Decizia nr. 1139/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a V-a civilă la data de 29.12.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și OSIM a formulat acțiune în anularea mărcii verbale "Topoloveni" M 2019 x pentru următoarele motive prevăzute de Legea nr. 84/1998: art. 56 alin. (1) lit. a) cu raportare la art. 5 alin. (1), art. 56 alin. (1) lit. b) cu raportare la art. 6 alin. (1) lit. a) și b), art. 56 alin. (1) lit. c).

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1141/12.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București – secția a V-a civilă a respins acțiunea principală formulată de către reclamanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a respins cererile de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Hotărârea pronunțată în apel Prin deciziei nr. 428 A din 10 aprilie 2024 Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis excepția de netimbrare a apelului formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L.. A anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1141/12.07.2022 pronunțate de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă B. S.A. și intimata-pârâtă Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca netimbrat. A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă-reclamantă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1141/12.07.2022 pronunțate de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 428 A din 10 aprilie 2024 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.. Cu titlu preliminar, menționează că toate erorile de raționament din hotărârea recurată constituie veritabile vicii de legalitate cu privire la hotărâre, aspectele reținute prin aceasta fiind în contradicție atât cu conținutul concret al dispozițiilor art. 39 alin. (1) - (3) din Legea nr. 84/1998, cât și cu interpretarea dată acestora prin practica constantă a instanțelor de judecată și cu principiile directoare de interpretare afirmate în jurisprudența obligatorie a CJUE. Solicită instanței de recurs să constate că în mod greșit instanța de apel a considerat necesară o "sistematizare" a motivelor de apel formulate și, în consecință a operat o delimitare artificială a acestora în trei categorii. În realitate, apelul recurentei a vizat un singur motiv de apel - greșita interpretare și aplicare de către Tribunal a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998 - care subsumează mai multe critici distincte, raportate la fiecare dintre erorile de interpretare comise de prima instanță. Realizarea, de către instanța de apel, a acestei "sistematizări" și delimitări artificiale a criticilor în mai multe categorii, reprezintă, în sine, o veritabilă eroare de raționament din partea instanței de apel, având ca rezultat pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice, prin care sunt încălcate prevederile art. 39 din Legea nr. 84/1998. Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, faptul că utilizarea termenului verbal Topoloveni în construcția verbală C. nu este menită nici a identifica producătorul, nici a comunica publicului originea geografică a produselor, nu reprezintă un motiv distinct de apel, ci reprezintă argumente subsumate raționamentului prin care recurenta a demonstrat îndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative impuse de lege pentru admiterea acțiunii în contrafacere - inexistența dreptului MGC de utilizare a termenului verbal în litigiu. Or, procedând la delimitarea artificială a mai multor motive de apel, Curtea de Apel și-a creat premisele pentru a ignora, în cadrul analizei "primului set de motive" și, respectiv, a "celui de-al doilea set de motive", argumente plasate în mod arbitrar ca susținând cealaltă serie de motive de apel. În esență, instanța de apel a refuzat, în acest mod, să realizeze o analiză integrată, în mod coroborat, a tuturor argumentelor prezentate, din care rezultă lipsa oricărui drept al MGC de utilizare a termenului verbal în litigiu, în modalitatea criticată. În ceea ce privește raționamentul propus de instanța de apel în susținerea soluției de respingere ca nefondat a apelului, apreciază că, distinct de împărțirea arbitrară și, subsecvent, verificarea în mod izolat, a celor trei seturi de motive de apel, acesta este fundamental eronat și comportă o greșită aplicare a normelor de drept material la elementele situației de fapt. Distinct, însă, de erorile de interpretare și aplicare de către instanța de apel, a prevederilor art. 39 din Legea nr. 84/1998, prin hotărârea recurată, instanța de apel a reținut, în mod just, faptul că sunt întrunite în cauză condițiile similarității semnelor și produselor. Cu alte cuvinte, singura condiție de admitere a acțiunii în contrafacere promovată de recurentă, care nu ar fi îndeplinită în cauză, în opinia instanței de apel, ar consta în cea referitoare la inexistența unui drept al intimatei, de utilizare a termenului verbal în litigiu. În sinteză, ceea ce se reține de către instanța de apel este faptul că, deși semnele în conflict sunt identice/similare, iar produsele cărora le sunt aplicate, făcând parte din aceeași clasă de produse, sunt similare (potrivit jurisprudenței CJUE, o astfel de situație ar justifica în realitate concluzia identității produselor), intimata MGC ar justifica existența unui drept de utilizare a termenului verbal în conflict. De asemenea, instanța de apel schițează și argumentul potrivit căruia în cauză nu ar putea fi constatată o contrafacere întrucât semnul identic mărcii anterioare a recurentei, folosit de intimată, nu ar fi utilizat cu titlu de marcă, pentru identificarea produselor. Sub un prim aspect, raționamentul astfel dezvoltat de instanța de apel este eronat prin raportare la principiul de interpretare potrivit căruia, la nivel normativ, excepțiile sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse pe cale de analogie sau prin orice altă modalitate, decât prin eventuala intervenție modificatoare a legislativului. În acest sens, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998 impune ca posibilitățile de acțiune ale titularului unei mărci, reglementate prin alin. (2) și alin. (3) al textului normativ, să fie analizate în raport de natura dreptului conferit de înregistrarea mărcii, potrivit alin. (1) al normei în discuție. Concret, dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 instituie regula potrivit căreia dreptul conferit de marcă titularului acesteia este un drept exclusiv - prin urmare, în considerarea naturii exclusive a dreptului său, titularul mărcii se poate opune oricărei utilizări de către orice terți, a unui semn identic sau similar celui înregistrat ca marcă, pentru produse identice sau similare. Prin urmare, aceasta fiind regula de evaluare a actelor de utilizare din partea unor terți, rezultă că toate situațiile în care, potrivit legii, titularul unei mărci ar fi împiedicat să ceară interzicerea utilizării semnului de către terți, reprezintă excepții de la caracterul exclusiv al dreptului la marcă și, în consecință, astfel de excepții sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse pe calea analogiei juridice sau prin orice alt artificiu logic al interpretului. Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii poate cere instanței, pe cale acțiunii în contrafacere, să interzică terților utilizarea semnului înregistrat în activitatea lor comercială, fără ca norma evocată să facă vreo diferență după cum semnul ar fi utilizat de terți pentru identificarea produselor sau, după caz, pentru identificarea producătorului. Prin urmare, indiferent de scopul în care terțul utilizează semnul înregistrat ca marcă, titularul mărcii anterioare are dreptul de a cere interzicerea respectivei utilizări, singura limitare a acestui drept fiind dată, în cadrul textului normativ în discuție, prin formularea "fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate", În esență, chiar în situația în care terțul ar utiliza semnul identic celui anterior înregistrat ca marcă pentru a identifica producătorul, iar nu produsul în sine, terțul va fi obligat, în toate cazurile, să facă dovada unui drept anterior, de utilizare a respectivei denumiri. Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 84/1998, nu prezintă relevanță scopul în care terțul utilizează semnul identic mărcii anterioare, fiind suficient ca acest semn să fie aplicat pe produse sau pe ambalajul acestora, utilizat pe documente comerciale sau de promovare sau să servească la comercializarea în orice mod a produselor, pentru ca o asemenea utilizare să fie sancționată drept contrafacere a mărcii înregistrate. Prin urmare, este greșit raționamentul dezvoltat de instanța de apel, în sensul că "alăturarea cuvântului Topoloveni numelui comercial al reclamantei pârâte [...] nu este o operațiune care este menită să identifice produsele, ci producătorul", întrucât "pe contraetichetă este menționat producătorul MGC cu sediul în Topoloveni", iar în acest context nu ar putea fi interzisă utilizarea mărcii recurentei de către intimată. Distinct de faptul că art. 39 alin. (2) din lege nu face nicio diferență în legătură cu scopul utilizării semnului de către terț, în activitatea sa comercială, în modalitatea statuată de instanța de apel, trebuie observată eroarea referitoare la faptul că termenul verbal în litigiu ar fi utilizat pentru indicarea sediului intimatei, prin alăturare cu denumirea acesteia. În realitate, din analiza etichetei utilizate de intimată, se poate lesne observa faptul că această construcție verbală - C. - este distinctă de mențiunea privind denumirea comercială a intimatei (A. S.R.L), precum și de datele de identificare privind sediul comercial al intimatei. Concret, pe contraeticheta produselor intimatei, figurează, în partea superioară, construcția verbală "C.", apoi, în zona mediană, este prezentă denumirea comercială a societății intimate, în forma înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului - MCG International Investments S.R.L - iar apoi sunt prezentate informații privind sediul intimatei, situat în Topoloveni. Cu alte cuvinte, în mod evident, construcția C. nu este menită a identifica nici producătorul (denumirea acestuia figurează pe aceeași etichetă, separat), nici sediul intimatei (datele referitoare la sediu sunt prezentate în mod complet, cu indicarea localității, separat de construcția verbală analizată) De asemenea, "analiza" realizată de instanța de apel, potrivit căreia, pentru admiterea acțiunii în contrafacere ar fi necesar ca semnul să fie utilizat pentru identificarea produselor, nu a producătorului - este contrazisă în mod direct de dispozițiile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere sâ fie interzise terților, în special următoarele acte: [...] e) utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale". Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de apel, legea interzice în mod expres utilizarea de intimată a semnului înregistrat de recurentă, ca denumire comercială ori ca parte a acesteia - prin urmare contrafacerea poate: fi constatată chiar dacă utilizarea de către terț vizează identificarea producătorului, iar nu produsul, în sine. În mod evident, câtă vreme legea permite recurentei, ca titular al mărcii verbale anterioare Topoloveni, M 2019 x, să ceară instanței interzicerea de către intimată a semnului verbal ca denumire comercială sau ca parte a denumirii sale comerciale, a fortiori aceeași soluție se impune în cazul în care forma în care este utilizat de către MGC semnul înregistrat ca marcă, nu reprezintă denumirea comercială a intimatei si nu servește funcției de identificare a producătorului. Se mai reține de către instanța de apel că, "potrivit art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terț utilizarea în activitatea sa comerciala: [...] b) semne sau indicații [...] care privesc felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau data fabricației produsului" și, în consecință, întrucât în situația dedusă judecății intimata ar folosi semnul verbal TOPOLOVENI, în construcția C., pentru a identifica originea geografică a produsului, recurenta nu ar putea cere interzicerea unei astfel de utilizări. În cadrul aceleiași contraetichete a produselor intimatei figurează atât construcția verbală C., cât și mențiunea completă a adresei facilității de producție operate de intimată, care este situată în orașul Topoloveni. În acest context, este evident că această utilizare nu este nici necesară pentru indicarea originii geografice a produselor (aceasta este realizată distinct, prin prezentarea adresei complete a fabricii intimatei) și nici nu a fost vreodată realizată de intimată în scopul indicării originii geografice, ci pentru crearea unei identități comerciale produselor sale. Legea nu impune ca utilizarea unui semn înregistrat ca marcă de către o altă persoană decât titularul acesteia să fie realizată pentru identificarea produselor, recurenta are dreptul de a interzice unor terți inclusiv utilizarea semnului înregistrat, ca denumire comercială sau ca parte a unei denumiri comerciale, întrucât pârâta nu utilizează construcția verbală C. nici ca pe o indicație a originii geografice a produselor, nici ca pe o denumire comercială, rezultă că în cauză sunt întrunite condițiile legii pentru constatarea unei contrafaceri a mărcii recurentei, în sensul invocat prin cererea reconvențională și, în consecință, hotărârea recurată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale, fiind necesară desființarea sa în parte, prin admiterea recursului. O altă eroare a primei instanțe, perpetuată de instanța de apel prin hotărârea recurată, constă în argumentul potrivit căruia în cauză nu ar putea fi reținută contrafacerea întrucât nu este îndeplinită condiția inexistenței unui drept al intimatei, care să îi permită acesteia utilizarea semnului verbal Topoloveni - ambele instanțe reținând în mod eronat că intimata ar avea un astfel de drept, în calitatea sa de titular al mărcii anterioare D., înregistrată cu nr. x din 29.11.2011. Astfel cum rezultă fără echivoc din chiar cuprinsul petitului cererii reconvenționale, recurenta a solicitat interzicerea utilizării de către intimată a semnului verbal Topoloveni, ca parte a construcției verbale "C.", precum și în orice altă modalitate, cu excepția utilizării ca parte a mărcii D., M 2011x. Concret, semnul verbal C., utilizat de intimată și reclamat de recurentă a realiza o contrafacere a mărcii înregistrate de societatea recurentei nu constituie o utilizare a mărcii intimatei si nu este acoperit de protecția conferită de marca D.. Astfel, potrivit fișei mărcii intimatei, aceasta a formulat, la înregistrare, cerere de nerevendicare a exclusivității pentru toți termenii verbali, inclusiv pentru toponimul Topoloveni din cadrul denumirii mărcii înregistrate. Prin urmare, ca efect al înregistrării mărcii sale, intimata nu beneficiază de nicio protecție suplimentară referitoare la utilizarea toponimului Topoloveni. Tocmai în acest context, drepturile intimatei referitoare la utilizarea toponimului Topoloveni sunt limitate în aceleași condiții ca pentru orice alt operator economic, respectiv, pentru indicarea originii geografice a produselor. Suplimentar, ca efect al înregistrării mărcii D., M 2011 x, intimata beneficiază de un drept exclusiv privind utilizarea denumirii acestei mărci, în integralitatea sa, fără însă ca acest drept să se răsfrângă asupra fiecărui element component al denumirii. Cu alte cuvinte, intimata justifică un drept cu privire la denumirea "D.", însă nu justifică niciun drept asupra termenului verbal Topoloveni, componentă a elementului verbal al mărcii înregistrate de intimată, luat individual. Întrucât construcția verbală C. nu conține întreaga denumire a mărcii anterioare a intimatei și, în consecință, nu reprezintă o utilizare a acesteia, rezultă că în mod greșit, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut în cauză că intimata ar justifica existența unui drept anterior privind utilizarea reclamată de recurentă ca reprezentând contrafacere. În concluzie, având în vedere că semnele verbale în conflict sunt identice (semnul utilizat de intimată include în integralitate denumirea mărcii recurentei), că produsele cărora le sunt aplicate semnele în conflict sunt identice/similare, că intimata nu justifică un drept anterior referitor la toponimul Topoloveni, că acest termen verbal nu este utilizat de către intimată ca denumire comercială sau ca parte a acesteia, nici nu servește la indicarea originii geografice a produselor, este evident că în cauză sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru constatarea unei contrafaceri de către intimată a semnului înregistrat ca marcă de subscrisa si, în consecință, soluția dispusă de către instanța de apel de respingere a apelului subscrisei si, consecutiv, a cererii reconvenționale formulate în cauză, este nelegală si trebuie cenzurată ca atare, prin admiterea prezentei cereri de recurs, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. În sinteză, erorile instanței de apel se înscriu în sfera motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul în care instanța de apel a ignorat existența unui drept exclusiv al recurentei referitor la termenul verbal Topoloveni, conferit de înregistrarea mărcii individuale verbale Topoloveni, M 2019 x, în temeiul căruia recurenta poate solicita interzicerea utilizării de către orice terț, a unui semn identic sau similar, pentru produse identice sau similare. Instanța de apel nu a verificat existența riscului de confuzie între semnele în conflict, apreciind în mod greșit că intimata deține un drept propriu referitor la termenul verbal Topoloveni și, totodată, că utilizarea de către intimată s-ar circumscrie, după caz, fie indicării originii geografice a produselor, fie identificării producătorului prin intermediul denumirii comerciale a acestuia. Instanța de apel a delimitat în mod greșit întinderea protecției conferite intimatei de înregistrarea mărcii sale anterioare D., M 2011x, în condițiile în care intimata a formulat declarație de nerevendicare a exclusivității pentru toți termenii componenți ai denumirii mărcii sale, inclusiv pentru termenul toponimic Topoloveni. Instanța de apel a ignorat faptul că, potrivit art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998, în calitatea sa de titular al mărcii anterioare Topoloveni, M 2019 x, recurenta are dreptul de cere instanței interzicerea utilizării termenului verbal înregistrat, inclusiv ca denumire comercială sau ca parte a unei denumiri comerciale. Instanța de apel a stabilit în mod greșit faptul că "C." ar reprezenta denumirea comercială a intimatei, în condițiile în care aceasta este înregistrată cu denumirea A. S.R.L, iar produsele intimatei poartă concomitent mențiuni ale ambelor denumiri, ceea ce face ca sintagma C. să fie, în mod evident, utilizată pentru o altă finalitate decât cea a identificării, prin denumire, a operatorului economic producător. În drept, a invocat dispozițiile art. 483 și urm., art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 30 din Legea nr. 84/1998.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele relevante ale cauzei, prezentate sintetic în vederea dezlegării motivelor recursului, sunt următoarele: Reclamanta A. S.R.L. este titulara mărcii naționale verbale nr. x D., depozit 29.11.2011, pentru produse și servicii din clasele Nisa 29, 30, 31, 32 și 43. Pârâta B. S.R.L. este titulara mărcii naționale verbale nr. x TOPOLOVENI, depozit 26.07.2019, pentru produse din clasele 29, 30 și 31. Reclamanta a cerut prin acțiunea principală anularea mărcii TOPOLOVENI; cererea sa a fost respinsă, iar apelul a fost anulat ca netimbrat și nu face obiectul cercetării în recurs. Pârâta a cerut pe cale reconvențională interzicerea ca reclamanta să folosească în activitatea sa comercială marca TOPOLOVENI, făcând referire astfel în concret la modul în care reclamanta folosește acest semn pe contra-etichetele produselor sale purtând marca D., respectiv: C.. Cererea reconvențională a fost respinsă de prima instanță, iar apelul pârâtei vizând această soluție a fost respins de Curtea de apel prin decizia recurată; în esență, cu privire la chestiunile deduse judecății prin recurs, instanța de apel a considerat că reclamanta este în drept a utiliza elementul verbal TOPOLOVENI atât ca parte a mărcii proprii, anterioare mărcii de care se prevalează pârâta, dar și ca indicație a sediului său, respectiv a locului de proveniență a produselor pe care le oferă publicului, potrivit art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Criticând decizia instanței de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în primul rând, că prin analizarea distinctă a diferitelor categorii de critici identificate de Curtea de apel, omițând a observa că apelul său cuprindea un singur motiv de apel – încălcarea art. 39 din Legea nr. 84/1998 republicată – instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că a ignorat argumente plasate arbitrar ca susținând anumite motive, în loc să realizeze o analiză integrată a căii de atac. Înalta Curte constată că, pe de-o parte, această critică trebuie să fie analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la nesocotirea normelor de procedură sancționate cu nulitatea, deoarece pretinde în realitate că instanța de apel a omis a examina anumite critici sau, mai precis, a identifica esența motivării apelului pârâtei-reclamante și a răspunde lacunar chestiunilor relevante invocate. Or, această chestiune reprezintă una de legalitate în coordonatele art. 476, art. 477, art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Pe de altă parte, acest motiv de recurs este însă unul speculativ, pentru că în realitate nu se identifică în expunerea motivelor recursului care este, în concret, critica din apelul B. care a fost omisă la analiză de către Curtea de apel. În acest context, Înalta Curte observă că, în fapt, recurenta reproșează instanței de apel rezultatul analizei sale cu privire la existența încălcării mărcii sale verbale TOPOLOVENI, fără a se putea identifica prin parcurgerea motivelor apelului declarat și respectiv a considerentelor deciziei recurate care anume dintre chestiunile esențiale ce făceau obiectul criticilor în calea de atac devolutivă a fost omisă. De aceea, observând că instanța de apel a tratat exhaustiv și lămuritor toate chestiunile litigioase în privința cererii reconvenționale respinsă de prima instanță, nu se poate reține un motiv de nelegalitate derivat din aprecierea greșită asupra limitelor criticilor apelantei pârâte sau din pretinsa împărțire artificială și eronată pe categorii de critici a motivelor dezvoltate. Verificând analiza instanței de apel asupra existenței încălcării mărcii recurentei în faptele imputate intimatei reclamante și corespunzător asupra aplicării art. 39 din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici celelalte critici, încadrate de recurentă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, din perspectiva dreptului titularului mărcii, astfel cum este el prevăzut de art. 39 din Legea nr. 84/1998, recurenta eronat susține că în mod nejustificat a realizat instanța de apel distincția între ipoteza identificării cu ajutorul semnului a produselor, respectiv a producătorului. Chiar dacă dreptul rezultat din înregistrare este un drept exclusiv, el nu este unul absolut, iar între limitele exercitării acestuia se numără cele prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 în forma aplicabilă litigiului, relevantă pentru cauză fiind cea de la lit. b): "Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terț utilizarea în activitatea sa comercială: (…) b) semne sau indicații care nu sunt distinctive sau care privesc felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau data fabricației produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor;" Or, reținând că intimata reclamantă folosește denumirea Topoloveni pentru a indica sediul său – ca producător – și respectiv originea geografică a produselor, instanța de apel nu a săvârșit o eroare conform susținerilor recurentei, pentru că s-a raportat întocmai la modul de utilizare permis de norma de excepție evocată. De aceea, nu se poate reține nici că s-a realizat o aplicare extensivă a permisiunii cuprinse în art. 45 alin. (1) lit. b) din lege, iar susținerea recurentei că art. 39 alin. (2) din lege nu distinge între modalitățile de utilizare a semnului pe care titularul le poate interzice terților este lipsită vădit de fundament, deoarece însăși recurenta arată că art. 45 reglementează situații de excepție în care utilizarea este permisă. În acest context, sunt nefondate toate susținerile subsumate acestei critici, prin care se arată repetat că legea nu distinge între modalitățile în care terțul utilizează semnul în activitatea sa comercială, deoarece, dimpotrivă, textul arată concret care este modalitatea în care o asemenea utilizare este permisă, iar ea a fost identificată de Curtea de apel prin raportare la faptele relevante ale speței astfel cum au fost probate. În continuarea acestor susțineri este dezvoltată teza conform căreia instanța de apel a apreciat în mod eronat că reclamanta intimată folosește elementul verbal TOPOLOVENI pentru indicarea sediului său. De asemenea, se mai arată în cererea de recurs că instanța de apel a apreciat în mod eronat mențiunile existente pe contra-etichetele produselor intimatei. Aceste susțineri nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ., deoarece privesc aprecierea instanței de apel cu privire la acțiunile ilicite imputate reclamantei, iar aceasta nu reprezintă o chestiune de nelegalitate, ci una de temeinicie a hotărârii, ce nu poate face obiectul controlului judiciar de față. De asemenea, deși reproșează instanței de apel încălcarea art. 39 alin. (3) lit. e) din lege, care interzic terților utilizarea semnului protejat ca parte a denumirii comerciale, instanța de recurs observă că nici această critică nu este fondată. Potrivit art. 30 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului (în vigoare până la 25.11.2022), "(1) Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează. (2) Emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un altul de același gen. (3) Firmele și emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română. (4) Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei și emblemei se dobândește prin înscrierea acestora în registrul comerțului." Conform noii reglementări, Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, art. 3 alin. (1) lit. j). "firma - denumirea sub care profesionistul care are obligația de înregistrare în registrul comerțului își desfășoară activitatea și sub care semnează." Din aceste prevederi rezultă că denumirea sub care un comerciant se identifică în fața publicului este cea înregistrată la Registrul comerțului, astfel încât, cât timp nu s-a identificat situația ca reclamanta să folosească o denumire înregistrată conform legii în sensul de mai sus, care să cuprindă semnul protejat ca marcă, nu se poate reține nici încălcarea art. 39 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 84/1998. În fine, nefondată este și critica prin care se susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că folosirea semnului TOPOLOVENI de către intimata reclamantă ar fi justificată de existența dreptului său asupra mărcii D.. Înalta Curte reține, pe de-o parte, că argumentul renunțării la exclusivitate pentru elementul TOPOLOVENI la momentul înregistrării mărcii reclamantei intimate este lipsit de efecte în raportul juridic litigios de față; astfel, renunțarea la exclusivitate semnifică cel mult că titularul mărcii respective nu poate pretinde terților să nu folosească acel element și nu că el însuși nu îl poate folosi. Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta intimată este, la rândul său, titulara unei mărci (anterioare mărcii recurentei) care conține elementul verbal TOPOLOVENI apare ca secundară și irelevantă în cauza de față, cât timp instanța de apel a reținut cu respectarea legii că folosirea acestuia pe contra-etichete s-a realizat în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. De aceea, văzând că există cel puțin un motiv argumentat în drept pentru care cererea reconvențională este nefondată, instanța de recurs consideră că analiza limitelor în care se poate exercita dreptul reclamantei de a-și folosi propria marcă nu este utilă soluționării cauzei de față. În consecința tuturor acestor argumente, observând că motivele recursului declarat sunt fie nefondate, fie neîncadrabile în cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de lege, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.