ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei ordonanțe, petentul A., prin mandatar B. a formulat plângere la procurorul șef-secție, care, prin ordonanța nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025 a dispus respingerea acesteia.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și Criminalistică a reținut următoarele:

La data de 06.05.2021, la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a înregistrat, sub nr. x/2021, plângerea persoanei vătămate A. care a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C., cu privire la modul de instrumentare și soluționare a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

În concret, din actul de sesizare a rezultat că, în dosarul penal de mai sus, nu au fost efectuate cercetări efective, nu au fost audiate toate persoanele care aveau cunoștință despre situația de fapt, fără a exista nicio explicație din partea organelor de urmărire penală cu privire la utilitatea probatoriului, nu au fost efectuate expertizele tehnice și grafologice solicitate de persoana vătămată și au fost efectuate schimbări juridice de natură să atragă constatarea intervenției prescripției răspunderii penale, toate acestea conducând la pronunțarea unor soluții de clasare.

Totodată, persoana vătămată a precizat că dosarul penal a fost instrumentat de către mai mulți ofițeri de poliție judiciară din cadrul Poliției Sectorului 1 București, sub conducerea și supravegherea procurorului de caz C., care nu a luat măsuri de soluționare cu eficientă si celeritate a cauzei în virtutea atribuțiilor sale de conducător al organelor de poliție judiciară, urmărind astfel o favorizare a făptuitorilor cercetați în dosar.

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea 49/2022, la data de 23.03.2022, dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost trimis pe cale administrativă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.

Prin ordonanța nr. 878/P/2022 din 07.12.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală unde s-a înregistrat sub nr. x/2023, dată fiind împrejurarea funcționării magistratului procuror C. în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Față de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenței faptelor, date fiind considerentele expuse mai jos.

Din actul de sesizare și din înscrisurile depuse în probatoriu a rezultat că persoana vătămată a formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. x/2015, prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de serviciu și de fals pretins săvârșite de funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în activitatea de autorizare a construcției unui imobil cu nerespectarea procedurilor legale.

Prin ordonanța nr. 12571/P/2015 din 06.09.2019 emisă de procurorul de caz C. s-au dispus, printre altele:

- schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu în neglijență în serviciu și clasarea cauzei cu privire la această faptă pe temeiul intervenției prescripției răspunderii penale;

- disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals intelectual.

În baza dispoziției de disjungere a procurorului de caz, s-a format dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind repartizat ulterior procurorului D. și trimis spre cercetare la Poliția Sectorului 1 București - SICE.

Prin ordonanța nr. 9487/P/2019 din 14.02.2024 s-au dispus, printre altele, clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, pe temeiul lipsei prevederii faptei în legea penală, și al infracțiunilor de fals intelectual și neglijență în serviciu, pe temeiul intervenției prescripției răspunderii penale.

Față de acuzațiile formulate de către persoana vătămată, s-a reținut, în primul rând, că magistrații procurori trebuie să beneficieze de imunitate funcțională în ceea ce privește acțiunile întreprinse cu bună-credință în realizarea obligațiilor lor profesionale sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Interpretarea legii, evaluarea faptelor sau aprecierea probelor nu trebuie să fundamenteze tragerea la răspundere penală, cu excepția situațiilor în care se reține reaua-credință.

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că persoana vătămată este nemulțumită de modul în care au fost efectuate activitățile de urmărire penală de către ofițerii de poliție și procurorul de caz C., însă, față de aserțiunile persoanei vătămate, nu este suficient a critica într-o notă subiectivă modul de apreciere și interpretare a ansamblului probator al cauzei ori al prevederilor legale aplicabile de către magistratul procuror, ci este necesară o conturare a relei-credințe în efectuarea actelor de urmărire penală, care să fie susținută de elemente probatorii certe, care să se coroboreze și să înlăture prezumția de nevinovăție dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel de acțiuni care să releve o rea intenție nu sunt susținute de niciun element probatoriu, astfel încât actele procedurale întocmite cu ocazia cercetărilor pretins abuzive din cursul urmăririi penale își păstrează aparența de legalitate și temeinicie, iar ceea ce subzistă până la proba contrară este activitatea de urmărire penală exercitată în condiții de legalitate de către organul de urmărire penală, respectiv activitățile de administrare a probelor, evaluarea acestora și dispozițiile de trimitere în judecată avându-se spre reprezentare vinovăția persoanelor acuzate.

În afara celor expuse mai sus, se reține că orice acuzație sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de orice natură este necesar a fi susținută, pe de o parte, de un probatoriu cert, solid, care să releve existența unei fapte din sfera ilicitului penal, respectiv din categoria celor de serviciu, astfel cum au fost ele descrise de către persoana vătămată, iar pe de altă parte să înlăture, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prezumția de nevinovăție a persoanei reclamate.

Așadar, raportat la modul în care magistratul procuror a efectuat activitatea de urmărire penală, respectiv a aplicat normele procesuale în cauza cu care a fost învestit, dispunând soluții de admitere/respingere a cererilor de probatoriu ori a propunerilor organului de cercetare penală, s-a apreciat că nu au fost relevate elemente de natură să conducă la stabilirea unei rele-credințe a acestuia, iar argumentele persoanei vătămate sunt neîntemeiate, subiective și lipsite de probe certe care să conducă dincolo de orice îndoială la concluzia că acesta și-a exercitat atribuțiunile de serviciu cu rea-credință.

În concluzie, s-a apreciat că, din cele invocate în actul de sesizare și înscrisurile probatorii, nu au rezultat date concrete care să conducă la conturarea săvârșirii unor elemente de tipicitate ale unor infracțiuni de serviciu sau contra înfăptuirii justiției, astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare.

Sub aspectul condițiilor de fond, în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidența disp. art. 16 lit. a) C. proc. pen., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicații pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activității de urmărire penală.

La data de 10.06.2025 (se are în vedere data menționată pe plicul de depunere la oficiul poștal), petentul A., prin mandatar B. a formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângere împotriva ordonanței nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. C19 C. pen., cu prim termen de judecată la data de 23.09.2025, pentru când s-a atașat dosarul de urmărire penală.

În esență, plângerea petentului se referă la o analiză greșită a procurorului în ordonanța contestată, greșita încadrare juridică dată faptelor analizate de procurorul împotriva căruia a înțeles să formuleze plângere penală, neadministrarea de probe de către organul de urmărire penală.

Preliminar, referitor la formularea plângerii de către petent la judecătorul de cameră preliminară, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen., se observă că ordonanța nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025 i-a fost comunicată la data de 19.05.2025, semnând de primire mandatarul B. .

Potrivit art. 269 alin. (1), (2) și 4 C. proc. pen., când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

În raport cu data comunicării ordonanței mai sus menționate, ultima zi în care petentul mai putea să formuleze plângere la judecătorul de cameră preliminară era 09.06.2025. Cu toate acestea, se observă că data de 09.06.2025 era o zi nelucrătoare, fiind a doua zi de Rusalii, motiv pentru care ultima zi în care petentul mai putea formula plângere la judecătorul de cameră preliminară este data de 10.06.2025.

Având în vedere că, potrivit art. 270 alin. (1) C. proc. pen., actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poștal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen, iar petentul a depus plângerea la oficiul poștal în ultima zi a termenului, respectiv în data de 10.06.2025, judecătorul de cameră preliminară apreciază că aceasta este formulată în termenul prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu precădere, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime și dispozițiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Judecătorul de cameră preliminară constată că deși prin plângerea formulată, petentul se referă atât la ordonanța nr. 67/II-2/2025 din 09.05.2025, emisă de procurorul șef-secție, demersul judiciar al petentului nu poate viza, în realitate, decât soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, iar nu soluția dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condițiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluția prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen., "Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât și din conținutul dispozițiilor art. 341 alin. (5/1) din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluției atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluția procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiții de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 340 C. proc. pen. și nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuții de verificare și cenzurare a legalității soluției de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii și menținerea integrală a soluției atacate, situație în care ordonanța de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual și procedural atacat în condițiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă și în speță), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parțială a ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară concluzionează că soluția de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanță, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., iar nu ordonanța prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condițiile prevăzute de art. 339 din C. proc. pen.

Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară nu o va respinge ca inadmisibilă, atâta vreme cât petentul, în cuprinsul plângerii, a adus critici atât ordonanței de clasare, cât și ordonanței prin care s-a respins plângerea formulată.

În continuare, verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică.

Așa cum s-a arătat mai sus, obiectul prezentei cauze este dat de ordonanța din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Analiza ansamblului actelor de urmărire penală determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate că acuzațiile expuse în plângerea petentului dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acestuia față de activitățile de urmărire penală efectuate de către ofițerii de poliție și procurorul de caz C..

Criticile petentului privesc așadar, în esență, conduita pe care organele de urmărire penală ar trebui să o adopte în administrarea respectivei cauze, probele ce ar trebui, în aprecierea petentului, administrate în cauză și legalitatea soluțiilor dispuse, precum și încălcarea abuzivă a legii de către procurori, dar fără a se preciza în mod concret care dispoziții legale ar fi fost încălcate de către aceștia.

În contextul acestor susțineri ale petentului, judecătorul de cameră preliminară reține că acesta a criticat, în mod esențial, activitatea desfășurată de organele de urmărire penală, fără a se invoca, însă, un minimum de elemente obiective care să releve, distinct de actele propriu-zise, în ce a constat acțiunea sau inacțiunea pretins ilicită, concret imputată magistratului și ofițerilor de poliție.

Or, administrarea unei cauze penale cade exclusiv în sarcina organului judiciar căruia i-a fost repartizată spre soluționare, iar cenzurarea soluțiilor dispuse de magistrați-procurori se poate realiza numai în formele și procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanșat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.

Prin actualul demers, petentul urmărește cenzurarea soluțiilor pe alte căi și prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru eventuale infracțiuni legate de modul în care își desfășoară activitatea judiciară trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar măsurilor și soluțiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecății.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor emise de procuror sau a hotărârilor pronunțate de judecător în litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează eo ipso și în absența oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală

Independența judecătorului - garanție fundamentală a înfăptuirii justiției - la fel ca și independența procurorului - în soluțiile dispuse, presupune, printre altele, ca ei să nu fie supuși unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunțate, respectiv pe soluțiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părților ar lipsi de conținut prevederile constituționale și legale referitoare la statutul judecătorului și procurorului ori independența lor.

În cauza de față, conduita imputată se înscrie, în mod incontestabil, în exercițiul normal al atribuțiilor specifice funcțiilor judiciare deținute, de a căror esență este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea și interpretarea normelor de drept pertinente și, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raționamentul juridic pe care s-au grefat soluțiile sau conduitele adoptate, magistratul ar fi adoptat conduite contrare legii, de natura a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulțumire, inerent subiectivă, a petentului față de soluțiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraților.

Critica petentului vizând absența actelor de urmărire penală și neadministrarea vreunei probe înainte de a se dispune soluția în cauza dedusă judecății, nu poate fi reținută de judecător întrucât existența unui caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale [art. 16 alin. (1) C. proc. pen..] poate fi identificată din chiar conținutul plângerii penale cu care organul judiciar a fost sesizat, fără a fi necesară efectuarea vreunor alte acte de urmărire penală sau administrarea vreunor probe, așa cum este cazul în speță.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere aspectele statuate, cu caracter obligatoriu pentru organele judiciare, de Curtea Constituțională a României în considerentele Deciziei nr. 68/2017, mai exact, în paragraful 101:

"Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanță clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză. Cu alte cuvinte, dacă se constată că, de exemplu, fapta denunțată nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] sau că a intervenit amnistia ori prescripția [art. 16 alin. (1) lit. f)], procurorul va dispune prin ordonanță soluția de clasare, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Curtea reține că, așa cum s-a explicat și în doctrină, acest caz de clasare poate interveni în oricare dintre fazele în care se află dosarul, prin raportare la începerea sau nu a urmăririi penale, a dobândirii calității de suspect sau a celei de inculpat. Dacă intervine după ce sesizarea este verificată și declarată admisibilă sub aspectul condițiilor de fond și de formă, dar din conținutul ei rezultă fără echivoc incidența unui caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, clasarea are natura juridică a unei soluții de neurmărire, iar dacă soluția de clasare intervine după începerea urmăririi in rem, clasarea are valențele unei soluții de netrimitere în judecată."

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., prin mandatar B., împotriva ordonanței de clasare din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., prin mandatar B., împotriva ordonanței de clasare din data de 05 martie 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 (669/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 18 noiembrie 2025.