicată Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

A fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 150/A din 30 martie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 25 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2017.

A fost desființată în parte sentința apelată și rejudecând, s-a reținut în favoarea inculpatului A. dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, înlăturând sporul.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de la 2 ani, la 1 an și 9 luni închisoare. S-a redus și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (actualmente prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019) de la 3 ani, la 2 ani și 5 luni închisoare. S-au recontopit pedepsele și s-a dispus executarea celei mai grele de 2 ani și 5 luni închisoare, sporite cu 7 luni, în total inculpatul A. având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare. 3 În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să se supună măsurilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. S-au impus inculpatului obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., respectiv: a) să urmeze un curs de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung sau Consiliului Local Câmpulung. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva Deciziei penale nr. 150/A din 30 martie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul B. a declarat recurs în casație, la data de 25 iunie 2020.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", recurentul inculpat a susținut că se impune achitarea sa pentru ambele infracțiuni pentru care a fost condamnat (infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de spălarea de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.), întrucât faptele săvârșite de către acesta, așa cum au fost reținute în decizia de condamnare, nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în motivarea cererii de recurs în casație s-a arătat că faptelor săvârșite de către inculpatul B. în calitatea de soț al numitelor C. și D. le lipsește cerința tipicității, în raport de ceea ce legiuitorul a înțeles să sancționeze prin introducerea în corpus-ul normei de incriminare a sintagmei "obținerea de foloase de pe urma practicării prostituției", în condițiile în care inculpatul a fost căsătorit cu cele două persoane, iar cheltuielile au fost direcționate către necesitățile cuplurilor. S-a concluzionat astfel că fapta primirii de către un soț a unor sume de bani de la soția care practica prostituția nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiuni de proxenetism, chiar și în cazul în care s-a făcut dovada că sumele de bani erau folosite, în parte, de către inculpați în mod exclusiv, legiuitorul înțelegând să sancționeze prin dispozițiile tezei a 3-a forma de parazitism social specifică celor care practică prostituția și nu tranzacțiile financiare dintre soți.

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., recurentul inculpat a arătat că fapta de a folosi banii dobândiți din săvârșirea infracțiunii de proxenetism pentru a achiziționa diverse bunuri nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare a banilor întrucât nu se poate vorbi de o disimulare a originii ilicite a banilor, pe de o parte, autoturismele fiind achiziționate cu scopul exclusiv al folosirii sau revânzării ulterioare, iar, pe de altă parte, apartamentul fiind achiziționat cu scopul exclusiv al folosinței.

S-a susținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 418/2018, s-a stabilit că dobândirea sau deținerea ce constituie două din modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii de spălare a banilor sunt în realitate situații de fapt rezultate în mod inevitabil din comiterea infracțiunii din care provin bunurile dobândite sau deținute, și nu acțiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârșite de autorul infracțiunii predicat la un moment ulterior consumării acestora, pe baza unei rezoluții infracționale distincte. Așadar, prin natura lor, dobândirea și deținerea bunurilor provenite din săvârșirea unor infracțiuni, de către subiectul activ al infracțiunilor în cauză, nu pot fi disociate de infracțiunile predicat și prin urmare, nu pot fi analizate ca infracțiuni separate.

La rândul său, modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni, de către subiectul activ al infracțiunii în cauză, este o acțiune ce poate fi realizată ulterior momentului consumării infracțiunii predicat, potrivit unei rezoluții infracționale distincte, însă prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în scopul obținerii acestor bunuri, este o activitate mai degrabă firească, ce nu presupune în sine existența unei noi rezoluții de natură infracțională. Aceasta întrucât, în mod logic, dobândirea licită sau ilicită a unor bunuri se face în scopul folosirii lor, de regulă, conform destinației acestora.

Așadar, simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unor infracțiuni, de către subiectul activ al infracțiunii săvârșite nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula proveniența bunurilor obținute din infracțiuni.

Prin urmare, reținerea ca și infracțiune distinctă a oricăreia din faptele de dobândire, deținere și folosire de bunuri care provin din săvârșirea unei infracțiuni, în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile, implică o tragere la răspundere penală a acestuia, pentru săvârșirea acelorași fapte.

Concluzionând, recurentul inculpat B., prin raportare la Decizia nr. 418/2018 a Curții Constituționale, a învederat instanței că se impune achitarea sa întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 2 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație.

Dezbaterile asupra recursului în casație au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat B. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat și susținând, totodată, că faptele săvârșite de către acesta, așa cum au fost reținute în decizia de condamnare, nu sunt prevăzute de legea penală.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin Sentința penală nr. 138 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia recurată la pedeapsa principală de 4 (ani) și 4 (luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reținându-se că inculpatul B. a determinat-o pe martora D., actuala sa soție, să practice prostituția, iar în perioada 2010 - 2016 a obținut în mod repetat foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către aceasta și, totodată, în aceeași perioadă a obținut sume de bani în mod repetat de la martorele C. (fosta soție a inculpatului) și E., care s-au prostituat în statele Uniunii Europene în beneficiul său, dobândind în total de la cele trei femei, sumele de 64.639 euro, 14.608 RON și 9.009 CHF, printr-un număr total de 133 de tranzacții financiare. Totodată, în perioada în perioada 2010 - 2016, din sumele de bani obținute din infracțiunea de proxenetism (cel puțin sumele de 64.739 euro, 14.608 RON și 9.009 CHF), în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestora (din infracțiunea de proxenetism), a achiziționat autoturisme în valoare totală de 79.000 euro și a plătit suma de 2000 de euro, cu ocazia încheierii, împreună cu soția sa, D., a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare cu numitul F. pentru un apartament din Câmpulung, pentru suma de 25.255 euro, prin introducerea lor într-un circuit financiar aparent legal.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat (proxenetism și spălare de bani), instanța de apel realizând de altfel o analiză corespunzătoare sub acest aspect, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 157 RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM