Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
28 ianuarie 2026

Decizia nr. 24/2026 — ÎCCJ, Secția penală — cerere de strămutare

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 08 decembrie 2025, petentul A., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie susținând, în esență, că există o bănuială rezonabilă asupra imparțialității judecătorilor, în raport cu faptul că au stabilit fără motiv trei termene de judecată în vacanța judecătorească, au încălcat art. 91 alin. (2) din C. proc. pen. prin desemnarea netemeinică și nelegală a unui avocat din oficiu, precum și că au dispus stabilirea unui termen mai scurt de trei zile pentru studierea dosarului de către avocatul din oficiu, într-o cauză ce nu comportă urgență și unde apelantul inculpat nu se află sub vreo măsură preventivă.

Astfel, s-a apreciat că acest context reprezintă o dovadă de antepronunțare sau cel puțin o fisură în aparența de echidistanță a judecătorilor Curții de Apel Târgu Mureș. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 08 decembrie 2025 sub nr. x/2025, stabilindu-se termen pentru soluționarea acesteia la data de 28 ianuarie 2026. La data de 08 ianuarie 2026, Curtea de Apel Târgu Mureș a transmis informațiile prev. de art. 73 alin. (3) din C. proc. pen., în cuprinsul cărora, în esență, a fost prezentat istoricul și obiectul dosarului a cărei strămutare s-a solicitat, fiind indicat completul de judecată investit cu soluționarea cauzei, măsurile dispuse de instanță la termenele de judecată acordate precum și soluția pronunțată în cauză.

Totodată, conform art. 74 din C. proc. pen., a fost comunicat și punctul de vedere al Curții de Apel Târgu Mureș cu privire la cererea de strămutare, în sensul că aspectele invocate de petent au un caracter general și nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 72 și urm. din C. proc. pen. Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparțialitate, a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată, atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei). Demersul obiectiv a fost explicat de Curte în felul următor: ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria).

În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei). Examinând, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că cererea de strămutare formulată de petentul A., nu este susținută de elemente obiective de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității întregului corp de magistrați din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2022 Așadar, argumentele susținute de petent, constând în aceea că, în cursul soluționării cauzei nr. 7530/320/2022, au fost stabilite fără motiv trei termene de judecată în vacanță judecătorească, a fost încălcat art. 91 alin. (2) din C. proc.

pen. prin desemnarea netemeinică și nelegală a unui avocat din oficiu precum și că s-a dispus stabilirea un termen mai scurt de trei zile pentru studierea dosarului de către avocatul din oficiu, într-o cauză ce nu comportă urgență și unde apelantul inculpat nu se afla sub vreo măsură preventivă, nu pot constitui, de plano, elemente obiective care să genereze suspiciuni rezonabile asupra imparțialității întregii instanțe de control judiciar, în lipsa unui indiciu care să ofere un minim de date obiective care să contureze cele susținute sau a unui interes concret de orice altă natură care ar putea afecta imparțialitatea judecătorilor ce o compun.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că motivele invocate de petent, reprezintă, în concret, critici referitoare la modul de instrumentare sau de soluționare a cauzei, aspecte ce nu pot constitui, în lipsa unor alte argumente temeinice și solide, motive de strămutare și nu pot da naștere unor suspiciuni obiective de parțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe în absența unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susținerile petentului și să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către Curtea de Apel Târgu Mureș s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că argumentele prezentate ce vizează exclusiv aparența de imparțialitate a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei au făcut obiectul unei cereri de recuzare respinse în data de 11.08.2025, astfel încât reiterarea acestora pe calea unei cereri de strămutare constituie o cale de atac deghizată împotriva unei încheieri definitive, lipsind orice argumentare privind pretinsa lipsă de imparțialitate a întregului corp de magistrați din cadrul aceleași instanțe.

În sprijinul acestei concluzii este și jurisprudența Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). Așadar, în procedura strămutării nu pot fi analizate aprecierile petentului privind modalitatea de stabilire și dispunere de către instanța de judecată a unor norme de drept penal sau de drept procesual penal.

O interpretare contrară ar transforma instanța care soluționează cererea de strămutare într-o instanță de control judiciar, chestiune inadmisibilă în acest cadru procesual. În acest context argumentativ, Înalta Curte arată că suspiciunea rezonabilă implică existența anumitor date sau informații privitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură a convinge un observator obiectiv și neutru că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată. Simpla părere sau supoziție, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, fiind imperativ ca aceasta să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv și neutru că imparțialitatea judecătorului este lezată.

Or, atâta timp cât nu au fost invocate și nici identificate elemente obiective care să genereze suspiciuni asupra imparțialității tuturor magistraților Curții de Apel Târgu Mureș, împrejurările învederate de petent, astfel cum au fost expuse, nu pot conduce la admiterea cererii de strămutare. Înalta Curte subliniază că suspiciunea rezonabilă privind lipsa de obiectivitate trebuie să existe în raport cu toți judecătorii instanței judecătorești pe rolul căreia se află o anume cauză penală și nu doar în relație cu unul sau unii dintre aceștia, în această din urmă situație fiind incidente instituțiile abținerii și recuzării, demersuri utilizate, de altfel, de petent conform celor indicate anterior.

Motivele temeinice care ar justifica strămutarea unei cauze sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile prev. de art. 64 și urm. din C. proc. pen., dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal. Prin urmare, în contextul informațiilor transmise conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să fundamenteze afirmațiile petentului, simpla susținere că instanța anterior menționată nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate, aspecte care s-ar putea circumscrie unor elemente de natură să afecteze calitatea actului de justiție, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

HOTĂRĂȘTE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.