Decizia nr. 543/2025 — ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 647 din 21 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 3054/P/2022 din 13 februarie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. 105/II/2/2023 din 26 aprilie 2023 a procurorului șef al aceleiași secții, și a obligat pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că, în conținutul plângerii formulate, petentul A. nu a învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în declarații sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a identificat indicii în sensul exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu și nici probe suplimentare ce se impun a fi administrate, motiv pentru care a constatat că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate. Împotriva încheierii nr. 647 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată, în drept, pe dispozițiile prevăzute de art. 503 alin. (3) din C. proc.

civ., fiind nemulțumit de soluția pronunțată în cauză. În concret, a apreciat că atât ordonanțele emise în cauză, cât și încheierea atacată sunt nemotivate, iar autoritățile judiciare nu au analizat toate infracțiunile sesizate și nu au administrat toate probele necesare pentru verificarea aspectelor sesizate. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente: Prealabil, se constată că petentul a invocat, în drept, dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare în C. proc. civ. Potrivit art. 2 din C. proc.

civ., ce poară denumirea marginală "Aplicabilitatea generală a C. proc. civ..", "(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.". Având în vedere că prezenta contestație în anulare este formulată de contestatorul A. împotriva unei încheieri care a avut ca obiect plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, reglementată de art. 341 din C. proc. pen., se constată că natura juridică a cauzei este una penală, împrejurare care determină incidența dispozițiilor C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că legiuitorul a reglementat în mod expres calea extraordinară de atac a contestației în anulare în art. 426 și următoarele din C. proc.

pen., astfel încât dispozițiile acestui act normativ, cu caracter special, sunt cele incidente în cauză și urmează a fi analizate cu prioritate. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestație în anulare, precum și a dispozițiilor art. 432 din C. proc. pen., care stabilesc procedura de judecare, rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva hotărârilor penale definitive prin care, în ciclul ordinar, s-a soluționat fondul cauzei (acțiunea penală/civilă), respectiv cele pronunțate în apel sau, după caz, și în funcție de distincțiile de la art. 426 din C. proc. pen., rămase definitive în primă instanță, în condițiile prevăzute de art. 551 din C. proc.

pen. Ca atare, încheierea contestată nu se subsumează hotărârilor judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea contestației în anulare. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. O atare constatare atrage inadmisibilitatea cererii formulate și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 426 din C. proc. pen. și art. 431 alin. (2) din C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 647 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023. În atare condiții, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 647 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023. Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2025.