ÎCCJ, Secția penală, decizia din 14.01.2026 — Prin ordonanța din data de 02.06.2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală…

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin ordonanța din data de 02.06.2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiuii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) C. pen., referitor la faptele sesizate de petenta A., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petenta A. împotriva magistraților judecători B. și C. de la Tribunalul Galați, aceasta a reclamat că este nemulțumită de faptul că magistrații anterior menționați, soluționând apelul în dosarele civile nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 și nr. 965/324/2021 ale Tribunalului Galați, având ca obiect plângerile împotriva unor procese-verbale de contravenție, au pronunțat soluții nefavorabile petentei, în baza unui probatoriu interpretat eronat.

Analizând sesizarea și înscrisurile de la dosar, procurorul a constatat că nu se poate reține în sarcina magistraților învestiți cu soluționarea apelului formulat în dosarele nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 și nr. 965/324/2021 ale Tribunalului Galați săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât petenta se limitează la a-și exprima propriile convingeri cu privire la interpretarea probelor și soluțiile pe care magistrații ar fi trebuit să le pronunțe, fără a oferi un minim de date, informații din care să reiasă indicii privind încălcarea atribuțiilor de serviciu de către magistrați ori reaua lor credință.

Astfel, s-a reținut că, deși în materie penală este posibilă atât teoretic, cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către magistrați în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Totodată, s-a apreciat că pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea de la dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor pronunțate de către magistrații reclamați.

S-a apreciat că nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat respectivele cauze. În esență, s-a reținut că un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea va fi antrenată strict în situația în care există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze. Împotriva acestei ordonanței, a formulat plângere petenta A., aceasta fiind respinsă prin ordonanța nr. 96/11-2/2025 din data de 17 iulie 2025, a procurorului-șef de secție.

În motivarea ordonanței procurorului ierarhic superior s-a reținut, în esență, că procurorul de caz, în raport de datele speței, a dispus în mod just soluția de clasare. Astfel, examinând ordonanța de clasare și actele dosarului, s-a apreciat că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia. S-a apreciat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii clare/juste a procurorului de caz, neexistând niciun element/indiciu de natură a întrezări necesitatea unei probațiuni (de exemplu: audieri de persoane/ridicare de înscrisuri etc.).

S-a mai reținut că nu există nici cele mai vagi indicii/date care să denote o posibilă comitere a vreunei fapte penale dintre cele sesizate, astfel încât incidența art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost corect reținută. În ceea ce privește nemulțumirea petentei în raport de adresa de răspuns prin care i s-a respins accesul la dosarul de urmărire, s-a reținut, deopotrivă, că aceasta nu este întemeiată. Astfel, atâta timp cât urmărirea penală s-a finalizat prin adoptarea unei soluții de clasare, posibilitatea de a consulta și fotocopia dosarul de urmărire penală nr. 933/242/P/2023, conform prevederile art. 94 alin. (3), (4) și 5 din C. proc. pen., nu mai subzistă.

Cu alte cuvinte, s-a subliniat că urmărirea penală a fost finalizată în dosarul nr. x/2023, astfel că dreptul de consultare și copierea dosarului nu mai poate fi valorificat în fața procurorului, ci doar în fața judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. La data de 06 august 2025, petenta A. a formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângere împotriva ordonanței de clasare din data de 02 iunie 2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 96/II-2/2025 din data de 17 iulie 2025 a procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2025, repartizată aleatoriu Completului nr. C9 C. pen.

cu prim termen de judecată la data de 15 octombrie 2025, pentru când s-a atașat dosarul de urmărire penală. La termenele de judecată din 15 octombrie 2025 și 26 noiembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviințat cererile de amânare a judecării cauzei formulate de către petenta A., în vederea pregătirii apărării și a acordat termen pentru dezbateri la data de 14 ianuarie 2026. În esență, în cuprinsul plângerii, petenta a invocat nelegalitatea și netemeinicia ordonanței de clasare, susținând, prioritar, că aceasta este evidențiată de însuși organul de cercetare penală în cuprinsul ordonanței de clasare, întrucât se reține că petenta nu a oferit un minim de date, informații din care să reiasă indicii privind încălcarea atribuțiilor de serviciu de către magistrați ori reaua lor credință.

Or, în opinia petentei, această constatare confirmă obligația pe care o avea și încă o are organul de urmărire penală de a dispune demersurile necesare de notificare a petentei în vederea completării plângerii și de audiere a acesteia pentru a oferi datele și informațiile necesare din care să reiasă indiciile privind încălcarea legii de către magistrații reclamați. Totodată, a arătat că inclusiv declarația persoanei vătămate de care a fost privată, constituie probă în dosar. A mai susținut că, în motivarea soluției de clasare, organul de urmărire penală a arătat că la stabilirea soluției a avut în vedere doar sentințele de la fond pronunțate de Judecătoria Tecuci și deciziile din apel pronunțate de magistratul C., probatoriu insuficient, în opinia petentei.

Mai mult, a susținut că aceste aspecte indică în mod clar că urmărirea penală este incompletă, și, pe cale de consecință, nelegală și netemeinică. Totodată, a precizat că plângea pe care a formulat-o împotriva faptelor comise de magistrații C. și B. nu vizează reinterpretarea deciziilor acestora, ci fapte și împrejurări concrete care nu au fost avute în vedere și cercetate din cauza urmăririi penale neconforme cu dispozițiile legale. Deopotrivă, a invocat faptul că organul de urmărire penală nu i-a permis accesul la dosar pentru a avea posibilitatea să-și formuleze plângerea împotriva soluției de clasare în cunoștință de cauză, pe baza actelor de la dosar.

În fine, petenta a solicitat desființarea soluției de clasare și trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: înregistrările audio ale ședințelor de judecată care evidențiază exercitarea de către magistrații reclamați a unui vădit comportament abuziv, încheierile de ședință, cererile de îndreptare eroare materială a încheierilor de ședință care confirmă de asemenea un comportament abuziv, analiza deciziilor prin care magistrații i-au soluționat apelurile, precum și orice alte probe necesare pentru stabilirea adevărului. Totodată, a contestat cheltuielile judiciare în cuantum de 60 de RON stabilite de procurorul ierarhic superior, odată cu respingerea plângerii ca nefondată, care, în opinia petentei sunt nejustificate.

La data de 26.11.2025, petenta A. a transmis la dosar, prin e-mail, o completare a motivelor plângerii. Acestea se regăsesc atașate la dosar, motiv pentru care vor fi prezentate în rezumat în cele ce urmează. Prioritar, a susținut că a formulat plângere împotriva completului de judecată format din doamnele judecător B. și C. care au fost învestite cu soluționarea apelurilor în cele patru dosare în care are calitatea de petent și care au ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de sancționare a contravențiilor. Totodată, a precizat că obiectul plângerii penale l-a reprezentat faptul că doamnele judecător i-au respins apelul în dosarul nr. x/2021, folosindu-se de o teză probatorie străină cauzei despre care au motivat în hotărâre că petenta ar fi invocat-o.

Totodată, a criticat faptul că magistrații cu privire la care a formulat plângerea penală i-au respins proba cu o înregistrare audio-video care nu a fost administrată de instanța de fond și care este contradictorie cu situația reținută de către agentul constatator în baza căreia i-a fost aplicată sancțiunea. În acest context, a susținut că înregistrarea dovedește netemeinicia sancțiunii care i-a fost aplicată, întrucât pe filmare este surprins vecinul pe care petenta l-a reclamat că taie gardul despărțitor cu drujba și mută hotarul, iar polițistul este surprins pe filmare cum a reușit foarte greu să-l determine pe vecin să se oprească din această activitate.

A mai susținut petenta că în cuprinsul plângerii penale a mai invocat faptul că imaginile sunt în contradicție cu declarația polițistului din procesul-verbal de raport conform căreia ar fi informat-o că o va sancționa și îi va comunica sancțiunea prin poștă, în condițiile în care filmarea confirmă că petenta i-a solicitat să întocmească proces-verbal de constatare la fața locului prin care să consemneze acțiunile vecinului, însă, acesta a refuzat și nici nu a avut loc nicio discuție referitoare la aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale. A mai invocat, în legătură cu proba cu înregistrarea video, faptul că instanța a reținut în motivare în mod fals că petenta a reclamat că vecinul a scos stâlpii de beton, stâlpi care nu apar în înregistrare, însă, în schimb, a motivat că a observat pe filmare că petenta a fost recalcitrantă atât față de polițist, cât și față de vecin.

Față de aceste aspecte, a susținut că instanța a ales să vadă/caute pe filmare stâlpi din beton, în loc de parii de lemn care erau scoși de către vecin, iar discuțiile contradictorii pe care le-a avut cu polițistul care a refuzat să întocmească proces-verbal de constatare la fața locului, a fost interpretat și valorificat împotriva acesteia pentru a-i creiona un comportament antisocial, toate acestea doar pentru a nu schimba soluția instanței de fond. Totodată, a susținut că prin înlocuirea tezei probatorii cu filmarea video, instanța și-a creat o situație favorabilă prin care i-a respins și proba testimonială, constând în audierea mamei petentei.

În continuare, a susținut că în mod eronat organul de urmărire penală a reținut că petenta a formulat plângerea penală împotriva doamnelor judecător B. și C. referitor la soluțiile dispuse de către acestea în apel în dosarele nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 și nr. 965/324/2021, precum și că aceasta este nemulțumită de faptul că magistrații reclamați, soluționând apelul în dosarele mai sus menționate, având ca obiect plângerile împotriva unor procese-verbale de contravenție, au pronunțat soluții nefavorabile petentei, în baza unui probatoriu interpretat eronat în opinia acesteia. În contradictoriu cu constatarea procurorului, a arătat că doamnele judecător nu au dispus soluții în apel în toate cele patru dosare, două dintre dosare nefiind soluționate nici până în prezent.

Astfel, a precizat că doamnele judecător i-au soluționat doar două dosare în apel, iar în cuprinsul plângerii a reclamat doar modul de soluționare al dosarului nr. x/2021 Totodată, a învederat că nu a reclamat că magistrații-judecători au pronunțat soluțiile în baza unui probatoriu eronat, ci a reclamat faptul că i-au respins apelul folosindu-se de o teză probatorie străină cauzei despre care au motivat că petenta ar fi invocat-o, falsificând-i astfel teza probatorie a înregistrării audio-video pe care a realizat-o cu telefonul mobil la fața locului în timpul intervenției polițistului— filmare care este contradictorie cu situația reținută de către agentul constatator în baza căreia i-a aplicat sancțiunea pe motiv că l-a alertat fără motiv întemeiat și că la fața locului nu au fost consemnate evenimente.

A susținut că acuzațiile pe care le-a formulat în cuprinsul plângerii nu se circumscriu unei simple reinterpretări a deciziei pronunțate de către magistrații pe care i-a reclamat, printre altele, și pentru faptul că, pentru a-și atinge obiectivul de a nu verifica conformitatea consemnărilor din procesul-verbal de contravenție pe care le-a contestat, i-au falsificat inclusiv teza probatorie cu filmarea audio- video din timpul intervenției polițistului la fața locului. Totodată, a solicitat să se constate că în susținerea acuzațiilor a indicat și probatorii însă organul de urmărire penală nu doar că le-a ignorat, dar nu a reținut corect în vederea cercetării nici măcar obiectul material al infracțiunii reclamate, ci s-a limitat la a formula o exprimare generică prin care exclude caracterul ilicit al faptelor.

Or, a susținut că eroarea a fost cauzată în mod intenționat, contribuind în mod direct la producerea ei inclusiv prin falsificarea tezei probatorii a filmărilor video de la fața locului. Totodată, a apreciat că depunerea de către procuror la dosar a încheierii de respingere a cererii de recuzare, dovedește intenția vădită a acestuia de a depune-o în scop probator în apărarea doamnelor judecător a căror fapte fac obiectul plângerii sale penale, și nu dintr-o simplă eroare cauzată de numele celor două judecătoare. În condițiile în care procurorul și-a motivat soluția de clasare ca fiind pronunțată pe baza înscrisurilor din dosar, a susținut că încheierea de respingere a cererii de recuzare fiind atașată la dosar face parte din probatoriu, context în care a solicitat administrarea de probe în contradictoriu cu încheierea de respingere a cererii de recuzare.

În acest sens, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în cererea de recuzare pe care a formulat-o și prin care arătă că încheierea de respingere a cererii de recuzare a fost pronunțată cu încălcarea tuturor principiilor fundamentale ale justiției. Astfel, a arătat că probatoriul, motivul și argumentele pe care și-a întemeiat plângerile contravenționale în cazul celor două dosare este aproape identic, iar ca urmare a soluționării primului dosar, doamnele judecător pe care le-a recuzat și-au exprimat punctul de vedere asupra probatoriului, fapt ce corespunde întocmai cu o antepronunțare asupra probatoriului din dosarul nr. x/2021, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul motivării și-au argumentat soluția de respingere a apelului pe fondul aprecierii unui comportament abuziv și antisocial de care petenta ar fi dat dovadă prin faptul că nu s-a conformat recomandărilor verbale ale agentului constatator.

S-a apreciat că poziția doamnelor judecător de a menține soluția instanței de fond și în dosarul nr. x/2021, și implicit de a elimina contradicția privind aprecierea pe care au făcut-o asupra vinovăției sale și asupra situației de fapt și de drept prin cuprinsul motivării soluției din dosarul nr. x/2021 este vădit intenționată și profund ilegală și este confirmată și de opoziția de care au dat dovadă în privința cererii petentei de încuviințare a probei cu înregistrările audio ale apelurilor la 112 de pe CD-ul eliberat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

A mai susținut că, în cuprinsul cererii de recuzare pe care a formulat-o, a mai arătat că legătura dinte cele două dosare este confirmată și de faptul că judecătorul de la fond care a judecat dosarul nr. x/2021 și-a copiat o parte considerabilă a motivării sentinței după motivarea judecătorului care i-a judecat dosarul nr. x/2021, context în care a copiat inclusiv fapta consemnată în procesul-verbal și instituția care i-a aplicat-o, fără să le modifice, în condițiile în care erau diferite. Totodată, în cuprinsul cererii de recuzare a expus comportamentul doamnelor judecător, abuziv, vădit intenționat și părtinitor, pe care l-au manifestat împotriva petentei în timpul ședințelor de judecată determinat de intenția acestora de a-i îngrădi accesul la justiție pentru a-și dovedi nevinovăția, limitând probatoriile, fie prin refuzul direct, fie prin provocarea unor situații favorabile producerii unor erori sau omisiuni.

A susținut că judecătorii care au soluționat cererea de recuzare au reținut și analizat doar acest comportament al doamnelor judecător, privind intenția de a limita probatoriile, fără să rețină și motivul de incompatibilitate privind legătura dintre cele două dosare, care le presa pe doamnele judecător să manifeste acest comportament. În opinia petentei, faptul că numele doamnei judecător D. este trecut pe coperta dosarului, conduce la concluzia că organul de urmărire penală a efectuat o cercetare mai amplă și cu privire la doamna judecător D., pentru modul de soluționare al cererii de recuzare. De altfel, a precizat că doamna judecător D. a formulat declarație de abținere de la judecarea cererii de recuzare, apreciind astfel că se află într-o situație de incompatibilitate, însă această cerere i-a fost respinsă.

În susținerea plângerii, a mai arătat că prin Decizia nr. 54 din 7 februarie 2018, Curtea Constituțională, în paragraful 10 a constatat că a exclude din elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu pronunțarea unei hotărâri judecătorești ar deschide calea acceptării ideii/posibilității concrete de a se pronunța orice fel de hotărâri judecătorești, chiar cu rea credință, deci cu încălcarea vădită și conștientă a legii, doar în considerarea unicului argument că aceste hotărâri nu pot face obiectul săvârșirii de abuz în serviciu, ceea ce, în mod evident, ar conduce la plasarea judecătorului deasupra legii, înfrângându-se astfel, principiul egalității cetățenilor în fața legii.

Aceasta ar echivala cu o dezincriminare, deci cu o scoatere în afara cadrului legal normativ a actele/faptele săvârșite de magistrații chemați să aplice legea, care nu ar mai putea fi trași la răspundere pentru săvârșirea cu intenție a unor acțiuni/inacțiuni de încălcare a legii, prin neîndeplinirea vădită și cu intenție a unor atribuții legale, în operațiunea de pronunțare a unei hotărâri judecătorești, deci de exercitare a prerogativelor legale cu care au fost învestiți. Acest fapt ar avea drept consecință încurajarea încălcărilor legii chiar de către persoanele chemate cu prioritate a le apăra, respectiv magistrații, ceea ce, în mod logic, ar conduce la ideea că, dezincriminate fiind, faptele de abuz în serviciu comisie de magistrați în instrumentarea cauzelor cu care sunt învestiți sunt în realitate ocrotite de lege, cât timp nu constituie obiect al răspunderii penale.

Deopotrivă, a arătat că, deși este incontestabil faptul că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor legale de atac, în condițiile și termenele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, independent de consacrarea dreptului de a exercita căile de atac, dispozițiile Constituției nu pot exclude, de plano, săvârșirea faptei de abuz în serviciu prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, indiferent de caracterul atacabil/neatacabil al acesteia și independent de problema exercitării sau nu a unei căi de atac în respectiva cauză.

În concluzie, a susținut că, în condițiile în care doamnele judecător ar fi aplicat corect legea, dovedirea nevinovăției petentei ar fi fost doar o simplă formalitate, întrucât probele pentru dovedirea inexistenței motivului sancționării sale existau în cazul dosarului nr. x/2021 Astfel, a susținut că judecătorul a făcut abstracție de toate probele și aspectele care confirmau netemeinicia sancțiunilor aplicate și implicit nevinovăția petentei și și-a însușit argumentul verbal al polițistului E., acela că incidentul a fost o simplă dispută ce ține de instanța civilă și care nu intră în competența organelor de poliție, în contextul în care toate probele confirmă faptul că acel conflict depășise granițele unui litigiu civil, întrucât vecinul săvârșea fapte penale flagrante care intrau doar în atribuțiile.

În fine, a susținut că pentru a verifica motivele care au stat la baza adoptării unui raționament logico-juridic contrar principiului stabilit de legiuitor, procurorul avea obligația să realizeze o cercetare amplă și motivată prin care să respingă cu argumente concrete inexistența faptelor pe care le-a reclamat în cuprinsul plângerii penale. Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispuse prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din C. proc.

pen., poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Obiectul plângerii formulate în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., constituindu-l exclusiv soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată, competența de soluționare a acesteia se stabilește prin raportare la infracțiunea/infracțiunile și, după caz, persoana/persoanele în raport de care s-a dispus soluția contestată. Se mai notează că plângerea exercitată în temeiul art. 340 C. proc. pen.

este soluționată de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece în primă instanță, chiar dacă ordonanța de clasare este emisă de un parchet superior parchetului corespunzător acelei instanțe, fiindcă în acest caz nu operează o prorogare de competență a instanței pe lângă care funcționează parchetul care a dispus soluția de clasare. Soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire este reglementată prin dispozițiile art. 341 din C. proc. pen., iar judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele de cercetare penală, respectiv a soluției date. Înalta Curte, Judecătorul de cameră preliminară subliniază că la soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.

În aceste coordonate, verificând întregul material de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare cuprinsă în ordonanța ce face obiectul cauzei pendinte este legală și temeinică. Analiza ansamblului actelor de urmărire penală determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție să constate că acuzațiile expuse în plângerea petentei dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acesteia față de modul de instrumentare și de soluționare a dosarului nr. x/2021 de către magistrații judecători care au soluționat cauza în apel.

Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Galați a fost format ca urmare a apelului declarat de petenta A. împotriva sentinței civile nr. 1773/30.08.2021, pronunțate de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu Poliția Locală a Comunei Corod, intimat Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corod -prin Primar, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție seria x nr. x/03.02.2021, iar criticile formulate vizează soluția pronunțată de judecătorii sesizați care, în opinia acesteia, au comis infracțiunea de abuz în serviciu prin raportare la cele dispuse. În esență, petenta, susținând netemeinicia sancțiunii contravenționale aplicate acesteia, a apreciat că magistrații învestiți cu soluționarea apelului împotriva sentinței având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție au făcut abstracție de toate probele care confirmau implicit nevinovăția acesteia.

Totodată, petenta a făcut trimitere la faptul că, în adoptarea soluției, judecătorii care i-au respins apelul s-au folosit de o teză probatorie străină cauzei despre care au motivat că petenta ar fi invocat-o, falsificând-i astfel teza probatorie referitoare la proba cu înregistrarea audio-video pe care a realizat-o cu telefonul mobil în timpul intervenției polițistului. Invocarea unei pretinse falsificări a tezei probatorii de către magistrați, nesusținută de un minim probatoriu obiectiv, este lipsită de relevanță juridică și nu poate fundamenta angajarea răspunderii penale a acestora.

În contextul acestor susțineri ale petentei, judecătorul de cameră preliminară reține că aceasta a criticat, în mod esențial, activitatea desfășurată de instanța de judecată, într-o cauză având ca obiect apelul împotriva hotărârii prin care au fost soluționată plângerea petentei împotriva unui proces-verbal de contravenție, fără a se invoca, însă, un minimum de elemente obiective care să releve, distinct de actele propriu-zise, în ce a constat acțiunea sau inacțiunea pretins ilicită, concret imputată magistraților. Or, administrarea unei cauze penale cade exclusiv în sarcina organului judiciar căruia i-a fost repartizată spre soluționare, iar cenzurarea soluțiilor dispuse de magistrații judecători se poate realiza numai în formele și procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanșat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, prin actualul demers, petenta urmărește cenzurarea soluțiilor pe alte căi și prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege. Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru eventuale infracțiuni de abuz în serviciu trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar măsurilor și soluțiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecății.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza hotărârilor pronunțate de judecător în litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso și în absența oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală. Din verificarea ansamblului actelor existente la dosar, se constată că nu există indicii și elemente care să ateste existența vreunei fapte cu caracter penal a intimaților magistrați ce au soluționat cauza în care petenta a fost angrenată, faptele reclamate fiind simple afirmații, fără a fi dublate o conduită specific penală.

Astfel, deși petenta susține că instanța a interpretat și valorificat probatoriul împotriva acesteia pentru a-i creiona un comportament antisocial, respectiv pentru a susține soluția pronunțată în cauză, judecătorul de cameră preliminară subliniază că modalitatea de interpretare și apreciere a probatoriului reprezintă o componentă esențială a atribuțiilor de serviciu ale magistratului și se circumscrie principiului independenței acestuia, neputând fi cenzurată prin formularea unei plângeri penale, în absența unor indicii concrete de rea-credință ori gravă neglijență. Independența judecătorului - garanție fundamentală a înfăptuirii justiției - la fel ca și independența procurorului în soluțiile dispuse, presupune, printre altele, ca aceștia să nu fie supuși unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunțate, respectiv pe soluțiile date.

Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părților, fără un minimum de elemente probatorii, ar lipsi de conținut prevederile constituționale și legale referitoare la statutul judecătorului și procurorului ori independența lor. În cauza de față, conduita imputată judecătorilor se înscrie, în mod incontestabil, în exercițiul normal al atribuțiilor specifice funcțiilor judiciare deținute, de a căror esență este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea și interpretarea normelor de drept pertinente și, în final, aplicarea acestora.

În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raționamentul juridic pe care s-au grefat soluțiile sau conduitele adoptate, magistrații ar fi adoptat conduite contrare legii, de natură a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulțumire, inerent subiectivă, a petentei față de soluțiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraților. Pentru a se începe urmărirea penală cu privire la o posibilă infracțiune de serviciu săvârșită de magistrat nu este suficient ca petenta să se considere nevinovată, ci este necesar a fi indicate elemente din care să rezulte reaua-credință a magistraților și folosirea unor mijloace ilicite pentru obținerea unui probatoriu denaturat.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte apreciază că petenta urmărește, în fapt, să obțină un control judiciar a deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Galați, invocând aspecte de netemeinicie referitoare la soluționarea în fond a cauzei care pot fi cenzurate doar de o instanță de control ierarhic superioară, în urma soluționării unei căi de atac prevăzute de lege. Or, în prezenta cauză, hotărârea este definitivă. Totodată, Înalta Curte constată că motivele de fapt invocate de către petentă se circumscriu unor motive de netemeinicie a deciziei menționate, specifice unei căi de atac, și nu conținutului constitutiv al infracțiunilor de abuz in serviciu, întrucât evaluarea probelor, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale se referă la exercitarea funcției jurisdicționale.

În cazul judecătorilor și procurorilor, infracțiunea de abuz în serviciu există doar în cazul în care aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, altele decât cele jurisdicționale (aspect care poate fi controlat exclusiv prin intermediul căilor de atac ca urmare a aplicării dispozițiilor constituționale ce reglementează independența judecătorilor și procurorilor), nu îndeplinesc un act ori îl îndeplinesc în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane.

Deopotrivă, aspectele susținute de petentă cu privire la judecătorii care au soluționat cererea de recuzare, precum și la modalitatea de soluționare a acesteia nu pot face obiectul unei plângeri penale, în condițiile în care în cauză nu rezultă că magistrații judecători indicați ar fi acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale petentei, neexistând niciun indiciu cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală sub acest aspect. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că soluția atacată este legală, având în vedere dispozițiile legale ce reglementează independența judecătorilor și procurorilor cu privire la soluțiile pronunțate si a imposibilități de cenzurare a soluției de un alt organ judiciar decât o instanță ierarhic superioară în soluționarea căii de atac.

Totodată, în ceea ce privește criticile referitoare la insuficiența probatoriului administrat pe parcursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate.

De altfel, jurisprudența CEDO este unanimă în a aprecia că admisibilitatea probelor este de competența dreptului intern al statelor membre, că organele judiciare au toată libertatea de apreciere cu privire la mijloacele de probă, la concludența și utilitatea acestora, că părțile unui proces nu au dreptul să obțină administrarea oricărei probe, ci doar să dezbată probele administrate de către organele judiciare, acestea din urmă având o marjă de apreciere largă pentru a verifica necesitatea și oportunitatea unei probe.

În concluzie, în speță, Judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în mod întemeiat, prin ordonanța din data de 02 iunie 2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei, din verificarea actelor dosarului rezultând că faptele sesizate nu se circumscriu conținutului normativ al infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., constatându-se în mod just incidența cazului de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., astfel că ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc.

pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței de clasare din data de 02 iunie 2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 96/II-2/2025 din data de 17 iulie 2025 a procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței de clasare din data de 02 iunie 2025, emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 96/II-2/2025 din data de 17 iulie 2025 a procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de Urmărire Penală. Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 14 ianuarie 2026.