ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2025

Asupra plângerii de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 46, art. 50. art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din C. proc. pen.:

Pentru a se dispune în acest sens, s-a reținut că prin sentința penală nr. 493 din data de 22.12.2014 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2012 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului G. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 433 din data de 03.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2012 (definitivă) s-a dispus, printre altele, admiterea apelului declarat de inculpatul G., în urma rejudecării, acestuia fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și lit. c) C. pen. 1969.

Totodată, s-a arătat că au fost desemnați lichidatori judiciari pentru persoanele juridice inculpate în dosarul nr. x/2019 și respectiv nr. 1268/89/2017 ale Tribunalului Vaslui: pentru S.C. H. S.R.L. Vaslui - lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență I., pentru S.C. J. S.R.L. - lichidator judiciar K. și pentru S.C. L. S.R.L. Vaslui - lichidator judiciar K..

Prin încheierea din data de 30.10.2020 a Tribunalului Vaslui, Biroul executări penale pronunțată în dosarul nr. x/2012 (fără cale de atac), s-a constatat că erau desemnați lichidatori judiciari pentru persoanele juridice în dosarul nr. x/2019 și nr. y/2017 ale Tribunalului Vaslui și s-a dispus, în temeiul disp. art. 35 alin. (2) din Lg. 353/2013, desemnarea de lichidatori judiciari pentru continuarea procedurii de dizolvare a societăților inculpate persoane juridice.

S-a menționat că în cauză nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât, s-a constatat că petentul își exprimă propriile convingeri cu privire la existența acestora și nu rezultă niciun minim de indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistrații judecători anterior menționați.

Astfel, deși în materie penală este posibilă atât teoretic cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către magistrați în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Astfel, pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați.

În ceea ce privește activitatea magistraților procurori și judecători, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și al celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.

Altfel spus, un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

Prin ordonanța nr. 86/II-2/2025 din data de 03 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul G. împotriva ordonanței de clasare nr. x din 05.05.2025.

La data de 29.07.2025 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul G. împotriva ordonanței din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Judecătorul de Cameră Preliminară, analizând plângerea formulată de petent pe baza materialului probator efectuat în cauză și prin prisma motivelor invocate, constată că aceasta este nefondată, iar soluția procurorului este legală și temeinică.

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Conform art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a avut în vedere plângerea formulată de petentul G. împotriva judecătorilor care au soluționat dosarele nr.: x/2012, y/2019 și 1268/89/2017.

Se constată, din cuprinsul plângerii formulate, că petentul este nemulțumit de modul în care judecătorii au soluționat dosarele nr.: x/2012, y/2019 și 1268/89/2017, însă, acesta nu a descris, în concret, faptele care formează obiectul acestora și nu a indicat vreun mijloc de probă, astfel că procurorul de caz nu a identificat fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Potrivit art. 341 alin. (51) din C. proc. pen.: Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Totodată, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât, controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În acest sens, se constată că, prin ordonanța din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., printre altele, clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen., în legătură cu soluționarea dosarelor nr. x/2012 nr. 370/89/2019 și nr. 1268/89/2017 de către magistrații judecători A., B. și C., D., E. și F..

Totodată, prin ordonanța nr. 86/II-2/2025 din data de 03 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul G. împotriva ordonanței de clasare nr. x din 05.05.2025.

În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția adoptată de parchet prin ordonanța din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală este legală și temeinică, aspect confirmat de ordonanța nr. 86/II-2/2025 din data de 03 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la aspectul esențial care a determinat adoptarea acestei soluții de către procurorul de caz, se reține faptul că plângerea formulată de către petent nu conține elementele necesare pentru individualizarea faptelor cu conotație penală pretins comise de către persoanele menționate în cuprinsul acesteia.

De altfel, în chiar plângerea prin care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară, petentul menționează că este nemulțumit de faptul că s-a dispus clasarea, susținând doar că se opune măsurilor dispuse de magistrații judecători în cadrul dosarelor ce le-au fost repartizate spre soluționare.

Exercitarea de către magistrați a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuție de serviciu încălcată și prevăzută de legislația primară, după cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuție nu poate fi confundată cu rezultatul desfășurării activității de jurisdicție, împrejurare care nu intră sub incidența legii penale.

Judecătorul de cameră preliminară reține că, aspectele învederate de către petent nu conduc la antrenarea răspunderii penale a magistraților, atâta vreme cât, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, nu au fost identificate elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.

În vederea inițierii de cercetări față de anumite persoane, pentru săvârșirea unor infracțiuni, este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că, în cauză, s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

În consecință, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatând că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetate persoanele menționate în cuprinsul plângerii nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând motive pentru desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existența, în materialitatea lor, a infracțiunilor reclamate, astfel cum, în mod corect, s-a apreciat și în considerentele ordonanței de clasare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G. împotriva ordonanței din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 86/II-2/2025 din data de 03 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G. împotriva ordonanței din data de 05 mai 2025 emisă în dosarul nr. x/2021 (421/P/2022) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 86/II-2/2025 din data de 03 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 06 noiembrie 2025.