Decizia nr. 551/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 02.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantele A. S.R.L.

și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești au solicitat: - să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului servicii de consultanță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh+CS/DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație, etc) pentru obiectivul "Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrările de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor" - Etapa I + Etapa II, făcând obiectul contractului subsecvent de servicii nr. x/28.08.2013 încheiat între Asocierea A. S.R.L.

și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 6.342.000 RON reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului de autor al reclamantei și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului "servicii de consultanță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh + CS/DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație etc) pentru obiectivul "Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești - Cartier Rafov" făcând obiectul contractului subsecvent de servicii nr. x/18.09.2014, încheiat între Asocierea A. S.R.L.

și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 1.160.400 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului de autor al reclamantei și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului "servicii de consultanță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh+CS/DTA C, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație, etc) pentru obiectivul: "Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești - Cartier Rosenthal", făcând obiceiul contractului subsecvent de servicii nr. x/18.09.2014, încheiat între Asocierea A. S.R.L.

și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 1.226.700 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului său de autor și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului "servicii de consultantță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh+CS/DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație, etc) pentru obiectivul: "Construire grădiniță cu program normal Aleea Strunga", făcând obiectul contractului subsecvent de servicii nr. x/18.09.2014 încheiat între Asocierea A. S.R.L.

și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 855.900 RON reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului de autor al reclamantei și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului "servicii de consultanță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh+CS/DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație, etc) pentru obiectivul: "Construire grădiniță cu program prelungit Bulevardul x", făcând obiectul contractului subsecvent de servicii nr. x/22.09.2014 încheiat între Asocierea A. S.R.L.

și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 836.700 RON, reprezentând prejudiciul suferii ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcară dreptului de autor al reclamantei și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei asupra proiectului "Servicii de consultanță și proiectare tehnică pentru realizarea documentațiilor de finanțare (documentații tehnico-economice fazele SF/SF/PTh+CS/DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație etc) pentru proiecte de dezvoltare/modernizare a infrastructurii în municipiul Ploiești, pentru obiectivul: "Modernizare str. x în zona pasaj CFR Podul Înalt prin lărgire la 4 benzi, reabilitare str. x, tronson Șos.

Vestului - limita oraș, inclusiv terminal multimodal", făcând obiectul contractului subsecvent de servicii nr. x/22.09.2014 încheiat între Asocierea A. S.R.L. și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., și Municipiul Ploiești și să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul astfel cauzat, în cuantum de 5.862.840 RON reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a utilizării proiectului de către pârât fără acordul reclamantei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului său de autor al și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru această încălcare; - să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 924/09.06.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 139A/07.02.2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L., împotriva sentinței menționate, ca nefondat. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., prin Lider A. S.R.L. Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în consecință: în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 19.731.932,04 RON cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat.

În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au susținut că instanța a fost lipsită de rol activ și nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, întrucât a respins administrarea unui probatoriu îndestulător pentru soluționarea cauzei, încălcând astfel dispozițiile procedurale reglementate de art. 6, art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (6) și art. 22 C. proc. civ. Au apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și a principiului contradictorialitții, a dreptului la apărare, a principiului rolului activ al instanței de judecată, dar și a dreptului la un proces echitabil.

Recurentele-reclamante au subliniat că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, principiul contradictorialității și egalitatea părților inclusiv în plan probator. Astfel, au afirmat că instanța de fond nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei, întrucât nu a stabili cu certitudine situația de fapt pe care și-a întemeiat hotărârea, și, totodată, a încălcat principiile contradictorialității și al egalității de arme a părților, prin faptul că a respins administrarea probelor pe care le-au solicitat (fiind admisă doar administrarea probei cu înscrisuri). Au arătat că prezentul litigiu este caracterizat de un grad ridicat de complexitate, iar analiza detaliată a caracterului de noutate și de originalitate ale proiectelor nu este o opțiune, ci o necesitate esențială pentru a garanta o înțelegere completă și corectă a tuturor aspectelor relevante.

În opinia recurentelor-reclamante, pentru a se asigura că toate dimensiunile cazului sunt adecvat investigate și evaluate, instanța trebuia să examineze cu atenție fiecare probă prezentată și să ia în considerare toate argumentele și cererile părților, printr-o analiză profundă a contextului în care au fost prezentate dovezile și a relevanței lor în raport cu întregul litigiu. Au susținut că decizia instanței de a nu admite restul probatoriului a fost bazată pe o evaluare prematură și posibil incompletă a cazului, ceea ce sugerează că instanța putea fi influențată de o decizie prestabilită înainte de a examina în mod adecvat toate dovezile și argumentele prezentate.

Recurentele-reclamante au menționt că probele solicitate erau cruciale pentru elucidarea unor aspecte esențiale ale litigiului, care nu puteau fi complet înțelese doar prin intermediul documentelor deja existente, iar excluderea acestora fără o justificare adecvată poate fi interpretată ca o formă de restrângere a dreptului părților de a-și susține cauza în mod complet, afectând astfel transparența și echitatea procesului. Totodată, au pretins că refuzul instanței de a administra probele solicitate poate fi văzut ca un indiciu al unei posibile lipse de imparțialitate în gestionarea cazului, lipsa de obiectivitate și posibilitatea unei decizii prestabilite sugerând că instanța a putut lua o poziție favorabilă uneia dintre părți, fără a evalua corect toate aspectele cazului, comportament care subminează principiile fundamentale ale justiției, inclusiv echitatea și imparțialitatea.

Au mai susținut recurentele-reclamante și că alegerea instanței de a exclude probele esențiale compromite dreptul părților de a-și prezenta cazul într-un mod complet și echitabil și, de asemenea, afectează și echitatea generală a procesului, prin neadministrarea probelor solicitate, instanța limitând semnificativ acest drept și afectând echilibrul necesar pentru a lua o decizie justă. Au subliniat că o decizie de respingere a probelor trebuie să fie însoțită de o justificare clară care să explice de ce probele respective nu sunt relevante sau necesare, iar, în lipsa unei astfel de justificări, se creează impresia că respingerea probelor a fost realizată fără o evaluare adecvată, lăsând părțile fără instrumentele necesare pentru a-și argumenta eficient cauza.

Recurentele-reclamante au arătat că respingerea probatoriului solicitat le-a plasat într-o poziție extrem de defavorabilă, fiindu-le afectată profund capacitatea de a se apăra eficient, de a demonstra, dincolo de orice dubiu, aspecte cruciale ale cazului, respectiv caracterul de noutate și de originalitate a proiectelor în legătură cu care le-a fost încălcat dreptul de autor. În contextul prezentului litigiu, au considerat că administrarea probei cu expertiza, împreună cu încuviințarea obiectivelor pe care le-a propus, ar fi adus clarificări esențiale și ar fi oferit un suport probatoriu decisiv, care ar fi permis instanței să își formeze o convingere fermă cu privire la aspectele tehnice și științifice ale cauzei, lămurind astfel litigiul în mod complet și corect.

Au subliniat că administrarea probei cu expertiza era esențială, cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi evidențiat elementele de originalitate științifică, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, demonstrând fără echivoc faptul că proiectele în cauză nu sunt simple lucrări tehnice sau administrative, ci creații ce implică o contribuție intelectuală și inovatoare din partea subscrisei. Totodată, au apreciat că, prin expertiză, s-ar fi realizat o analiză detaliată a elementelor distinctive ale proiectelor, identificându-se acele caracteristici care depășesc simpla execuție tehnică sau compilarea unor informații generale, iar, în mod corect, expertul ar fi putut evalua gradul de inovație științifică al proiectelor, în funcție de originalitatea abordării, metodologia utilizată, soluțiile propuse, dar și relevanța rezultatelor obținute.

Recurentele-reclamante au considerat și că, de asemenea, expertiza ar fi avut rolul de a clarifica cine este autorul real al lucrărilor aferente cererilor de finanțare, prin stabilirea concretă a părților care au contribuit la realizarea acestora, ar fi putut face distincția între simplele aspecte tehnice, care nu implică originalitate, și acele componente fundamentale care reflectă contribuția personală și creativă a lor, eliminând orice ambiguitate cu privire la contribuția lor în cadrul proiectelor și la rolul de creator al operelor în discuție. Pe de altă parte, au pretins că, prin intermediul aceleiași expertize, s-ar fi clarificat și posibilitatea intimatului-pârât de a beneficia de drepturi de autor în privința proiectelor respective, analiza putând evidenția în ce măsură aceasta a adus o contribuție intelectuală proprie, originală și creativă în cadrul proiectelor sau dacă aportul său s-a limitat la aspecte administrative, tehnice sau organizatorice.

În plus, au apreciat că, în speță, constatarea elementelor de noutate și originalitate prin intermediul expertizei ar fi avut o relevanță majoră în stabilirea stării de fapt și a drepturilor părților implicate în litigiu, în contextul unui proces ce implică drepturi de proprietate intelectuală, clarificarea elementelor de originalitate și stabilirea paternității operelor reprezentând fundamentul pe care se construiesc argumentele juridice și soluțiile instanței. Recurentele-reclamante au arătat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că exigențele caracterului echitabil al procesului nu se limitează numai la dezbaterile orale, inter partes, ci se extind asupra întregii proceduri judiciare, sens în care autoritățile naționale sunt obligate să asigure dreptul la apărare în fiecare caz individual, astfel încât să fie satisfăcute cerințele Convenției.

Astfel, au susținut că le-a fost încălcată posibilitatea rezonabilă de a își expune cauza în condiții care să nu le dezavantajeze într-o manieră apreciabilă în comparație cu partea adverse, fiindu-le încălcat dreptul la apărare și sub aspectul egalității de arme, cum s-a reținut, cu titlu de exemplu, în cauza Bulut c. Austria, hot. din 22.02.1996. Așadar, au subliniat că instanța de judecată a încălcat principiul egalității armelor, întrucât s-au aflat într-o poziție evidentă de dezavantaj procedural, ca urmare a faptului că instanța de apel nu a luat în considerare probatoriul pe care l-au depus la dosarul cauzei, în contextul în care motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Au mai arătat recurntele-reclamante și că hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și al respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din această perspectivă, au considerat că hotărârea instanței este extrem de succintă și se limitează doar la înscrisurile depuse la dosar, fără a se analiza caracterul de noutate și de originalitate al proiectelor depuse, considerentele instanței din cadrul hotărârii nereflectând o analiză adecvată a acestora.

În opinia recurentelor-reclamante, înscrisurile, deși relevante, nu pot constitui singura bază pentru a stabili dacă o operă sau un proiect întrunește cerințele de originalitate și inovație impuse de legislația în vigoare, fiind practic imposibil pentru instanța de judecată să determine, fără o expertiză adecvată, în ce măsură proiectele în discuție prezintă elemente de noutate și originalitate. Au subliniat că instanța nu a analizat, în mod efectiv, cererea lor, nu a procedat la o înlăturare, motivată și argumentată, în mod explicit, a susținerilor din cerere de chemare în judecată și din apel, precum și că nu a reținut o stare de fapt pe baza înscrisurilor administrate, a căror analiză nu se regăsește în cuprinsul hotărârii, totodată, respingând și o probă pertinentă cauzei - proba cu expertiză tehnică.

De asemenea, în raport cu exigențele impuse de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, au arătat că nicio măsură nu poate fi dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloacele de probă administrate și care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, iar din această perspectivă, înlăturarea probei cu expertiza, fără o motivare propriu-zisă, clară și pertinentă, coroborată cu neexaminarea celorlalte probe încuviințate și cu preluarea argumentelor părții adverse, face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală. Au mai afirmat și că instanța nu a respectat principiul contradictorialității, respingerea probatoriului limitându-le semnificativ capacitatea de a argumenta eficient și de a influența decizia instanței, astfel că instanța a luat o hotărâre fără a avea la dispoziție toate dovezile necesare pentru a evalua corect complexitatea cazului.

Recurentele-reclamante au considerat că, fără expertiza tehnică, instanța s-a lipsit de un instrument critic pentru evaluarea probelor și a argumentelor părților, fiind improbabil ca o instanță fără cunoștințe tehnice sau specializate să poată oferi o decizie corectă fără sprijinul unor experți care să poată explica natura specifică a proiectelor și să clarifice dacă acestea întrunesc criteriile necesare. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că hotărârea atacată nesocotește dispozițiile art. 425 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile.

Astfel, au arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "proces echitabil" implică faptul că o instanță trebuie să motiveze hotărârea sa chiar dacă doar sumar, cu condiția să fi examinat în mod real și detaliat problemele esențiale care i-au fost supuse; aceasta nu poate să se limiteze doar la a relua concluziile instanței inferioare, iar, în cazul în care instanța prezintă un raționament care nu este susținut nici de probele administrate, nici de principiile de drept aplicabile, aceasta nu poate fi considerată o motivare adecvată a hotărârii. Recurentele-reclamante au menționat și că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. De asemenea, au evidențiat că, în practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să expună în hotărârile lor motivele de fapt și de drept pe care și-au bazat convingerea, precum și motivele pentru care au respins cererile părților, motivarea reprezentând un element esențial care asigură transparența și corectitudinea actului de justiție. Au precizat că nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc.

civ. atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nulitate care poate face obiectului recursului prin motivul instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza. Recurentele-reclamante au învederat și că, potrivit dispozițiilor art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justițiabil și de societate, în general, drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și al unei aprecieri convingătoare a faptelor și ca fiind executabilă.

Din această perspectivă, au arătat că, în speță, motivarea dată chestiunilor deduse judecății este una sumară și de natură să echivaleze cu lipsa unei motivări care să fundamenteze și să explice măsura de respingere a cererii de chemare în judecată. Au apreciat că unul dintre aspectele esențiale care denotă o carență în modul de redactare și de motivare a hotărârii instanței este absența unei justificări adecvate și detaliate. Astfel, au susținut că instanța nu a realizat o analiză amplă și detaliată a elementelor de noutate și originalitate invocate de părți, analiză care ar fi fost crucială, având în vedere că aceste elemente constituie premisele esențiale pe care se bazează o decizie corectă și fundamentată în cazuri de natură complexă, în special atunci când este vorba despre proiecte care pretind caracter de unicitate și creativitate.

Au arătat că instanța s-a limitat la o simplă constatare, fără să ofere o justificare solidă, afirmând doar că respectivele proiecte nu îndeplinesc criteriile de noutate și originalitate, fără a explica de ce și cum a ajuns la această concluzie, în contextul în care o motivare adecvată ar fi trebuit să includă o dezbatere a argumentelor și a probelor aduse în fața instanței. Recurentele-reclamante au subliniat că una dintre cele mai grave erori procedurale comise de instanță a fost respingerea administrării probei cu expertiza de specialitate, probă care ar fi fost esențială pentru clarificarea și evaluarea corectă a aspectelor tehnice din acest caz, iar un element esențial care subminează raționamentul instanței este faptul că, la momentul în care intimatul-pârât a utilizat proiectele, contravaloarea acestora nu fusese achitată, deși obligația de plată era scadentă.

În opinia recurentelor-reclamante, acest fapt face irelevantă constatarea că lucrările au fost realizate la comanda intimatului-pârât, deoarece neplata prețului contractului a împiedicat transferul drepturilor morale de autor, inclusiv dreptul de aducere la cunoștința publicului, astfel că utilizarea lucrărilor de către partea adversă, fără plata prețului convenit, constituie o încălcare a drepturilor autorilor, iar instanța ar fi trebuit să ia în considerare acest aspect fundamental în analiza sa. Totodată, au considerat că motivarea instanței nu reușește să reflecte complexitatea reală a lucrărilor și contextul în care acestea au fost realizate, iar simplificarea lor prin calificarea drept "lucrări tehnico-economice și de proiectare" nu ține cont de contribuția inovativă și originală adusă de aceste proiecte.

Au pretins că, în mod corect, o evaluare detaliată ar fi trebuit să analizeze nu doar scopul lucrărilor, ci și conținutul lor tehnic și creativ, precum și impactul acestora asupra domeniului respectiv. De asemenea, au apreciat că o alta problemă majoră în abordarea instanței o reprezintă respingerea relevanței utilizării proiectelor de către intimatul-pârât fără a lua în considerare lipsa achitării prealabile a prețului, instanța neevaluând impactul nerespectării obligației de plată asupra dreptului intimatului-pârât de a folosi lucrările. Au considerat că folosirea de către intimatul-pârât a proiectelor fără a le plăti încalcă nu doar prevederile contractuale, dar și drepturile morale ale autorilor, ceea ce face ca utilizarea lor să fie nelegală.

Mai mult decât atât, au susținut că, prin hotărârea pronunțată, instanța nu a analizat gradul de originalitate și contribuția intelectuală a lucrărilor, limitându-se la o simplificare nejustificată a naturii lor, în condițiile în care o lucrare tehnică poate depăși sfera strict aplicativă și poate fi calificată drept operă științifică atunci când implică o contribuție semnificativă, cum ar fi dezvoltarea unor soluții tehnice noi și inedite. În plus, au afirmat că instanța a adăugat elemente noi în analiza sa, depășind cadrul argumentelor invocate de intimatul-pârât, ceea ce afectează în mod direct dreptul său la apărare, respectiv a pronunțat o hotărâre care se bazează pe considerente diferite față de cele formulate de partea adversă în întâmpinare și susținute pe parcursul apelului.

Au subliniat că instanța a interpretat și a dezvoltat propriile concluzii, ignorând astfel cadrul procesual și principiul contradictorialității, care impune judecătorului să analizeze cauzele în baza argumentelor și probelor prezentate de părți, fără a introduce aspecte noi, neinvocate anterior. Astfel, au arătat că intimatul-pârât și-a susținut solicitarea de respingere a apelului pe faptul că documentațiile tehnico-economice nu ar putea face obiectul protecției dreptului de autor, argumentând că acestea respectă doar standardele tehnico-economice impuse de instituția finanțatoare și că nu ar reprezenta opere originale.

Au precizat că, în acest sens, intimatul-pârât a pretins că folosirea documentațiilor respective nu constituie o încălcare a dreptului de autor, întrucât aceasta s-ar fi realizat în cadrul prevederilor contractuale, fără a aduce atingere drepturilor lor, precum și că, pentru a solicita despăgubiri, ar fi fost necesar să dovedească existența unui prejudiciu concret.

Recurentele-reclamante au pretins că, fără să țină cont de argumentele principale aduse de intimatul-pârât în loc să analizeze în detaliu argumentele privitoare la protecția documentațiilor tehnico-economice sau la respectarea standardelor impuse, instanța și-a bazat decizia pe faptul că nu ar exista o operă științifică originală de creație intelectuală, și, prin urmare, nici drept de autor, invocând articolele 1 și 7 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ceea ce reprezintă o schimbare semnificativă a direcției argumentației, care a condus la lipsa unei confruntări directe între argumentele părților și analiza instanței, și, în final, a afectat echilibrul și corectitudinea procesului.

Au subliniat că instanța trebuia să se limiteze la analiza argumentelor și motivelor de respingere invocate de intimatul-pârât și să își fundamenteze hotărârea exclusiv pe acestea, respectând astfel cadrul procesual și dreptul lor la apărare și, mai mult decât atât, instanța nu a analizat suficient problema invocată de partea adversă cu privire la faptul că proiectele realizate s-au rezumat la respectarea standardelor tehnico-economice impuse de finanțator. Ca atare, au apreciat că o astfel de analiză ar fi fost esențială, deoarece documentațiile tehnico-economice, deși respectă anumite cerințe impuse, pot conține elemente inovatoare și originale care să confere protecție prin dreptul de autor, ia simplificarea acestui aspect, prin constatarea doar a inexistenței unei opere științifice, ignoră contribuția creativă și intelectuală pe care o astfel de documentație o poate aduce în contextul său specific.

În plus, au menționat că utilizarea de către intimatul-pârât a proiectelor în afara prevederilor contractuale, având în vedere faptul că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor de autor, situație care subliniază gravitatea acțiunilor părții averse, care, prin refuzul de a achita contravaloarea lucrărilor la scadență, și-a pierdut dreptul de a utiliza proiectele. Au pretins că instanța ar fi trebuit să recunoască această gravă omisiune contractuală și să ia în considerare faptul că intimatul-pârât a beneficiat în mod ilegal de proiectele realizate, fără să își îndeplinească obligațiile de plată, iar această utilizare neautorizată reprezintă o încălcare clară a drepturilor de autor.

Recuretele-reclamante au susținut că lipsa plății nu doar că împiedică transferul drepturilor patrimoniale, dar, în contextul dreptului de autor, utilizarea lucrărilor fără compensarea adecvată a creatorului echivalează cu o violare a drepturilor morale ale acestuia, drepturi care, potrivit legislației, sunt inalienabile și protejează, printre altele, dreptul autorului de a decide când și cum este făcută publică opera sa. În plus, au apreciat că neplata prețului de către intimatul-pârât pune în discuție valabilitatea utilizării documentațiilor, subminând în mod clar orice argument referitor la existența unui acord de utilizare a operelor, însă instanța a ignorat acest element esențial, alegând să se concentreze în mod exclusiv pe chestiunea existenței unei opere științifice originale, fară să analizeze implicațiile juridice ale neplății obligațiilor contractuale de către partea adversă.

Totodată, au considerat că motivarea instanței nu reușește să reflecte complexitatea reală a lucrărilor, astfel că respingerea expertizei de specialitate constituie o eroare gravă atât din punct de vedere procedural, cât și din punct de vedere material. În dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, au susținut că instanța a aplicat greștit dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, concluzionând că prestația pe care au executat-o a fost materializată prin servicii de consultanță și proiectare tehnică, pentru realizarea documentațiilor de finanțare, respectiv documentații tehnico-economice fazele SF SF PTh-CS DTAC, cereri de finanțare, studii de impact de mediu, documente de licitație și că acestea nu se încadrează în categoria de operă științifică, fără a arăta pe ce considerente și-a întemeiat decizia. Au apreciat că această concluzie este profund eronată, deoarece legea nu impune nicio limitare referitoare la standardele tehnice aplicabile unui proiect pentru a beneficia de protecția dreptului de autor, ci se axează pe determinarea caracterului de noutate și originalitate.

Recurentele-reclamante au subliniat că, dimpotrivă, legea protejează orice formă de creație intelectuală originală, indiferent de modul sau forma de exprimare, ceea ce include și documentațiile tehnico-economice, chiar dacă acestea respectă anumite norme tehnice, întrucât acestea nu exclud existența elementelor de noutate și de originalitate. Au considerat că, în interpretarea instanței, s-a realizat o restrângere nejustificată a aplicabilității normei de protecție, excluzându-se documentațiile de la statutul de operă științifică, în contradicție directă cu prevederile Legii nr. 8/1996, în condițiile în care, potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din lege, proiectele și documentațiile științifice, printre care se numără și cele tehnico-economice, sunt în mod expres protejate, fără a se face vreo distincție între documentațiile care respectă standarde tehnice și cele care nu au astfel de constrângeri.

În opinia recurentelor-reclamante, interpretarea restrictivă adoptată de instanță încalcă principiile de bază ale dreptului de autor, care protejează orice contribuție creativă, indiferent de standardele tehnice ce trebuie respectate, această eroare de aplicare a legii derivând dintr-o interpretare greșită a noțiunii de "originalitate" în contextul documentațiilor tehnico-economice. Au susținut că instanța a ignorat faptul că originalitatea unei opere nu este condiționată de lipsa unor constrângeri tehnice sau de respectarea anumitor standarde impuse de terți, ci de contribuția intelectuală și creativă a autorului, chiar și în cazul în care o documentație respectă anumite norme tehnice, aceasta putând conține soluții inovative și originale care să fie protejate prin dreptul de autor.

Prin urmare, au apreciat că instanța de apel a greșit atunci când a exclus aceste documentații de la protecția oferită de lege, pe motivul că ar fi fost realizate conform unor standarde tehnico-economice impuse. De asemenea, au arătat că instanța a omis să analizeze în detaliu și corect contribuția creativă și intelectuală a autorului în cadrul acestor documentații, iar lipsa unei astfel de analize detaliate și aplicarea greșită a normei legale au condus la o eroare fundamentală de drept, justificând incidența motivului de casare invocat.

Recurentele-reclamante au afirmat și că un alt aspect care subliniază greșita aplicare a legii este interpretarea incorectă a noțiunii de "operă științifică", în condițiile în care Legea nr. 8/1996 include, în mod expres, proiectele și documentațiile științifice în categoria operelor protejate, iar o documentație tehnico-economică are un conținut științific, mai ales în măsura în care aceasta implică utilizarea unor cunoștințe avansate din domenii precum inginerie sau arhitectură. Au pretins că instanța a tratat superficial acest aspect, refuzând să recunoască caracterul științific al documentațiilor, fără să ia în considerare complexitatea și natura creativă a muncii depuse de autor, iar această abordare reduce în mod nejustificat domeniul de aplicare al protecției oferite de lege și denaturează sensul și scopul normei juridice.

Totodată, au arătat că instanța de judecată, în hotărârea pronunțată, a concluzionat că proiectele pe care le-au întocmit nu se încadrează în categoria operelor științifice originale de creație intelectuală, fără a realiza însă o analiză asupra caracterului de noutate și originalitate al acestor proiecte. În raport cu această concluzie, recurentele-reclamante au invocat că nerespectarea obligației instanței de a analiza caracterul de noutate și originalitate al unei opere este o încălcare evidentă a drepturilor fundamentale ale autorilor protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Au susținut că, prin refuzul de a analiza aceste aspecte, instanța a omis să realizeze o evaluare corectă a faptelor, deși o astfel de analiză ar fi trebuit să ia în considerare fiecare componentă a proiectului și să determine în ce măsură aceasta reprezintă o creație originală.

De asemenea, au arătat că instanța nu a analizat susținerile lor referiroare la caracterul de noutate și originalitate, iar lipsa unei referiri la aceste probe relevă o deficiență gravă în raționamentul instanței, care a preferat să pronunțe o hotărâre pe baza unor considerații generale, fără a ține cont de faptele și circumstanțele specifice ale cazului. În plus, au menționat că instanța nu a analizat nici faptul că documentațiile tehnico-economice pe care le-au realizat reprezintă o muncă intelectuală complexă, ce implică utilizarea cunoștințelor specializate și aplicarea unor soluții tehnice inovative, proiectele întocmite nelimitându-se la simple lucrări tehnice sau administrative, ci reflectă o contribuție științifică și creativă, care se încadrează în mod clar în conceptul de "operă științifică originală de creație intelectuală", așa cum este definit de Legea nr. 8/1996.

Au subliniat că proiectele în discuție nu reprezintă simple documente tehnice standardizate sau simple compilări ale normelor tehnice impuse de reglementările în vigoare, ci lucrări de proiectare și documentare care implică o componentă substanțială de creație intelectuală, inovare și expertiză tehnică, fiind astfel îndeplinite criteriile de protecție prevăzute de Legea nr. 8/1996. Atât proiectele, cât și documentațiile elaborate de subscrisa reprezintă o contribuție originală, având un caracter unic datorită soluțiilor și metodologiilor aplicate. Mai mult, au apreciat că este important faptul că intenția legiuitorului, exprimată prin includerea expresă a "proiectelor și documentațiilor științifice" în sfera protecției, a fost de a proteja efortul creator și contribuția autorilor din domeniul tehnic și științific, această protecție fiind acordată nu doar pentru a recunoaște valoarea acestor lucrări, dar și pentru a stimula inovația și dezvoltarea în aceste domenii.

În concluzie, este clar că dispozițiile legii protejează nu doar lucrările literare, artistice sau strict științifice, ci și proiectele tehnice și documentațiile asociate acestora, care îndeplinesc criteriile de originalitate și noutate. Proiectele întocmite de recurente, care includ elemente inovatoare și soluții originale, se încadrează perfect în această definiție, beneficiind astfel de protecția dreptului de autor conform Legii nr. 8/1996. Ignorarea acestui aspect de către instanță reprezintă o interpretare greșită a legii, care afectează grav drepturile subscrisei și integritatea procesului de justiție.

În opinia recurentelor-reclamante, refuzul instanței de a evalua caracterul de noutate și originalitate al proiectelor contravine și standardelor internaționale în domeniul drepturilor de autor, Convenția de la Berna, la care România este parte, prevăzând că protecția dreptului de autor se extinde asupra oricăror opere originale din domeniul literar, artistic sau științific, fără a impune o analiză strictă a valorii sau destinației acestora. Au precizat că o lucrare tehnică sau științifică poate fi protejată prin dreptul de autor atât timp cât reflectă o contribuție creativă a autorului, iar acest aspect ar fi trebuit să fie investigat de către instanță în mod detaliat. În concluzie, au considerat că omisiunea instanței de a analiza caracterul de noutate și originalitate al proiectelor a condus la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Totodată, recurentele-reclamante au susținut greșita aplicare a dispozițiilor dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Astfel, au arătat că judecătorul fondului a constatat că activitatea prestată se circumscrie prevederilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, însă, cu toate acestea, a reținut în mod neîntemeiat faptul că "o acțiune în rezoluțiunea contractului este mai dificil de imaginat ca beneficiu dat fiind specificitatea obiectului contractat", iar instanța de apel a reținut că nu există operă științifică originală și prin urmare nu poate exista un drept de autor.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, au învederat că utilizarea operei de către intimatul-pârât a avut loc prin completarea online a cererii de finanțare, utilizare pentru care nu se poate susține ca a existat acordul, câtă vreme completarea online a cererii a fost realizata în numele intimatului-pârât, cu toate că au notificat-o pe aceasta să nu utilizeze fără drept proiectele predate. Au menționat că este esențial faptul că, prin completarea online a cererii de finanțare, a avut loc aducerea la cunoștința publică a lucrării, împrejurare care atrage incidența prezumției de autorat în favoarea intimatului-pârât, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, iar obținerea "pe numele pârâtei" a unei finanțări nerambursabile este contrară adevărului și contravine flagrant deontologiei de acordare a finanțărilor europene.

Recurentele-reclamante au precizat că proiectele au existat anterior completării formularelor cererilor de finanțare, iar existența proiectelor a fost indispensabilă pentru completarea acesteia, astfel că opera exista ca atare și era protejata de lege, indiferent de transformarea ei într-o cerere de finanțare și independent de împrejurarea dacă, în urma solicitării de fonduri europene, ideea ar fi fost sau nu finanțată, simpla utilizare de către intimatul-pârât fiind de natură să încalce dreptul de autor. Au menționat că prevederile Legii nr. 8/1996 nu condiționează protecția operei de punerea sa în execuție, opera fiind recunoscută și protejată "independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată", potrivit art. 1 alin. (2) al Legii nr. 8/1996, iar dreptul de autor asupra operei se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare- art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, au afirmat că opera în litigiu este de sine stătătoare și beneficiază de protecția legii indiferent dacă ideea de proiect ca lucrare este pusă în implementare sau nu, indiferent dacă este implementată din fonduri proprii sau din surse atrase (de la un potențial finanțator), iar dreptul lor de autor asupra operei s-a născut din momentul conceperii proiectului (chiar și în faza neterminată). Astfel, au solicitat a se avea în vedere existența operei lor inițiale și transformarea ei într-o operă derivată, cererea de finanțare, denumită "proiectul finanțabil", având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, fiind titularele operei derivate.

Au arătat că modalitatea de completare a unei cereri pe formulare tip, dar și existența acestor formulare tip, nu exclud însă munca de creație în conceperea și realizarea proiectului prin crearea, structurarea, dezvoltarea conținutului proiectului în sine, elemente care în mod obligatoriu poartă amprenta creației intelectuale și a personalității autorului. În opinia recurentelor-reclamante, existența unei creații intelectuale este susținută și de faptul că nu toate cererile de finanțare sunt admise, astfel că diferența este făcută de aportul creator al autorilor conținutului cererilor de finanțare și nu de formularele și instrucțiunile de completare a acestora. Au susținut că, în speță, acceptarea cererii de finanțare ca operă, conduce la acceptarea faptului că aceasta este o operă derivată din opera originară, cu completări de date administrative.

De asemenea, recurentele-reclamante au solicitat să se constate că, prin atitudinea intimatului-pârât, au fost private de posibilitatea de a beneficia de drepturile morale și materiale ce le revin în calitate de autori ai operei de creație intelectuală în discuție. Ca atare, au subliniat că intimatul-pârât Municipiul Ploiești nu este titularul dreptului de proprietate intelectuală asupra proiectelor și nici asupra oricărui alt drept conex dreptului de autor, în speță, autoritatea contractantă utilizându-le fără drept în vedere încheierii contractelor de finanțare. Au precizat că au realizat în integralitate componenta de proiectare asumată, iar contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată, conform contractului, la momentul utilizării acestor documente în vedere obținerii finanțării de către autoritatea contractantă.

Prin urmare, recurentele-reclamante au apreciat că, prin utilizarea proiectelor, precum și prin neachitarea acestora înainte de utilizare, intimatul-pârât Municipiul Ploiești a le-a cauza un grav prejudiciu. Au evidențiat faptul că proiectele predate intimatului-pârât sunt rezultatul unei activități creatoare a autorului, îmbracă o formă concretă de exprimare, putând fi utilizate pentru etapele subsecvente de proiectare, și au fost deja predate către beneficiar și entitățile finanțatoare. În scopul demonstrării caracterului de operă originală de creație intelectuală a proiectelor, au menționat că fiecare proiect este unic, fiind rezultatul unei activități creatoare a autorului, neputând exista două proiecte la fel, chiar dacă se pleacă de la aceeași tema de proiectare.

În ceea ce privește daunele-interese cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea fără drept de către intimatul-pârât a proiectelor, fără achitarea contravalorii acestora, au solicitat a se avea în vedere principiului de drept comun al reparării integrale a prejudiciului cauzat. Au arătat că intimatul-pârât a fost de drept pus în întârziere, potrivit art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ., la expirarea termenului contractual, cât timp obligația pentru a cărei neexecutare acesta este în culpă nu putea fi executată decât în interiorul acestui termen, întrucât contractul înceta la împlinirea termenului respectiv.

Mai mult, au invocat faptul că, potrivit prevederilor contractului încheiat între părți, acestea au înțeles să nu prevadă posibilitatea cesionarii acestor drepturi înainte de achitarea contravalorii proiectelor, iar în raport cu dispozițiile art. 46 alin. (1) și art. 47 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, rezultă în mod clar faptul că intimatul-pârât Municipiul Ploiești nu este titularul dreptului de autor asupra proiectelor și, prin urmare, nici titularul dreptului moral ce derivă din acestea. Totodată, recurentele-reclamante au susținut că, având în vedere că nu deținea calitate de titular al drepturilor de autor asupra proiectelor tehnice, intimatul-pârât nu avea dreptul de a utiliza drepturile de proprietate intelectuală aferente operei, instanța reținând în mod greșit faptul că titularul dreptului de proprietate intelectuală este beneficiarul.

În plus, au menționat că răspunderea pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, ca regulă, este angajată pentru culpa cea mai ușoară (culpa levissima), așadar, indiferent de gravitatea vinovăției, iar răspunderea nu poate fi antrenată independent de vinovăția autorului faptei ilicite, deoarece sunt aplicabile, în absența unei prevederi legale contrare, cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, inclusiv în privința împrejurărilor care înlătura vinovăția. În ceea ce privește obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 19.731.932,04 RON, recurentele-reclamante au arătat că intimatul-pârât a utilizat, fără acordul autorului, operele realizate de către acesta, o perioada îndelungată, fără achitarea tuturor sumelor facturate, încălcând, pe cale de consecință, prevederile Legii nr. 8/1996 - art. 3 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (1), art. 7 și art. 12 din lege.

De asemenea, au menționat și că, potrivit deciziei nr. 1262/2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, condițiile pe care opera trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de protecție sunt: opera să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului; să fie perceptibilă, îmbrăcând o forma concretă de exprimare; să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului. Sub acest aspect, au susținut că toate cele 6 proiecte beneficiază de protecție, date fiind caracteristicile specifice fiecăruia dintre ele, pe care le-au evidențiat pe larg în cuprinsul cererii de recurs. Recurentele-reclamante au mai apreciat și că, în speță, cererea de chemare în judecată este admisibilă, fiind întemeiată în fond, împrejurare care rezultă din aspectele relevate anterior și pe care le reiau și în susținerea acesteia afirmații.

Concluzionând, au solicitat a se avea în vedere că intimatul-pârât Municipiul Ploiești nu este titularul dreptului de proprietate intelectuală asupra proiectelor și nici asupra oricărui alt drept conex dreptului de autor, autoritatea contractanta utilizându-le fără drept în vedere încheierii contractelor de finanțare. Au subliniat că au realizat în integralitate componenta de proiectare asumată, iar contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată, conform contractului, la momentul utilizării documentelor în vedere obținerii finanțării de către autoritatea contractantă, iar, prin utilizarea proiectelor, precum și prin neachitarea acestora înainte de utilizare, intimatul-pârât Municipiul Ploiești a le-a cauzat un grav prejudiciu.

Recurentele-reclamante au menționat că, pentru ca o creație să poată face obiect al protecției oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului, să fie perceptibilă, îmbrăcând o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului. Sub acest aspect, au solicitat să se aibă în vedere că proiectele realizate sunt originale, putând fi identificată activitatea creatoare a autorului, proiectele de arhitectură fiind protejate în cadrul dreptului de autor în măsura în care prezintă originalitate sub aspectul formei.

Au menționat că sunt autorii componentei tehnice a proiectelor, conținute în documentația predată beneficiarului, constituind descrierea integrală a proiectelor ce urmează a fi realizate în cadrul contractelor de finanțare, așa cum rezultă și din prevederile contractului de finanțare pentru execuție proiecte, intimatul-pârât Municipiul Ploiești urmând să efectueze lucrări de modernizare/reabilitare/dezvoltare pe baza proiectelor create - dacă nu ar fi existat opera, intimatul-pârât nu ar fi avut ce să construiască. De asemenea, au subliniat că intimatul-pârât Municipiul Ploiești s-a folosit de proiecte, deși l-au notificat prealabil, punându-i în vedere că nu are dreptul să utilizeze proiectele, acestea făcând obiectul dreptului de autor.

Totodată, au apreciat că trebuie făcută diferența între idee - caracter absolut teoretic și general - și proiect, care reprezintă o aplicare la cazul concret și în a