- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 2 decembrie 2021
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 8, Articolul 13, Articolul 34
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 8
- Încălcare — Articolul 13
- Încălcare — Articolul 34
Malygin și alții împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA III CAUZĂ DE MALYGIN ȘI ALȚII v. RUSIA (Aplicații nr. 1011/14 și altele 3 – a se vedea lista adăugată) HOTĂRÂREA Strasburg 2 decembrie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Malygin și alții v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Peeter Roosma, Președinte, Dmitry Dedov, Andreas Zünd, judecători și Viktoriya Maradudina, secretar adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 10 noiembrie 2021, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat în cererile împotriva Rusiei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) privind diferitele date indicate în tabelul adăugat Guvernul Rus („Guvernul”) a fost anunțat de cereri.
FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamanții s-au plâns de supravegherea video permanentă a deținuților în centrele de detenție anterioară sau postconvicțională. De asemenea, s-au plâns de condițiile de transport slabe și au formulat alte plângeri în conformitate cu dispozițiile Convenției. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze împreună într-o singură hotărâre. Guvernul a prezentat declarații unilaterale prin care au recunoscut că reclamanții au fost transportați în condiții incompatibile cu cerințele articolului 3 din Convenție și că nu au avut un remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile lor privind condițiile inadecvate de transport în încălcarea articolului 13 din Convenție.
Guvernul a oferit să plătească fiecare dintre reclamanții 1000 euro (EUR) și a invitat Curtea să scoată cererile din lista cazurilor în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Aceste sume vor fi convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. menționează o perioadă de trei luni, guvernul s-a angajat să le plătească dobânzi simple, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei neîndeplinite plus trei puncte procentuale. Dl Kuzmin (depunerea nr. 16032/19) a acceptat propunerea Guvernului.
Curtea nu a primit răspunsul altor solicitanți care acceptă termenii declarațiilor. Cererea nr. 16032/19 a dlui Kuzmin Având în vedere acordul expres al dlui Kuzmin cu privire la termenii declarației făcute de Guvern, părțile pot fi considerate ca au atins o soluție prietenoasă. Curtea ia act de acordul de soluționare prietenos, care este mulțumit că se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, și nu găsește motive pentru a justifica examinarea continuă a cererii nr. 16032/19 în această parte. 10. Prin urmare, este necesar să se scoată din lista Curții în partea acoperită de soluționarea prietenoasă. În ceea ce privește cererile rămase, Curtea observă că art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite să ia o probă din lista sa dacă: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.
Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor (a se vedea, în special, Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, CEDH 2003-VI).
12. Curtea a stabilit o jurisprudență clară și extinsă privind plângerile referitoare la condițiile de detenție inadecvate în timpul transportului (a se vedea, de exemplu, Idalov c. Rusia [GC], nr. 5826/03, 22 mai 2012). 13. Remarcarea admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, precum și a sumelor de compensație propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării părților relevante ale cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). 14. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererilor din această parte (art. 37 § 1 în amendă 15. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarațiilor lor unilaterale, cererile pot fi restaurate pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se elimine cererile rămase din partea referitoare la condițiile inadecvate de detenție în timpul transportului și absența oricărui remediu eficace în ceea ce privește această plângere.
Reclamanții se plângeau în principal de supravegherea video permanentă a deținuților în centrele de detenție anterioară sau postconvicțională, care se bazau, în mod expres sau substanțial, pe art. 8 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „1.
Toată lumea are dreptul de a respecta ... viața sa privată … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 18. Curtea a stabilit deja, într-un caz anterior împotriva Rusiei, că cadrul juridic național care reglementează plasarea deținuților sub supraveghere video permanentă în instituțiile penale nu este conform standardelor prevăzute la art. 8 din Convenție (a se vedea Gorlov și alții c. Russia nos.
27057/06 și alții 2, 2 iulie 2019). , Curtea a rezumat principiile generale referitoare la dreptul deținutului de a respecta viața privată care reiterează că plasarea unei persoane sub supraveghere video permanentă în timp ce era în detenție a fost considerată o ingerință gravă cu dreptul individului la respectarea vieții private (ibid. §§ 81-82). De asemenea, a concluzionat că legislația națională nu poate fi considerată suficient de clară, precisă sau detaliată pentru a oferi protecție adecvată împotriva interferențelor arbitrare ale autorităților cu dreptul deținuților la respectarea vieții lor private (ibid., § 97-98). 19. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri.
Acesta consideră, având în vedere jurisprudența menționată mai sus, că, în cazul instantaneu, plasarea reclamanților sub supraveghere video permanentă atunci când se limitează la celulele lor în centrele de detenție anterioară și postconvicțională nu a fost „în conformitate cu legea”. 20. Aceste plângeri sunt, prin urmare, admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 8 din convenție. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE ÎN CAUZA BON ESTABILIZATĂ 21. Reclamanții au prezentat alte plângeri care au ridicat, de asemenea, probleme în temeiul Convenției, având în vedere jurisprudența relevantă bine stabilită a Curții (a se vedea tabelul adăugat). Aceste plângeri nu sunt vădit nefondate în sensul art. (a) din Convenție, și nu sunt inadmisibile pe niciun alt motiv, în consecință, trebuie să fie declarate admisibile.
După examinarea tuturor informațiilor de dinaintea acestuia, Curtea concluzionează că, de asemenea, dezvăluie încălcări ale Convenției în lumina jurisprudenței sale bine stabilite (a se vedea Gorlov și altele, citate mai sus, §§§). 106-10, privind lipsa unui remediu eficace pentru plângerea privind o supraveghere video permanentă.
În ceea ce privește cererea nr. 1011/14, Curtea concluzionează, de asemenea, că Statul pârât nu a îndeplinit obligațiile sale în temeiul articolului 34 din Convenție (a se vedea Fetizov și alții c. Rusia , nr. 43710/07 și altele 5 §§§ 139-45, 17 ianuarie 2012). APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 din CONVENȚIUNEA 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.” 23. Referitor la documentele în posesia sa și la jurisprudența sa (a se vedea, în special, Gorlov și alții , citate mai sus § 120 , cu alte trimiteri, care impune statului contestat o obligație juridică, în temeiul articolului 46 din Convenție, pentru a pune în aplicare, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile care consideră adecvate pentru a asigura dreptul reclamanților și altor persoane în poziția lor de a respecta viața privată, Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie o satisfacție suficientă pentru acest caz.
Decide să se alăture cererilor; ia act de termenele declarațiilor guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol și decide să lovească partea cererii nr. 16032/19 în conformitate cu art. 39 § 3 din convenție și cu partea cererilor rămase în conformitate cu art. 37 § (c) din Convenția, în măsura în care acestea se referă la condițiile de detenție în timpul transportului și absența oricărui remediu eficace în acest sens, din lista de cazuri; că aceste cereri dezvăluie încălcarea articolului 8 § 1 din Convenție privind supravegherea video permanentă a deținuților în centrele de detenție anterioare sau postconvicțională; deține că a existat o încălcare a Convenției în ceea ce privește celelalte plângeri formulate în temeiul jurisprudenței bine stabilite a Curții (a se vedea tabelul anexat); că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 2 decembrie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Viktoriya Maradudina Peeter Roosma Președintele adjunct al secretarului interimar APPENDIX Lista cererilor care prezintă plângeri în temeiul articolului 8 § 1 din Convenție (Vizualizare video permanentă a deținuților în centrele de detenție anterioară sau postconvicție) Nr. de cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Detenție Perioada de detenție Circumstanțe specifice Alte plângeri în cadrul jurisprudenței bine stabilite Sumele acordate pentru prejudiciu material și moral și costuri și cheltuielile per reclamant în conformitate cu declarația unilaterală a Guvernului; pentru reclamantul Kuzmin în cadrul decontarii prietenoase (în euro) [1] 1011/14 26/11/2013 Aleksey Borisovich MALYGIN 1966 IZ-3 Tver Regiune, IZ-4 St Petersburg 30/09/2013 - 14/11/2013 16/11/2013 - 22/11/2013 detenție în diferite celule cu supraveghere video, operatori de sex opus art. 34 - obstacol în exercitarea dreptului cererei individuale - formularul de cerere datat 11/08/2015: reclamantul se plâng în temeiul articolului 34 cu privire la monitorizarea corespondenței dintre el și Curtea de către administrarea Regiunii IK-16 Murmansk.
El a prezentat, în special, o scrisoare de acoperire de la centrul de detenție care indică natura corespondenței reclamantului care urmează să fie trimise Curții, precum și scrisoarea Curții din 09/06/2015 cu timbrele instalației de detenție pe ea care indică numărul de intrare și data primirii; formularul de cerere datat 19/06/2014: reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 34 că a fost interogat de ofițerul biroului procurorului cu privire la cererile sale depuse la Curte. În sprijinul plângerii sale, el a trimis o scrisoare din biroul procurorului respectiv.
1000 41412/18 30/01/2019 Aleksey Sergeyevich KRAVCHENKO 1990 IK-5 Krasnoyarsk regiune 05/05/2017 - în așteptarea detenției în diferite celule cu supraveghere video Art. 13 - lipsa unui remediu eficace în dreptul intern în ceea ce privește supravegherea video 1.000 16032/19 01/03/2019 Maksim Andreyevich KUZMIN 1985 Regiunea IK-23 Krasnoyarsk 17/01/2018 - 14/11/2018 detenție în diferite celule cu supraveghere video, operatori de sex opus Art. 13 - lipsa unui remediu eficace în dreptul intern în ceea ce privește supravegherea video 1.000 62725/19 12/11/2019 Dmitriy Vladimirovich OBUKHAN 1974 IZ-1 St Petersburg și Leningrad regiune 16/06/2018 - în așteptare detenție în diferite celule cu supraveghere video, operatori de sex opus, supraveghere video într-o sală de lavare și/sau duș 1000 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți.
THIRD SECTION
CASE OF MALYGIN AND OTHERS v. RUSSIA (Applications nos. 1011/14 and 3 others – see appended list) JUDGMENT STRASBOURG 2 December 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Malygin and Others v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Peeter Roosma, President, Dmitry Dedov, Andreas Zünd, judges, and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 10 November 2021, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in applications against Russia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on the various dates indicated in the appended table
The Russian Government (“the Government”) were given notice of the applications. THE FACTS
The list of applicants and the relevant details of the applications are set out in the appended table.
The applicants complained of the permanent video surveillance of detainees in pre-trial or post-conviction detention facilities. They also complained about poor conditions of transport and raised other complaints under the provisions of the Convention. THE LAW
JOINDER OF THE APPLICATIONS
5. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment. alleged violation of article 3 of the convention and THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT the APPLICATIONs
The Government submitted unilateral declarations whereby they acknowledged that the applicants had been transported in conditions incompatible with the requirements of Article 3 of the Convention and that they had not had an effective domestic remedy in respect of their complaints about the inadequate conditions of transport in violation of Article 13 of the Convention. The Government offered to pay each of the applicants 1,000 euros (EUR) and invited the Court to strike the applications out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. The said amounts would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay these amounts within the above ‑ mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on them, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Mr Kuzmin (application no. 16032/19) accepted the Government’s proposal. The Court has not received a response from other applicants accepting the terms of the declarations. Application no. 16032/19 by Mr Kuzmin
In the light of Mr Kuzmin’s express agreement to the terms of the declaration made by the Government, the parties may be considered to have reached a friendly settlement.
The Court takes note of the friendly settlement agreement. It is satisfied that it is based on respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto, and finds no reasons to justify the continued examination of application no. 16032/19 in that part.
It is hence appropriate to strike the case out of the Court’s list in the part covered by the friendly settlement. Remaining applications
As regards the remaining applications, the Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the cases to be continued (see, in particular, the Tahsin Acar v. Turkey judgment (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to inadequate conditions of detention during transport (see, for example, Idalov v. Russia [GC], no. 5826/03, 22 May 2012).
Noting the admissions contained in the Government’s declarations as well as the amounts of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the relevant parts of the applications (Article 37 § 1 (c)).
In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications in this part (Article 37 § 1 in fine ).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declarations, the applications may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike out the remaining applications in the part concerning the inadequate conditions of detention during transport and the absence of any effective remedy regarding that complaint. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 of the Convention
The applicants complained principally of the permanent video surveillance of detainees in pre-trial or post-conviction detention facilities. They relied, expressly or in substance, on Article 8 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “1. Everyone has the right to respect for his private ... life … 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
The Court has already established, in an earlier case against Russia, that the national legal framework governing the placement of detainees under permanent video surveillance in penal institutions falls short of the standards set out in Article 8 of the Convention (see Gorlov and Others v. Russia , nos. 27057/06 and 2 others, 2 July 2019). In Gorlov and Others , the Court summed up the general principles concerning the detainees’ right to respect for private life reiterating that placing a person under permanent video surveillance whilst in detention was to be regarded as a serious interference with the individual’s right to respect for his or her privacy (ibid., §§ 81-82). It has further concluded that the national law cannot be regarded as being sufficiently clear, precise or detailed to have afforded appropriate protection against arbitrary interference by the authorities with the detainees’ right to respect of their private life (ibid., §§ 97-98).
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of these complaints. It considers, regard being had to the case-law cited above, that in the instant case the placement of the applicants under permanent video surveillance when confined to their cells in pre-trial and post-conviction detention facilities was not “in accordance with law”.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 8 of the Convention.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS UNDER WELL-ESTABLISHED CASE-LAW
21. The applicants submitted other complaints which also raised issues under the Convention, given the relevant well-established case-law of the Court (see the appended table). These complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention, nor are they inadmissible on any other ground. Accordingly, they must be declared admissible. Having examined all the material before it, the Court concludes that they also disclose violations of the Convention in the light of its well-established case-law (see Gorlov and Others , cited above, §§ 106-10, concerning lack of an effective remedy for the complaint about a permanent video surveillance). As regards application no. 1011/14, the Court also concludes that the respondent State has failed to comply with its obligations under Article 34 of the Convention (see Fetisov and Others v. Russia , nos.
43710/07 and 5 others, §§ 139-45, 17 January 2012).
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law (see, in particular, Gorlov and Others , cited above, § 120, with further references, which imposed on the respondent State a legal obligation, under Article 46 of the Convention, to implement, under the supervision of the Committee of Ministers, such measures as they consider appropriate to secure the right of the applicants and other persons in their position to respect of their private life), the Court considers that the finding of a violation constitutes a sufficient just satisfaction in the present case. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Decides to join the applications; Takes note of the terms of the respondent Government’s declarations and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein and decides to strike the part of application no. 16032/19 in accordance with Article 39 § 3 of the Convention and the part of the remaining applications in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, insofar as they relate to the conditions of detention during transport and the absence of any effective remedy in this regard, out of its list of cases; Declares the remaining part of the applications admissible; Holds that these applications disclose a breach of Article 8 § 1 of the Convention concerning the permanent video surveillance of detainees in pre-trial or post-conviction detention facilities; Holds that there has been a violation of the Convention as regards the other complaints raised under well-established case-law of the Court (see the appended table); Holds that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 2 December 2021, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Viktoriya Maradudina Peeter Roosma Acting Deputy Registrar President APPENDIX List of applications raising complaints under Article 8 § 1 of the Convention (permanent video surveillance of detainees in pre-trial or post-conviction detention facilities) No. Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Detention facility Period of detention Specific circumstances Other complaints under well-established case-law Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant under the Government’s unilateral declaration; for applicant Kuzmin under the friendly settlement (in euros) [1] 1011/14 26/11/2013 Aleksey Borisovich MALYGIN 1966 IZ-3 Tver Region, IZ-4 St Petersburg 30/09/2013 - 14/11/2013 16/11/2013 - 22/11/2013 detention in different cells with video surveillance, opposite-sex operators Article 34 - hindrance in the exercise of the right of individual petition - Application form dated 11/08/2015: the applicant complains under Article 34 about the monitoring of the correspondence between him and the Court by the administration of IK-16 Murmansk Region. He produced, in particular, a cover letter from the detention facility indicating the nature of the applicant’s correspondence to be dispatched to the Court, and the Court’s letter of 09/06/2015 with the detention facility’s stamp on it indicating the incoming number and the date of receipt; Application form dated 19/06/2014: the applicant also complains under Article 34 about having been questioned by the officer from the prosecutor’s office about his applications lodged with the Court. In support of his complaint he provided a letter from the respective prosecutor’s office. 1,000 41412/18 30/01/2019 Aleksey Sergeyevich KRAVCHENKO 1990 IK-5 Krasnoyarsk Region 05/05/2017 - pending detention in different cells with video surveillance Art. 13 - lack of any effective remedy in domestic law in respect of video surveillance 1,000 16032/19 01/03/2019 Maksim Andreyevich KUZMIN 1985 IK-23 Krasnoyarsk Region 17/01/2018 - 14/11/2018 detention in different cells with video surveillance, opposite-sex operators Art. 13 - lack of any effective remedy in domestic law in respect of video surveillance 1,000 62725/19 12/11/2019 Dmitriy Vladimirovich OBUKHAN 1974 IZ-1 St Petersburg and Leningrad Region 16/06/2018 - pending detention in different cells with video surveillance, opposite-sex operators, video surveillance in a lavatory and/or shower room 1,000 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicants.