A DOUA SECȚIUNE CAUZA CAPACCHIONE c. REPUBLICA MOLDOVA (Cercetarea nr. 22616/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 noiembrie 2021 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Capacchione c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Carlo Ranzoni, președinte, Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judecători, și al dlui Hasan Bakki, grefierul adjunct al secțiunii, petiția (n 22616/10) împotriva Republicii Moldova, inclusiv un resortisant italian, dl Gaetano Capacchione, a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului moldovenesc, observațiile părților, observând că guvernul italian, invitat să furnizeze, dacă dorește, observații scrise (art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură), a făcut cunoscut faptul că nu a fost de acord să se prevaleze de dreptul său de intervenție (art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură). După deliberarea sa în camera Consiliului la 9 noiembrie 2021, Tribunalul a adoptat, la această dată INTRODUCERE, prezenta cauză ridică întrebări pe teren la art. 1 din Convenție din cauza motivării insuficiente a unei hotărâri pronunțate de judecătorii civili. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1941 și își are reședința în Cormano (Italia). V. Iordachi, avocat la Chișinău. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, dl O. Rotari. La 29 septembrie și 7 octombrie 2003, reclamantul a transferat concubinei sale T.S., un resortisant al Moldovei, 30 000 EUR (EUR) și, respectiv, 63 000 EUR. La 24 ianuarie 2004, aceasta a cumpărat un apartament situat în Chișinău. La 31 martie 2004, reclamantul și T.S. au încheiat o căsătorie în Italia. În 2005, ei s-au separat, fără a fi totuși divorțați. La 30 noiembrie 2007, reclamantul a inițiat o acțiune împotriva soției sale în restituire în valoare de 93 000 EUR. La 2 octombrie 2008, Tribunalul din Centru (Chișinău) a respins acțiunea ca nefondată și tardivă. Reclamantul a făcut apel, printre altele, susținând că, în conformitate cu dispozițiile articolului 275 litera (a) din Codul civil, termenul de trei ani de prescripție extinctivă a fost suspendat pe durata căsătoriei. 10. Prin hotărârea din 13 mai 2009, Tribunalul de Primă Instanță din Chișinău a primit acțiunea. Prin hotărârea din 13 mai 2009, Tribunalul de Primă Instanță nu a putut pronunța proprietarul motu asupra acestui punct. 11. T.S. a formulat o acțiune argumentând că nu participase la audieri în fața primelor două instanțe. 12. În memoriul său în răspuns, reclamantul își reiterează motivul întemeiat pe art. 275 litera (a) din Codul civil. 13. Prin decizia definitivă din 2 decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiție infirmă hotărârea Curții la Tribunalul de Primă Instanță și a respins acțiunea reclamantului ca tardivă. Ea nu se pronunță asupra motivului reclamantului menționat anterior. CADRUL JURIDIC INTERNE PERTINENT 14. Dispozițiile relevante în speță ale codului civil, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, erau astfel formulate art. 267 Termenul general în interiorul căruia persoana poate apăra, prin intermediul unei acțiuni în fața unei instanțe, dreptul său încălcat este de 3 ani. (...) Art. 275 L (a) în cazul cererilor între soț și soț în timpul căsătoriei (...) ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE15, reclamantul se plânge de o motivare insuficientă a hotărârii Curții Supreme de Justiție în cauza sa. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitate 16. Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 17. Recurentul susține că Curtea Supremă de Justiție nu și-a motivat suficient hotărârea pronunțată în speță în sensul că ar fi ignorat argumentul întemeiat pe aplicarea în cauza sa de la art. 275 din Codul civil. 18. Guvernul contestă această teză. 19. Curtea amintește că art. 6 Comisia reamintește, de asemenea, jurisprudența constantă conform căreia articolul impune instanțelor să își motiveze deciziile. Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune ca partea la o procedură judiciară să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru finalizarea procedurii în cauză (a se vedea, printre multe altele, Paceaão Moreira Sá Fernandes c. Portugalia, nr 78108/14, § 71, 25 februarie 2020 și cauzele menționate în aceasta). În speță, Curtea constată că, având în vedere circumstanțele din speță, suspendarea termenului de prescripție din cauza legăturilor căsătoriei care unesc litiganții, prevăzută la art. 275 litera (a) din Codul civil, a fost una dintre problemele esențiale care trebuiau soluționate de judecătorii naționali și că acest punct avea un impact decisiv asupra rezultatului cauzei (compararea cu Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 30, seria A n 303-A. Într-adevăr, dacă judecătorii ar fi considerat întemeiat motivul reclamantului întemeiat pe aplicarea acestui articol, acțiunea acestuia nu ar fi putut fi respinsă ca fiind tardivă. 21. Prin urmare, Curtea consideră că motivul în cauză, invocat de reclamant, solicita un răspuns specific și explicit. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție a rămas în imposibilitatea de a face acest lucru și este imposibil să se știe dacă aceasta a neglijat pur și simplu acest motiv sau a dorit să îl respingă și, în această ultimă ipoteză, pentru ce (compararea cu Ruiz Torija, citată anterior, § 30) Lebedinschi c. Republica Moldova , nr. 4171/11, § 35, 16 iunie 2015, Nichifor c. Republica Moldova , nr. 5225/10, § 30, 20 septembrie 2016 și Covalenco c. Republica Moldova , nr. 72164/14, § 26, 16 iunie 2020). 22. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că procedura internă nu a fost echitabilă. 23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 1 la CONVENȚIA 24. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamantul se plânge și de încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale. 25. Având în vedere constatarea unei încălcări la care a ajuns sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și având în vedere toate faptele cauzei și argumentele părților, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe separat asupra celui de-al doilea motiv al reclamantului (a se vedea, pentru o abordare similară, Centrul de resurse juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 156, 17 iulie 2014 și Covalenco, citată anterior, § 29). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 27. De asemenea, solicită 3 000 EUR pentru daune morale, precum și 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-ar fi suportat în fața Curții. 28. Guvernul susține că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate și neîntemeiate, subliniind în special că acesta nu a furnizat nicio justificare în sprijinul cererii sale pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 29. Curtea nu poate specula pe existența sau nu a unui prejudiciu material în fața reclamantului, chiar dacă încălcarea articolului 6 alin. (1) din Convenția nr. 1 nu ar fi avut loc; prin urmare, respinge această cerere; pe de altă parte, ea reamintește că dreptul moldovean prevede posibilitatea redeschiderii unei proceduri interne ca urmare a unei hotărâri de încălcare pronunțate de Curte (Covalenco, menționat anterior, alin. Pe de altă parte, Curtea consideră că se justifică în speță, prin acordarea unei despăgubiri pentru daune morale. Statuând în echitate, aceasta alocă reclamantului 3 600 EUR în acest sens. 31. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nicio justificare pentru a-și susține cererea. În aceste circumstanțe și în aplicarea articolului 60 alineatul (2) și a articolului 3 din Regulamentul său de procedură, aceasta nu a acordat nicio sumă în acest sens (comparați cu Ribcheva și alte c. Bulgaria, nr. 37801/16 și alte 2 § 193, 30 martie 2021). art. 6 alineatul (1) din Convenția admisibilă A spus că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că nu este necesar să se ia în considerare admisibilitatea și temeinicia în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 3 600 EUR (trei mii șase sute EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 30 noiembrie 2021, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. {semnătură_p_2} Hasan Bak
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE CAPACCHIONE c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
(Requête n
o
22616/10)
ARRÊT
30 novembre 2021
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Capacchione c. République de Moldova,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Carlo Ranzoni,
président,
Valeriu Grițco,
Marko Bošnjak,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête (n
o
22616/10) dirigée contre la République de Moldova et dont un ressortissant italien, M. Gaetano Capacchione («
le requérant
») a
saisi la Cour en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»)
le 7 avril 2010,
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement moldave («
le Gouvernement
»),
les observations des parties,
Notant que
le gouvernement italien, invité à fournir s’il le souhaitait des observations écrites (articles 36 § 1 de la Convention et
44 du règlement), a fait savoir qu’il n’entendait pas se prévaloir de son droit d’intervention
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 novembre 2021,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
La présente affaire soulève des questions sur le terrain de l’article
6
§
1 de la Convention en raison de la motivation alléguée insuffisante d’une décision rendue par les juges civils.
2.
Le requérant est né en 1941 et réside à Cormano (Italie). Il est représenté par M
e
3.
Le Gouvernement a été représenté par son agent, M. O. Rotari.
4.
Les 29 septembre et 7 octobre 2003, le requérant transféra à sa concubine T.S., une ressortissante moldave, 30
000
euros (EUR) et 63
000
EUR respectivement.
5.
Le 24 janvier 2004, celle-ci acheta avec cet argent un appartement sis à Chișinău.
6.
Le 31 mars 2004, le requérant et T.S. conclurent un mariage en Italie. En 2005, ils se séparèrent, sans toutefois divorcer.
7.
Le 30 novembre 2007, le requérant engagea devant les tribunaux moldaves une action contre son épouse en restitution de la somme de 93
000
EUR.
8.
Le 2 octobre 2008, le tribunal de Centru (Chișinău) rejeta l’action comme non étayée et tardive.
9.
Le requérant interjeta appel faisant notamment valoir que, selon les dispositions de l’article 275 a) du code civil, l’écoulement du délai de trois
ans de la prescription extinctive était suspendu pendant la durée du mariage.
10.
Par un arrêt du 13 mai 2009, la cour d’appel de Chișinău accueillit l’action. Elle releva que la défenderesse n’avait pas excipé de la tardiveté de l’action et que le tribunal de première instance ne pouvait pas se prononcer
proprio motu
sur ce point.
11.
T.S. forma un recours argumentant qu’elle n’avait pas participé aux audiences devant les deux premières instances.
12.
Dans son mémoire en réponse, le requérant réitéra son moyen tiré de l’article
275 a) du code civil.
13.
Par une décision définitive du 2 décembre 2009, la Cour suprême de justice infirma l’arrêt de la cour d’appel et rejeta l’action du requérant comme tardive. Elle ne se prononça pas sur le moyen du requérant évoqué ci-dessus.
14.
Les dispositions pertinentes en l’espèce du code civil, telles qu’elles étaient en vigueur au moment des faits, étaient ainsi libellées
:
Article 267
«
1.
Le délai général à l’intérieur duquel la personne peut défendre, par le biais d’une action devant un tribunal, son droit violé est de 3 ans.
(...)
»
Article 275
«
L’écoulement de la prescription extinctive est suspendu
:
a) pour les demandes entre époux – pendant le mariage
;
(...)
»
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant se plaint d’une motivation insuffisante de la décision rendue par la Cour suprême de justice dans son affaire. Il invoque
l’article
6
1.de la Convention, qui se lit, dans ses passages pertinents en l’espèce, comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Sur la recevabilité
16.
Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article
35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.
Sur le fond
17.
Le requérant argue que la Cour suprême de justice n’a pas suffisamment motivé sa décision rendue en l’espèce en ce qu’elle aurait ignoré son argument tiré de l’application dans son affaire de l’article
275
a)
du code civil.
18.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
19.
La Cour rappelle que l’article 6 § 1 de la Convention implique, à la charge du «
tribunal
», l’obligation de se livrer à un examen effectif des moyens, arguments et offres de preuve des parties (voir, parmi beaucoup d’autres,
Perez c. France
[GC], n
o
‑
I, et
Loupas c. Grèce
, n
o
21268/16, § 37, 20 juin 2019). Elle rappelle également sa jurisprudence constante selon laquelle cet article oblige en outre les tribunaux à motiver leurs décisions. Sans exiger une réponse détaillée à chaque argument du plaignant, cette obligation présuppose que la partie à une procédure judiciaire puisse s’attendre à une réponse spécifique et explicite aux moyens décisifs pour l’issue de la procédure en cause (voir, parmi beaucoup d’autres,
Paixão Moreira Sá Fernandes c. Portugal
, n
o
78108/14, § 71, 25 février 2020, et les affaires qui y sont citées).
20.
En l’espèce, la Cour observe d’emblée que, compte tenu des circonstances de l’espèce, la suspension de l’écoulement du délai de prescription en raison des liens du mariage unissant les litigants, prévue à l’article 275 a) du code civil, était une des questions essentielles qui devaient être tranchées par les juges nationaux et que ce point avait une incidence décisive sur l’issue de l’affaire (comparer avec
Ruiz Torija c.
Espagne
, 9
décembre 1994, § 30, série A n
o
303-A). En effet, si les juges avaient estimé fondé le moyen du requérant tiré de l’application de cet article, l’action de celui-ci n’aurait pas pu être rejetée comme tardive.
21.
La Cour estime donc que le moyen en question, soulevé par le requérant, exigeait une réponse spécifique et explicite. La Cour suprême de justice est cependant restée en défaut de le faire et il est impossible de savoir si celle-ci a simplement négligé ce moyen ou bien a voulu le rejeter et, dans cette dernière hypothèse, pour quelles raisons (comparer avec
Ruiz Torija
, précité, § 30,
Lebedinschi c. République de Moldova
, n
o
41971/11, §
35, 16
juin 2015,
Nichifor c. République de Moldova
, n
o
52205/10, §
30, 20
septembre 2016, et
Covalenco c. République de Moldova
, n
o
72164/14, §
26, 16 juin 2020).
22.
Les considérations qui précèdent sont suffisantes pour permettre à la Cour de conclure que la procédure interne n’a pas été équitable.
23.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 du Protocole n
o
1 à LA CONVENTION
24.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint également d’une violation de son droit au respect de ses biens.
25.
Eu égard au constat de violation auquel elle est parvenue sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, et compte tenu de l’ensemble des faits de la cause et des arguments des parties, la Cour estime qu’il ne s’impose pas de statuer séparément sur le second grief du requérant (voir, pour une approche similaire,
Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c. Roumanie
[GC], n
o
47848/08, § 156, 17
juillet 2014, et
Covalenco
, précité, § 29).
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE
26.
Aux termes de l’article 41 de la Convention
:
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
27.
Le requérant demande 93
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’il dit avoir subi. Il réclame également 3
000 EUR pour le préjudice moral ainsi que 2
000 EUR pour les frais et dépens qu’il aurait engagés devant la Cour.
28.
Le Gouvernement soutient que les prétentions du requérant sont infondées et non étayées. Il souligne notamment que celui-ci n’a fourni aucun justificatif à l’appui de sa demande au titre des frais et dépens.
29.
La Cour ne saurait spéculer sur l’existence ou non d’un préjudice matériel dans le chef du requérant, quand bien même la violation de l’article
6 § 1 de la Convention n’aurait pas eu lieu. Elle rejette donc cette demande. Par ailleurs, elle rappelle que le droit moldave prévoit la possibilité de rouvrir une procédure interne à la suite d’un arrêt de violation prononcé par la Cour (
Covalenco
, précité, § 33).
30.
En revanche, la Cour estime qu’il se justifie en l’espèce d’allouer une réparation pour dommage moral. Statuant en équité, elle alloue au requérant 3
600 EUR à ce titre.
31.
Quant aux frais et dépens, la Cour note que le requérant n’a présenté aucun justificatif pour étayer sa demande. Dans ces circonstances et en application de l’article 60 §§ 2 et 3 de son règlement, elle n’alloue aucune somme à ce titre (comparer avec
Ribcheva et autres c. Bulgarie
, n
os
37801/16 et 2 autres, § 193, 30 mars 2021).
,
Déclare
le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention recevable
;
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner la recevabilité et le bien-fondé du grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
;
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois
mois, la somme de 3
600 EUR (trois mille six cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur
au taux applicable à la date du règlement,
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
Rejette
le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 novembre 2021, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
{signature_p_2}
Hasan Bakırcı
Carlo Ranzoni
Greffier adjoint
Président