ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2024

HOTĂRÂRE

28.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 16.03.2023, sub nr. de dosar x/2023, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului principal, începând cu data de formulării cererii și până la data plății, la care se adaugă cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1575 C. civ., 1028 C. proc. civ., art. 7 și 14 din Regulamentul 261/2004.

La termenul din data de 02.10.2023, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, pe care a reținut-o spre soluționare.

Prin sentința civilă nr. 9513 din 30.10.2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În esență, Judecătoria Buftea a reținut că în cauza C-204/08, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."

Așadar, instanța a reținut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului. Or, în speță, conform biletelor de transport aerian anexate, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Larnaca, Cipru, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj Napoca, România.

Pe cale de consecință, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2347/2024 din 14 februarie 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că instanța are în vedere, în primul rând, că în situația din speță competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., texte de lege expuse în prealabil, astfel încât instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Totodată a arătat că în ceea ce privește temeiul de competență indicat de Judecătoria Buftea – art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, instanța a apreciat că acesta nu este aplicabil în cazul de față, însă chiar cu luarea în considerare a acestei norme juridice, trebuie observat că instanța de trimitere a aplicat greșit această normă: astfel, dacă ajungea la concluzia că instanțele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internațional), soluția era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competența instanțelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) și (2), respectiv art. 132 alin. (4) C. proc. civ.

În schimb, a reținut instanța, dacă identifica un temei juridic pentru competența instanțelor române, din punct de vedere teritorial deveneau incidente, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., caz în care soluția era aceea de stabilire a propriei competențe, în condițiile în care toate aceste norme sunt de ordine privată, iar Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței în astfel de situații.

Referitor la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, referitoare la instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului", instanța a reținut că aceasta privește Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din același Regulament, privește exclusiv acțiunile în legătură cu drepturile pasagerilor.

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Buftea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta – A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei – B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/29.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză."

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".

Prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08 s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire.

Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj ar fi putut fi competentă să judece litigiul, însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.