ÎCCJ, Secția penală, decizia din 26.11.2025 — Prin ordonanța nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire…

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prevăzut de art. 321 din C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 323 din C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, la data de 17.01.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a înregistrat, sub nr. x/2020, plângerea persoanei vătămate A. care a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul B., din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura Centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu întocmirea și transmiterea unei adrese către instanța de judecată în dosarul penal nr. x/2014, în care ar fi atestat în mod fals că toate înregistrările/interceptările fuseseră realizate de către unitatea de parchet, deși din mijloacele de probă ale dosarului rezulta teza contrară, a efectuării acestor activități de către Serviciul Român de Informații.

Argumentele persoanei vătămate au constat în aceea că o parte din actele de interceptare/înregistrare telefonică au fost realizate în baza mandatelor de siguranță națională emise de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce ar fi trebuit să atragă nulitatea absolută a actelor procedurale subsecvente întocmite în baza acestor mandate, avându-se în vedere și emiterea, în cursul judecății apelului, a deciziei Curții Constituționale a României nr. 51/2016. Prin ordonanța nr. 99/321/P/2020 din 06.05.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, dosarul nr. x/2020 a fost trimis la data de 04.04.2022, pe cale administrativă, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. x/2022. Din actul de sesizare și înscrisurile probatorii a rezultat că persoana vătămată a fost cercetată în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2013 al Direcției Naționale Anticorupție, fiind trimisă în judecată și condamnată definitiv la pedeapsa închisorii, în dosarul penal nr. x/2A014 al Curții de Apel București.

Pe fondul cauzei, prin sentința penală nr. 17/02.02.2015 a Curții de Apel București, persoana vătămată a fost condamnată la pedeapa rezultantă a închisorii de 22 de ani, soluție modificată prin decizia penală nr. 234/A/7.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — secția Penală prin care s-a admis apel formulat de persoana vătămată și s-a dispus, printre altele, condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii de 12 și 2 luni închisoare. În cursul activităților de urmărire penală, au fost administrate mijloace de probă constând în efectuarea unor activități de supraveghere tehnică, concretizate în întocmirea unor procese-verbale de redare.

În procedura camerei preliminare și a cercetării judecătorești au fost analizate mijloacele de probă atât din perspectiva legalității, cât și a loialității administrării probatoriului, nefiind relevate elemente factuale care să conducă la o anulare, infirmare, restituire sau orice altă astfel de măsură de către instanța de judecată. Criticile persoanei vătămate vizând modalitatea expunerii unor date în cuprinsul unui răspuns formulat de către unitatea de parchet către instanța de judecată nu pot fi acceptate ca fiind circumscrise sferei ilicitului penal, în lipsa conturării unor probatorii care să releve dincolo de orice îndoială rezonabilă că funcționarii au urmărit sau acceptat producerea unui prejudiciu al intereselor și drepturilor procesuale ale persoanei vătămate.

În ceea ce privește pretinsele consemnări nereale ale procurorului în cuprinsul unei adrese a situației de fapt și de drept rezultată din activitățile de urmărire penală, se reține că infracțiunea de fals intelectual presupune, sub aspectul laturii subiective, ca funcționarul să aibă reprezentarea atestării unor aspecte nereale în cuprinsul actului procedural, fapta săvârșită cu intenție directă sau indirectă, însă din situația de fapt expusă de persoana vătămată nu au rezultat împrejurări concrete care să releve o atitudine subiectivă de constituire a unor probe false în sensul acuzațiilor formulate. Inexactitatea unor date consemnate în cuprinsul unui răspuns adresat instanței de judecată nu poate face implicit obiectul unei anchete penale, urmând ca acestea să fie analizate cu prioritate procedurile de judecată, respectiv în camera preliminară și pe fondul cauzei, prin corelarea acestora cu celelalte date existente la dosarul cauzei.

În concluzie, procurorul de caz a apreciat că, din cele invocate în actul de sesizare și înscrisurile probatorii, nu au rezultat date concrete care să conducă la conturarea săvârșirii unor elemente de tipicitate ale unor infracțiuni de serviciu sau de fals. În subsidiar, s-a avut în vedere că, referitor la infracțiunile care fac obiectul cauzei, a intervenit prescripția răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) și d) din C. pen., având în vedere că pentru infracțiunea de abuz în serviciu pedeapsa prevăzută este de până la 7 ani închisoare, pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, pedeapsa prevăzută este de până la 5 ani închisoare, iar actele materiale s-au consumat/epuizat la data de 09.05.2016 (data pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-ar fi avut în vedere datele rezultate din adresa din data de 28.04.2016 a Direcției Naționale Anticorupție).

Împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior. Prin ordonanța nr. 64/II-2/2025 din data de 21 aprilie 2025 a procurorului șef al secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 99/321/P/2020 din 20.01.2025. Procurorul ierarhic superior, examinând plângerea petentului, ordonanța și actele dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 339 alin. (1) din C. proc.

pen. a constatat că procurorul de caz a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Astfel, a apreciat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste asupra inexistenței factorilor de natură a întrezări necesitatea unei suplimentări a probațiunii sau a formulării unor concluzii diferite. În acest context, a arătat că procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor în mod coroborat.

În concret, prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată în cauză a fost suficientă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. Ca urmare, referitor la aspectele menționate în plângerea împotriva soluției, s-a subliniat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale. În consecință, s-a considerat că soluția de clasare emisă este legală și temeinică. ***** Împotriva soluției de clasare, în termen legal, petentul A. a formulat prezenta plângere.

Prin plângerea formulată, petentul și-a arătat nemulțumirea cu privire la soluția de clasare dispusă, susținând, în esență, că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă și că materialul existent la dosar a fost analizat într-un mod deficitar și, ca atare, s-ar impune infirmarea ordonanței de clasare, solicitând completarea și reluarea cercetărilor penale pentru toate cele trei infracțiuni, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, petentul a considerat că începe să curgă un nou termen de la data introducerii plângerii penale, subliniind că pentru infracțiunea de abuz în serviciu nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Cu privire la temeiul în baza căruia a fost dispusă soluția de clasare, petentul a subliniat că acesta este art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală și nu reținerea prevederilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2025, stabilindu-se prim termen de soluționare a plângerii la data de 01.10.2025, când cauza a fost amânată la cererea petentului în vederea pregătirii apărării, pentru termenul din data de 29.10.2025, când s-a amânat cauza în vederea respectării principiului continuității completului de judecată, motivat de imposibilitatea obiectivă de prezentare a judecătorului de cameră preliminară desemnat cu soluționarea cauzei și ulterior pentru termenul din 26 noiembrie 2025. Cu prilejul dezbaterilor, s-au luat concluziile parchetului asupra plângerii penale de față, care a susținut că elementele din cuprinsul sesizării și a actelor dosarului conduc la concluzia că fapta nu există, fiind incident cazul de clasare prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc.

pen. Mai mult, cu privire la presupusele infracțiuni ce constituie obiectul cauzei, a susținut că a intervenit prescripția răspunderii penale, caz în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Examinând plângerea formulată de petentul A., pe baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte - Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: În cauză, se reține că, prin ordonanța nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, menținută prin ordonanța nr. 64/II-2/2025 din data de 21 aprilie 2025, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 16 lit. a) din C. proc.

pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prevăzut de art. 321 din C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 323 din C. pen., întrucât faptele nu există. În esență, în cauza de față, s-a reținut că petentul A. a solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen.

și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu întocmirea și transmiterea unei adrese către instanța de judecată în dosarul penal nr. x/2014, în care ar fi atestat în mod fals că toate înregistrările/interceptările fuseseră realizate de către unitatea de parchet, deși din mijloacele de probă ale dosarului rezulta teza contrară, a efectuării acestor activități de către Serviciul Român de Informații, de natură să atragă nulitatea absolută a actelor procedurale subsecvente întocmite în baza acestor mandate. În concret, așa cum s-a reținut și prin ordonanța de clasare dispusă în cauză, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că petentul A. critică în realitate modalitatea expunerii unor date din cuprinsul unui răspuns formulat de către unitatea de parchet către instanța de judecată.

Din analiza ordonanței de clasare emisă în cauză și examinând actele dosarului, se constată că în mod întemeiat în cauză organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există, argumentele procurorului de caz vizând în concret constatarea că acuzațiile formulate de petent nu relevă din împrejurările concrete o atitudine subiectivă de constituire a unor probe cu conținut fals care să facă obiectul unei anchete penale și să contureze elementele de tipicitate ale vreunei infracțiuni, reținute în actul de sesizare. Astfel, în mod întemeiat procurorul de caz a reținut că nu existe fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare.

Prin urmare, în cauză, s-a constatat că nu există indicii rezonabile cu privire la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, presupus a fi fost comise de magistratul procuror individualizat în plângerea penală, întrucât faptele nu există, dispunându-se în consecință clasarea cauzei în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Judecătorul de cameră preliminară reamintește că pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la presupunerea rezonabilă că, în cauză, s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

Așadar, în lipsa oricăror indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, simpla nemulțumire subiectivă a unei părți ori subiect procesual, față de o măsură sau o soluție dispusă într-o procedură judiciară ori administrativă, nu poate constitui temeiul angajării răspunderii penale a persoanelor reclamate. Ca urmare, se constată că o astfel de situație ca cea reclamată de petent nu legitimează, eo ipso, demersul său la organul de urmărire penală, în cauza de față nerezultând existența unor acte sau fapte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a infracțiunilor reclamate. Așa cum în mod corect a apreciat și procurorul în ordonanța atacată, Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activități cenzurate în procedurile prevăzute de C. proc.

pen. și supuse controlului procurorului ierarhic superior, instanței de judecată, controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Indiferent de încadrarea lor în drept, acuzațiile aduse se circumscriu exclusiv contestării modalității de exercitare atribuțiilor de serviciu, în situațiile invocate. În aceste coordonate, în cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că în mod corect procurorul a reținut incidența cazului de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în lipsa unor indicii și elemente care să justifice existența vreunei fapte cu caracter penal. Așadar, în lipsa oricăror indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că nu se identifică în speță vreo încălcare a dispozițiilor legale de natură a atrage incidența sancțiunii nulității, în condițiile prevăzute de art. 281 sau 282 C. proc.

pen. Pentru considerentele expuse, constatând ordonanța atacată ca fiind legală și temeinică, neexistând motive pentru desființarea acesteia, așa cum a solicitat petentul prin plângerea de față, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că probele administrate în dosarul de urmărire penală nu confirmă faptele sesizate și că în mod corect a fost reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, menținută prin ordonanța nr. 64/II-2/2025 din data de 21 aprilie 2025 a procurorului șef al secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 261/P/2022 (99/321/P/2020) din data de 20 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, menținută prin ordonanța nr. 64/II-2/2025 din data de 21 aprilie 2025 a procurorului șef al secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 26 noiembrie 2025.