ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28.02.2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. și B., la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 din C. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea și a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.
Prin sentința civilă nr. 4422 din 11.05.2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauza C-204/08, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."
Rezultă, așadar că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.
Or, în speță, conform biletelor de transport aerian anexate, instanța a reținut că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Larnaca, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj Napoca.
Pe cale de consecință, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.
Urmare a declinării competenței de soluționare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub același nr. de dosar.
La 20.06.2023, pârâta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sucursalei și excepția lipsei calității procesual pasive a sucursalei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 20.06.2023, Judecătoria Cluj-Napoca a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca și a reținut cauza în pronunțare pe aceasta, precum și pe excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 7586/CC/2023 din 20.06.2023, Judecătoria Cluj-Napoca a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de pârâtă. A admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, norma de competență specială cuprinsă la articolul 7 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretată de C.J.U.E. (Hotărârea din 9 iulie 2009, Rehder, C 204/08, EU:C:2009:439, pct. 3), determină competența instanței statului membru în care se află locul de executare a obligației, în speță fiind competentă instanța română, întrucât în circumscripția instanței române se află locul de sosire al zborului operat între Larnaca și Cluj-Napoca, pe întârzierea căruia este întemeiată cererea de despăgubire formulată de intimata reclamantă.
În ce privește competența teritorială de soluționare a cererii de valoare redusă ce face obiectul cauzei, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON la data plații, reprezentând compensație întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală, pretenție formulată în baza Regulamentului (CE) nr. 261/2004.
În privința unei astfel de cereri, este competentă să soluționeze cererea din punct de vedere teritorial instanța de la sediul pârâtului, astfel cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.
Totuși, a observat că este vorba despre o competență de ordine privată, iar nu de ordine publică așa cum a apreciat Judecătoria Buftea, iar art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare. Or, pârâta nu a invocat necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, față de prevederea legală precitată.
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului W63482/29.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.
În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză.".
De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".
Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.
Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.
În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".
Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj ar fi putut fi competentă să judece litigiul.
Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.
Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.
Avem în vedere faptul că, în speță, nu sunt aplicabile normele de competență teritorială menite a proteja consumatorii. Așa cum rezultă din decizia preliminară pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 - 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecție specială acordată exclusiv consumatorului.
Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.