ÎCCJ, Secția penală, decizia din 05.06.2025 — Prin ordonanța din 3 martie 2023, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul…

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: a. Prin ordonanța din 3 martie 2023, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constatându-se că fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență, că, la data de 18 mai 2020, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost înregistrată, sub nr. x/2020, plângerea penală prin care A. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., raportat la modul de efectuare a cercetărilor în dosarul penal nr. x/2018, în care petentul a avut calitatea de persoana vătămată. În acest sens, petentul a arătat că dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost constituit ca urmare a plângerii penale pe care a formulat-o pentru nerespectarea măsurii privind încredințarea minorului de către C., mama fiicei lui.

În primă fază, dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost soluționat prin clasare, însă, în urma plângerii sale împotriva soluției, prin încheierea din 19 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a desființat ordonanța de clasare și a trimis cauza la procuror pentru continuarea urmăririi penale. Dosarul a fost repartizat magistratului B., care, prin ordonanța nr. 152/P/2018 din 6 aprilie 2020 a dispus clasarea cauzei. A mai arătat că procurorul B. a mai soluționat alte 4 plângeri penale ale sale, respectiv cele care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2017 și nr. 492/P/2017.

Magistratul reclamat a dispus și în aceste dosare tot clasarea cauzei, fără a analiza plângerile, doar în baza declarațiilor numitei C., care a împiedicat relațiile sale cu fiica minoră deoarece avea protecția procurorului B.. Prin ordonanța nr. 1135/P/2020 din 19 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen. Prin adresa din 31 martie 2022, în temeiul art. 1 alin. (2) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc.

pen., dosarul penal nr. x/2020 a fost înaintat, în vederea efectuării urmăririi penale, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, unde a fost înregistrat sub nr. x/2022. În contextul acestor rețineri factuale, evaluând plângerea penală formulată de petentul A., procurorul de caz a constatat că nu există date sau indicii care să confirme săvârșirea infracțiunii reclamate de către procurorul B.. În acest sens, a reținut că doctrina și practica judiciară statuează că prin modul de sesizare a organelor de urmărire penală se înțelege mijlocul prin care acestea iau cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația lor de a dispune cu privire la începerea urmăririi penale.

Fapta reclamată trebuie descrisă într-o modalitate care să permită, pe de-o parte, determinarea cu precizie a limitelor învestirii organului judiciar, iar, pe de altă parte, realizarea unei analize inițiale din perspectiva dispozițiilor art. 16 C. proc. pen.. Astfel, din cuprinsul plângerii trebuie să rezulte data faptei, împrejurările în care a fost comisă și urmarea produsă, astfel încât să se poată stabili dacă aceasta este prevăzută de legea penală sau dacă s-a împlinit termenul de prescripție. Raportat la aceste considerente, constatând că din actele dosarului rezultă că A. reclamă faptul că procurorul B. a dispus soluții favorabile numitei C., prin care a favorizat-o pentru a nu fi trasă la răspundere, procurorul de caz a reținut că, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date.

Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire, pe bază de probe, a situației de fapt supuse actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispozițiilor legale la cazul concret. Or, având în vedere acest specific al activității judiciare, care presupune riscul anumitor erori de îndreptare și aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhic, ca o garanție a justițiabililor față de asemenea erori. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează însă cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.

Nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare sau administrare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluționat cauza. În raport cu argumentele astfel expuse, reținând și că formarea unor plângeri penale împotriva magistraților, pentru soluțiile pronunțate într-un dosar, nu poate atrage răspunderea penală a acestora în lipsa unor probe din care să rezulte săvârșirea unei infracțiuni, procurorul a concluzionat că, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunei stări de fapt de natură să atragă incidența legii penale, se impune dispunerea unei soluții de clasare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. b. Împotriva ordonanței de clasare a formulat plângere petentul A., în condițiile prevăzute de art. 339 C. proc. pen. c. Prin ordonanța nr. 143/II/2/2023 din 10 aprilie 2023 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație s-a respins plângerea petentului, ca nefondată, constatându-se că soluția de clasare a cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală. În argumentare s-a reținut, în esență, că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală aptă să conducă la infirmarea soluției de clasare.

În acest sens s-a reținut că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii clare/juste a procurorului de caz, neexistând niciun element/indiciu de natură a determina necesitatea unei suplimentări a probațiunii (audieri de persoane/ridicare de înscrisuri, etc.). De altfel, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele apte a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate. Practic, procurorul de caz este ținut a administra probele necesare și suficiente finalizării urmăririi penale, cu respectarea garanțiilor procesuale recunoscute și reglementate în favoarea părților, iar judecata oferă largi posibilități de a exercita dreptul la apărare prin combaterea probelor în acuzare cu probe eficiente tezelor apărării.

Or, în cauză nu există date/indicii/probe care să întrezărească o posibilă comitere a unei fapte penale dintre cele sesizate, motiv pentru care incidența art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost corect reținută. Persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea nu au făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile cu care legea le-a investit, dispunând efectuarea actelor potrivit convingerii obiective și nepărtinitoare, în acord cu principiile care guvernează desfășurarea procesului civil/penal, neexistând nicio premisă de natură a conduce la presupunerea rezonabilă a comiterii vreunei fapte de natură penală. d. La data de 19 aprilie 2025 (prin e-mail), petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanței din 3 martie 2023, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul nr. x/2022.

În argumentare, a arătat că, preluând ancheta în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (ca efect al soluției de desființare a soluției inițiale de clasare dispusă în cauză și de trimitere a cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale față de numita C. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 379 C. pen., pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019), procurorul B. nu numai că a sfidat recomandările soluției de restituire sus-menționate, dar a și a dispus o soluție de clasare reținând că numita C. este nevinovată, deși instanța de trimitere i-a acordat clemență acesteia, în speranța că va înțelege să respecte în viitor programul de vizită al tatălui.

Or, în contextul prezentat, este evident că, în condițiile în care a reținut că nu există date sau indicii care să confirme săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, nefiind indicate datele săvârșirii faptei, împrejurările în care a fost comisă fapta și urmarea produsă, procurorul învestit cu anchetarea plângerii penale formulate împotriva doamnei magistrat B. nu a urmărit aflarea adevărului în cauză, ci punerea sa în dificultate, în condițiile în care ordonanța din 3 martie 2023 i-a fost comunicată abia la 4 aprilie 2025, după multiple solicitări. În plus, același procuror a dispus o soluție de clasare a cauzei fără a efectua o cercetare judicioasă a acesteia, în vederea aflării adevărului, fiind astfel grav încălcate dispozițiile art. 5 C. proc.

pen., întrucât principiul aflării adevărului impune organului de urmărire penală să cerceteze fapta sesizată, precum și să stăruie în aflarea adevărului, dar și să strângă și să administreze probe care să conducă la o soluție legală și temeinică. Or, în cazul de față procurorul nu a dat eficiență acestui principiu și a ignorat rolul activ impus de legiuitor, întrucât nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală, nesolicitând nici măcar dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împrejurare care este de natură a pune la îndoială obiectivitatea în pronunțarea ordonanței de clasare. Or, dna procuror B. nu i-a respectat dreptul la apărare, apărătorul său ales nefiind invitat la efectuarea vreunui act de urmărire penală, deși depusese o solicitare expresă în acest sens.

În plus, în pofida celor reținute în ordonanța atacată, fapta de favorizare a făptuitorului a fost descrisă suficient încât să permită stabilirea limitelor și obiectului învestirii, având în vedere că data săvârșirii faptei putea fi oricare zi cuprinsă între data numirii ca procuror de caz a doamnei B. și 6 aprilie 2020, data pronunțării soluției. Împrejurările de comitere sunt date de modalitatea de instrumentare a cauzei, constând fie în ignorarea unei probe, fie în audierea superficială a unui martor, aprecierea sau interpretarea probelor eronată, etc. și putea fi elucidată dacă procurorul de caz solicita Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dosarul nr. x/2018.

Urmarea produsă este reprezentată de vătămarea sa gravă și iremediabilă, întrucât numita C., avocat în cadrul Baroului București, rămâne nesancționată, deși l-a împiedicat să-și vadă copilul, în continuare, nejustificat și repetat și a introdus acțiuni în justiție de modificare a programului, cerând chiar autoritatea exclusivă asupra minorei, acțiuni respinse definitiv. În plus, deși, în virtutea calității de avocat, C. știa că soluționarea plângerilor împotriva sa cade în competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, a optat să formuleze plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Ca urmare a soluției de clasare, C. a influențat minora să solicite ordin de protecție la 20.05.2024 și i-a îngrădit programul de vizită, în perioadele 18 - 27.08.2023; 30.08.2023; 08.11.2023; 15.11.2022; 22.11.2023 și 17.01.2024, cu consecința unor efecte nocive asupra dezvoltării copilului, dar și asupra sa la nivel emoțional, deoarece lipsa fiicei din viața sa i-a produs suferințe puternice și îndelungate. Practic, în satisfacerea orgoliului personal, numita C. generează și alimentează o stare conflictuală greu de ignorat, mai ales că alege să influențeze copilul și autoritățile, susținând că el, ca tată, este o persoană agresivă verbal și că, atunci când a întrebat cum de i-a permis fetiței de 12 ani să meargă vopsită blond la școală, i-a reproșat că nu ține cont de dorințele acesteia.

Ulterior, în anul 2023, unica vacanță de vară în care a dorit să-i permită programul de vizită a copilei, C. a înțeles, totuși, să se opună petrecerii timpului acordat de instanță prin aceea că, după ce s-a asigurat că tatăl a epuizat concediul, exact în perioada în care copilul trebuia să stea cu acesta în vacanță, a trimis fetița în tabără, apoi nu a mai comunicat cu petentul. Mai mult, numita C. își preconstituie probe în apărare pe care să le folosească în cazul în care ar face plângere împotriva sa. În ceea ce privește data de 30.08.2023, petentul a arătat că numita C. nu a dorit ca el să petreacă câteva zile cu fiica sa. Aceasta și-a preconstituit probe în apărare, în cazul în care i-ar reproșa că l-a înșelat cu privire la timpul promis pentru a fi petrecut cu fiica sa.

Or, dacă ar fi fost de bună - credință, C. nu ar fi trimis e-mail, ci ar fi sunat sau ar fi scris un sms, cu alte cuvinte s-ar fi asigurat că tatăl află imediat că bunicul matern se simte rău, astfel că fiica sa poate veni la el. În plus, în cazul fortuit al unei plecări în grabă, firesc ar fi fost să îl apeleze telefonic și să-i indice un loc de întâlnire în drumul său pentru a lua copilul. Or, în e-mailul trimis de aceasta nu este specificată urgența sau vreo referire în sensul ca tatăl să vină cât poate de repede să preia copilul. Tocmai de aceea, intenția numitei C. nu a fost ca tatăl să petreacă timp cu fiica sa. Actiunea acesteia a fost o șicană grotescă, în condițiile în care în momentul în care a ajuns la domiciliul acesteia și a constatat că nu este acasă, a apelat-o telefonic, însă nu a putut să o contacteze pentru că era blocat.

Nici zilele de miercuri nu au fost exceptate de la aceeași atitudine și manieră sfidătoare a numitei C. față de programul de vizită (exemplificative fiind zilele de 08.11.2023, 15.11.2022, 22.11.2023, 17.01.2024 și 07.02.2024). Deși a anunțat ora la care ajunge, nu a răspuns nimeni nici la interfon, nici la telefon, aspect ce echivalează cu împiedicarea sa, în mod abuziv, de a păstra legăturile părintești cu fiica sa. Elementul definitor al restricționării programului de vizită corespunde Sărbătorile Pascale, când, împreună cu bunica paternă, s-a prezentat, la 11.30, la domiciliul copilului, conform acordului numitei C.. Or, deși avea program de vizită, potrivit hotărârii judecătorești, C. și copilul nu erau acasă și mama nici nu a răspuns la telefon, sms, e-mail.

Petentul a mai arătat că, în pofida tuturor acestor elemente, procurorul nu a dat eficiență principiului aflării adevărului, întrucât nu a procedat la cercetarea faptelor sesizate și a dat satisfacție numitei C., fără a ține cont de probele emise de autorități (lipsa copilului și a mamei de la domiciliu) și fără să dispună administrarea de probe. În plus, nici n-a fost interesat să ceară lămuriri numitei C. cu privire la remedii sau alte soluții, împrejurare față de care se impune concluzia că faptele pe care le-a sesizat nu au fost cercetate, deși a indicat toate elementele și probele necesare în susținerea plângerii, însă procurorul a ignorat susținerile sale însoțite de dovezi certe.

Numita C. este de rea-credință prin faptul că, profitând de cunoștințele sale juridice dobândite ca avocat, utilizează de toate procedurile civile și penale, în mod abuziv, excesiv și repetat, nu în scopul de a proteja interesele minorei, ci în scopul vătămării intereselor copilului prin lipsirea de dreptul de a avea legături personale cu tatăl său, chiar dacă aparent procedurile sunt îndreptate împotriva părintelui personal. Or, maniera în care aceasta s-a comportat, ostilă și intimidantă, în condițiile în care și-a preconstituit probe, uzează de ascendentul asupra copilului pentru a determina o anumită atitudine a acestuia față de tată și sfidează hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit programul de vizită al minorei, au impact major atât asupra acesteia, cât și asupra sa, tocmai pentru că doamna procuror B. i-a permis să facă ce dorește, protejând-o.

Pentru argumentele prezentate, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor. e. Plângerea transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală a fost înaintată, în temeiul art. 340 C. proc. pen., Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată, pe rolul secției penale, la data de 14 mai 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C29 C. pen. La termenul din 5 iunie 2025, petentul și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii pe fondul plângerii, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei încheieri.

***** În acest context, analizând plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare sus-menționate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente: Fundamentul acuzațiilor aduse de petentul A. în cauza de față este reprezentat, în esență, de modul de soluționare a dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de către magistratul procuror B.. Practic, petentul a imputat procurorului B. faptul că a efectuat cercetarea penală în dosarul sus-menționat în aceeași manieră în care a procedat și în alte patru plângeri penale formulate împotriva numitei C. (ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2017 și nr. 492/P/2017, toate ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), respectiv fără a analiza în mod efectiv plângerea sa și dispunând o soluție de clasare (prin ordonanța din 6 aprilie 2020) doar în baza declarațiilor persoanei reclamate, care a împiedicat relațiile sale cu fiica minoră tocmai pentru că avea protecția doamnei magistrat.

În raport cu conținutul concret al acuzațiilor formulate de petent, reevaluând soluția de clasare dispusă pentru faptele imputate intimatei procuror B., învestită cu cercetarea dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (în urma soluției de desființare a ordonanței inițiale de clasare dispuse în cauză și a trimiterii cauzei la procuror, dispusă de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București prin încheierea din 19 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019), Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, nu identifică elemente de nelegalitate ori de netemeinicie a acesteia. Petentul însuși nu a formulat, în actuala procedură, critici explicite din această perspectivă.

Acesta s-a limitat la a alega caracterul injust al soluției contestate din perspectiva lipsei unei cercetări efective a faptelor reclamate. Or, analiza ansamblului actelor de urmărire penală și a înscrisurilor depuse de petent determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate că acuzațiile expuse de acesta în plângerea penală formulată dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii sale subiective față de soluția de clasare dispusă de magistratul procuror reclamat în dosarul sus-menționat. Raportat la această constatare, Înalta Curte subliniază că, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară acționează în limitele prescrise de art. 341 C. proc. pen. și nu se poate substitui instanței investite în procedura de cameră preliminară ori, după caz, instanței sesizate cu o cale extraordinară de atac.

Ca urmare, judecătorul nu este abilitat să procedeze, în acest cadru procesual, la evaluarea critică a modalității de soluționare și, implicit, la cenzurarea soluției de clasare [sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 379 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., imputate de petent numitei C.] dispusă prin ordonanța din 6 aprilie 2020 de magistratul procuror B. în dosarul menționat supra. În acest sens, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, subliniază că modalitatea de efectuare a urmăririi penale și actele și soluțiile dispuse de procuror pot fi cenzurate numai prin intermediul mijloacelor procesuale legale, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuție a acestora în alte condiții decât cele expres prevăzute de legea procesual-penală.

Or, în actualul cadru procesual, petentul A. invocă, în concret, veritabile nemulțumiri cu privire la argumentele faptice ori legale care au stat la baza dispunerii de către procurorul B. a soluției de clasare din 6 aprilie 2020, susținând că acestea se constituie în indicii ale săvârșirii de către magistratul reclamat a infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Independența magistratului (judecător sau procuror) în soluțiile dispuse - consacrată legislativ prin dispozițiile Legii nr. 303/2022 - presupune, însă, printre altele, ca el să nu fie supus unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe soluțiile dispuse în cauzele instrumentate/soluționate.

Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, soluțiile magistratului sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare a simplei cereri a părților ar lipsi de conținut dispozițiile care garantează statutul magistratului ori independența sa. Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea penală a magistratului în legătură cu actele îndeplinite în exercitarea funcției trebuie să se realizeze, așadar, numai pentru investigarea actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar soluțiilor dispuse în cauzele soluționate, în sine.

În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să se circumscrie acțiunilor specifice incriminate de legea penală și să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de modalitatea de instrumentare a cauzei ori soluția dispusă într-un dosar penal. Conduita imputată, în speță, procurorului B. se înscrie însă în exercițiul firesc al atribuțiilor specifice funcției judiciare deținute de aceasta, derivată atât din normele ce reglementează statutul magistraților, cât și din dispozițiile procesual-penale care disciplinează procedurile judiciare în care aceasta a acționat.

Petentul nu a invocat, iar judecătorul de cameră preliminară nu a identificat în ce au constat, în concret, pretinsele acțiuni de ajutorare a numitei C. de către intimata B. și care sunt elementele probatorii care ar justifica reținerea în sarcina procurorului reclamat a infracțiunii de favorizare a infractorului. În lipsa oricăror indicii rezonabile care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, simpla nemulțumire, subiectivă, a unei părți ori subiect procesual față de o soluție dispusă ori față de maniera de instrumentare a unui dosar nu poate constitui însă temei al angajării răspunderii penale a magistratului care a dispus-o.

Magistratul are libertatea de a dispune soluțiile conform propriei sale convingeri, formată în urma unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei sale credințe, care presupune luarea conștientă a unei hotărâri evident eronate. Or, în cauză, în sprijinul celor sesizate, petentul nu invocă decât propria convingere, derivată din nemulțumirea sa subiectivă, element insuficient pentru angajarea răspunderii penale a magistratului reclamat.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunei stări de fapt de natură să atragă incidența legii penale, incidența impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. legitimează opțiunea procurorului de a dispune clasarea cauzei, soluția atacată fiind legală și temeinică. În fine, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate.

Or, dat fiind conținutul concret al faptelor reclamate de petentul A., înscrisurile administrate de către procuror, constând în ordonanțele emise de procurorul B. în dosarele invocate de acesta, se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația intimatei față de care s-a dispus soluția de clasare atacată. Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 3 martie 2023, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul nr. x/2022.

Urmare aceste soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea petentului la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 3 martie 2023, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul nr. x/2022. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 5 iunie 2025.