Decizia nr. 691/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 28 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L. și D.: I. constatarea săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâți prin încălcarea dreptului la demnitate, onoare și reputație al reclamantei și aplicarea mecanismului tragerii la răspundere civilă delictuală a pârâților; II. obligarea pârâților la publicarea, respectiv luarea tuturor măsurilor în vederea publicării hotărârii de condamnare pe aceleași canale de comunicare precum cele folosite pentru denigrarea subsemnatei, în termen de cel mult 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; III.

obligarea pârâtei B., autorul principal al faptei ilicite, la plata sumei de 124.382,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 25.000 euro la data introducerii cererii de chemare în judecată), cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin săvârșirea faptei ilicite, din cauza expunerii către publicul larg a articolului ce face obiectul prezentei cauze, respectiv, cel puțin, orașele Iași, Buzău, București, Galați și județele aferente etc.; IV. obligarea pârâților C. S.R.L. și D. la plata sumei de 49,753.00 RON (echivalentul în RON a sumei de 10.000 euro la data introducerii cererii de chemare în judecată), din care suma de 24.876,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro la data introducerii cererii de chemare în judecată) în solidar cu prima pârâtă; V. obligarea pârâților la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză însemnând contravaloare taxă de timbru și onorariu avocat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 252 și art. 253 C. civ. raportat la art. 14, art. 15, art. 71-72, art. 1349-1357 C. civ., art. 8 și art. 10 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 alin. (6) din Constituție. Prin sentința civilă nr. 124 din 03 februarie 2025, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași. Pentru a hotărî astfel, instanță a reținut incidența art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., în sensul în care locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care reclamanta resimte consecințele negative ale faptei ilicite, ci acela în care se săvârșește fapta ilicită, întrucât aceasta este însoțită de un prejudiciu produs instantaneu, iar nu de un prejudiciu care ar urma să fie produs în viitor, în mod succesiv ori colateral, pentru a se putea pune problema unei disocieri între locul săvârșirii faptei ilicite și acela al producerii consecințelor păgubitoare. În consecință, instanța a apreciat că locul producerii prejudiciului este chiar locul săvârșirii faptei ilicite, și că, în cauză, după toate criteriile prevăzute de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., competența aparține Tribunalului Iași, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, s-a produs prejudiciul și se află domiciliul, respectiv, sediul pârâților.

Urmare a declinării dispuse, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2025. Prin sentința civilă prin 264 din 12 februarie 2026, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând judecata cauzei, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În motivare, instanța a reținut incidența acelorași dispoziții legale, însă a reținut că locul producerii prejudiciului nepatrimonial este, în prezenta cauză, locul în care reclamanta își desfășura activitatea, întrucât pretinsa afectare a imaginii sale s-a produs, așa cum se susține preponderent, în mediul său de lucru, respectiv, în Buzău.

De asemenea, constatând că prejudiciul moral este strâns legat, și în ceea ce privește locul producerii sale, de persoana celui care se consideră prejudiciat, întrucât fapta prejudiciabilă capătă relevanță juridică, nu în abstract, ci în legătură cu efectul pe care ea îl generează asupra conștiinței, psihicului și trăirilor victimei, Tribunalul Iași a reținut că norma de competența teritorială alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. a fost reglementată de legiuitor ca o măsură de favoare pentru reclamant, căruia i se recunoaște dreptul de a sesiza și o altă instanță decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul, în considerarea posibilei sale calități de victimă a unei fapte civile delictuale, apreciindu-se că ar fi injust să i se impună să se deplaseze la instanța de la domiciliul ori sediul pârâtului autor al delictului pentru a putea obține repararea prejudiciului suferit.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul acțiunii îl constituie angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, corespunzător încălcării dreptului la demnitate, onoare și reputație al reclamantei. Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 107 din C. proc. civ.

Tribunalul Buzău a apreciat că locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care reclamanta resimte consecințele negative ale faptei ilicite, ci acela în care se săvârșește fapta ilicită și, în consecință, după toate criteriile prevăzute de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9, competența aparține Tribunalului Iași, fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, s-a produs prejudiciul și se afla domiciliul, respectiv, sediul pârâților, în timp ce Tribunalul Iași a raportat competența la domiciliul reclamantei, ca loc în care fapta imputată produce efecte asupra valorilor sociale ocrotite, iar pretinsa afectare a imaginii s-a produs, astfel cum susține reclamanta, preponderent în mediul de lucru al acesteia.

Înalta Curte reține că, în materia răspunderii civile delictuale, legiuitorul a instituit o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul poate introduce cererea de chemare în judecată fie la domiciliul ori sediul pârâtului, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fie la instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente iar, în cauză, se reține că alegerea de competență a fost deja realizată de reclamantă, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Buzău, în a cărei circumscripție teritorială s-a produs prejudiciul.

În cauză, întrucât reclamanta a invocat o atingere adusă dreptului la demnitate, onoare și reputație, valori personale care se circumscriu sferei drepturilor nepatrimoniale, "locul producerii prejudiciului" nu poate fi confundat exclusiv cu locul săvârșirii faptei ilicite, ci trebuie înțeles ca fiind locul în care efectele prejudiciabile se resimt, în mod concret și direct, asupra persoanei vătămate. În cazul prejudiciilor de imagine, de onoare sau de reputație, aceste efecte se produc preponderent în comunitatea în care persoana își desfășoară viața socială și profesională, unde este cunoscută, unde interacționează în mod constant și unde reputația sa are relevanță practică. Prin urmare, localitatea în care reclamanta își desfășura activitatea profesională dobândește semnificația juridică de "loc al producerii prejudiciului", în accepțiunea art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., întrucât acesta este locul unde se produce impactul reputațional, se resimte afectarea relațiilor sociale și profesionale și se manifestă nemijlocit suferința morală pretins cauzată. În concret, având în vedere că reclamanta susține că prejudiciul s-a produs preponderent în circumscripția teritorială a Tribunalului Buzău, fiind locul unde își desfășura activitatea la momentul publicării articolului, precum și că reclamanta, în virtutea normelor de competență alternativă, a ales să învestească această instanță, Tribunalul Buzău a devenit exclusiv competent de a judeca litigiul cu care a fost învestit, moment de la care orice altă instanță, posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Buzău este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Definitivă. Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.