ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
24.02.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale și personale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:

La data de 31 ianuarie 2025, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, sub nr. x/1/2025, contestația formulată de contestatoarea SC A SRL privind durata procesului, în temeiul art. 488 ind.1 și urm. C.proc.pen., cu privire la dosarul nr. x/242/P/2022 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, aflat în curs de soluționare, solicitând admiterea ca întemeiată a contestației în baza art. 488 ind.6 C.proc.pen. și stabilirea termenului în care procurorul să rezolve cauza potrivit art. 327 C.proc.pen.

În motivare, contestatoarea a indicat faptul că a formulat plângere penală, la data de 30.05.2022, prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale față de B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q și R.

În susținerea contestației, în esență, a învederat că dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăți democratice, iar durata excesivă a procedurilor judiciare este una dintre principalele cauze ale încălcării acestui drept, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului punând în evidență în mod repetat acest element.

Contestatoarea a mai arătat că art. 8 C. proc. pen. transpune dispoziția constituțională reglementată de art. 21 alin. (3) din Constituție privind caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului, drept consfințit de art. 6 paragraful 1 din Convenție, în conformitate cu care organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a dreptului părților și a subiecților procesuali astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

A susținut că termenul rezonabil de desfășurare a procedurii judiciare reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, fiind instituit, prin reglementările legale menționate, atât în beneficiul celui învinuit de comiterea infracțiunii, cât și în favoarea persoanei vătămate și a părții civile, subiecte procesuale care sunt, în aceeași măsură, îndreptățite la un proces cu o durată rezonabilă sau la soluționarea acțiunii civile într-un inteval de timp determinat.

Prin contestația formulată s-a făcut trimitere la istoricul cauzei, precum și la prevederile art. 6 art. 13 din Convenție și la Recomandarea Rec (2004)6 a Comitetului de Miniștri, la dispozițiile art. 488 ind.1 C.proc.pen. și la jurisprudența CtEDO, subliniindu-se că potrivit acesteia instanța europeană a constatat o culpă a autorităților în desfășurarea procedurilor, spre exemplu, în cazul prelungirii procesului ca urmare a întârzierii în transferul documentelor sau a dosarului de la o instanță la alta, a nelegalei citări a martorilor, a întârzierii comunicării hotărârii, a inactivității organelor de urmărire penală, a reluării audierilor din cauza schimbării judecătorului, a inactivității instanței care după punerea în libertate a reclamantului a acordat cinci termene pe parcursul a doi ani, a declinărilor succesive de competență între instanțe, a prelungirii judecății pe o perioadă de peste 6 ani ca urmare a casărilor succesive cu trimitere spre rejudecare pentru erori comise de instanțele inferioare.

Examinând excepția necompetenței materiale și personale a instanței supreme, judecătorul de drepturi și libertăți constată următoarele:

În conformitate cu art. 488 ind.2 alin. (1) lit. a C.proc.pen., competența de soluționare a contestației privind durata procesului penal aparține, în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 40 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Deopotrivă, se reține, în conformitate cu art. 35 C.proc.pen., că judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Din perspectiva competenței după teritoriu, dispozițiile art. 41 C.proc.pen. prevăd că aceasta este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârșirii infracțiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta;

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Prin plângerea penală formulată, la data de 26.05.2022 (data poștei-fila 69 dup), înregistrată sub nr.x/P/2022 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, petenta SC A SRL a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numiții B, C și D pentru infracțiunile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, instigare la abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, față de numitul E (primar al comunei S, județul Galați și membru al Comisiei de aplicare a legilor de fond funciar din comuna S), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, față de numiții F, G, H, I, J și K (membri în Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar din comuna S, județul Galați) pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, față de magistrații judecători Q și R pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, precum și față de numiții L, M, T, N, O și P pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție.

La data de 30.06.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus prin ordonanță, începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000, fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) și (2) C. pen. și uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din 25.07.2023 a Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, judecătorul de drepturi și libertăți, în baza art. 488 ind.6 C.proc.pen. a admis contestația privind durata procesului penal formulată de persoana vătămată SC A SRL și a stabilit termen până la data de 26.01.2024 pentru finalizarea urmăririi penale, potrivit art. 327 C.proc.pen., în dosarul nr.x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. S-a stabilit că persoana vătămată nu va putea formula o nouă contestație privind durata procesului penal mai înainte de 26.02.2024.

Ulterior, prin încheierea din camera de consiliu nr. 266 din 14.05.2024 a ICCJ – Secția penală, judecătorul de drepturi și libertăți, în baza art. 488 ind.6 C.proc.pen. a admis contestația formulată de petenta SC A SRL privind durata procesului și a stabilit termen până la data de 30.07.2024 în care procurorul să rezolve, potrivit art. 327 C.proc.pen., dosarul nr.x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, termen până la care în prezenta cauză, nu se putea formula o nouă contestație cu privire la durata procesului penal.

Prin ordonanța nr. x/242/P/2022 (x/P/2022) din data de 30.05.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Secția de urmărire penală, unde a fost înregistrată sub nr.x/242/P/2022.

Se mai constată că, prin încheierea nr.422 din 25.09.2024 a ICCJ – Secția penală, în temeiul art. 488 ind.6 alin. (1) C.proc.pen., judecătorul de drepturi și libertăți a admis contestația formulată de petenta SC A SRL privind durata procesului ce face obiectul dosarului nr.x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și a stabilit termen la data de 20.01.2025 până la care procurorul învestit să finalizeze dosarul, în condițiile art. 327 C.proc.pen., termen până la care s-a stabilit că nu se poate formula o nouă contestație cu privire la durata procesului.

Prin ordonanța nr. x/242/P/2022 din 28.10.2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală a dispus clasarea având ca obiect comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de către magistrații judecători Q și R, din cadrul Tribunalului X, întrucât fapta nu există, disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) și (2) C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen., instigare la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) și (2) C. pen. și abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, spre competentă soluționare. Totodată, s-a dispus ca dosarul cauzei împreună cu un exemplar al ordonanței să se trimită Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. S-a constatat, conform art. 275 alin. (3) C.proc.pen., că au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare și, potrivit art. 316 alin. (1) C.proc.pen., s-a dispus ca ordonanța să se comunice la cerere.

În doctrină și jurisprudență, s-a arătat că soluția de respingere a contestației întemeiate pe dispozițiile art. 488 ind.1 C.proc.pen. intervine fără o analiză a caracterului întemeiat al acesteia, numai în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată, o soluție de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, avându-se în vedere caracterul exclusiv preventiv al remediului instituit de legiuitor.

În speță, însă, soluția de clasare a fost adoptată, prin ordonanța nr.x/242/P/2022 din 28.10.2024, cu referire doar la anumite infracțiuni sesizate de SC A SRL, la data de 26.05.2022, ceea ce nu echivalează cu soluționarea cauzei constituite în considerarea plângerii penale formulate de societate (la acest moment al analizei, se subliniază că legiuitorul a stabilit prin art. 340 C.proc.pen., o procedură distinctă de verificare a soluției de clasare, în competența judecătorului de cameră preliminară).

Urmare soluției de disjungere dispuse prin aceeași ordonanță nr.x/242/P/2022 din 28.10.2024 și de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, alte fapte presupus penale - cu privire la care petenta SC A SRL a formulat plângerea penală din 26.05.2022 și care totodată sunt vizate prin actuala contestație privind durata procesului-, formează obiectul urmăririi penale aflate în curs de desfășurare în cauză.

Astfel, conform ordonanței din 28.10.2024, cauza penală a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor sub nr. x/242/P/2022/d1, așa cum rezultă din adresa acestei unități de parchet (fila 94 dosar ICCJ), urmând ca organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor să efectueze cercetări (în acest sens adresa nr.x/242/P/2022/d1 din 29.01.2025 a parchetului).

Or, procedura reglementată de art. 488 ind.1 și urm. C.proc.pen. reprezintă un remediu efectiv, o procedură specială ce tinde la evitarea riscului sau la limitarea consecințelor depășirii termenului rezonabil și care poate fi folosită, în condițiile legii, până la soluționarea în integralitate a cauzei penale.

În considerarea celor ce preced, văzând dispozițiile art. 40 alin. (1) C.proc.pen. și constatând că, la acest moment procesual, urmărirea penală efectuată în cauză nu vizează vreo infracțiune sau persoană cu calitate specială care să atragă competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că revine Judecătoriei Târgu Bujor competența de soluționare a prezentei contestații privind durata procesului penal, formulată de A (fiind atributul organului de urmărire penală să stabilească eventualele consecințe ale presupuselor fapte penale/a eventualei pagube și valori a acesteia, cu posibile consecințe în materia competenței organelor judiciare, căci potrivit art. 488 ind.6 alin. (2) C.proc.pen., în procedura pendinte, nu se pot da îndrumări și nici nu se vor putea da dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a procesului ori care să aducă atingere libertății procurorului de a adopta soluția pe care o consideră legală și temeinică).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 488 ind.2 C.proc.pen. coroborat cu art. 35 și art. 41 alin. (1) lit. a C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va trimite spre competentă soluționare, la Judecătoria Târgu Bujor, contestația privind durata procesului penal formulată de contestatoarea SC A SRL, cu referire la dosarul nr.x/242/P/2022/d1 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor (format prin disjungere din dosarul nr.x/242/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală), petenta SC A SRL contestând, în mod evident, durata urmăririi penale în cauză.

Trimite contestația privind durata procesului penal formulată de contestatoarea SC A SRL, cu referire la dosarul nr.x/242/P/2022/d1 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor (format prin disjungere din dosarul nr.x/242/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală), spre competentă soluționare la Judecătoria Târgu Bujor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă