- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 decembrie 2025
Decizia nr. 2337/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 290 a Curții de Apel Galați
După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:
Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 290R din data de 5 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 347 din 19 iulie 2024 pronunțate de Tribunalul Vrancea și a fost obligată reclamanta A. să plătească pârâtului B. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Împotriva deciziei menționate, reclamanta A. a formulat o cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția I civilă, sub nr. x/2025. Prin încheierea din data de 26 martie 2025, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Curtea de Apel Galați - secția I civilă a dispus suspendarea soluționării căii de atac formulate de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul B..
Calea de atac declarată în cauză Împotriva încheierii din data de 26 martie 2025 a Curții de Apel Galați - secția I civilă a declarat recurs intimatul B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac și repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, cu precizarea că va fi prezent la toate termenele ce se vor acorda.
Apărări formulate Intimata A. a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a prezentat raporturile dintre părți, împrejurările care au determinat inițierea acestui litigiu și probatoriile pe care le consideră relevante, solicitând casarea deciziei civile nr. 290R din 5 decembrie 2024 a Curții de Apel Galați.
Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 11 decembrie 2025 pentru soluționarea recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii de ședință din 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția I civilă. La termenul din data de 11 decembrie 2025, instanța de recurs a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând calea de atac, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității acesteia, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate față de soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea supusă controlului judiciar este nelegală. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, procedând la analiza cererii de recurs, Înalta Curte reține că aceasta nu este motivată, recurentul solicitând doar repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, cu mențiunea că va participa la termenele de judecată ce vor fi acordate. Nu este indicat niciun motiv de casare, iar susținerile cuprinse în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de lege. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, simpla nemulțumire a părții față de soluția suspendării cauzei nefiind în măsură să conducă la casarea hotărârii. Întrucât calea de atac extraordinară a recursului are ca obiect exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar cererea de recurs nu conține critici, ci doar solicitarea de repunere a cauzei pe rol și continuarea judecății, sancțiunea care intervine este nulitatea căii de atac exercitate. În concluzie, reținând că cererea de recurs este nemotivată și constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate, din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii de ședință din 26 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția I civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.