ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 10.01.2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D. și Spitalul Județean de Urgență Slatina, au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 805.000 euro plătibili la cursul leu/euro din data plătii din care 800.000 euro daune morale și 5.000 euro daune materiale, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva E. S.A., în calitate de asigurător, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea celui chemat în garanție la plata eventualelor daune și cheltuieli de judecată în ipoteza în care va cădea în pretenții, în limita sumei asigurate per eveniment de 3333 Euro, conform poliței de asigurare.

La data de 18.03.2020 pârâta D. a formulat cerere de chemare în garanție a F. și F. - AGENȚIA BISTRIȚA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în situația în care va fi angajată răspunderea sa civilă, să se angajeze răspunderea acestora alături de pârâta D. și să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08.09.2020 reclamanții A. și B. au depus la dosarul de fond cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să solicite introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a următoarelor: 1. F., având în vedere că pârâta D. a avut încheiată cu această societate poliță de asigurare pentru răspundere civilă profesională, 2. G. S.A., având în vedere că pârâtul Spitalul Județean de Urgență Slatina a avut încheiată cu această societate poliță de asigurare pentru răspundere civilă profesională.

Prin sentința civilă nr. 455/2021 din 13 iulie 2021, Tribunalul Olt a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B.: s-a dispus obligarea pârâților C. și Spitalul Județean de Urgență Slatina, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 30.000 Euro, plătibilă în RON, la cursul de schimb al BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Au fost obligați pârâții C. și Spitalul Județean de Urgență Slatina, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. în contradictoriu cu chematul în garanție E. S.A.

A fost obligat chematul în garanție E. S.A. la plata către pârâta C. a sumei de 3.333 Euro, plătibilă în RON, la cursul de schimb al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a dispus obligarea chematului în garanție E. S.A. la plata către pârâta C. a sumei de 912 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 156/2022 din 28 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost admis apelul formulat de chemata în garanție E. S.A. prin Sucursala Craiova, împotriva deciziei civile nr. 455 din 13 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat chemata în garanție E. S.A. la plata către pârâta C. a sumei de 10.000 RON despăgubiri civile și 605 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat pârâta C. la plata către apelanta-chemată în garanție E. S.A. a sumei de 153,5 RON cheltuieli de judecată în apel, cu titlu de taxă judiciară de timbru, proporțional cu pretențiile admise.

A respins apelurile formulate de reclamanții A. și B., precum și de pârâții C. și Spitalul Județean de Urgență Slatina ca nefondate.

A obligat apelanții-reclamanți și apelanta-pârâtă C. la plata a câte 2500 RON către intimata D. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în apel. A respins cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel formulate de apelanții-reclamanți și apelanta-pârâtă C..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 156/2022 din 28 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs pârâta C.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 iulie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs formulată de pârâta C. transmisă prin poștă la data de 12 iulie 2022, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, invocându-se incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel este expresia interpretării și aplicării incorecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

O primă critică vizează soluția instanței de apel în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. și B., raportat la lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale ale minorei, soluția corectă fiind de respingere a acțiunii ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, sau de respingere a acțiunii ca inadmisibilă. Astfel, acțiunea ar fi trebuit formulată de minoră prin reprezentanții săi legali, potrivit art. 57 alin. (1) coroborat cu art. 36 C. proc. civ., întrucât potrivit art. 43 alin. (1) din C. civ. nu au capacitate de exercițiu minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că, pentru cei care nu au capacitate de exercițiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali. Având în vedere că acțiunea nu a fost promovată de minoră prin reprezentanții ei legali, ci este formulată de părinții acesteia în numele și pentru minoră, hotărârea instanțelor de fond este contrară dispozițiilor art. 57 alin. (2) C. proc. civ., precum și Deciziei nr. 12 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că titularul exclusiv al dreptului la despăgubiri morale poate fi doar persoana vătămată, victimă a infracțiunii. Este inadmisibil ca daunele să fie acordate părinților pentru suferințele minorei, acestea fiind categorii distincte de suferințe. Mai arată că părinții victimei nu au dreptul la despăgubiri morale în modalitatea în care au fost solicitate în prezenta cauză, întrucât nu solicită despăgubiri pentru vătămarea corporală proprie și nici nu sunt victime indirecte ca urmare a unui deces în familie, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ. pentru a beneficia de daune morale.

În ce privește stabilirea culpei asistentei C., instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material, fiind menționate dispozițiile art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că malpraxisul este eroarea profesională, fără însă ca instanța să detalieze cum a încadrat acțiunile recurentei în categoria eroare. În mod eronat, arată recurenta, a reținut instanța de apel că fapta constă în executarea defectuoasă de către pârâtă a manevrei medicale indicate de medicul neonatolog privind plasarea unei buiote cu apă, verificând doar superficial temperatura, fără ca instanța să indice la ce se raportează ca punct de plecare legal, ce indicații medicale existau privind temperatura apei, ce temperatură a indicat medicul, ce temperatură a avut apa, cu ce aparat putea controla temperatura apei. Aspectele reținute de instanță sunt nefundamentate și în contradicție cu cele reținute în rapoartele de expertiză, potrivit cărora metoda de a crește temperatura în incubator prin plasarea unei sticle de apă caldă nu este recomandată în nici un tratat de specialitate, totodată fiind raportate arsuri profunde cu temperaturi relativ scăzute.

În măsura în care incubatoarele din punctul de primire aveau dotările necesare pentru creșterea temperaturii nou-născutului, cadrele medicale nu mai erau forțate să recurgă la tehnici nestandardizate și necontrolabile perfect, astfel că solicită a se da eficiență clauzei de nerăspundere prevăzută de art. 654 alin. (1) din legea nr. 95/2006.

Instanța de apel a realizat o analiză exhaustivă a unor aspecte ale procedurii, punând accent pe aspecte care nu puteau fi probate, speculând anumite răspunsuri la interogatoriu al recurentei, pentru a se fundamenta teza unei poziții nesincere pe care aceasta ar fi avut-o.

Instanța de apel a folosit un criteriu general, nedeterminat și nedeterminabil, apreciind temperatura din buiotă ca neadecvată, în timp ce nu a fost analizată culpa medicului care trebuia să verifice operațiunea asistentei și nici pe cea a spitalului, pentru nepunerea la dispoziție a unor echipamente corespunzătoare. Astfel, deși instanța de apel reține că nu este scuzabilă acțiunea recurentei, câtă vreme cauza arsurii este contactul direct dintre pielea copilului și buiota cu apă, nu analizează factorul declanșator al acestei situații, respectiv lipsa aparaturii necesare.

De asemenea, recurenta arată că motivarea instanței de apel este parțial contradictorie, la pagina 31 afirmând că nu este cazul unui prejudiciu datorat exclusiv unor dotări medicale insuficiente, în vreme ce la pagina 30 s-a precizat că nu s-a contestat că acesta funcționa fără senzor de temperatură corporală. Or, nici chiar în aceste condiții, instanța de apel nu a procedat la analiza culpei spitalului.

Mai subliniază recurenta că cele reținute de instanța de apel la pagina 31, potrivit cărora s-a demonstrat că arsura nu s-ar fi putut produce în lipsa unui contact al pielii copilului cu buiota de apă plasată în incubator, se află în contradicție cu concluziile suplimentului la raportul de expertiză, potrivit căruia nu se poate preciza dacă leziunea s-a produs prin contact direct sau mediat, existând raportări ale unor arsuri profunde cu temperaturi relativ scăzute. De asemenea, se susține că din nicio probă nu a rezultat că nou născutul ar fi fost plasat în incubator neînfășat, astfel că cele reținute de instanță, vizând contactul direct dintre tegument și buiotă, este de neluat în calcul.

În continuare se reliefează elemente din probatoriul administrat în fața instanțelor civile și penale, propunându-se modalități de interpretare al acestuia și respectiv conturarea unei situații de fapt diferite față de cea avută în vedere de către instanța de apel.

În ce privește legătura dintre prejudiciu și legătura de cauzalitate, instanța de apel reține că arsura nu s-ar fi produs în lipsa executării defectuoase a manevrei de amplasare a buiotei cu apă în incubator de către asistenta pârâtă, la care a contribuit și lăsarea nesupravegheată a nou-născutului, fără însă a se analiza că nu ar fi fost necesar să se recurgă la astfel de metode empirice în măsura în care incubatoarele ar fi fost dotate cu senzori de temperatură.

În ce privește răspunderea medicului D., în mod greșit instanța de apel a reținut că prin apelul formulat de părinții minorei - reclamanți în prezenta cauză, s-ar fi extins obiectul acțiunii introductive, care viza o acțiune comisivă atât a medicului, cât și a asistentei, prin apel tinzând a se extinde limita răspunderii și pentru acțiuni omisive. În realitate, arată recurenta, prin cererea de chemare în judecată s-au vizat toate tipurile de acțiuni - atât comisive, cât și omisive, atât ale asistentei, cât și ale medicului, motiv pentru care neanalizarea de către instanța de apel a culpei medicului constând în omisiunea de a verifica temperatura apei din buiotă și modul în care aceasta a fost amplasată în pătuț, reprezintă un motiv de nelegalitate.

În continuare, recurenta analizează susținerile din cuprinsul întâmpinării medicului, cât și mijloacele de probă administrate, pentru a reliefa că era în atribuția sa verificarea activității de îngrijire desfășurată de personalul mediu sanitar, între care și verificarea temperaturii apei din buiotă și modul de amplasare al acesteia, aceasta purtând întreaga responsabilitate pentru calitatea actului medical și prejudiciile produse pacienților.

Instanța de apel nu a analizat criticile recurentei vizând culpa Spitalului pentru lipsa dotărilor, reținând în mod eronat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, în contextul în care, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 654 alin. (2) din aceeași lege, potrivit cărora Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de tratament, viciilor ascunse ale echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicale și sanitare folosite; b) când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

În continuare, recurenta critică cuantumul daunelor morale acordate de către instanță, în cuantum de 30.000 de euro, fără a expune în mod legal argumentele, criteriile de evaluare și fără a arăta concret paralelismul cu alte spețe pentru leziuni similare. De asemenea, arată recurenta că, de vreme ce leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, iar acestea nu reprezintă infirmitate fizică, după cum reiese din concluziile raportului de expertiză, cuantumul acordat de către instanța de fond este mult disproporționat, iar instanța de apel ar fi trebuit să le reducă.

În continuare se procedează la critica cuantumului daunelor materiale acordate de către instanță, în contextul în care nu există documente care să le ateste cuantumul și ce reprezintă, fiind administrate alte mijloace de probă, precum proba testimonială, recurenta contestând credibilitatea martorului audiat în acest scop și dezvoltând critici în ce privește situația de fapt reținută de către instanța de apel.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13 octombrie 2022 intimata-pârâtă F. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu H., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă existența unei culpe medicale a pârâtei D. în producerea vătămării corporale a minorei, nu rezultă eroarea medicală (malpraxisul) săvârșit de către medic în exercitarea actului medical care să implice răspunderea sa civilă. Or, în lipsa răspunderii civile a medicului, nu operează nici asigurarea de răspundere civilă de malpraxis, prin raportare la obiectul asigurării de răspundere, reprezentat de acoperirea prejudiciilor cauzate unor terți de fapta comisă din culpă de asigurat, pentru care acesta răspunde conform legii față de persoanele păgubite.

La data de 26 februarie 2023, intimata-pârâtă D. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurenta-pârâtă C..

La data de 01 martie 2023, intimata-pârâtă E. a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Având în vedere modalitatea de structurare a memoriului ce cuprinde dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte le va analiza după o prealabilă grupare, în funcție de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare și cu observarea împrejurării că o parte dintre susțineri nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, ce tind și la reevaluarea probatoriului, astfel încât nu intră în sfera analizei specifice a instanței de recurs, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate.

Motivul de recurs prin care s-a criticat hotărârea recurată din perspectiva respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, este susceptibil de a fi încadrat în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce se critică încălcarea unor norme de drept procesual.

Recurenta arată că acțiunea ar fi trebuit formulată de către minoră prin reprezentanții săi legali, iar nu direct de către părinți, întrucât aceștia nu au legitimitate procesuală activă, hotărârea instanței de apel fiind contrară dispozițiilor art. 36 și art. 57 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 43 alin. (1) și (2) C. civ., evocând totodată Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte observă că recurenta a invocat pentru prima dată excepția lipsei calității procesuale active în calea de atac a apelului, iar argumentele din cuprinsul memoriului de recurs (cuprinse între pagina 2 și paragraful 5 al paginii 4) reprezintă o reiterare a celor expuse în fața instanței de apel, fără a se formula critici concrete prin care să se combată argumentația instanței de apel, recurenta limitându-se a menționa că instanța de apel, la pagina 26 a deciziei, reține dispozițiile art. 32, 41-43 C. proc. civ., Decizia ICCJ 12/16.05.2016, însă apreciem că în mod nelegal a apreciat că acțiunea a fost corect formulată, frază care nu poate fi subsumată unei veritabile critici.

Din analiza hotărârii recurate, reiese că instanța de apel a realizat o examinare exhaustivă a argumentelor vizând excepția lipsei calității procesuale active invocate de către recurentă, reținând în mod corect că minora născută mai 2017 și care la data promovării acțiunii nu avea vârsta de 14 ani nu putea sta personal în judecată, ci numai prin reprezentanții săi legali, în cazul de față părinții săi A. și B., care au menționat în mod expres această calitate în cuprinsul cererii introductive, astfel că nu se verifică o deficiență de ordin procedural în privința condițiilor de exercițiu a acțiunii civile ori a legitimității procesuale active a reclamanților care au acționat în calitate de reprezentanți legali ai fiicei lor și nu în nume propriu.

Totodată, instanța de apel a reținut că nu reprezintă un veritabil viciu de legalitate împrejurarea că instanța de fond nu a menționat în mod expres în dispozitivul hotărârii calitatea de reprezentanți legali a părinților reclamantei, în contextul în care aceasta reiese cu evidență atât din cuprinsul acțiunii introductive, cât și din considerente hotărârii instanței de fond.

Înalta Curte reține că aprecierea instanței de apel este concordantă cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părțile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et I. c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74). Așadar, soluția instanței de apel este de natură a asigura respectarea dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.

În ce privește susținerile recurentei potrivit cărora părinții nu sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor morale în modalitatea solicitată prin cererea introductivă, întrucât aceștia nu sunt nici victimele directe ale vătămării corporale și nici victimele indirecte ca urmare a unui deces în familie, pentru a fi întrunite condițiile art. 1391 alin. (1) și (2) din C. civ., critica este nefondată, consecință ce decurge în mod firesc din cele anterior statuate.

Înalta Curte reține că instanțele de fond au analizat prejudiciul moral prin raportare la trăirile, emoțiile și consecințele negative resimțite efectiv de minoră, și nu de către părinții acesteia, astfel cum reiese din hotărârea instanței de fond menținută de instanța de apel, cuantumul daunelor morale fiind determinat prin raportare la elemente ce individualizează situația copilului și nu a părinților acestuia.

De asemenea, se observă că trimiterea la Decizia Înaltei Curți nr. 12 din 2016 este realizată de către instanța de apel pentru a răspunde argumentelor pârâtei care a citat un extras din cuprinsul acesteia în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, instanța de apel nesprijinindu-și soluția pe considerentele acestei decizii astfel cum arată recurenta, ci dimpotrivă, reținând că aceasta este impropriu invocată de vreme ce în cauza dedusă judecății nu se tinde la acordarea daunelor altor persoane, ci minorei însăși prin reprezentanții săi legali.

În ce privește criticile vizând neanalizarea de către instanța de apel a răspunderii medicului pârât din perspectiva acțiunilor omisive ale acestuia, reținându-se că instanța a fost învestită cu soluționarea exclusiv a unor acțiuni comisive, întrucât prin criticile formulate se tinde la a demonstra greșita reținere a limitelor învestirii instanței, respectiv a art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte reține ca fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate, recurentul arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că au fost schimbate limitele învestirii prin schimbarea în apel a obiectului material al cererii dintr-o acțiune comisivă a ambelor pârâte, într-o acțiune omisivă în ce o privește pe pârâta medic, acesta din urmă nefăcând obiectul învestirii instanței. Din acest motiv, curtea de apel nu a analizat culpa medicului pârât, lucru care s-ar fi impus, având în vedere atribuțiile specifice fișei postului acesteia, precum și împrejurarea că instanța de fond a fost învestită cu analizarea tuturor acțiunilor medicului și asistentei.

Instanța de apel a reținut în ceea ce privește angajarea răspunderii medicului neonatolog D., că prin cererea introductivă limitele învestirii au fost stabilite în privința examinării faptei delictuale de a provoca minorei leziunile constatate prin certificatul medico-legal, această conduită comisivă fiind singura examinată de tribunal în primă instanță, concluzia fiind că nu există faptă ilicită în sarcina pârâtei medic. Prin cererea de apel promovată de pârâții-reclamanți în numele minorei lezate, aceștia au urmărit să extindă verificările jurisdicționale ale instanței și cu privire la o faptă omisivă a medicului, concretizată în omisiunea verificării calității execuției actului medical, iar schimbarea obiectului material al cererii în răspundere civilă delictuală reprezintă o veritabilă schimbare a cadrului procesual obiectiv sub aspectul faptelor deduse judecății și a temeiului juridic al acțiunii, prohibită de art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că fapta ilicită constă în aceea de a provoca minorei leziunile constatate prin certificatul medico-legal, iar la fila x paragraful al doilea din vol. I dosar fond, aceștia au arătat că este vorba despre o faptă comisă în exercitarea actului medical. Prin cererea de apel formulată de reclamanți s-a cerut antrenarea răspunderii civile delictuale a medicului inclusiv prin raportare la omisiunea acestuia de a verifica dacă intervenția medicală dispusă a fost conform realizată de către asistenta pârâtă.

Astfel, în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, prin cererea de chemare în judecată reclamanții conturează cadrul procesual atât sub aspectul părților, cât și sub aspectul pretenției formulate și al motivelor care o justifică, instanța fiind ținută să statueze doar asupra cererilor formulate. În egală măsură, pârâtul trebuie să poată determina cu claritate care este pretenția formulată împotriva sa și care sunt motivele pe care se întemeiază, pentru a fi în măsură să formuleze apărări pertinente și complete. În cauză, cadrul procesual obiectiv nu a fost extins nici prin raportare la apărările formulate de către pârâți prin întâmpinare, astfel că, în mod legal instanța de fond s-a pronunțat exclusiv în limitele învestirii.

Înalta Curte reține că sub incidența art. 478 alin. (3) C. proc. civ. intră atât obiectul, cât și cauza cererii, invocarea unei modalități distincte în care a fost săvârșită fapta ilicită, precum și a unui temei juridic nou putând fi suspusă analizei instanței numai în condițiile art. 204 alin. (1) sau alin. (3) C. proc. civ.. Drept urmare, în mod corect instanța de apel nu a procedat la analiza faptei ilicite sub aspect omisiv, aceasta nefăcând obiectul legalei învestiri a instanței - nici prin cererea introductivă și nici în condițiile art. 204 C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin calea de atac a apelului formulată de către pârâta C., aceasta a criticat de asemenea neantrenarea răspunderii medicului în solidar cu răspunderea sa, însă exclusiv prin raportare la împrejurarea că medicul a dispus efectuarea procedurii, nu și prin raportare la împrejurarea că acestuia îi incumba obligația de a verifica în ce manieră a fost realizată. De asemenea, prin întâmpinarea formulată în raport de apelul reclamanților, pârâta C. a arătat că se impune antrenarea răspunderii sale în solidar cu a medicului, întrucât medicul a dispus efectuarea procedurii, fără însă a critica omisiunea acestuia de a verifica modul în care a fost îndeplinită dispoziția sa. Drept urmare, această critică formulată de către recurentă direct în calea de atac a recursului constituie un motiv omisso medio ce nu poate fi primit de instanța de recurs.

În ce privește criticile recurentei vizând probatoriul administrat, cu titlu prealabil se impune observația potrivit căreia recurenta evocă aspecte ce țin de reaprecierea probelor pentru a determina o altă situație de fapt decât cea statuată în fața instanțelor de fond, aspect ce excedează cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalității hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Din acest motiv, Înalta Curte va analiza exclusiv acele critici vizând încălcarea regimului juridic al probațiunii, susceptibile de încadrare în pct. 5.

Singura critică ce poate fi subsumată acestui motiv de recurs se referă la acordarea daunelor materiale fără ca acestea să fi fost dovedite.

Prin memoriul de recurs, pârâta solicită înlăturarea obligației stabilite de către instanța de apel vizând acordarea sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale, întrucât acestea nu au fost dovedite. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte observă că instanțele de fond au stabilit și acordat daunele morale și materiale acordate pe baza înscrisurilor și a depozițiilor martorilor audiați în cauză.

În ce privește daunele materiale, instanța de fond s-a raportat exclusiv la cele al căror cuantum a fost dovedit, dovada putând fi realizată prin orice mijloace de probă, inclusiv prin proba testimonială, context în care instanțele de fond au admis doar în parte cererea reclamanților, în limita cuantumului dovedit. De asemenea, instanța de apel a analizat și a înlăturat criticile recurentei vizând credibilitatea martorului audiat în cauză pentru a proba efectuarea cheltuielilor suportate, reținând că declarația acestuia se coroborează cu celelalte elemente ale cauzei. Din acest motiv, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a regimului probațiunii.

Criticile recurentei vizând motivele contradictorii cuprinse de hotărârea recurată, sunt susceptibile de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arătând că motivarea este parțial contradictorie, întrucât la pagina 31 a hotărârii recurate instanța de apel a afirmat că nu este cazul unui prejudiciu datorat exclusiv unor dotări medicale insuficiente, în vreme ce la pagina 30 s-a precizat că nu s-a contestat că incubatorul funcționa fără senzor de temperatură corporală.

Înalta Curte observă că cele două teze evidențiate de către recurentă pentru a susține o pretinsă contradicție, reprezintă în fapt considerente complementare în analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, la pagina 31 a hotărârii recurate instanța de apel reținând că este dovedită culpa pârâtei C. în executarea actului medical, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul încercat de minoră rezultând din aceea că arsura nu s-ar fi produs în lipsa executării defectuoase a manevrei de amplasare a buiotei cu apă în incubator de către asistenta pârâtă, la care a contribuit și lăsarea nesupravegheată a nou-născutului.

În ce privește reținerea în considerentele deciziei recurate a împrejurării că incubatoarele de la punctul de primiri funcționau fără senzor de temperatură corporală, aspect ce nu a fost contestat în cauză, aceasta este justificată pentru a răspunde criticilor formulate prin apelul declarat de către pârâta C. în cauză, respectiv pentru a explica rațiunea pentru care este irelevantă verificarea tehnică a incubatorului de vreme ce nu s-a contestat că senzorii de temperatură nu funcționau. Totodată, instanța de apel a reținut că nu se impune înlăturarea răspunderii asistentei din cauza nefuncționării corespunzătoare a echipamentului medical, de vreme ce conditia sine qua non în prezenta cauză este executarea necorespunzătoare de către pârâtă a manevrei medicale indicate de medicul neonatolog și nu împrejurarea că incubatorul nu era dotat cu senzori, ori că medicul nu a precizat temperatura apei, mai ales în contextul în care, cu ocazia interogatoriului administrat de către instanța de apel, pârâta a recunoscut că aceasta era familiarizată cu procedura, a executat-o ani de zile la indicațiile a diferiți medici, fără a i se preciza vreodată o temperatură anume.

Pretinsa contradicție dintre considerentele deciziei recurate și concluziile suplimentului raportului de expertiză, nu reprezintă o critică susceptibilă de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează ipoteza existenței unei contradicții între considerente hotărârii, nu între considerente și mijloace de probă, o atare critică nefiind în fapt susceptibilă de încadrare în nici un motiv de recurs, de vreme ce prin acesta se tinde la realizarea unei analize de temeinicie a hotărârii recurate, aspect ce excedează cadrului procesual al recursului.

În ce privește criticile vizând greșita aplicare a normelor de drept material, subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil se observă că prin memoriul de recurs nu se procedează la expunerea unor critici concrete prin care se tinde la combaterea raționamentului instanței de apel, alegațiile formulate având un caracter generic.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a avut susțineri similare și în fața instanței de apel, astfel încât pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la același aspect, recurenta avea îndatorirea de a se raporta la modalitatea în care instanța de apel a răspuns acestor critici și, prin urmare, de a susține eventuale motive de nelegalitate luând în considerare judecata realizată în apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, precum și faptul că instanța de recurs exercită un control de legalitate al acesteia, din perspectiva motivelor susținute de titularul recursului.

Înalta Curte observă că instanțele de fond au analizat domeniul de reglementare al răspunderii pentru malpraxis, cadrul normativ aplicabil, persoanele care pot intra sub această formă de răspundere specială, condițiile în care poate fi antrenată și respectiv cauzele de înlăturare a răspunderii, reținând că răspunderea civilă medicală este o formă particulară a răspunderii civile delictuale, cu caracter subiectiv, întemeiată pe vinovăția, mai exact pe culpa, inclusiv sub forma neglijenței, a persoanei răspunzătoare, fiind reglementată în titlul XV din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

S-a reținut de asemenea natura obligațiilor asumate de personalul medical ca fiind unele de diligență, ceea ce particularizează condițiile în care poate interveni răspunderea, respectiv, că deși furnizorul de servicii medicale nu garantează pacientului obținerea rezultatului urmărit, totuși răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin neobținerea rezultatului urmărit se poate angaja dacă se dovedește că aceasta se datorează lipsei de diligență sau de pricepere a celui care este obligat să presteze serviciul medical respectiv. Așadar, prezumția relativă de bună-credință în favoarea personalului medical instituită de lege se poate răsturna, în măsura în care, cel care solicită angajarea răspunderii medicale pentru malpraxis face dovada erorii profesionale săvârșite în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii, indiferent dacă eroarea a fost cauzată de neglijența, imprudența sau cunoștințele medicale insuficiente în exercitarea profesiei, reținându-se totodată că s-a făcut această probă în cauza dedusă judecății.

În mod corect au reținut instanțele de fond că în cauză este vorba despre o răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie, astfel că răspunderea medicului neonatolog, respectiv a asistentei medicale, se determină prin raportare la atribuțiile specifice ce revin fiecărei categorii profesionale în parte, în limitele învestirii instanței. Instanțele de fond au reținut că fapta ilicită săvârșită de asistenta pârâtă constă în executarea necorespunzătoare a manevrei medicale indicate de medicul neonatolog, cu încălcarea sarcinilor postului.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că malpraxisul se poate produce din eroare, neglijență, imprudență, cunoștințe medicale insuficiente, prin acte individuale în cadrul procesului de prevenție, diagnostic și tratament sau din depășirea limitelor competențelor, eroarea medicală depășind așadar sfera noțiunilor civile de culpă, eroare sau bună-credință.

Totodată s-a reținut răspunderea Spitalului de Urgență Slatina în solidar cu pârâta în condițiile art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, răspundere angajată în temeiul raportului de prepușenie existent între unitatea spitalicească pârâta C. - angajată în funcția de asistent-medical, vătămarea nou-născutului survenind în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale pârâtei.

În ce privește susținerile recurentei vizând înlăturarea răspunderii personalului medical pentru cazurile reglementate de art. 654 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte constată că acestea în mod corect au fost înlăturate de către instanțele de fond.

Potrivit art. 654 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 10 ianuarie 2020, toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia, în vreme ce alin. (2) instituie două categorii de excepții, când personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii, respectiv a) când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicale și sanitare folosite și b) când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

În ce privește cazul de nerăspundere ce intră sub incidența alin. (2) lit. a) al articolului menționat, constând în lipsa dotărilor din secția unde își desfășura activitatea recurenta, respectiv lipsa senzorilor de temperatură ai incubatorului în care a fost așezat nou-născutul, instanța de apel a înlăturat criticile pârâtei C., reținând că este un aspect lipsit de relevanță de vreme ce conduita medicului neonatolog și a asistentei medicale a fost adaptată condițiilor și dotărilor existente la momentul respectiv în unitatea spitalicească. În plus, obiectul analizei instanțelor de fond a fost în ce măsură asistenta, în raport de metoda utilizată pentru realizarea creșterii temperaturii, a respectat întocmai pașii și procedura specifice, ori dimpotrivă, aceasta a dat dovadă de neglijență, în urma analizei rezultând că metoda în sine, deși nereglementată, nu este incompatibilă și indezirabilă, ea regăsindu-se în tratate mai vechi adaptate stadiului tehnicii de la momentul publicării lor, aspect susținut și de împrejurarea că numai în acest caz particular a avut loc un incident, prin comparație cu toate celelalte situații în care a fost necesară creșterea temperaturii și s-a utilizat aceeași aparatură și aceeași metodă fără o astfel de consecință.

Cu alte cuvinte, pentru a se reține incidența acestui motiv de înlăturare a răspunderii, ar fi fost necesar pe de-o parte ca defecțiunea aparaturii să intervină spontan, iar fapta să fi fost concretizată într-o manieră diferită, or în cauza de față procedura medicală a fost realizată tocmai în considerarea faptului că respectivul incubator nu era dotat cu senzori de temperatură, astfel că această apărare este incompatibilă cu situația de fapt.

În ce privește cazul de nerăspundere reglementat de art. 654 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, se reține că acesta presupune ca personalul medical să acționeze cu bună-credință, în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

Instanța de apel a înlăturat susținerile pârâtei C., reținând că în cauză este irelevantă buna-credință cu care pretinde că a acționat, câtă vreme a dat dovadă de neglijență în efectuarea procedurii dispuse de medic, fără a urma etapele necesare realizării ei în condiții de siguranță.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că pentru antrenarea acestui caz de înlăturare a răspunderii, este necesară întrunirea cumulativă a trei condiții, respectiv necesitatea de a acționa cu bună-credință, existența unei situații de urgență și respectarea competenței acordate. Așadar, acționarea în limita competențelor, la indicațiile medicului neonatolog, precum și invocata bună-credință, reprezintă numai două dintre cele trei condiții legale cumulative și nu sunt suficiente pentru a conduce la înlăturarea răspunderii pârâtei. Existența unei situației de urgență, în sensul prevăzut de acest articol, se evaluează prin raportare la însuși modul de realizare al procedurii care în sine trebuie să fie unul urgent, în lipsa căruia consecințele neîndeplinirii ar fi fost de o gravitate sporită față de situația în care nu s-ar acționa chiar fără parcurgerea tuturor pașilor recomandați. Or, în cauza dedusă judecății nu reiese iminența acționării fără respectarea pașilor presupuși de executarea în condiții de siguranță a operațiunilor pentru creșterea temperaturii nou-născutului.

În ce privește criticile recurentei vizând acordarea daunelor morale, Înalta Curte reține că prejudiciului moral produs minorei a fost corect analizat de instanțele de fond, pornind de la accepțiunea legală a acestei noțiuni și ținând cont de specificul probator al daunelor morale. Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că prin fapta ilicită s-a adus atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și anume dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică, determinând cuantumul daunelor morale prin raportare la elementele de fapt, apreciate de instanțele de fond în complexitatea lor. Totodată, se reține că instanțele de fond au circumstanțiat acordarea daunelor morale prin raportare la suferința, emoțiile negative și consecințele suferite de minoră. În ce privește cuantumul reparației acordate, acesta nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, întrucât vizează aprecierea instanțelor de fond prin raportare la probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu este incident nici în această privință.

În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-chemată în garanție E. S.A. prin Sucursala Craiova, a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a recursului, potrivit facturii nr. x din 21 noiembrie 2022 și a extrasului de cont existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 156 din 28 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă C. la plata sumei de 300 RON către intimata-chemată în garanție E. S.A. prin Sucursala Craiova, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.