ORŁOWSKI c. POLOGNE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 5547/15 Leszek ORŁOWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 18 septembrie 2025 într-un comitet compus din Raffaele Sabato, președintele Frederick Krenc, Anna Adamska-Gallant, judecători și Liv Tigerstedt, graffière adjunct de secțiune cererea n 5547/15, îndreptat împotriva Republicii Polone și al cărui resortisant, dl Leszek Orłowski, născut în 1977 și rezident la Varșovia, admis în beneficiul asistenței judiciare și reprezentat de dl Krawczak, avocat la Varșovia, a sesizat Curtea la 11 februarie 2015 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Convenția, decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului polonez (atît de mult), reprezentată de agenții săi, în primul rând dl Sobczak, apoi dl A. Kozińska-Makowska, amândoi de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților; observațiile prezentate de Fundația Helsinki de la Varșovia, al cărei președinte al secțiunii a autorizat a treia intervenție, după ce a deliberat în acest sens, pronunțează următoarea decizie referitoare la adresa de domiciliu a adversarului său, se referă la trimiterea la reclamantul unei cereri civile formulate de acesta, pe motiv că nu a comunicat tribunalului adresa de domiciliu a adversarului său. În iunie 2014, reclamantul a inițiat o acțiune în fața Tribunalului Regional din Poznań în vederea protejării drepturilor sale de personalitate împotriva A.P.S., agentă a administrației judecătorești. La 11 iunie 2014, instanța l-a invitat pe reclamant să îi comunice în șapte zile adresa sediului d.A.P.S. La 11 iulie 2014, instanța a aplicat art. 126 § 2 din Codul de procedură civilă (precum CPC, punctul 11 de mai jos), a dispus trimiterea cererii sale la solicitant, pe motiv că viciul a cărui încălcare nu a fost remediată de către persoana în cauză în termenul stabilit. În această privință, acesta a arătat că reclamantul ar fi putut obține adresa domiciliului da.A.P.S. de la Ministerul de Interne. La 10 decembrie 2014, Tribunalul de apel din Poznań a respins acțiunea pe care recurentul a formulat-o împotriva deciziei instanței regionale. La 27 iulie 2014, reclamantul a solicitat serviciilor competente ale Ministerului de Interne să îi comunice adresa adresei domiciliului d.A.P.S. La 18 decembrie 2014, serviciile ministeriale în cauză au invitat părțile interesate să justifice interesul de a dispune de adresa respectivă și l-au rugat în special să stabilească că procedura privind A.P.S. era pendinte. Ca răspuns la această scrisoare din partea lor, reclamantul a indicat că a formulat o acțiune în fața instanței de apel împotriva trimiterii cererii sale referitoare la A.P.S. La 29 ianuarie 2015, aceleași servicii ministeriale l-au invitat pe reclamant să le transmită o copie a acțiunii menționate anterior, precum și o dovadă a depunerii acesteia. Ca răspuns la această cerere, reclamantul a explicat că a comunicat documentele în cauză instanței în cauză. La 19 martie 2015, ministrul lapei, care a aplicat jurisprudența relevantă a instanțelor administrative (punctul 12 de mai jos), a respins cererea reclamantului pe motiv că Invocând art. 6 din convenție, reclamantul consideră că trimiterea cererii sale civile a încălcat dreptul său la o instanță. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 11. Dispozițiile privind comunicarea asignărilor în instanță și jurisprudența Curții Supreme relevante în speță sunt expuse la punctele 22-26 din Decizia Miroslav Garlicki c. Polonia 67068/10, 14 mai 2019) și punctele 10 și 11 din Decizia Tkaczuk c. Polonia 25945/12, 24 martie 2020). Potrivit jurisprudenței constante a instanțelor administrative, interesul de a acționa într-o procedură referitoare la o cerere de raportare a datelor cu caracter personal înscrise într-un registru național al populației trebuie să fie actual și, prin urmare, acțiunile viitoare ale reclamantului nu pot justifica o astfel de transmitere. Astfel, în cazul în care cererea de comunicare a datelor de acest tip nu are legătură cu o instanță în curs, acestea nu pot fi comunicate persoanei aflate la originea cererii respective (a se vedea, printre altele, hotărârea Curții Administrative Supreme din 19 martie 2002, IV SA 1132/00 și hotărârea Tribunalului Regional Administrativ din Varșovia din 25 martie 2009, IV SA/Wa 1616/08). Guvernul susține, pe de o parte, că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne și, pe de altă parte, că cererea este, în orice caz, neîntemeiată. În această privință, el subliniază că obligația impusă unui reclamant de a acționa de a comunica instanței la adresa adresei de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cazul de față, Tribunalul constată că reclamantul nu l-a invitat pe ministrul de interne să reconsidere decizia ministerială pe care aceasta o pronunțase în defavoarea sa. În plus, trimiterea cererii sale către reclamant nu a vizat să o introducă din nou pe aceasta, cu condiția de a indica instanței adresa la care era rezident adversarul său. 14. Reclamantul își menține responsabilitatea. 15. Terța parte implicată, Fundația Helsinki de Varșovia, consideră că obligația făcută unui reclamant de a acționa în cazul în care, sub pedeapsa trimiterii cererii sale, adresa la care este rezident adversarul său poate, în practică, să constituie un obstacol în calea accesului său la o instanță. 16. Principiile generale privind dreptul la o instanță au fost expuse în numeroase hotărâri (a se vedea, printre altele, Stanev c. Bulgaria [GC], nr 36760/06, § 230, CEDO 2012), la care Curtea se reportează. 17. În speță, Curtea constată că reclamantul a intentat o acțiune civilă împotriva unui particular. Instanța națională, pe care l-a sesizat cu cererea sa, a dispus trimiterea acesteia la reclamant după expirarea termenului care i-a fost acordat, pe motiv că nu i-a comunicat adresa domiciliului adversarului său, cu respectarea cerințelor legislației naționale privind formalitățile pentru depunerea unei cereri civile. 18. Pe de altă parte, Curtea constată, în lan de la Guvern (punctul 13 de mai sus), că obligaia reclamantului de a comunica la tribunal adresa domiciliului adversarului său viza o bună administrare a justiiei. Comisia reamintește că a stabilit că legislația poloneză prevede o procedură prin care persoana interesată poate obține adresa de domiciliu a unui particular rezident în Polonia (R.A. c. Polonia (dec.), nr. 60606/11, § 29, 10 iunie 2014, Mirosław Garlicki, § 43, Tkaczuk, § 24, ambele menționate anterior, și Gerter c. Polonia, n 69912/14, 24 Prin urmare, Comisia observă că orice justițiar poate solicita Ministerului de Interne să îi comunice adresa solicitată, cu condiția de a demonstra un interes în acest sens. Aceasta observă că procedura în cauză este un mijloc utilizat în mod curent de solicitanți pentru acțiuni civile pentru a îndeplini obligația care le este făcută în acest sens de dreptul intern (R.A.C. Polonia). , decizie menționată anterior, § 29). 20. În speță, Curtea constată, în primul rând, că reclamantul nu a remediat viciul de formă a cărui cerere a fost compromisă în termenul stabilit și că, din acest motiv, aceasta i-a fost trimisă înapoi. În al doilea rând, aceasta arată că nu s-a stabilit pe lângă serviciile ministeriale responsabile de examinarea cererii sale de acces la datele cu caracter personal ale A.P.S. 21. Curtea constată, în sfârșit, că trimiterea cererii sale civile la reclamant nu priva pe cine avea posibilitatea de a o introduce din nou pe aceasta, cu condiia de a indica tribunalului adresa la care avea domiciliul adversarul său. 22. În lumina acestor elemente, Curtea constată că cererea este în mod vădit greșit întemeiată și o respinge în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicată în scris la 9 octombrie 2025. Liv Tigerstedt Raffaele Sabato Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

5547/15

Leszek ORŁOWSKI

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 18 septembre 2025 en un comité composé de

:

Raffaele Sabato

, président

,

Frédéric Krenc,

Anna Adamska-Gallant

, juges

,

et de Liv Tigerstedt,

greffière adjointe

de section

,

Vu

:

la requête n

o

5547/15, dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant, M. Leszek Orłowski («

le requérant

»), né en 1977 et résidant à Varsovie, admis au bénéfice de l’assistance judiciaire et représenté par M

e

M.M. Krawczak, avocate à Varsovie, a saisi la Cour le 11 février 2015

en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement polonais («

le Gouvernement

»), représenté par ses agents, d’abord M.

J.

Sobczak puis M

me

A. Kozińska-Makowska, tous deux du ministère des Affaires étrangères,

les observations des parties,

les observations communiquées par la Fondation Helsinki de Varsovie, dont le président de la section avait autorisé la tierce intervention,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

1.

L’affaire porte sur le renvoi au requérant d’une demande civile formée par lui, au motif qu’il n’avait pas communiqué au tribunal l’adresse du domicile de son adversaire.

2.

En juin 2014, le requérant engagea devant le tribunal régional de Poznań une action en protection de ses droits de la personnalité contre A.P.S., agente de l’administration pénitentiaire.

3

.

Le 11 juin 2014, le tribunal invita le requérant à lui communiquer sous sept jours l’adresse du domicile d’A.P.S.

4.

Le 11 juillet 2014, le tribunal, faisant application de l’article 126 §

2 du code de procédure civile («

le CPC

» – paragraphe 11 ci-dessous), ordonna le renvoi de sa demande au requérant, au motif que le vice dont celle-ci était entachée n’avait pas été rectifié par l’intéressé dans le délai imparti. À cet égard, il observa que le requérant aurait pu se procurer l’adresse du domicile d’A.P.S. auprès du ministère de l’Intérieur.

5.

Le 10 décembre 2014, la cour d’appel de Poznań rejeta le recours que le requérant avait formé contre la décision du tribunal régional.

6.

Le 27 juillet 2014, le requérant avait prié les services compétents du ministère de l’Intérieur de lui communiquer l’adresse du domicile d’A.P.S.

7.

Le 18 décembre 2014, les services ministériels en question invitèrent l’intéressé à justifier d’un intérêt à disposer de ladite adresse. Ils le priaient, tout particulièrement, d’établir que la procédure concernant A.P.S. était pendante. En réponse à ce courrier de leur part, le requérant indiqua avoir exercé un recours devant la cour d’appel contre le renvoi de sa demande concernant A.P.S.

8.

Le 29 janvier 2015, les mêmes services ministériels invitèrent le requérant à leur communiquer une copie du recours susmentionné ainsi qu’une preuve de son dépôt. En réponse à cette demande, le requérant expliqua avoir communiqué les documents en question à la cour d’appel.

9.

Le 19 mars 2015, le ministre de l’Intérieur, faisant application de la jurisprudence pertinente des tribunaux administratifs (paragraphe

12 ci

‑

dessous), rejeta la demande du requérant au motif que l’intéressé n’avait pas établi un intérêt à disposer de l’adresse du domicile d’A.P.S.

10.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant estime que le renvoi de sa demande civile a emporté violation de son droit à un tribunal.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

11.

Les dispositions relatives à la signification des assignations en justice et la jurisprudence de la Cour suprême pertinentes en l’espèce sont exposées aux paragraphes 22-26 de la décision

Miroslaw Garlicki c.

Pologne

(n

o

67068/10, 14 mai 2019) et aux paragraphes 10 et 11 de la décision

Tkaczuk c.

Pologne

(n

o

25945/12, 24 mars 2020).

12

.

D’après la jurisprudence constante des juridictions administratives, l’intérêt à agir dans une procédure relative à une demande de communication de données à caractère personnel inscrites dans un registre national de la population doit être actuel, et par conséquent des actions futures du demandeur ne peuvent justifier une telle transmission. Ainsi, si la demande de communication des données de ce type est sans rapport avec une instance en cours, elles ne peuvent être communiquées à la personne à l’origine de ladite demande (voir, entre autres, l’arrêt la Cour administrative suprême du 19

mars 2002, IV SA 1132/00 et le jugement du tribunal régional administratif de Varsovie du 25 mars 2009, IV SA/Wa 1616/08).

APPRÉCIATION DE LA COUR

13

.

Le Gouvernement soutient, d’une part, que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes et, d’autre part, que la requête est, en tout état de cause, dénuée de fondement. À cet égard, il souligne que l’obligation faite à un demandeur à l’action de communiquer au tribunal l’adresse de l’adversaire vise, d’une part, à déterminer le tribunal compétent et, d’autre part, à permettre la signification effective au défendeur à l’action des actes de procédure qui lui sont destinés. En l’espèce, il note que le requérant n’a pas invité le ministre de l’Intérieur à reconsidérer la décision ministérielle que celui-ci avait rendue en sa défaveur. En plus, le renvoi de sa demande au requérant n’empêchait pas l’intéressé d’introduire celle-ci à nouveau, à condition d’indiquer au tribunal l’adresse à laquelle son adversaire était domiciliée.

14.

Le requérant maintient son grief.

15.

La tierce intervenante, la Fondation Helsinki de Varsovie, considère que l’obligation faite à un demandeur à l’action d’indiquer dans l’assignation, sous peine de renvoi de sa demande, l’adresse à laquelle son adversaire est domicilié peut, dans la pratique, constituer pour l’intéressé un obstacle à son accès à un tribunal.

16.

Les principes généraux concernant le droit à un tribunal ont été exposés dans de nombreux arrêts (voir, notamment,

Stanev c. Bulgarie

[GC], n

o

36760/06, § 230, CEDH 2012), auxquels la Cour se reporte.

17.

En l’espèce, la Cour note que le requérant a intenté une action civile contre un particulier. Le tribunal national, que l’intéressé avait saisi de sa demande, a ordonné le renvoi de celle-ci au requérant – après l’expiration du délai qui lui avait été accordé –, au motif qu’il ne lui avait pas communiqué l’adresse du domicile de son adversaire, au mépris des exigences de la législation nationale sur les formalités pour introduire une demande civile.

18.

La Cour observe par ailleurs, à l’instar du Gouvernement (paragraphe

13 ci-dessus), que l’obligation faite au requérant de communiquer au tribunal l’adresse du domicile de son adversaire visait à une bonne administration de la justice.

19

.

Elle rappelle avoir établi que la législation polonaise prévoit une procédure au moyen de laquelle la personne intéressée peut se procurer l’adresse du domicile d’un particulier résidant en Pologne (

R.A. c.

Pologne

(déc.), n

o

60606/11, § 29, 10 juin 2014,

Mirosław Garlicki

, § 43,

Tkaczuk

, §

24, tous deux précités, et

Gerter c.

Pologne

, n

o

69912/14, 24

mars 2020). Ainsi, elle note que tout justiciable peut demander au ministère de l’Intérieur de lui communiquer l’adresse recherchée, à condition de démontrer un intérêt en ce sens. Elle observe que la procédure en question est un moyen communément utilisé par les demandeurs à une action civile pour satisfaire à l’obligation qui leur est faite sur ce point par le droit interne (

R.A. c.

Pologne

, décision précitée, § 29).

20.

En l’espèce, la Cour constate, tout d’abord, que le requérant n’a pas rectifié le vice de forme dont sa demande était entachée dans le délai imparti et que, de ce fait, celle-ci lui a été renvoyée. Elle relève ensuite que l’intéressé n’a pas établi auprès des services ministériels en charge de l’examen de sa demande d’accès aux données personnelles d’A.P.S. l’existence d’un intérêt en ce sens, en conséquence de quoi ladite demande a été rejetée.

21.

La Cour observe, enfin, que le renvoi de sa demande civile au requérant ne privait pas l’intéressé de la possibilité d’introduire à nouveau celle-ci, à condition d’indiquer au tribunal l’adresse à laquelle son adversaire était domiciliée.

22.

À la lumière de ces éléments, la Cour constate que la requête est manifestement mal fondée et la rejette en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 9 octobre 2025.

Liv Tigerstedt

Raffaele Sabato

Greffière adjointe

Président