ALVES DE OLIVEIRA c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

25.11.2021

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ALVES DE OLIVEIRA c. FRANCE (CtEDO, 2021)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 23612/20 Antonio Hilario ALVES DE OLIVERIRA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 noiembrie 2021 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Arnfinn Bårdsen, Mattias Guyomar, judecători, și Martina Keller, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 11 iunie 2020, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚĂ recurentul, Antonio Hilario Alves de Oliveira, este un resortisant portughez născut în 1957 și deținut la Lyon. El este reprezentat în fața Curții de către domnul F. Cornut, avocat care exercită la Lyon. Circumstanțele din speță Faptele din speță, așa cum au fost expuse de solicitant, se prezintă în modul următor. Prin hotărârea din 22 iunie 2018, camera corecțională a Tribunalului de Mare Instanță din Lyon l-a declarat pe reclamant vinovat de infracțiunile de spălare agravată și de proxenetism agravat pentru fapte care au avut loc între 1 ianuarie 2015 și 20 octombrie 2017. Aceste fapte au fost comise în stare de recidivă, întrucât reclamantul a fost deja condamnat de tribunalul de apel Lyon la 22 ianuarie 2004 pentru fapte de aceeași natură. El a fost condamnat la patru ani de închisoare și, ca pedeapsă suplimentară, mai multe dintre bunurile sale imobiliare situate la Lyon și la Grigny au fost confiscate, precum și suma de bani care se află în mai multe dintre conturile sale bancare și pe cele ale celor trei copii ai săi. În ceea ce privește confiscarea acestor bunuri, decizia este motivată în modul următor: [că reclamantul] a deținut 25 de proprietăți imobiliare pe LYON, 2 până la SETE și din bun în GRIGNY, 24 dintre bunurile libaneze fiind generate de lichidarea comunității cu fosta sa soție la o valoare estimată la 683,000 EUR, dar cu mult mai mică (...) Se pare, de asemenea, că o parte are un patrimoniu imobiliar important de 31 de bunuri în PORTUGAL pentru o valoare de l.688.153,73 EUR, (...) (...) la mai mult de 2.07.4707 EUR. Acesta are conturi în mai multe instituții bancare pe care apar foarte puține cheltuieli personale și practic nici o retragere a numerarului. Prin hotărârea din 20 decembrie 2018, tribunalul din Lyon a confirmat parțial hotărârea. În ceea ce privește vinovăția, aceasta a redus perioada faptelor cu câteva zile și, în ceea ce privește pedeapsa, a limitat confiscarea imobiliară la numai 13 bunuri pentru care se stabilise că au servit comisiei pentru infracțiuni. Decizia se motivează după cum urmează [în ceea ce privește rechemarea faptelor] [reclamantul] nu a declarat administrației fiscale patrimoniul său portughez; într-adevăr, anchetatorii se interesau de autoritățile portugheze și învățau că a deținut un important patrimoniu imobiliar constituit din treizeci și un bun de o valoare fiscală de 680 853,73 EUR. (...) - asupra proxenetismului agravat (...) infracțiunea este constituită din șeful proprietarului care, în deplină cunoștință de cauză a activității prostituționale care își desfășoară activitatea, pune la dispoziția chiriașilor unul sau mai multe spații**************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************** Investigațiile au arătat că prostituatele au fost nevoite să-și schimbe apartamentul și că unele dintre ele nu au reușit să se plângă de lipsa de muncă în spațiile nesănătoase; (...) (...) instanța a reținut exact că în cursul percheziției se constituia în sine, pe baza constatărilor anchetatorilor care au menționat faptul că 1 .. examinarea funcționării conturilor sale bancare, analiza ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... ....... . ....... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... investigațiile au scos în evidență un mod de operare constând în colectarea exclusiv a speciilor din partea prostituatelor, în special a celor din apartamentele sale; (...) Curtea constată că, în pofida domeniului de aplicare al patrimoniului său imobiliar și al numărului de închirieri, [reclamantul], deja autorul în trecut al impozitelor și al fraudei fiscale, a ales plata chiriei în numerar și a optat pentru o dublă contabilitate, și anume cea care a fost obligată să subscrie declarațiile fiscale ale veniturilor sale de proprietate plătite în trei cecuri și transferuri și cea, manuscrisă, ținută într-o agendă găsită în timpul percheziției domiciliului său, pentru a înregistra contabilitatea veniturilor sale efective plătite de locatari care se prostituează; (...) acest tip de practică favorizează ascunderea și contribuie la acoperirea originii fondurilor care sunt apoi injectate în circuitul economic prin intermediul plăților efectuate asupra conturilor bancare; (...) era stabilit prin elementele procedurii că o parte din veniturile lor, transferate în numerar, erau puse în conturile copiilor săi și pe conturile sale bancare, unde se confundau cu resursele obținute din apartamentele închiriate altor persoane decât prostituate; (...) - asupra pedepsei (...) proxenetism agravat și spălarea acestui delict de care se face vinovat [reclamantul] sunt deosebit de grave; (...) a folosit astfel o parte din patrimoniul său imobiliar pentru a favoriza prostituția; (...) aceste acte participă, de asemenea, la exploatarea mizeriei umane și promovează dezvoltarea unei economii subterane care permite eliminarea veniturilor din aceste activități ilegale de la orice control al statului; / (...) a acționat pentru a se constitui la un cost mai mic un patrimoniu imobiliar, dovedind că nu a fost modificat, chiar dacă a avut numeroase antecedente judiciare, în special pentru proxenetism comis într-un context de fapt similar; / (...) [reclamantul] a fost instalat într-o practică delincventă pe termen lung centrată în jurul exploatării prostituției, care i-a permis să dea naștere unor venituri semnificative; - cu privire la pedepsele suplimentare: mai întâi judecătorii au ordonat confiscarea conturilor bancare [reclamantului] și a celor ale copiilor săi, precum și a clădirilor situate pentru a fi produsul și instrumentul infracțiunii ; (...) se stabilește că sumele vărsate în conturile confiscate provin din închirierile apartamentelor în litigiu; / (...) nu pot fi confiscate decât apartamentele care au fost exploatate ca instrumente de lacună (...) ; / (...) aceste apartamente au fost ocupate de prostituate care și-au adăpostit practicile acolo, așa cum au explicat martorii; / (...) confiscarea acestor clădiri este proporțională cu profitul retras din comisia pentru infracțiuni și cu prejudiciul economic cauzat de spălarea a cărei vinovăție [reclamantul] este și cu valoarea de piață a patrimoniului său imobiliar; Prin decizia din 18 decembrie 2019, Curtea de Casație a declarat neacceptată recursul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul penal aplicabile în momentul faptelor în litigiu sunt următoarele: În materie de proxenetism art. 225-7 Proxenetism este pedepsit cu 10 ani de închisoare și cu 1 500 000 EUR de închisoare atunci când este comis: / (...) / 3 A față de mai multe persoane; (...) Art. 225-10 este pedepsit cu 10 ani de închisoare și cu 750 000 EUR de închisoare, de către oricine, acționând direct sau per persoană interpusă: / [...] 3 Vânzarea sau păstrarea la dispoziția uneia sau mai multor persoane a spațiilor sau a locațiilor care nu sunt utilizate de către public, ținând cont de faptul că acestea vor preda prostituției; (...) Art. 225-24 Persoanele fizice sau juridice vinovate de una dintre infracțiunile prevăzute [în special art. 225-7 și 225-10] sunt, de asemenea: Confiscarea bunurilor mobile sau imobile, divizate sau indivizionate care au servit în mod direct sau indirect la comiterea infracțiunii, precum și a produselor de la locul de muncă deținute de o altă persoană decât persoana care face obiectul traficului de persoane sau care sunt implicate în prostituție însăși; (...) În ceea ce privește spălarea art. 324-1-1 Pentru aplicarea articolului 324 alineatul (1), bunurile sau veniturile sunt considerate a fi produsul direct sau indirect al unei infracțiuni sau al unei infracțiuni, în cazul în care condițiile materiale, juridice sau financiare ale operațiunii de plasare, de disimulare sau de conversie nu pot avea altă justificare decât cea a originii sau a beneficiarului efectiv al acestor bunuri sau venituri. art. 324-2 Spălarea este pedepsită cu 10 ani de închisoare și cu 750 000 de euro de închisoare: / 1 atunci când este comisă în mod obișnuit sau folosind facilitățile pe care le implică exercitarea unei activități profesionale; (...) art. 324-3 Persoanele fizice vinovate de infracțiunile [de spălare] pot fi crescute până la jumătate din valoarea bunurilor sau a fondurilor asupra cărora au avut loc operațiunile de spălare. art. 324-7 Persoanele fizice vinovate de infracțiunile de spălare a banilor sunt supuse, de asemenea, următoarelor pedepse suplimentare: / (...) / confiscarea a ceea ce a servit sau a fost destinat să comită încălcarea sau a ceea ce este produsul, cu excepția obiectelor susceptibile de restituire; / (...) / 12 Confiscarea tuturor sau a unei părți a bunurilor condamnatului sau, sub rezerva drepturilor proprietarului bunei credințe, a căror libertate o are, indiferent de natura, mobilierul sau imobilele, divizată sau indivizită GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost deposedat de toate apartamentele sale și că suma de confiscare nu este proporțională cu profitul retras, precizând în același timp că ar fi preferat să plătească o amendă. sub unghiul articolului 4 din Protocolul nr. 7, reclamantul susține, în esență, că ar fi fost sancționat de mai multe ori pentru fapte similare în mod substanțial, care se plânge că a făcut obiectul, în plus față de o condamnare la patru ani de închisoare, al unei măsuri de confiscare a unei sume de 100 000 EUR în conturile bancare și al unei decontări fiscale în conformitate cu contabilitatea justiției De asemenea, el susține că justiția i-a acordat o valoare de 2 000 000 EUR, în timp ce a câștigat doar 1 000 EUR. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 12, reclamantul se plânge că a făcut obiectul unei discriminări din cauza naționalității sale străine și a averii sale. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, conform căruia: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 10. Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a fi compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr 1, trebuie să se pună în aplicare o interferență în dreptul de proprietate să asigure un echilibru corect între interesul general și dreptul persoanelor fizice de a-și respecta bunurile (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 69, seria A n 52, Granitul S.A. c. România, n 22022/03, § 46, 22 martie 2011 și Togrul c. Bulgaria, n 20611/10, §§ 39, 15 noiembrie 2018).În cazul în care aceasta controlează respectarea acestei cerințe, Curtea recunoaște că statul are o mare marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de punere în aplicare, cât și pentru a evalua dacă consecințele acestora sunt legalizate, în interesul general, prin faptul că își atinge obiectivul legii în cauză (AGOSI c. Regatul Unit, 24 octombrie 1986, § 52, seria A n 108; și În speță, Curtea arată că intervenția autorităților în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor reclamantului este prevăzută de lege, principiul de confiscare a bunurilor mobile și imobiliare fiind stabilit în mod expres de 225-24 și 324-7 din Codul penal menționat anterior. În plus, nu există nici o îndoială cu privire la Curte că, în scopul confiscării numai a bunurilor care au servit la comiterea infracțiunii și care sunt produsul direct sau indirect al acesteia, ingerința urmărește, pentru fiecare dintre aceste două infracțiuni, un scop de interes public, și anume, pe de o parte, combaterea proxeneismului și, pe de altă parte, combaterea spălării banilor provenind din această infracțiune (a se vedea, mutatis mutandis Phillips c. Regatul Unit, n 41087/98, § 52, CEDO 2001 VII și Abofadda c. Franța (dec.), n 28457/10, § 24, 4 noiembrie 2014 Grifhorst c. Franța, n 28336/02, § 92-93, 26 februarie 2009 și Michaud c. Franța, n 12323/11, § 123, CEDO 2012). În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței și echilibrul corect care trebuie căutat între interesul general și dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în special prin intermediul unei garanții judiciare efective, Curtea constată că aprecierea caracterului sau a caracterului neexcesiv al valorii confiscărilor mobiliare și imobiliare a fost efectuată de judecătorii interni, în mod deosebit motivat, atât în ceea ce privește amploarea și gravitatea faptelor comise într-un context de recidivă, cât și în ceea ce privește consecințele care afectează persoana în cauză. În ceea ce privește bunurile imobile confiscate, Curtea constată că, spre deosebire de ceea ce susține reclamantul, nu toate bunurile sale imobiliare au fost confiscate, ci numai 13 din cele douăzeci și opt de bunuri pe care le deține în Franța și cele treizeci și una dobândită în Portugalia. Curtea constată, de asemenea, că, în raport cu valoarea fiscală a celor treizeci și a bunurilor situate în Portugalia estimată de autoritățile portugheze la 1 680 853,73 EUR, precum și cu valoarea fiscală de 2 074 707 EUR declarată de solicitant pentru întreaga sa proprietate imobiliară în temeiul impozitului pe averea mare, valoarea confiscării celor treisprezece bunuri imobile în cauză, întrucât reclamantul a evaluat el însuși 24 de bunuri ale sale cu o valoare de aproximativ 683 000 EUR, pare să fie proporțională 14. Curtea arată apoi că reclamantul a putut exercita acțiunile prevăzute de dreptul intern pentru a contesta, în cadrul unei proceduri contradictorii, diferitele elemente de apreciere reținute și că a obținut, în apel, o reducere a domeniului de aplicare al bunurilor imobile confiscate 15. În ceea ce privește suma totală a confiscării sumelor de bani care figurează în mai multe conturi bancare pe care reclamantul le estimează a fi de aproximativ 100 000 EUR, Curtea subliniază, de asemenea, că această sumă pare proporțională cu valoarea totală a veniturilor de proprietate colectate de la locatarii care se prostituează, care a fost evaluată de instanțele interne la aproximativ 40 000 EUR pe lună pentru fapte comise pe o perioadă de aproximativ un an și zece luni. Într-adevăr, o parte din aceste venituri au fost ascunse în mod voluntar în timp ce o parte din acestea au fost depuse în numerar pentru a fi depuse în conturile copiilor reclamantului și în conturile sale bancare, unde s-au confundat cu resursele provenite din apartamentele închiriate altor persoane decât prostituatele. 16. În cele din urmă, presupunând că reclamantul intenționează să susțină că plata unei amenzi ar fi constituit o sancțiune mai proporționată și mai echilibrată, Curtea constată că, în materie de spălare, valoarea landului care ar putea fi supus poate să crească până la jumătate din valoarea bunurilor sau a fondurilor pe care le-au purtat operațiunile de spălare, ceea ce ar fi condus, în speță, la o sancțiune pecuniară foarte apropiată de sumele în cauză în cadrul confiscării în litigiu. 17. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că ingerința nu a fost disproporționată și că a fost realizat un echilibru corect în speță, având în vedere gravitatea faptelor și amploarea acestora, precum și totalitatea patrimoniului reclamantului. 18. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la celelalte presupuse încălcări ale Convenției 19. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr 7, în temeiul căruia: Nimeni nu poate fi acuzat sau pedepsit penal de către instanțele din același stat din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și procedurile penale ale statului respectiv. Dispozițiile alineatului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, în conformitate cu legea și procedura penală a statului în cauză, în cazul în care fapte noi sau nou revelate sau un viciu fundamental în procedura anterioară sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată. Nu se permite nicio derogare în temeiul prezentului articol în temeiul articolului 15 din convenție 20. Curtea arată că Franța și-a exprimat o rezervă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 7. Cu toate acestea, aceasta consideră că nu este necesar ca în speță să se examineze problema aplicării sale din moment ce este inadmisibil din următoarele motive (a se vedea, de exemplu, Durand France (dec.), nr 10212/07, § 54, 31 ianuarie 2012 și Farler și Steinmetz France (dec.), 59389/16 și 59392/16, § 35, 29 septembrie 2020). 21.L. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie înțeles ca interzicând urmărirea sau judecarea unei persoane pentru o a doua persoană pentru o a doua persoană, cu condiția ca aceasta să aibă ca cauză fapte identice sau fapte care sunt în esență aceleași (Serghei Zolotukine c. Rusia [GC], n 14939/03, § 82, CEDH 2009, A și B c. Norvegia [GC], n 24130/11 și 29758/11, § 108, 15 noiembrie 2016 și Mihalache c. România [GC], n 54012/10, § 67, 8 iulie 2019). 22. În ceea ce privește faptele referitoare la persoana în cauză pentru care reclamantul a fost deja judecat și în ceea ce privește faptele referitoare la a doua infracțiune de care este acuzat constituie un punct de plecare pentru examinarea de către Curte a cazului în care faptele celor două proceduri sunt identice sau, în esență, aceleași (Serghei Zolotukine), Curtea trebuie să examineze faptele care constituie un ansamblu de circumstanțe concrete care implică același contravenient și indisolubil legate între ele în timp și spațiu, existența acestor circumstanțe trebuind să fie demonstrată pentru a se putea pronunța o condamnare sau pentru a se putea iniția proceduri penale (Serghei) De asemenea, Curtea amintește că art. 4 din Protocolul nr. 7, care consacră principiul ne bis in idem (interzicerea dublei incriminări), nu se aplică decât la judecată și la condamnarea unei persoane în cadrul unui proces penal (A și B c. Norvegia [GC], nr. 24130/11 și nr. 29758/11, § 103, 15 noiembrie 2016). Prin urmare, se aplică numai în cazul în care s-a constatat că una dintre procedurile în cauză constituie un proces sau o condamnare de natură precum o sentință de natură penală (paksas c. Lituania [GC], nr 34932/04, § 68, CEDH 2011 (extrași), și Seražin c. Croația (dec.), n 19120/15, § 63, 9 octombrie 2018 24. În această privință, Curtea subliniază că calificarea juridică a procedurii în dreptul intern nu poate fi singurul criteriu relevant pentru aplicabilitatea principiului ne bis in idem în ceea ce privește art. 4 alineatul (1) din Protocolul nr. 7. În caz contrar, aplicarea acestei dispoziții ar fi condiționată de aprecierea statelor contractante, ceea ce ar putea duce la rezultate incompatibile cu obiectul și scopul convenției. Termenii "procedură penală" sunt folosiți în textul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie interpretate în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor (citată la punctul 107), criteriile Engel constituie modelul care trebuie utilizat pentru a determina aplicarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 în cazul în care procedura în cauză este "în materie penală" și dacă, prin urmare, principiul ne bis in idem intră în joc (a se vedea, de asemenea, Jóhannesson și alții c. Islanda , nr. 22007/11, § 43, 18 mai 2017, Ghoumid și alții c. Franța , n 5273/16 și 4 altele, § 68, 25 iunie 2020 și Velkov c. Bulgaria , n 34503/10, § 45, 21 iulie 2020). Primul dintre aceste criterii este calificarea juridică a dreptului intern în materie de răspundere civilă, al doilea este natura în sine a dreptului sau a măsurii aplicate, iar al treilea este gradul de severitate al sancțiunii pe care o poate suferi persoana respectivă. Al doilea și al treilea criteriu sunt alternative și nu neapărat cumulative. Acest lucru nu împiedică adoptarea unei abordări cumulative dacă analiza separată a fiecărui criteriu nu permite să se ajungă la o concluzie clară cu privire la existența unei acuzații în materie penală (serghei Zolotukine, citată anterior, § 53, Mihalache c. România, citată anterior, § 54, și Ghoumid și altele, citată anterior, § 68. 26. În speță, în ceea ce privește sancțiunile pronunțate în cadrul Singurei proceduri penale, Curtea constată că reclamantul a fost condamnat pentru a fi pus la dispoziție, pe de o parte, în deplină cunoștință de cauză a activității ilegale de prostituție care a avut loc acolo, mai multe apartamente care îi aparținau în beneficiul chiriașilor care se ocupă de bunurile în cauză cu prostituția (încălcarea proxenetismului agravat) și, pe de altă parte, pentru a sprijini o operațiune de plasare, disimulare sau convertire în Franța și Portugalia, a produsului direct sau indirect al infracțiunii de proxenetism care aduce atingere de către persoanele care se ocupă de prostituția chiriilor în numerar (încălcare de spălare de bani agravată). Curtea consideră că sancțiunile, care au fost pronunțate simultan de o singură instanță, nu se refereau nici la fapte identice, nici la fapte care ar putea fi considerate în esență aceleași. În plus, și în orice caz, acest cumul de sancțiuni penale nu a condus în speță la un rezultat disproporționat (punctele 12-14). 27. În aceste condiții, cu condiția ca reclamantul să fi epuizat căile de atac interne, Curtea nu identifică nicio încălcare vădită a dispozițiilor Protocolului nr. 7. Prin urmare, rezultă că această cauză este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. 28. În ceea ce privește măsurile de redresare fiscală luate de administrația fiscală în cadrul unui control fiscal, reclamantul contestă doar suma reținută pentru veniturile din profit și pierdere, care a făcut obiectul unei înfățișări în conformitate cu contabilitatea sistemului judiciar, în timp ce nu ar fi încasat ca chirie decât suma de 66 000 EUR. Cu toate acestea, Curtea arată în primul rând că această sumă înaintată de solicitant este în mare măsură subestimată în raport cu ansamblul veniturilor colectate și determinate de instanțele interne la aproximativ 40 000 EUR pe lună pentru fapte comise pe o perioadă de aproximativ un an și zece luni (punctul 13). Engel mai mult, Curtea constată că redresarea efectuată de administrația fiscală având în vedere veniturile efective ale reclamantului, pe de o parte, nu este calificată, în dreptul intern, drept sancțiune penală și, pe de altă parte, nu prezintă un caracter represiv, în măsura în care este în discuție numai plata unui spătar în sensul Convenției ( Ferrazzini c. Italia [GC], nr. 44755/96, § 20, CEDO 2001 VII). În cele din urmă, presupunând că reclamantul intenționează să se plângă și de valoarea majorărilor aplicabile atunci când un contribuabil obligat să încheie o declarație omite să facă acest lucru la timp, Curtea a considerat deja că litigiul fiscal are un caracter special care implică o cerință de eficiență necesară pentru a proteja interesele statului și, în plus, că acest litigiu nu face parte din nucleul dur al dreptului penal în sensul convenției (a se vedea mutatis mutandis Jussila Finlanda [GC], nr. 73053/01, § 43, CEDH 2006 XIII. În cauza Ponsetti și Chesnel c. Franța, a considerat că urmărirea penală pentru evaziune fiscală și procedura administrativă de stabilire a impozitului pe profit, cu majorări și penalizări, nu se referă la aceeași infracțiune, astfel încât: nicio chestiune nu se poate pune în discuție în speță sub unghiul articolului 4 din Protocolul nr 7 (Ponsetti și Chesnel c. Franța (dec.), 36855/97 și 41731/98, § 5, CEDO 1999 VI). Curtea nu vede niciun motiv de a se abate de la această constatare în circumstanțele din speță în ceea ce privește urmărirea penală pentru proxenetism și spălarea banilor proveniți din această piscicolă, pe de o parte, și de la procedura administrativă care urmărește determinarea bazei taxabile și a adăugării suprataxelor, pe de altă parte. 29. În aceste condiții și fără a fi nevoie să se verifice dacă reclamantul a epuizat, de asemenea, căile de atac interne, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare. Prin urmare, acest aspect este, de asemenea, în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4.30. Reclamantul invocă în sfârșit o încălcare a articolului 1 din Protocolul 12, în temeiul căruia: Orice drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat, fără nici o discriminare, bazat în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, indiferent dacă aceasta se bazează în special pe motivele menționate la alineatul (1). 31. Or, Franța care nu a semnat Protocolul nr. 12, această parte a cererii este incompatibilă rațională personae în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie, de asemenea, respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 decembrie 2021. Martina Keller Ganna Yudkivska Grefier Adjunct Președinte