- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 18 noiembrie 2025
Decizia nr. 1698/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 172/2023 a Tribunalului Olt
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 172 din data de 19.04.2023, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă în parte cererea principală privind pe reclamantul pârât Spitalul Județean de Urgență Slatina, în contradictoriu cu pârâții reclamanți A. și B.. A fost obligat pârâtul reclamant A. la plata de despăgubiri către reclamantul pârât Spitalul Județean de Urgență Slatina, după cum urmează: 9125,5257 euro- daune morale, 10.440 RON- daune materiale și 10.669,54 RON- cheltuieli executare silită, sume achitate de acesta din urmă creditorilor C. și D.. A fost obligat pârâtul reclamant B. la plata de despăgubiri către reclamantul pârât Spitalul Județean de Urgență Slatina, după cum urmează: 8356,3243 euro- daune morale, 9560 RON- daune materiale și 9770,19 RON- cheltuieli executare silită, sume achitate de acesta din urmă creditorilor C. și D.. S-a constatat prescris dreptul material la acțiune pentru suma de 126.359,92 euro solicitată prin cererea principală.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, referitor la capătul de cerere reconvențională, formulata de pârâtul reclamant A., întemeiat pe răspunderea contractuală și respins, ca prescris, acest petit. A fost admisă excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, referitor la capătul de cerere reconvențională, formulată de pârâtul reclamant A., întemeiat pe răspunderea civilă delictuală și respins, ca inadmisibil, acest petit. A fost respinsă, ca neîntemeiată, în rest cererea reconvențională, formulată de pârâtul reclamant A.. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, referitor la capătul de cerere reconvențională, formulată de pârâtul reclamant B., întemeiat pe răspunderea contractuală și respins, ca prescris, acest petit.
A fost admisă excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, referitor la capătul de cerere reconvențională, formulată de pârâtul reclamant B., întemeiat pe răspunderea civilă delictuală și respins, ca inadmisibil, acest petit. A fost respinsă, ca neîntemeiată, în rest cererea reconvențională, formulata de pârâtul reclamant B.. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâților reclamanți de obligare a reclamantului pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cauzei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul-pârât Spitalul Județean de Urgență Slatina, cât și pârâții reclamanți A. și B., cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Craiova la datele de 19.07.2023, 20.07.2023 și 21.07.2023.
Prin decizia civilă nr. 2216 din data de 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții A. și B. împotriva încheierii din data de 02.11.2022 și a sentinței civile nr. 172 din data de 19 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2022. A fost admis apelul formulat de apelantul reclamant-pârât Spitalul Județean de Urgență Slatina, împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2022. A fost anulată în parte sentința, cu privire la constatarea ca prescris a capătului de cerere privind sumele achitate anterior datei de 08.07.2019, totalizând suma de 126.359,92 euro, și trimisă cauza primei instanțe spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire apelanții-pârâți-reclamanți A. și B., solicitând admiterea cererii, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc.
civ., anularea deciziei, admiterea apelului declarat de revizuenți împotriva încheierii din data de 02.11.2022 și a sentinței civile nr. 172 din data de 19 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul civil nr. x/2022, și respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Slatina împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Olt, în dosarul civil nr. x/2022 Prin decizia nr. 620/2025 din 24 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Craiova - secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2216 din data de 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Revizuenții A. și B. au declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2216/24.10.2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova in dosarul civil nr. x/2022, admiterea apelului declarat de revizuenți și respingerea apelului declarat de apelantul reclamant Spitalul Județean de Urgență Slatina. În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., recurenții-revizuenți au relevat situația de fapt în cauză și au invocat, în esență, următoarele motive: Art 488 pct. 5 C. proc.
civ., prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind indicate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 234 C. proc. civ., art. 235 C. proc. civ., art. 248 C. proc. civ., art. 430 C. proc. civ., art. 431 C. proc. civ. art. 634 C. proc. civ., art. 519 C. proc. civ. În acest context de procedură, au susținut că, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța a respins cererea de revizuire și nu a analizat concret condițiile cererii de revizuire, adică efectul autorității de lucru judecat dintre cele două hotărâri: încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, și decizia civilă nr. 2216/24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Recurenții susțin că, deși încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, are caracterele și efectele juridice ale hotărârii judecătorești, intrate în autoritate de lucru judecat, instanța le-a încălcat, atribuind acesteia caracterul unei simple încheieri preparatorii,"într-o fază procesuală ". Sub acest aspect, susțin că instanța de revizuire a încălcat evident și dispozițiile de procedură - art. 234 C. proc. civ., art. 235 C. proc. civ. si art. 238 C. proc. civ.- referitor la caracterele și efectele hotărârilor judecătorești. Astfel, în mod nelegal, instanța de revizuire a înlăturat caracterele și efectele juridice ale încheierii interlocutorii din data 02.11.2022, care, în conformitate cu dispozițiile art. 634 C. proc.
civ., a intrat în autoritare de lucru judecat, nefiind atacată cu apel de către apelantul Spitalul Județean de Urgență Slatina. În mod nelegal, instanța de revizuire a asimilat încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022 cu o încheiere preparatorie, încălcând astfel dispozițiile art. 235 C. proc. civ. Instanța de revizuire a exclus nelegal încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022 din câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deși textul de lege se referă explicit la hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, indiferent de fazele procesuale. Nelegal, instanța de revizuire a înlăturat efectele autorității de lucru judeca, art. 430 C. proc.
civ., motivând că "în cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecații." Cu toate acestea, este de necontestat că în apel încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022 nu a format obiectul apelului, declarat de intimat. Din dispozitivul deciziei date în apel, rezultă explicit că instanța de apel nu a admis apelul împotriva încheierii interlocutorii din data de 02.11.2022 și nu a anulat încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022, devenind definitivă ca și o hotărâre judecătorească, în temeiul art. 234-235 C. proc.
civ. și art. 634 C. proc. civ. În aceste condiții, este nelegală hotărârea instanței de revizuire, prin care a repus în discuție conformitatea considerentelor și dispozitivului deciziei date în apel, adăugând o motivare suplimentară/implicită în sensul că, dacă instanța de apel a respins excepția inadmisibilității apelului, ar fi analizat implicit apelul împotriva încheierii deoarece "din considerentele apelului este evident că este atacată acea încheiere.". Recurenții-revizuenți susțin că instanța de revizuire nu a analizat concret nici măcar dispozitivul deciziei date in apel. Dacă, din dispozitivul deciziei date în apel, rezultă fără dubiu că instanța de apel nu a admis apelul împotriva încheierii interlocutorii din data de 02.11.2022 și nu a anulat aceasta încheiere, care are caracterele și efecte juridice ale unei hotărâri distincte, în raport de hotărârea pronunțată asupra fondului, încheierea a rămas definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat.
Având în vedere că instanța de revizuire a înlăturat efectele și caracterele juridice ale încheierii din data de 02.11.2022, prin care Tribunalul Olt a soluționat excepția dreptului material la acțiune, prin hotărârea recurată au fost încălcate și dispozițiile art. 519 C. proc. civ. privind efectele obligatorii ale hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind dezlegarea unor probleme de drept, Decizia HP nr. 62 din 27 septembrie 2021, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia HP nr. 31 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Din perspectiva motivului de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-revizuenți au susținut că instanța de revizuire nu a motivat înlăturarea caracterelor și efectelor juridice ale încheierii interlocutorii din data 02.11.2022, în raport de dispozițiile art. 234 C. proc.
civ. 235 C. proc. civ., 238 C. proc. civ. și art. 248 C. proc. civ., limitându-se la un singur considerent că "încheierea a fost pronunțată în același dosar în care a fost pronunțată și decizia a cărei revizuire se solicită." De altfel, se arată, în considerente, instanța a tratat motivele de revizuire ca și critici împotriva deciziei din apel nr. 2216/24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, asimilând nelegal o cale de retractare cu o cale de atac de reformare. În aceste condiții, rezultă fără îndoială că instanța nu a analizat motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în substanța sa, adică prin analiza celor două hotărâri, ultima, decizia din apel, încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, încheierea din data de 02.11.2022, pronunțară de Tribunalul Olt, rămasă definitivă prin neapelare.
Recurenții-revizuenți au invocat și motivarea contradictorie și străină de natura cauzei. Susțin că, având în vedere că revizuirea privește hotărâri pronunțate în același litigiu sau în litigii diferite date de instanțe de același grad sau de instanțe de grad diferit, este vădit nelegal, contradictorie și străină de natura pricinii motivarea hotărârii instanței de revizuire că încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022 a fost pronunțată într-o fază procesuală și nu în dosare diferite. Au arătat că este, de asemenea, contradictorie și străină de natura pricinii motivarea instanței de revizuire că în apel, "sub aspectul obligativității încheierii de ședință din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, în raport de prevederile art. 430 C. proc.
civ., a fost dedusă evaluării instanței care a pronunțat hotărârea definitivă atacată cu revizuire, pe acest temei, și a format obiect de dezbatere", în condițiile în care rezultă evident atât din conținutul cererii de apel, preambulul încheierii de dezbateri din data de 08.10.2024, dosar nr. x/2022, și dispozitivul deciziei date în apel, că instanța de apel nu a pus în dezbateri vreun apel declarat împotriva acestei încheieri și nu s-a pronunțat asupra unui apel declarat împotriva acestei încheieri. În același timp, în opinia recurenților-revizuenți, rezultă fără îndoială că instanța de apel nu a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce a format obiectul soluției date prin încheierea interlocutorie din data de 22.11.2022, conform art. 238 C. proc.
civ. În fine, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenții-revizuenți au susținut că instanța de revizuire, deși avea de constatat că încheierea interlocutorie din data de 22.11.2022 a dobândit autoritate de lucru judecat, atât provizorie, dar și definitivă, întrucât nu a fost atacată cu apel, a înlăturat nelegal efectele acestei hotărâri, conform art. 430 C. proc. civ. alin. (1) și (2). Susțin, în acest context, că, nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. și art. 425 C. proc.
civ., instanța de revizuire a motivat că "în fața instanței de apel care a pronunțat decizia civilă nr. 2261 din 24.10.2024, prin întâmpinările formulate, apelanții pârâți au invocat faptul că încheierea de ședință din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, prin care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu ar fi fost atacată cu apel de către reclamantă, astfel că ar fi rămas definitivă prin neapelare, susținând că, în aceste condiții, apelul declarat împotriva hotărârii date pe fond, prin care se critică modul de soluționare a excepției prescripției, este inadmisibil". Prin aceasta motivare, instanța de revizuire a arătat că nu soluționează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ. cu o argumentare care confirmă că, prin propria hotărâre, a încălcat autoritatea de lucru judecat, deoarece rațiunea acestor dispoziții este tocmai de a aduce în discuție și supune judecații hotărârile potrivnice. Arată că, învestind instanța cu cererea de revizuire, recurenții au solicitat ca, în aplicarea art. 430 C. proc. civ. și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire să constate că cea de-a doua hotărâre, deși dată în apel de o instanță de control judiciar, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri/încheieri, pronunțată de instanța de fond, care a dobândit autoritate de lucru judecat întrucât nu a fost atacată cu apel și nu a fost anulată de instanța de apel.
Cererea de apel formulată de intimat nu a fost îndreptată împotriva încheierii din data de 02.11.2022, indicarea hotărârii în cererea de apel fiind unul dintre elementele principale, prevăzute sub sancțiunea nulității. Având in vedere că dispozitivul deciziei date în apel nu cuprinde nicio soluție cu privire la încheierea din data de 02.11.2022 sau cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 430 C. proc. civ., la soluționarea cererii de revizuire, însăși instanța de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLATINA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și, în consecință, menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile recurate, cu obligarea recurenților-revizuenți la plata cheltuielilor de judecată (fără a fi anexată dovada acestora).
Examinând recursul formulat, prin prisma criticilor de nelegalitate încadrate în art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele care succed: Prin decizia recurată s-a decis, printre altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulate, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., de revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență Slatina, împotriva deciziei civile nr. 2216/24.10.2024 pronunțate în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova, prin care a fost respins apelul declarat de pârâții A. și B. și a fost admis apelul formulat de reclamantul Spitalul Județean Slatina împotriva sentinței civile nr. 172/19.04.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Olt, fiind anulată în parte sentința, cu privire la constatarea ca prescris a capătului de cerere privind sumele achitate anterior datei de 08.07.2019, totalizând suma de 126.359,92 EUR, și fiind trimisă cauza primei instanțe spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
În esență, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că motivul de revizuire invocat se întemeiază pe ideea că decizia a cărei revizuire se solicită înfrânge autoritatea de lucru judecat a încheierii de ședință din data de 02.11.2022, pronunțată în același dosar nr. x/2022 al Tribunalului Olt, astfel încât nu este îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la faptul că hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice trebuie să fie pronunțate în dosare diferite. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții pârâți A. și B., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual, motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate și încălcarea autorității de lucru judecat, urmărind să obțină casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire întemeiate pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ. Motivele de recurs invocate de recurenții revizuenți, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs formulat de recurenții-revizuenți a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții criticând hotărârea instanței de revizuire ca fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 234, art. 235, art. 248, art. 430, art. 431, art. 634 și art. 519 C. proc. civ.
Prealabil analizării criticilor formulate, este necesar a se sublinia faptul că recurenții revizuenți au invocat contrarietatea de hotărâri în sensul că decizia atacată, pronunțată de instanța de apel, încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 02.11.2022, pronunță anterior de prima instanță, în aceeași cauză, cu privire la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului Spitalul Județean de Urgență Slatina, îndreptată împotriva pârâților A. și B., pentru obligarea la plata sumei de 126.359,92 EUR.
Astfel, s-a susținut că, prin încheierea menționată, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la creanța de 126.359,92 EUR, această încheiere nefiind atacată de către reclamant, în timp ce, prin decizia nr. 2216/24.10.2024, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantului și a anulat sentința apelată în ceea ce privește constatarea ca prescris a capătului de cerere vizând suma de 126.359,92 EUR, cauza fiind trimisă primei instanțe spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Mai prezintă relevanță faptul că apelul exercitat de apelantul reclamant Spitalul Județean de Urgență Slatina, deși se referă la sentința civilă nr. 172/19.04.2023, fără a menționa încheierea din data de 02.11.2022, a vizat totuși soluția pronunțată de prima instanță cu privire la sumele achitate anterior datei de 08.07.2019, în valoare cumulată de 126.359,92 EUR, criticând soluția dispusă de tribunal de respingere a acestor pretenții ca efect al prescrierii dreptului material la acțiune și urmărind soluționarea pe fond a acestor pretenții.
De asemenea, la termenul din data de 02.04.2024, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova - secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în fața instanței de apel, apelanții pârâți A. și B. au invocat inadmisibilitatea apelului exercitat de apelantul reclamant, prin care critică modul de soluționare a excepției prescripției, motivat de faptul că apelul nu a fost declarat și împotriva încheierii din data de 02.11.2022, prin care fusese admisă excepția prescripției. Instanța de apel a respins excepția inadmisibilității apelului, arătând explicit că din considerentele cererii de apel rezultă cu evidență că partea a înțeles să atace acea încheiere.
Prin urmare, instanța de apel a reținut fără dubiu că apelul reclamantului vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar obiectul apelului, vizând sentința pronunțată de prima instanță, cuprinde, implicit, și încheierea care conține soluția pronunțată asupra excepției prescripției. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor de procedură înscrise la art. 234, art. 235 și art. 248 C. proc. civ., recurenții au susținut că sunt nesocotite caracterele și efectele hotărârilor judecătorești, deoarece, deși încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, are caracterele și efectele juridice ale unei hotărâri judecătorești, intrate în autoritate de lucru judecat, instanța le-a încălcat, atribuind acesteia caracterul unei simple încheieri preparatorii, pronunțate într-o fază procesuală.
Critica recurenților este nefondată. Potrivit art. 234 C. proc. civ., "dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunțate de instanță pe parcursul judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ., "instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii.
Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase". Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanța, sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului, care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că instanța nu mai poate reveni asupra celor hotărâte. Textele legale anterior citate instituie condiții speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri în funcție de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia.
Astfel, prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, instanța de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării și soluționării cauzei, fără a anticipa soluția, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea ce se pronunță în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac, astfel cum prevede art. 466 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, instanța de apel s-a considerat învestită cu apelul exercitat de apelantul reclamant Spitalul Județean de Urgență Slatina împotriva soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a soluției de respingere, ca prescrise, a pretențiilor în valoare de 126.359,92 EUR, astfel încât modul în care prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune nu a intrat în puterea lucrului judecat, fiind formulate critici în acest sens prin apelul exercitat de partea reclamantă.
Susținerea revizuenților în sensul că încheierea din data de 02.11.2022 nu a fost atacată cu apel de către apelantul reclamant nu poate fi primită, deoarece este contrară celor reținute de instanța de apel prin încheierea din data de 02.04.2024, când, în argumentarea respingerii excepției inadmisibilității apelului exercitat de Spitalul Județean de Urgență Slatina, curtea de apel a arătat că este evidentă exercitarea apelului inclusiv împotriva încheierii din data de 02.11.2022. Mai trebuie precizat că, în cadrul căii extraordinare de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu poate efectua un control de legalitate cu privire la decizia definitivă criticată, astfel încât nu poate dispune cu privire la legalitatea soluției de respingere a excepției inadmisibilității apelului și nici cu privire la argumentele expuse de instanța de apel în această privință.
Dacă s-ar accepta acest lucru, s-ar ajunge la situația în care s-ar judeca un recurs într-o materie în care legiuitorul a suprimat explicit calea de atac a recursului, stabilind caracterul definitiv al deciziei pronunțate în apel. Așadar, încheierea interlocutorie din data de 02.11.2022, prin care prima instanță a admis excepția prescripției, a format obiectul controlului judiciar în faza procesuală a apelului, instanța de apel ajungând motivat la concluzia că se impune anularea în parte a sentinței, în ceea ce privește constatarea ca prescris a capătului de cerere privind suma de 126.359,92 EUR, dispunând trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecarea acestuia, pentru considerentele arătate în decizia atacată.
Atât timp cât instanța de apel s-a considerat învestită cu soluționarea apelului reclamantului, cuprinzând critici față de modul în care prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu se poate susține cu succes faptul că au fost încălcate dispozițiile de drept procedural referitoare la caracterele și efectele hotărârilor judecătorești, indicate de recurenții pârâți, încheierea invocată nefiind definitivă prin neapelare. Nu se poate ajunge la concluzia urmărită de revizuenți nici în contextul în care, în dispozitivul deciziei atacate, nu se face mențiune despre admiterea apelului exercitat împotriva încheierii din data de 02.11.2022 și nici despre anularea acesteia.
Ceea ce este relevat este faptul că apelul exercitat de Spitalul Județean de Urgență Slatina a vizat soluția pronunțată asupra prescripției, că apelul acestuia a fost admis în partea privitoare la constatarea caracterului prescris al creanței în valoare de 126.359,92 EUR și că s-a anulat sentința apelată în această privință, cu consecința rejudecării acestui capăt de cerere, ținând seama de toate dezlegările de drept cuprinse în decizia instanței de apel. În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților-revizuenți, în mod legal și cu corecta aplicare a dispozițiilor de procedură înscrise la art. 234, 235 și 248 din C. proc. civ., instanța de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate menționate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., această încheiere fiind pronunțată în același dosar în care a fost pronunțată și decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv în dosarul nr. x/2022, fiind vorba doar de faze procesuale diferite (fond și apel), ca atare, nefiind îndeplinită condiția ca hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Fundamentul cererii de revizuire întemeiate pe aceste dispoziții legale este reprezentat de necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atât sub forma manifestării sale negative, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, care privesc aceeași pricină (având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți), situație în care remediul procedural constă în anularea celui din urmă act jurisdicțional, cât și din perspectiva manifestării sale pozitive (în privința acelor litigii născute ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018), când prin hotărârea ulterioară s-a nesocotit existența unei dezlegări anterioare, dată într-o pricină anterioară, purtată între aceleași părți, care are legătură cu soluționarea celui din urmă litigiu, ipoteză în care instanța de revizuire poate dispune anularea ultimei hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Așadar, în analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune să se verifice existența unei contrarietăți între dezlegările înzestrate cu autoritate de lucru de judecat din cuprinsul hotărârilor pretins a fi opuse, atât din perspectiva efectului pozitiv, cât și a celui negativ. Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, calea extraordinară de atac a revizuirii a fost promovată în contextul afirmării ca fiind potrivnice a două hotărâri judecătorești pronunțate în același dosar, pe parcursul etapelor procesuale ale acestuia (fond și apel), iar nu în dosare diferite, astfel încât, nu se poate proceda la examinarea existenței unui conflict juridic între statuările din actul jurisdicțional anterior și soluția ulterioară, pronunțată în calea de atac a apelului formulată de parte și împotriva căreia a fost îndreptată prezenta cale extraordinară de atac.
Înalta Curte notează, în plus, încă o dată dispozițiile art. 235 C. proc. civ., conform cărora încheierea prin care instanța soluționează o excepție procesuală constituie o încheiere interlocutorie, de care instanța de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia; iar împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, potrivit art. 466 alin. (4), raportat la art. 248 alin. (5) C. proc. civ., numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
Recurenții-revizuenți au mai criticat decizia recurată arătând, pe de o parte, că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, dată de tribunal prin încheierea din 02.11.2022, având în vedere că respectiva încheiere nu a fost atacată cu apel de intimatul Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar, pe de altă parte, au pretins că au fost încălcate normele de procedură de reglementare a excepției prezumției lucrului judecat, în condițiile în care soluția dată excepției, în etapa fondului, prin încheierea din 02.11.2022, a rămas definitivă, prin neapelare de către intimat. Punându-se problema încălcării autorității lucrului judecat a încheierii din 02.11.2022 a Tribunalului Olt, reglementată în art. 430 C. proc.
civ., cât și încălcarea unor dispoziții de ordin procedural, Înalta Curte va examina, prin considerente comune, susținerile recurenților din perspectiva incidenței motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1), pct. 5 și 7 C. proc. civ., care se vădesc a fi neîntemeiate. Astfel, așa cum s-a argumentat anterior, Înalta Curte reține că, prin încheierea din 02.11.2022, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plățile efectuate în datele de 11.04.2019, 15.05.2019 și 14.06.2019, totalizând 126.359,92 Euro. Iar, conform art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanța soluționează o excepție procesuală constituie o încheiere interlocutorie, de care instanța de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.
Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, potrivit art. 466 alin. (4), raportat la art. 248 alin. (5) C. proc. civ., numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel. În raport de considerentele anterior expuse, nu se poate considera că încheierea din data de 02.11.2022 a Tribunalului Olt beneficiază, sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției extinctive, de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ., atât timp cât apelul exercitat de către Spitalul Județean de Urgență Slatina conține critici explicite cu privire la soluția de respingere, ca prescris, a capătului de cerere vizând creanța pretinsă de 126.359,92 EUR, iar instanța de apel s-a considerat învestită cu exercitarea controlului judiciar în privința modului de soluționare a acestei chestiuni litigioase, ajungând la pronunțarea unei soluții de anulare a sentinței în privința capătului de cerere respins ca prescris.
Așa fiind, prin pronunțarea în apel a unei decizii de anulare a hotărârii primei instanțe, nu se poate considera că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, ci, în exercitarea controlului judiciar, s-a ajuns la pronunțarea unei soluții diferite față de cea dispusă, în prima fază procesuală. Atât timp cât contrarietatea de hotărâri a fost invocată în raport de o hotărâre pronunțată anterior, în același dosar, în faza procesuală a fondului, nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat și nici incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a reținut instanța învestită cu soluționarea revizuirii în cauza de față.
În fine, Înalta Curte urmează a respinge și motivul de recurs întemeiat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurenții-revizuenți. Acest motiv de casare se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părți în această privință. În aceste condiții, părțile au posibilitatea de a înțelege argumentele care au determinat pronunțarea acestei soluții, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanță.
Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției asupra cererii de revizuire, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept. Împrejurarea că recurenții revizuenți nu sunt de acord cu soluția la care a ajuns instanța nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că instanța a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a revizuirii, indicând condiția de admisibilitate neîndeplinită, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.
În esență, recurenții reproșează instanței de revizuire nemotivarea ori motivarea contradictorie și străină de natura cauzei, susținând că instanța de revizuire nu a analizat motivul de revizuire invocat și întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în substanța sa, adică prin analiza celor două hotărâri, ultima, decizia din apel, încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, încheierea din data de 02.11.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, rămasă definitivă prin neapelare. Or, o asemenea critică nu poate fi primită, fiind evident nefondată, câtă vreme instanța de revizuire, analizând cu prioritate una din condițiile de admisibilitate a revizuirii, a constatat că nu este îndeplinită și, ca atare, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, motivul de revizuire invocat de recurenții-revizuenți, subsumat dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., nemaifiind analizat în mod corect de către instanță, pe fondul său. Nu se poate reține nici motivarea contradictorie prin aceea că instanța s-a referit, cu prilejul enunțării condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la pronunțarea a două hotărâri diferite în același litigiu sau în litigii diferite, deoarece, prin referirea la "același litigiu" a avut în vedere încălcarea efectului negativ al lucrului judecat, respectiv existența triplei identități de părți, obiect și cauză. Prin argumentarea expusă rezultă fără dubiu că instanța învestită cu soluționarea revizuirii a analizat admisibilitatea cererii din perspectiva cerinței ca cele două hotărâri judecătorești contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite.
Or, în speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată în exercitarea controlului judiciar, care s-a extins inclusiv asupra încheierii prin care s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, adică ambele hotărâri au fost pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite, nefiind astfel verificată ipoteza în care s-ar putea nesocoti autoritatea de lucru judecat. Față de acestea, cum motivarea hotărârii judecătorești ce formează obiect de critică în recurs respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,.
de natură a oferi garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte reține că, în situația respingerii cererii, ca inadmisibilă, critica recurenților privind lipsa unei examinări reale și concrete a motivului de revizuire astfel invocat ori pretinsa motivare contradictorie și străină de natura cauzei, nu este de natură a atrage casarea hotărârii, critica astfel formulată se vădește a fi neîntemeiată și nu va atrage incidența motivului de casare evocat. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei nr. 620/2025 din 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția de litigii de muncă și asigurări sociale.
Referitor la cererea intimatului SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLATINA privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată solicitate în recurs, astfel încât cererea acestuia urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, lipsind caracterul real al sumelor pretinse cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei nr. 620/2025 din 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția de litigii de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLATINA de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2025.