- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 27 ianuarie 2026
Decizia nr. 21/2026 — ÎCCJ, Secția penală — cerere de strămutare
Deliberând asupra cererii de strămutare formulată în cauză, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la o altă instanță egală în grad pentru motive de suspiciune rezonabilă privind imparțialitatea instanței, susținând că este cercetată o faptă inexistentă de vătămare corporală cu scopul de a mușamaliza încălcarea regimului de viteză legală, de maximum 30 km/h, depășirea neregulamentară și de a favoriza administratorul societății de transport piteștene, deținătoarea autotrenului x. Petentul a susținut că instanțele argeșene nu sunt competente să judece speța în mod echitabil, întrucât sunt strâns legate de "organele judiciare" din jud. Argeș (probabil și prin rudenie).
Petentul a adăugat că judecătorul care a pronunțat încheierea din 10 decembrie 1025 este o persoană controversată în spațiul public. Cu referire la același judecător, petentul a precizat că i-au fost respinse cereri de transfer la una dintre judecătoriile din municipiul București, motiv pentru care apreciază că este nemulțumit și prin urmare, dă dovadă de parțialitate. Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen.., au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Pitești care au fost transmise la dosarul cauzei. În informațiile transmise, s-a arătat că la data de 08 ianuarie 2025, pe rolul Curții de Apel Pitești a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Pitești în dosarul nr. x/2025, cauza fiind repartizată aleatoriu completului de judecată contestații C. pen.
6 - 2J. S-a arătat că prin plângerea formulată la data de 27 decembrie 2025, petentul a înțeles să formuleze cerere de strămutare a cauzei la Tribunalul București. Cererea de strămutare a fost ulterior completată de petent și înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării. Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2026 pronunțată în dosarul nr. x/2025 de Curtea de Apel Pitești, în baza dispozițiilor art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. rap. la art. 341 alin. (8) C. proc. pen.., s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Pitești în același dosar.
De asemenea, s-a dispus respingerea cererii de prelungire a dreptului de circulație ca inadmisibilă. S-a apreciat că la Curtea de Apel Pitești judecata a avut loc în condiții optime, fără a se aduce atingere în vreun mod obiectivității și imparțialității completului învestit cu soluționarea dosarului penal nr. x/2025 Examinând cererea formulată de petentul A., în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 71 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Conform art. 74 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea. Strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe. La momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existența unei suspiciuni rezonabile colective, pentru a se stabili dacă imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din motive care țin de împrejurările cauzei ori calitatea părților.
Una dintre cerințele esențiale pentru buna înfăptuire a justiției este încrederea deplină a justițiabilului în organele judiciare. Suspiciunea poate privi individual pe unul sau mai mulți judecători sau în mod colectiv pe toți subiecții procesuali oficiali care lucrează în numele și pentru un organ judiciar penal. Suspiciunea colectivă este îndreptată în mod indivizibil contra tuturor subiecților procesuali oficiali care îndeplinesc atribuțiile ce intră în competența funcțională a unui organ judiciar, așa încât aceasta se răsfrânge asupra capacității subiective a însuși organului judiciar respectiv. În situația unei suspiciuni colective, remediul procesual este strămutarea cauzei, cu efectul unei deplasări de competență teritorială a soluționării cauzei între instanțe de judecată de același grad.
Suspiciunea individuală este îndreptată personal față de un magistrat sau față de mai mulți magistrați, în acest ultim caz motivele putând fi similare sau diferite față de fiecare magistrat. În cazul suspiciunii individuale, mijlocul procedural îl constituie invocarea incompatibilității care trebuie să fie analizată individual, în raport cu subiectul sau cu fiecare dintre subiecții procesuali oficiali a căror capacitate subiectivă este pusă la îndoială, sub raportul obiectivității sau imparțialității. Remediul este înlăturarea din proces, ca incompatibil, a judecătorului suspicionat, pe calea abținerii sau recuzării în cursul soluționării cauzei, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, pe calea contestației în anulare.
Drept urmare, la momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existența unei suspiciuni rezonabile colective, cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței. Motivele temeinice care pot susține o cerere de strămutare sunt diferite de cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini sau comportamente care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitată de climatul în care se desfășoară procesul penal. În cazul strămutării, motivele se referă la condițiile în care o instanță penală, în întregul ei, trebuie să judece o anumită cauză. Raportat la aspectele ce preced, care stabilesc cadrul procesual în care poate fi soluționată o cerere de strămutare, Înalta Curte, verificând actele dosarului, consideră că nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 71 C. proc.
pen.., astfel că nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei. Conform acestor prevederi legale, motivele temeinice care pot determina strămutarea unei cauze trebuie să se refere la suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. În speță, petentul A. este nemulțumit de judecarea contestației formulate împotriva încheierii din 10 decembrie 2025 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Pitești prin care i s-a respins plângerea împotriva soluției de clasare pronunțate prin ordonanța nr. 1564/100/P/2025 din data de 07 august 2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, menținută prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din data de 10 septembrie 2025, emisă în dosarul nr. x/2025.
Petentul a susținut și că judecătorul fondului este o persoană controversată în spațiul public și este nemulțumit de faptul că nu a promovat la una dintre instanțele din București, iar instanțele argeșene nu sunt competente să judece dosarul întrucât există și relații de rudenie între organele judiciare. Examinând cauza, Înalta Curte apreciază că la Curtea de Apel Pitești nu a existat un climat neprielnic sau defavorabil desfășurării normale a procesului penal privind petentul A., iar argumentele aduse de acesta în sprijinul cererii de strămutare nu justifică lipsa de imparțialitate a instanței.
Susținerile petentului referitoare la judecătorul care a soluționat plângerea în prima faza procesuală nu pot face obiectul cererii de strămutare, iar în ceea ce privește nemulțumirile referitoare la judecarea contestației și împrejurarea că instanțele din județul Argeș nu sunt competente să soluționeze dosar, existând și relații de rudenie între membrii organelor judiciare, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 71 C. proc. pen.., deoarece vizează strict pronunțarea unei soluții care l-a nemulțumit, fără să fie indicate împrejurări de fapt care să probeze lipsa de imparțialitate a întregii instanțe.
În concluzie, având în vedere argumentele invocate de petent care nu se circumscriu cazurilor de strămutare, dar și informațiile furnizate de către Curtea de Apel Pitești, astfel cum au fost prezentate în cele ce preced, conform cărora nu există date care să confirme lipsa de imparțialitate, Înalta Curte apreciază că la nivelul acestei instanțe au fost asigurate condițiile pentru soluționarea dosarului nr. x/2025, nefiind elemente pentru a se putea considera că prin judecarea acestei cauze s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru considerentele expuse, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în temeiul art. 74 C. proc.
pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2026.