Decizia nr. 412/2025 — ÎCCJ, Secția penală — revizuire împotriva sentinței nr. 575/2022 a Tribunalului București

Asupra cererii de revizuire de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, printre altele, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, dispunându-se obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență următoarele: Prin sentința penală nr. 575 din 2 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr. x/2020, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din același cod (de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane de drept public), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de 3 ani, calculat potrivit art. 92 din același cod.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau al B., pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din același cod, privind cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Totodată, în temeiul art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene, dispunându-se obligarea inculpatului A., în solidar cu coinculpatul C., precum și cu partea responsabilă civilmente S.C.

D. S.R.L., la plata către aceasta a sumei de 559.270,42 RON, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, conform O.U.G. nr. 13/2011. În temeiul art. 330 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului din 28 mai 2020 asupra bunurilor inculpatului A.. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor false sau cuprinzând informații inexacte, respectiv: contractul de cesiune nr. x din 16 decembrie 2009, pretins încheiat de Universitatea Oradea cu S.C.

D. S.R.L., având ca obiect transferarea drepturilor de utilizare a rezultatelor de cercetare obținute în cadrul grantului CNCSIS de tip A: contractul nr. x din 5 mai 2006, cod CNCSIS 482, cu titlul "Cercetări privind proiectarea și implementarea de noi unelte software pentru modelarea și analiza sistemelor în timp real", finanțat de CNCSIS; raportul de progres nr. 2, aferent perioadei 02 noiembrie 2011 - 01 februarie 2012; raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru aceeași perioadă, anexă la raportul de progres nr. 2; rapoartele de activitate pe lunile noiembrie 2011, decembrie 2011 și ianuarie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 01 februarie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 01 februarie 2012; contractul individual de muncă pe numele E. și fișa postului pe același nume; contractul individual de muncă pe numele F. și fișa postului pe același nume; foile colective de prezență aferente perioadei septembrie - decembrie 2011; statele de plată aferente aceleiași perioade; raportul de progres nr. 3, aferent perioadei 02 februarie 2012 - 01 mai 2012; raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru aceeași perioadă, anexă la raportul de progres nr. 3;

rapoartele de activitate pe lunile februarie 2012, martie 2012 și aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 30 aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 30 aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 30 aprilie 2012; foile colective de prezență aferente perioadei ianuarie - martie 2012; statele de plată aferente perioadei ianuarie - aprilie 2012; raportul final aferent perioadei de raportare 02 august 2012 - 01 noiembrie 2012; raportul de activitate pe luna mai 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activității de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din 31 octombrie 2012; foile colective de prezență aferente perioadei aprilie - mai 2012; statele de plată aferente lunii aprilie 2012; raportul de cercetare și buletinul de încercare nr. 1 din 30 aprilie 2012; procesul-verbal nr. x din 31 octombrie 2012, prin care a fost certificat produsul G., acesta fiind și rezultatul proiectului "Platforma integrată H. pentru automatizarea produselor din industria alimentară - I."; buletinul de încercare nr. 2 din 31 octombrie 2012. Prin decizia penală nr. 464/A din 18 aprilie 2024 a Curții de Apel București - secția I penală,

printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 575 din 2 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr. x/2020. S-a desființat, în parte, sentința penală apelată, numai pe latură penală și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 și art. 92 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. S-au menținut pedepsele complementare, reducându-se durata acestora la 2 ani și accesorii, precum și măsurile de supraveghere stabilite în sarcina inculpatului potrivit art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Cluj sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen.

s-a impus inculpatului obligația ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau al Primăriei comunei Florești, ambele din județul Cluj, astfel cum se va decide de către consilierul de probațiune. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare deciziei. Împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024 a Curții de Apel București - secția I penală a declarat recurs în casație inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală sub nr. x/2024. În argumentarea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat cazurile prevăzute de: - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen. - în sfera căruia a solicitat achitarea sa întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, cu consecințele firești în planul laturii civile a cauzei, dar și aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen. Totodată, a solicitat și pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, ca efect al Deciziilor Curții Constituționale nr. 358/2022 și nr. 297/2018. - art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., arătând că, deși toată activitatea infracțională imputată s-a desfășurat în Oradea, statuarea definitivă a instanțelor de fond și apel asupra competenței teritoriale a Tribunalului București are ca efect constatarea că toate actele de procedură efectuate de organele de cercetare penale ale D.N.A.

- Serviciul Teritorial Oradea sunt nule, fiind efectuate de organe de cercetare necompetente teritorial. Prin încheierea din 15 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., numai sub aspectul criticilor privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că susținerile recurentului privind efectuarea actelor de urmărire penală de organe necompetente teritorial nu pot fi cenzurate prin prisma cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc.

pen., care se referă la necompetența instanțelor de judecată. A mai reținut că prin prisma cazului prev. de art. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv criticile recurentului vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar nu și argumentele referitoare la elementele de vinovăție care sunt incluse în latura subiectivă a infracțiunii, respectiv cele referitoare la probele administrate în cauză. Deopotrivă, o reținut că pretinsa condamnare pentru o faptă în raport de care existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, precum prescripția răspunderii penale, nu poate fi cenzurată prin prisma cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 sau pct. 12 C. proc.

pen.. O astfel de critică se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., putând fi, prin urmare, valorificată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, iar nu a recursului în casație. Sub același aspect, a reținut că soluțiile care pot fi examinate prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (în ceea ce privește o faptă care nu este prevăzută de legea penală) sunt soluții de condamnare, iar cele care pot fi examinate conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în ceea ce privește prescripția răspunderii penale) sunt soluții de încetare a procesului penal. Or, diferența dintre cele două cazuri de recurs în casație face ca o chestiune care ține de prescripția răspunderii penale, în situația în care instanța constată existența elementelor răspunderii penale, să nu poată fi examinată într-un caz de recurs în casație care se referă la absența ilicitului penal (inexistența infracțiunii).

Prin aceeași încheiere s-a respins cererea de suspendare a deciziei penale recurate. În contextul prezentat, procedând la evaluarea pe fond, în limitele admiterii lui în principiu, a recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondat, pentru argumente circumscrise, în esență, împrejurării că, raportat la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, în cauză sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 criticate de recurent, astfel că nu este incident cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen. ***** Împotriva deciziei penale nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală în dosarul nr. x/2024, la data de 24 aprilie 2025 (data poștei), a formulat cerere de revizuire condamnatul A., prin avocat J.. În argumentarea cererii întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul a susținut, în esență, că, urmare a Deciziei nr. 50/18.02.2025 a Curții Constituționale [prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

pen., constatându-se că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în acest articol, întrucât exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal], este îndreptățit să solicite anularea deciziei penale nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală în dosarul nr. x/2024, cu consecința ca, în rejudecare, să se admită în principiu recursul în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, să se caseze decizia recurată, iar pe fond să se dispună încetarea procesului penal declanșat împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale.

În acest sens a arătat că, prin cererea de recurs în casație ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, având în vedere cele statuate prin Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și împrejurarea că ultimul act material al infracțiunii imputate a fost realizat la 01.11.2012. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, la data de 30 aprilie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului C10.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 5 iunie 2025, în raport de precizările apărătorului ales al revizuentului A. în sensul că cererea de revizuire vizează și încheierea din 15 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, prin care s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată împotriva deciziei penale nr. 464/A din data de 18 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală, în cadrul prevăzut de art. 459 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a acordat cuvântul asupra admisibilității cererii de revizuire în întregul său. Concluziile formulate de apărătorului ales al revizuentului A. și de reprezentantul Ministerului Public în acest sens au fost detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de de revizuentul A. în raport cu dispozițiile legale relevante în materie și cu actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul înlăturării erorilor de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc.

pen., în evaluarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4). Procedând, în acest cadru legislativ, la verificarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a) - d) și (implicit, și pe cea subscrisă lit.) f) C. proc.

pen. întrucât: a fost formulată în termenul prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. [adică la 24 aprilie 2025, în mod evident, la mai puțin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 11 aprilie 2025, a Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025], de către recurentul condamnat A.; a fost formulată în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază - art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a mijloacelor de probă invocate în dovedirea acestuia (Decizia nr. 50/2025 a Curții Constituționale), fără ca acestea să fi fost anterior valorificate într-o altă cerere de revizuire, care să fi fost judecată definitiv. Cererea nu îndeplinește însă și exigența de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc.

pen. întrucât aspectele factuale (și mijloacele de probă) prezentate în susținerea cererii, care sunt circumscrise publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 ulterior soluționării căii extraordinare de atac a recursului în casație exercitate de revizuent în cauză, nu au, în contextul particular al speței, aptitudinea de a conduce la stabilirea formală a incidenței temeiului legal invocat, prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce permite revizuirea. Înalta Curte reține în acest sens că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Din conținutul normei edictate rezultă, prin urmare, că acest caz de revizuire sui generis presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Altfel spus, pentru a fi incident, cazul de revizuire analizat presupune existența unei decizii a Curții Constituționale publicate ulterior rămânerii definitive a hotărârii supuse revizuirii, prin care să se fi constatat, ca urmare a declanșării controlului de constituționalitate în cauza în care a fost pronunțată, neconstituționalitatea unei prevederi legale care a stat la baza pronunțării ei. Or, evaluând, în contextul acestor argumente de principiu, datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., doar faptul publicării, ulterior pronunțării hotărârilor supuse revizuirii, a Deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025, nefiind suficient pentru constatarea incidenței cazului de revizuire invocat.

În acest sens reține, pe o parte, că, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, revizuentul A. și-a întemeiat calea extraordinară de atac a recursului în casație exclusiv pe cazurile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. pen., hotărârile a căror retractare o solicită în actualul cadru procesual, respectiv decizia penală nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 și încheierea din 15 octombrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, nu s-au întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care au făcut obiectul controlului de neconstituționalite în Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, invocată ca temei al prezentului demers judiciar.

Împrejurarea că, în cadrul recursului în casație, revizuentul a invocat și problematica prescripției răspunderii penale și, prin aceasta, eventuala incidență a cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu este de natură a pune în discuție concluzia anterior exprimată. Fiind circumscrisă sferei cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., această chestiune a determinat evaluarea admisibilității căii extraordinare de atac exclusiv prin prisma cazului anterior menționat, iar nu a celui prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025. Pe de altă parte, controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen. nu a fost declanșat în cauza în care au fost pronunțate hotărârile supuse revizuirii (dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală), revizuentul neinițiind un astfel de demers judiciar nici în dosarul menționat și nici ulterior. În fine, având în vedere argumentele de principiu ale instanței de contencios constituțional ce se desprind din Decizia nr. 410/20219 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 20 iunie 2019), prin care a stabilit că "legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac - și anume revizuirea - pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

(par. 31)", respectiv din Decizia nr. 126/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), prin care a statuat că "soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.", Înalta Curte concluzionează că părțile pot beneficia de efectele deciziilor Curții Constituționale doar în cauzele în care au invocat excepția de neconstituționalitate și în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă întemeiată pe prevederea legală declarată neconstituțională, aceasta fiind, de altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat, printre cazurile de revizuire, pe cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc.

pen. În acest sens, prin Decizia nr. 126/2016, paragrafele 25 și 33, Curtea a reținut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale nu este definitiv consolidat -, în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative.

Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă.

În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică". Pentru considerentele expuse, constatând neîndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc.

pen., Înalta Curte, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 și a încheierii din 15 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024. Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 189 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 787/RC din 10 decembrie 2024 și a încheierii din 15 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024. Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 189 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2025.