Decizia nr. 126/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.05.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. ACI CLUJ S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 952.169,27 RON, reprezentând debit restant, penalitățile de întârziere în cuantum de 37.497,25 RON, calculate până la data de 01.05.2018, și în continuare până la data achitării efective a debitului, precum și cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4/06.01.2022, Tribunalul Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată și a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 169.050,54 euro, echivalent în RON la cursul BNR, cu titlu de debit restant, precum și penalități de întârziere contractuale aferente, calculate de la data de 18.05.2018 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului, a constatat achitat onorariul către expertul B., în cuantum de 25.000 RON și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 29.732 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost schimbată în parte prin decizia nr. 224/29.06.2022, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă a admis apelul promovat de pârâtă și a înlăturat obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate; totodată, a respins apelul reclamantei și a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 3.346 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. ACI CLUJ S.R.L. au declarat recurs. Prin decizia nr. 414/28.02.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a anulat recursul pârâtei și a respins ca nefondat recursul reclamantei.

La data de 09.11.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 4/06.01.2022 a Tribunalului Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat ca instanța să menționeze dacă se adaugă sau nu TVA la suma de 169.050,54 euro, la care a fost obligată cu titlu de debit restant, apreciind că ar trebui adăugată această taxă la debitul acordat prin hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 150/CA/04.05.2023, Tribunalul Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 4/06.01.2022 și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel. Prin decizia nr. 262/05.11.2024, Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă a respins apelul. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În motivare, circumscris primului motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a prezentat argumentele pe baza cărora a apreciat că hotărârea primei instanțe este corectă.

Recurenta a invocat și ipoteza motivelor contradictorii și străine de natura cauzei, evocând paragrafe din considerentele deciziei recurate cu privire la suma la care a fost obligată și taxa pe valoarea adăugată și a subliniat că, pe de-o parte, instanța a reținut că suma de 952.169,72 RON include TVA, iar pe de altă parte, că nu a identificat vreun petit al acțiunii prin care să se pretindă și această taxă. Potrivit autoarei căii de atac, lămurirea a apărut a fi necesară ca urmare a faptului că prima instanță, soluționând acțiunea, a avut în vedere suma în euro, iar nu pe cea în RON, astfel cum rezulta din facturile invocate de reclamantă și care, în mod evident, includeau TVA, iar în opinia sa, decizia instanței de apel cuprinde considerente contradictorii, deoarece unele susțin netemeinicia cererii de lămurire, iar altele caracterul ei întemeiat.

În continuare, a arătat că suma în moneda euro nu poate include TVA, deoarece rezultă din însumarea prețurilor situațiilor de lucrări, care nu cuprindeau această taxă, iar intimata a prezentat argumente contrare pentru a induce în eroare instanța de judecată. Sub aspectul motivelor străine cuprinse în hotărârea recurată, a evocat penultimul paragraf din pagina 9 a deciziei, prin care instanța a reținut unele considerații teoretice privind obiectul unei cereri de lămurire a dispozitivului, recurenta subliniind că nu-i sunt aplicabile, deoarece cererea sa respectă cerințele impuse de lege acestui remediu procesual. Autoarea căii de atac a imputat instanței de apel nemotivarea deciziei atacate, întrucât majoritatea considerentelor reprezintă formulări generale, abstracte și sumare, fără să reflecte analiza concretă a criticilor sale, ci numai preluarea argumentelor incorecte și contradictorii ale primei instanțe.

Circumscris motivului de nelegalitate întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că dispozițiile art. 443 C. proc. civ. trebuiau analizate în strânsă legătură cu normele de drept material care reglementează taxa pe valoare adăugată, pe care le-a indicat atât în cererea de lămurire, cât și în cea de apel, respectiv art. 265, art. 266 alin. (1), art. 269 alin. (1) și (2), art. 307 alin. (1) din Codul fiscal. A arătat că activitățile prestate pârâtei sunt supuse acestei taxe fiscale și, cum sentința pronunțată asupra fondului pretențiilor sale nu era clară cu privire la conținutul sumei de recuperat de la pârâtă, se impunea lămurirea acestei chestiuni, cererea sa neavând scopul de a modifica soluția pronunțată, astfel cum s-a reținut greșit cu prilejul soluționării ei, ci a urmărit respectarea normelor de drept fiscal.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea lui ca nefondat. În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat. Prin încheierea din 22.10.2025, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului, pe care l-a admis în principiu, dispunând ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. deduce spre soluționare instanței de recurs toate cele trei ipoteze pe care le reglementează, respectiv nemotivarea hotărârii, motivele contradictorii și motivele străine de natura cauzei. Respectarea cerințelor motivării deciziei atacate trebuie evaluată prin prisma prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au admis ori înlăturat cererile părților, motivarea fiind un silogism care nu presupune prezentarea unui răspuns tuturor argumentelor aduse de părți, dar care impune cu necesitate un răspuns la cele fundamentale, susceptibile prin conținutul lor să influențeze soluția.

Art. 6 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă tribunalele să își motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză. În cauză, instanța de apel a respins apelul, confirmând astfel sentința primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 4/06.01.2022 a Tribunalului Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că dispozitivul acestei hotărâri cuprinde dispoziții clare, fără echivoc, fiind precis determinată obligația de plată impusă pârâtei.

Așa fiind, examinarea deciziei recurate prin prezenta cale de atac infirmă susținerile recurentei-reclamante - potrivit cărora considerentele acesteia cuprind formulări generale, abstracte și sumare, fără să reflecte analiza concretă a criticilor sale, ci preia numai argumentele incorecte și contradictorii ale primei instanțe -, Înalta Curte constatând că aceasta cuprinde raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției, fiind posibilă realizarea controlului judiciar în recurs. În atare condiții, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că instanța de apel, în mod corect a reținut că cererea de lămurire a dispozitivului nu poate conduce la modificarea acestuia, în sensul de a se menționa și obligația pârâtei de a achita TVA, astfel că au fost respectate limitele procedurii reglementate de art. 443 C. proc.

civ. și scopul urmărit de legiuitor, de a asigura claritatea și coerența dispozitivului hotărârii, iar nu de modificare a soluției pronunțate în cauză prin adăugarea unor dispoziții suplimentare. Referitor la criticile prin care se impută instanței de apel o motivare contradictorie, dar și considerente străine de natura cauzei, Înalta Curte subliniază că aceste ipoteze devin incidente atunci când hotărârea atacată expune raționamente sau concluzii incompatibile între ele, generând astfel confuzie și ambiguitate în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, respectiv în situația în care considerentele nu au legătură cu problema juridică analizată de instanță.

Astfel, paragrafele indicate de recurenta-reclamantă, prin care instanța de apel a reținut că suma la care pârâta a fost obligată include TVA, dar și că reclamanta nu a formulat un petit al acțiunii prin care să pretindă această taxă, nu au caracter contradictoriu, susținerile titularei căii de atac având ca fundament aceste considerente pe care le-a extras din contextul litigiului și le-a expus, în mod eronat, ca argumente în justificarea incidenței acestei ipoteze de casare.

Înalta Curte reține că raționamentul instanței de apel a pornit de la petitul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta nu a solicitat expres, printr-un capăt distinct, plata taxei pe valoare adăugată, însă debitul pe care l-a pretins pârâtei avea la bază două facturi, iar sumele înscrise în acestea includeau TVA și au fost avute în vedere, ca atare, de Tribunalul Sibiu - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la pronunțarea sentinței civile nr. 4/06.01.2022, astfel că suma la care a fost obligată pârâta cuprindea și această taxă.

În procedura lămuririi dispozitivului hotărârii judecătorești, prima instanță și instanța de apel au pronunțat soluții de respingere a cererii de lămurire și, respectiv, a cererii de apel, statuând că, de vreme ce autoarea cererii de chemare în judecată a urmărit obligarea pârâtei la plata unor sume ce includeau TVA - aspect necontestat de către reclamantă, chiar subliniat în procedura cererii de lămurire a dispozitivului - nu se mai putea ridica o problemă de lămurire a dispozitivului, căci suma acordată nu putea avea decât aceeași structură. Totodată, având în vedere că titulara cererii de lămurire a solicitat instanței atât a se clarifica dacă suma la care a fost obligată pârâta cuprinde sau nu TVA, cât și lămurirea în sensul de a se stabili că taxa pe valoarea adăugată este datorată peste debitul acordat cu caracter definitiv, în mod corect, instanța de apel a statuat că această din urmă solicitare nu se regăsește într-un petit al acțiunii.

Referitor la argumentele prezentate în susținerea opiniei că suma la care a fost obligată pârâta nu poate include TVA, față de modul de calcul al valorii lucrărilor executate și moneda în care a fost stabilit costul lor, Înalta Curte reține că aceste chestiuni nu pot face obiectul examinării în prezentul recurs, dar nici în etapele devolutive din procedura lămuririi dispozitivului, întrucât vizează eventuale erori de judecată care puteau fi criticate prin intermediul căilor de atac formulate în litigiul principal, iar nu cu prilejul formulării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 443 C. proc. civ.

Nici argumentele recurentei-reclamante privind motivele străine din considerentele deciziei recurate nu vor fi primite, întrucât paragraful invocat de aceasta în susținerea acestei critici nu este străin de obiectul cererii deduse judecății, ci are legătură cu cererea de lămurire a dispozitivului, instanța de apel subliniind că această procedură nu poate viza decât neconcordanțele dintre măsurile cuprinse în dispozitiv, iar nu pe cele apărute între considerentele și dispozitivul hotărârii. Aceste considerații teoretice referitoare la obiectul procedurii prevăzute de art. 443 C. proc. civ.

au fost reliefate în contextul în care titulara cererii de lămurire a invocat, prin motivele de apel, elemente ale situației de fapt și probatoriului administrat în cauză, pentru a obține o reevaluarea a acestor chestiuni în scopul admiterii cererii sale și stabilirii în sarcina pârâtei a obligației de plată a TVA peste valoarea debitului deja acordat de instanțele de judecată, context în care este fără echivoc legătura lor cu cererea dedusă judecății. 2. Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei-reclamante privind obligația instanței de apel de a analiza prevederile art. 443 C. proc. civ. în strânsă legătură cu dispozițiile art. 265, art. 266 alin. (1), art. 269 alin. (1) și (2), art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, nu pot fi reținute și vor fi înlăturate ca nefondate.

Înalta Curte reține că această critică nu ridică o problemă de legalitate sau coerență a raționamentului instanței, ci reflectă, mai degrabă, un dezacord subiectiv al recurentei-reclamante față de soluția dată de instanța de apel. După cum rezultă din însuși conținutul lor, dispozițiile art. 443 C. proc. civ. permit parcurgerea procedurii specifice pe care o reglementează numai atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri sau când acesta cuprinde dispoziții contradictorii. Așa fiind, criticile privind încălcarea normelor de drept material din Codul fiscal, indicate expres, care reglementează taxa pe valoarea adăugată, vizează modalitatea de soluționare a fondului cauzei și nu pot fi dezbătute în condițiile prevăzute de art. 443 C. proc.

civ., întrucât, în cadrul acestei proceduri nu pot fi reevaluate chestiunile supuse sau nu analizei instanțelor de fond. Aceste aspecte puteau fi examinate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi evaluate și tranșate după judecarea definitivă a litigiului, în procedura simplificată a lămuririi hotărârii, câtă vreme în cadrul acesteia este îngăduit a se verifica doar dacă hotărârea judecătorească este îndeajuns de clară sau dacă conține dispoziții contradictorii, iar nu a se repune în discuție, direct sau indirect, pretențiile părților litigante. A considera altfel înseamnă nu a lămuri, ci a adăuga la hotărârea a cărei lămurire se solicită, modificându-i considerentele.

În atare condiții, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., respectând, prin întregul raționament juridic, limitele acestei proceduri și scopul urmărit de legiuitor, de a asigura claritatea și coerența dispozitivului hotărârii, iar nu de modificare a soluției pronunțate în cauză prin adăugarea unor dispoziții suplimentare. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante, a cărei cale de atac a fost respinsă, Înalta Curte, cu observarea prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.300 RON, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare, achitate de intimata-pârâtă, dovedite prin prezentarea chitanțelor nr. 84/30.05.2025 și nr. 4/21.01.2026, înscrisuri regăsite la dosarul de recurs. Totodată, în raport de complexitatea cauzei și munca efectiv prestată de avocat, care nu se limitează numai la prezența acestuia în fața instanței, Înalta Curte constată că nu se impune reaprecierea onorariului solicitat pe calea cheltuielilor de judecată de către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 262/05.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă. Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 6.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.