Decizia nr. 470/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 351/2016 a Tribunalului Buzău

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Buzău, sub număr de dosar x/2015, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău (SCDL Buzău), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței, ca în baza probelor ce vor fi administrate, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 349.816 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 1.096 mp situat în incinta SCDL Buzău, str. x, pentru ultimii trei ani, sumă ce va actualizată în raport cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 351 din 4 mai 2016, Tribunalul Buzău a admis cererea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., astfel cum a fost restrânsă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.943,27 euro ce va fi plătită în RON la cursul BNR la data plății efective, sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 1.096 m.p., situat în incinta societății reclamante în str. x, jud. Buzău aferente perioadei 03.02.2012-13.02.2015. De asemenea, a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 351 din 4 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Buzău, a declarat apel pârâta A. S.R.L., criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 731 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2015*, la 16 decembrie 2016. Prin cererea formulată la 14 februarie 2017, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a solicitat introducerea în cauză a pârâtului B. și obligarea pârâților la plata sumei de 349.816 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani a terenului în suprafață de 1.096 mp, situat în mun.

Buzău, strada x, nr. 23, astfel: pentru perioada 13.02.2012-17.02.2013, A. S.R.L. și pentru perioada 18.06.2013-13.02.2015, B.. Prin încheierea din 14 aprilie 2017, instanța a suspendat judecata cauzei pentru lipsa nejustificată a părților. Cauza a fost repusă pe rol, la cererea reclamantei, prin încheierea din 2 noiembrie 2017, termen la care instanța a luat act de modificarea cererii introductive în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, a numitului B.. La 15 ianuarie 2018, pârâții A. S.R.L. și B. au formulat note de ședință prin care au invocat: excepțiile inadmisibilității modificării acțiunii, tardivității formulării cererii adiționale, prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce excedează termenului de 3 ani, anterior momentului în care s-a dispus rejudecarea cauzei, lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin încheierea din 2 februarie 2018, instanța a calificat notele scrise formulate de pârâții B. și A. S.R.L. ca fiind întâmpinare, a respins excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâta A. S.R.L. și subsecvent cererea de decădere a acesteia din dreptul de a propune probe. De asemenea, a respins cererea de repunere în termenul de formulare a întâmpinării formulată de pârâți, a admis excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâtul B. și l-a decăzut pe acesta din dreptul de a propune probe. Prin încheierea din 30 martie 2018, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții A. S.R.L. și B. și a admis, în parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului B. la plata contravalorii de folosință aferentă perioadei 18.06.2013-12.02.2014.

De asemenea, a respins, în rest, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții A. S.R.L. și B., ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 449 din 20 iunie 2023, Tribunalul Buzău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca prescrisă, cererea de obligare a pârâtului B. la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei 18.06.2013-12.02.2014, a respins ca neîntemeiată în rest, cererea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicultură Buzău, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și pârâtul B. și a obligat reclamanta să plătească suma de câte 2.500 de RON fiecăruia dintre cei doi pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cât și pârâta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 154/2025 din 20 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău și de pârâta A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 449 din 29 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Buzău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. În argumentarea cererii de recurs, susține, că instanța de apel a dat o interpretare eronată a textelor legale invocate și incidente în cauză și a stabilit greșit situația de fapt. Apreciază că instanța de apel în mod greșit a concluzionat că în prezenta cauză instanța nu poate constata că pârâta A. S.R.L. a săvârșit vreo faptă ilicită prin exploatarea terenului în litigiu fără existența unui drept real de folosință, contrar situației de fapt stabilite definitiv prin decizia nr. 30/29.01.2023, fără existența unor dovezi privind folosirea efectivă a terenului de către pârâta A. S.R.L. ori a pârâtului B. și împiedicarea reclamantei de exercitare a dreptului sau de administrare.

De asemenea, tot în mod greșit instanța în apel a concluzionat că "simplul fapt că pârâtul a devenit proprietarul construcțiilor amplasate pe teren nu face dovada certă a încălcării dreptului de administrare al reclamantei SCDL Buzău și implicită săvârșirii de către pârât a unei fapte ilicite pentru a fi incidența răspunderea civila delictuală". Critică acest raționament, apreciind că instanța nu a dat eficiență și s-a pronunțat fără să ia în considerare următoarele probatorii: refuzul pârâtei S.C. A. S.R.L. ori a pârâtului B. de a încheia un contract de închiriere sau concesiune pentru suprafața ocupată; proba testimonială cu martorul C., efectuată în primul ciclu procesual (dosar nr. x/2015), din care rezultă că acesta cunoștea faptul că terenul nu îi aparține încă de la data adjudecării precum și faptul că terenul în suprafață de 1096 mp este în întregime ocupat de construcțiile adjudecate; raportul de expertiză topo cadastru efectuat în cauză.

Arată că instanța a invocat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data primei notări în cartea funciară a dreptului de folosință, 14.02.2003, incident potrivit Legii nr. 71/2011). Potrivit raportului de expertiză specialitatea topo cadastru, terenul curți-construcții, cu suprafață de 1096 mp, pe care sunt edificate parțial hala cu suprafață de 847 mp și rampa de încărcare-descărcare cu suprafața de 87 mp dobândite de pârâtă prin adjudecare, potrivit procesului-verbal de licitație nr. x/06.07.2001, este situat în perimetrul din T 32 aflat în proprietatea Statului Roman și preluat în administrare de SCDL conform H.G. nr. 1635/2004. Solicită instanței de recurs să aibă în vedere faptul că terenul are regim de drept public, iar Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este doar titularul unui drept de administrare.

În ceea ce privește conținutul dreptului de administrare, titularul acestui drept poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta în condițiile actului prin care i s-a dat bunul în administrare. Apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale pârâților potrivit art. 1357 C. civ.: existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate fapta ilicită și prejudiciu.

În opinia recurentei, există prejudiciu și acesta se materializează în suma de bani de care SCDL Buzău a fost lipsită (determinată prin raportul de expertiza contabilă); există fapta ilicită demonstrată de instanță (prin sentința civilă nr. 1192 din 1 martie 2024, modificată în parte de decizia nr. 30 din 29 ianuarie 2025, s-a stabilit admiterea acțiunii negatorii și constatarea inexistenței dreptului de folosință al pârâtei A. asupra terenului curți-construcții în suprafață de 1096 mp, în dosarul x/2016); prejudiciul și fapta ilicită se află în raport de cauzalitate, iar poziția subiectivă a pârâților este bazată pe vinovăție cel puțin în forma culpei, în condițiile în care este dovedită reaua credință a pârâților care au făcut declarații neconforme realității pentru a obține beneficii cu privire la terenul de sub clădiri.

Solicită instanței de recurs să dea eficiență raportului de expertiză topo efectuată de expert D., care a conchis atât în cadrul raportului propriu zis, cât și în cadrul răspunsului la obiecțiuni că terenul identificat, în suprafață de 1096 mp aparține domeniului public al Statului, și că face parte din cele date în administrarea SCDL. De asemenea, expertul a identificat construcțiile și a concluzionat că terenul în suprafață de 1096 mp este ocupat în întregime de construcții. În aceste condiții, nu poate fi acceptată reținerea instanței în sensul că pârâții nu au săvârșit vreo fapta ilicită prin exploatarea terenului în condițiile în care terenul este ocupat în întregime de construcțiile adjudecate.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată prin omologarea raportului de expertiză contabilă E., în sensul obligării pârâților B. și A. S.R.L. la plata contravalorii lipsei de folosință a întregului teren ocupat de construcția adjudecată la licitația publică, teren în suprafață de aproximativ 1096 mp situat în incinta SCDL Buzău, contravaloare ce a fost stabilită prin expertiză contabilă, respectiv 3741 euro aferent perioadei 13.02.2012-18.06.2013, sumă ce urmează a fi pusă în sarcina A. S.R.L. și 8471 euro aferent perioadei 13.02.2014-12.02.2017 sumă ce urmează a fi pusă în sarcina lui B., actualizarea sumei cu rata inflației și cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. prin administrator B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se prin raport că recursul este admisibil, dat fiind că decizia ce formează obiectul prezentului recurs este susceptibilă de a fi recurată, înscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Apreciindu-se că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., concluziile raportului au fost în sensul anulării recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. Prin încheierea din 9 decembrie 2025 completul de filtru a dispus comunicarea raportului întocmit, părților litigante. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc.

civ.: "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză. Întreaga construcție a recursului vizează, în realitate, restabilirea situației de fapt, or, o devoluare a fondului este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt (questio facti) ale cauzei.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză. În ceea ce privește dezacordul recurentei cu privire la "raționamentul" instanței de apel în sensul că "instanța nu poate constata că pârâta S.C. A. S.R.L.

a săvârșit vreo faptă ilicită prin exploatarea terenului în litigiu fără existența unui drept real de folosință, contrar situației de fapt stabilite definitiv prin decizia nr. 30/29.01.2025 (...)", în realitate aceasta impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive ("instanța s-a pronunțat fără să ia în considerare refuzul pârâtei de a încheia contract de închiriere sau de concesiune pentru suprafața ocupată, proba testimonială cu martorul C., raportul de expertiză topo cadastru efectuat în cauză" etc.).

Nici susținerile recurentei conform cărora ar fi îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale pârâților, conform art. 1357 C. civ., nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanței de recurs să revină asupra situației de fapt. De asemenea, aspectele susținute prin memoriul de recurs legate de utilitatea, pertinența și concludența raportului de expertiză topo efectuată de expert D. nu pot face obiectul controlului de legalitate în această cale extraordinară de atac. În egală măsură, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurenta, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău împotriva deciziei nr. 154/2025 din 20 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău împotriva deciziei nr. 154/2025 din 20 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2026.