Decizia nr. 55/2026 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 1292/2025 a Tribunalului București

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1292 din 16 decembrie 2025 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 47 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale al Tribunalului București cu referire la condamnatul A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus înaintarea, de îndată, a prezentului dosar Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului și a fost avansat din fondurile MJ, în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut, în esență, că pe rolul instanței a fost înregistrată contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului București cu privire la punerea în executare a pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată condamnatului A., în baza sentinței penale nr. 187/03.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 14/03.02.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul căreia fusese emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4/03.02.2022.

În susținerea contestației s-a arătat, în esență, că persoana condamnată a fost arestată în Italia la data de 15.02.2022, în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare române, iar autoritățile judiciare italiene au comunicat hotărârea pronunțată la data de 05.04.2022 de Curtea de Apel Veneția - secția a II-a penală, definitivă la 12.04.2022, prin care s-a refuzat predarea persoanei solicitate și s-a recunoscut sentința penală nr. 187/03.05.2019, dispunându-se executarea pedepsei în Italia, cu deducerea perioadei executate de la 02.04.2015 la 30.06.2015. De asemenea, s-a menționat că, la data de 20.05.2025, autoritățile italiene au transmis certificatul privind stadiul executării pedepsei, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Veneția.

În aceste condiții, s-a solicitat analizarea situației juridice create prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile italiene și dispunerea măsurilor ce se impun cu privire la mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 187/03.05.2019. În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. Tribunalul București a constatat că, prin contestația formulată, se invocă un impediment la executare în legătură cu sentința penală nr. 187/03.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerarea faptului că hotărârea a fost recunoscută de autoritățile italiene, iar pedeapsa se execută în Italia.

Prin urmare, apreciind că, în raport cu natura cererii, competența de soluționare aparține instanței care a pronunțat în primă instanță hotărârea ce se execută, iar nu instanței de executare, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza privind contestația la executare formulată de Tribunalul București - secția I penală - Departamentul executări penale a fost înregistrată pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19 decembrie 2025, sub nr. x/2025.

Verificând competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că a fost sesizată în mod greșit, impunându-se trimiterea contestației la executare formulată de Tribunalul București - secția I penală - Departamentul executări penale la Tribunalul București, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl reprezintă contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului București, cu privire la punerea în executare a pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată condamnatului A., prin sentința penală nr. 187/03.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 14/03.02.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4/03.02.2022.

În contextul imposibilității punerii în executare pe teritoriul României a mandatului emis, la data de 11.02.2022 a fost emis mandatul european de arestare nr. 14/2022 și cererea de dare în urmărire internațională nr. 14/2022. Condamnatul a fost arestat în Italia la data de 15.02.2022, iar prin hotărârea din 05.04.2022 a Curții de Apel Veneția - secția a II-a penală, definitivă la 12.04.2022, s-a refuzat predarea și s-a dispus recunoașterea hotărârii române, cu executarea pedepsei în Italia. Ulterior, la data de 20.05.2025, autoritățile italiene au transmis certificatul privind stadiul executării pedepsei, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Veneția.

Prin contestația la executare dedusă judecății s-a solicitat, în esență, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4/03.02.2022, precum și retragerea mandatului european de arestare nr. 14/2022 și a cererii de dare în urmărire internațională nr. 14/2022, având în vedere că hotărârea de condamnare a fost recunoscută de autoritățile italiene, iar pedeapsa este în curs de executare. Cazurile în care se poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 lit. a) - d) din C. proc. pen.. Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo împiedicare cu privire la hotărârea care se execută.

Prin împiedicare la executare se înțelege existența unei cauze legale care determină imposibilitatea punerii în executare sau a continuării executării unei hotărâri. Înalta Curte reține că demersul astfel formulat nu vizează constatarea unei împiedicări în executarea pedepsei, în sensul că executarea ar fi imposibilă ori ar fi fost întreruptă, ci privește consecințele recunoașterii hotărârii de condamnare de către autoritățile italiene asupra formelor de executare emise în România, referitoare la pedeapsa închisorii. În aceste condiții, cererea are ca obiect măsuri referitoare la actele și formele de executare, a căror verificare și, după caz, retragere/anulare intră în sfera atribuțiilor instanței de executare.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, care, prin decizia penală nr. 24 din 28 februarie 2022 (dosar nr. x/2021), pronunțată într-o cauză similară, a reținut că recunoașterea hotărârii române de către autoritățile italiene și dispunerea executării pedepsei în Italia nu reprezintă o împiedicare la executare, iar solicitarea nu privește nici neclaritatea dispozitivului hotărârii, nici imposibilitatea executării acesteia. Or, potrivit dispozițiilor privind punerea în executare a hotărârilor pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, prevăzute de art. 553 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de executare este, după caz, Tribunalul București sau tribunalul militar.

Se constată, totodată, că anterior, prin sentința penală nr. 786 din data de 21 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca nefondată, o contestație la executare formulată pe aceleași motive de judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale al Tribunalului București. Această împrejurare este reținută ca element de context privind parcursul procedural al cauzei și modul în care a fost înțeleasă competența în raport cu un demers identic.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de Tribunalul București - secția I penală - Departamentul executări penale împotriva sentinței penale nr. 187 din data de 03 mai 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 14 din 03 februarie 2022, la Tribunalul București, spre competentă soluționare. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE: Trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de Tribunalul București - secția I penală - Departamentul executări penale împotriva sentinței penale nr. 187 din data de 03 mai 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 14 din 03 februarie 2022, la Tribunalul București, spre competentă soluționare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2026.