Decizia nr. 437/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 4829/2025 a Judecătoriei Buftea

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2024 pe rolul Judecătoriei Buftea - secția civilă, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 250 Euro, reprezentând compensație întârziere zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată. În motivare, a arătat că pasagerul C. a achiziționat un bilet de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul W4 3392/25.07.2023, pe ruta Cluj-Napoca - Veneția, care a avut o întârziere de 4 ore și 2 minute, fără a exista împrejurări excepționale.

A mai învederat că între părți a intervenit o cesiune de creanță, prin care pasagerul a cesionat toate drepturile principale și accesorii izvorâte din dreptul de a percepe compensația datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004. Prin sentința civilă nr. 4829 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Buftea - secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâtă, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Judecătoria Buftea a reținut, în argumentarea acestei sentințe, că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care prevăd că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru în cazul prestării de servicii, în fața instanțelor locului dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile, precum și dispozițiile art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit cărora o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru, în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză, acesta fiind, în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile.

În speță, serviciile au fost prestate de pârâtă în Cluj-Napoca, pasagerul îmbarcându-se într-un avion care urma să aterizeze pe aeroportul Cluj-Napoca, loc care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca. La rândul său, prin sentința civilă nr. 19279/CC/2025 din 12 decembrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca - secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, cu titlu preliminar, că în cererea introductivă figurează pârâta B., însă reclamanta a menționat că aceasta urmează să fie citată la sediul sucursalei din Otopeni.

Totodată, a indicat codul unic de identificare x, aparținând tot sucursalei din Otopeni. Mai mult, întâmpinarea depusă la dosar a fost formulată de către B. și B. - Sucursala Otopeni. S-a mai reținut că a fost efectuată comunicarea cererii de chemare în judecată doar la sediul sucursalei. Așadar, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că este parte în proces și sucursala cu sediul în Otopeni. În continuare, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că dispozițiile art. 7 punctul 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1215/2012 (anterior articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001), se aplică în cazul în care, în materie contractuală, persoana care este chemată în judecată are sediul în alt stat membru față de statul în care a fost acționat în justiție.

Or, în cauză, pârâta B. - Sucursala Otopeni are sediul în același stat membru în care se află sediul instanței în fața căreia a fost acționată în justiție, nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012. Potrivit art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru. Prin urmare, reclamanta a respectat dispozițiile redate anterior, iar conform dispozițiilor de drept național, în materia despăgubirilor întemeiate pe contractul de transport sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe.

În conformitate cu prevederile art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care are opțiunea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar reclamanta din cauza dedusă judecății și-a exercitat dreptul de opțiune prin introducerea cererii la Judecătoria Buftea, instanța de la sediul pârâtei. Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc.

civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - A. S.A., persoană juridică de origine română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, județul Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului W4 3392/25.07.2023, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, stabilesc că "o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză". De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură.

În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență". Este adevărat că a fost întemeiată cererea pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunțată în cauza C-204/08, D. împotriva E., s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului, deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al Uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură națională. Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză". În același sens este și art. 1.066 alin. (1) din C. proc.

civ., potrivit cărora "sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii". În circumstanțele evocate, instanța competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) din C. proc. civ., "când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale". Așa fiind, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1.028 alin. (2) din C. proc. civ. În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial, sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc.

civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta". Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire.

Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Înalta Curte reține că reclamanta, având, potrivit art. 116 din C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea. Or, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluționeze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâta nu este în drept să invoce excepția necompetenței teritoriale și nici instanța, din oficiu, nu poate să cenzureze opțiunea reclamantei. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2026.