- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 14 ianuarie 2026
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 14.01.2026 — Prin sentința penală nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în baza art. 166…
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep., a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., a dispus recunoașterea sentinței penale pronunțată la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, privind persoana condamnată A., cetățean român, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 20 raportat la art. 355 alin. (1) și (3) lit. d) și art. 138 lit. j) din C. pen.
slovac - faptă incriminată de legea penală română prin art. 48 raportat la art. 263 C. pen. (complicitate la trafic de migranți). A dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința penală mai sus menționată de 7 (șapte) ani închisoare. În baza art. 73 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, durata de 497 zile închisoare, executată în Slovacia până în data de 29.04.2022 și în continuare, de la data de 29.04.2022 până la data încarcerării într-un penitenciar din România. A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În esență, pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin referatul nr. x/2022 din data de 18.10.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2022 la data de 18.10.2022, s-a propus admiterea cererii formulate de către autoritățile judiciare din Republica Slovacă de recunoaștere a sentinței penale și transferare a persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr. x/29.09.2022, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în data de 07.10.2022, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a înaintat adresa nr. x/2021 a Judecătoriei Bratislava V (în limba engleză), din data de 12.09.2022, împreună cu certificatul emis de autoritățile judiciare slovace la data de 29.04.2022 și copia sentinței de condamnare, pentru transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei.
Din cuprinsul certificatul emis de autoritățile judiciare slovace s-a constatat că, numitul A. are de executat o pedeapsă de 7 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală pronunțată la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de migranți", conform C. pen. slovac, iar din totalul pedepsei, persoana condamnată a executat 497 de zile, conform calculului efectuat la data de 29.04.2022, aceasta urmând a fi finalizată la data de 18.12.2027.
În concret, analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală pronunțată la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, persoana condamnată A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 20 raportat la art. 355 alin. (1) și (3) lit. d) și art. 138 lit. j) din C. pen.
slovac, reținându-se că acesta, în calitate de conducător al autovehiculului marca x, de culoare albă, înmatriculat în România cu numărul x, în data de 18.12.2020, în jurul orei 23:20, cu participarea și cooperarea a cel puțin a unei persoane necunoscute, de naționalitate afgană, printr-un acord reciproc întocmit prealabil, a ajutat și a facilitat mai multor persoane, care nu erau cetățeni ai Republicii Slovace și nici cetățeni cu reședința permanentă în această țară, trecerea ilegală a frontierei de stat dintre Ungaria și Republica Slovacă.
Astfel, la data de 18.12.2020, la o oră nespecificată, aproximată în jurul orei 18:00, într-un loc nespecificat din Ungaria, aflat în apropierea frontierei de stat cu Serbia, a încărcat mai multe persoane în autovehiculul marca x, de culoare albă, înmatriculat în România cu numărul x, pe care le-a transportat prin punctul de trecere a frontierei legat de autostrada dintre Ungaria și Slovacia, intrând pe teritoriul slovac, cu scopul de a-i transporta până pe teritoriul Austriei. La aceeași dată, la ora 23:20, patrula Oficiului Vamal din Bratislava a oprit la frontiera de stat autovehiculul susmenționat, pentru a realiza un control, în cursul căruia au fost găsite 15 persoane de proveniență din Republica Arabă Siria, fără acte de identitate valabile și fără vize valabile, care să permită intrarea și șederea acestora pe teritoriul Republicii Slovace.
În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 rep., precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, reținându-se că faptele inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de migranți, prevăzută de art. 48 raportat la art. 263 C. pen.
S-a mai reținut din cuprinsul certificatului emis de autoritatea competentă din Republica Slovacia, că din totalul pedepsei aplicate, persoana condamnată a executat durata de 497 zile închisoare, conform calculului efectuat la data de 29.04.2022, aceasta urmând a fi finalizată la data de 18.12.2027, precum și faptul că persoana condamnată și-a dat consimțământul pentru transmiterea hotărârii de condamnare și a certificatului, fiind persoana care a solicitat transmiterea acestora precum și pentru transferarea sa într-un penitenciar din România. Așadar, prima instanță a constatat îndeplinită și condiția prev. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul că în urma verificărilor efectuate în baza de date a Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat faptul că persoana condamnată A. este cetățean român, cu domiciliul în jud. Timiș.
Pentru motivele reținute, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru transferarea în România a condamnatului, astfel cum sunt prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Slovacia, pedeapsa cu închisoarea este definitivă și executorie, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 153 din Legea nr. 302/2004, fapta care a atras condamnarea sa de către instanța din Slovacia constituie infracțiune și potrivit legii penale a statului român, iar durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat este mai mare de 6 luni, conform art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenție.
De asemenea, s-a constatat că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, rep. și art. 10 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, întrucât natura acestei pedepse corespunde, sub aspectul denumirii și al regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni. Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței de condamnare pronunțată față de cetățeanul român A., a fost admisă sesizarea cu privire la transferul persoanei condamnate și s-a dispus conform dispozitivului.
v Împotriva sentinței nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a formulat apel persoana condamnată A.. Prin adresa de înaintare a dosarului în calea de atac, Curtea de Apel Timișoara a învederat că, apelul a fost declarat de persoana condamnată la data de 30.10.2025, dat fiind faptul că, în toată perioada de la data pronunțării sentinței penale de recunoaștere și executare a pedepsei în România și până în prezent nu a fost primită dovada că hotărârea i-a fost notificată persoanei condamnate de către autoritățile din Slovacia, respectiv autoritățile străine nu au remis dovada notificării deși s-au făcut mai multe demersuri în acest sens, inclusiv prin intermediul Ministerului Justiției.
S-a precizat, de asemenea, că persoana condamnată se află în penitenciarul Timișoara, fiind trimis în România de către autoritățile slovace în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Timiș, în vederea executării unei pedepse aplicate prin sentința penală nr. 114/2023, dosar nr. x/2022 al Tribunalului Timiș. Față de acest aspect, s-a arătat că s-a procedat la recomunicarea către persoana condamnată a sentinței nr. 289/PI/2022 a Curții de Apel Timișoara, la locul de detenție, fiind remisă dovada notificării cu mențiunea declarării căii de atac a apelului. S-a mai menționat de către instanța de fond faptul că nu au fost primite informații de la autoritățile slovace dacă executarea pedepsei de 7 ani închisoare recunoscută și preluată de Curtea de Apel Timișoara, se consideră finalizată pe teritoriul Slovaciei, însă din calculele efectuate ar reieși că acesta a executat pe teritoriul Slovaciei aproximativ 5 ani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, la data de 05.11.2025, sub nr. 1039/59/202, fiind stabilit prim termen de judecată la data de 12.11.2025, cu citarea apelantului, iar la termenul respectiv, cauza a fost amânată pentru data de 10.12.2025 la solicitarea apelantului pentru a-și pregăti apărarea și totodată s-a dispus emiterea unei adrese către autoritățile judiciare slovace pentru a comunica dacă pedeapsă de 7 ani închisoare, la care a fost condamnat apelantul persoană condamnată A., a fost executată sau este considerată ca fiind executată, precum și dacă își mențin cererea referitoare la transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Pentru termenul din 10.12.2025, autoritățile judiciare slovace au comunicat instanței supreme că apelantul persoană condamnată a fost eliberat condiționat la data de 8 septembrie 2025, iar la data de 18 septembrie 2025, acesta a fost extrădat în baza unui mandat european de arestare emis de statul român. În continuare, Înalta Curte a dispus revenirea cu adresă către autoritățile judiciare slovace pentru a comunica, în mod explicit, dacă își mențin solicitarea referitoare la transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România. În acest sens, s-a acordat termen de judecată la data de 14.01.2026, pentru când autoritățile din Slovacia au răspuns solicitării instanței, acestea precizând că nu mai insistă asupra cererii de predare pentru executarea pedepsei cu închisoarea privind persoana în cauză.
Astfel, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 14.01.2026, s-au luat concluziile apărării apelantului persoană condamnată și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii. Analizând apelul declarat în cauză de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este fondat, în considerarea următoarelor argumente: Cererea dedusă judecății a vizat recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Slovacia, stat membru al Uniunii Europene și transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
În cauză, prin sentința apelată, nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus recunoașterea hotărârii străine definitive de condamnare a contestatorului persoană condamnată A. pronunțată la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de migranți", conform C. pen. slovac.
În prezent, persoana în cauză se află în penitenciarul Timișoara, fiind trimis în România de către autoritățile slovace în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Timiș, în vederea executării unei pedepse aplicate prin sentința penală nr. 114/2023, dosar nr. x/2022 al Tribunalului Timiș, întrucât, așa cum s-a menționat și de către autoritățile statului de condamnare, apelantul persoană condamnată a fost liberat condiționat la data de 8 septembrie 2025, iar la data de 18 septembrie 2025, a fost extrădat în baza unui mandat european de arestare emis de statul român.
Totodată, în cauză, instanța de control judiciar constată faptul că, prin răspunsul autorităților judiciare din Slovacia depus la dosarul cauzei pentru acest termen de judecată, conform solicitărilor Înaltei Curți, s-a comunicat faptul că autorităților slovace nu mai insistă asupra cererii de predare pentru executarea pedepsei cu închisoarea privind persoana în cauză . Prin urmare, având în vedere răspunsul autorităților judiciare slovace, anterior menționat, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004. Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța trebuie să respingă cererea ca nesusținută.
Dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 reglementează durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine în vederea transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, iar la alin. (5) al acestui articol se prevede că dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută. Norma evocată reglementează, așadar, în mod expres, atât momentul până la care manifestarea de voință a statului de condamnare urmează a fi valorificată juridic, în mod necondiționat, de către statul de condamnare (acesta fiind momentul rămânerii definitive a hotărârii), cât și efectele juridice ale acestei poziții (respectiv respingerea cererii).
Prin urmare, față de opțiunea statului slovac de a-și retrage certificatul în speță, Înalta Curte nu mai are abilitarea legală de a cenzura aspecte de legalitate ori de temeinicie a sentinței primei instanțe, urmând să constate că, nesusținerea cererii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine, impune respingerea ca atare a acesteia și, implicit, modificarea hotărârii apelate sub acest aspect. În consecință, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2022.
Va desființa sentința penală atacată și rejudecând: Va respinge, ca nesusținută, cererea autorităților judiciare din Republica Slovacă privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței penale pronunțate la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, prin care apelantul A., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 20 raportat la art. 355 alin. (1) și (3) lit. d) și art. 138 lit. j) din C. pen. slovac. Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar conform art. 275 alin. (6) C. proc.
pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 289/PI/CC din data de 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Desființează sentința penală atacată și, rejudecând: Respinge, ca nesusținută, cererea autorităților judiciare din Republica Slovacă privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței penale pronunțate la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Bratislava V, rămasă definitivă la data de 31.08.2021, prin care apelantul A., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 20 raportat la art. 355 alin. (1) și (3) lit. d) și art. 138 lit. j) din C. pen.
slovac. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2026.