M.Ö. împotriva Turciei

Detaliile privind reclamanții sunt prezentate în tabelul din anexă.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său, dl I. Lishchyna, din partea Ministerului Justiției.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții executau pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni diferite.

La datele indicate în tabelul din anexă, instanțele naționale au admis propunerile administrațiilor instituțiilor de executare a pedepselor privind eliberarea condiționată a reclamanților. Aceste decizii nu au fost atacate de nimeni, au intrat în vigoare la datele indicate în tabelul din anexă. Reclamanții au fost eliberați din instituțiile de executare a pedepselor la diferite date, în decurs de trei până la șase zile după intrarea în vigoare a deciziilor judecătorești corespunzătoare privind eliberarea lor condiționată.

Potrivit materialelor cauzei, ordonanțele privind eliberarea condiționată a celui de-al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea reclamant au fost pronunțate de judecătorul K. În observațiile sale referitoare la cererile reclamanților menționați, Guvernul a prezentat documente în care s-a indicat că, de la 29 iunie până la 7 iulie 2017, judecătorul K. se afla în concediu medical și nu a putut să informeze părțile procedurii cu privire la intrarea în vigoare a deciziilor judecătorești corespunzătoare în perioada respectivă.

Curtea constată că aceste plângeri nu sunt nici vădit nefondate, nici inadmisibile din vreun alt motiv enumerat la art. 35 din Convenție. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Fondul Art. 5 §1 din Convenție

Reclamanții au susținut că întârzierea eliberării lor din instituțiile de executare a pedepselor, care a durat de la trei până la șase zile după intrarea în vigoare a deciziilor judecătorești corespunzătoare, a fost ilegală și nejustificată.

Guvernul a susținut că deținerea reclamanților nu contravenea art. 5 §1 din Convenție. Făcând trimitere la art. 153 din Codul de executare penală al Ucrainei (a se vedea pct. 7), Guvernul a precizat că reclamanții au fost eliberați fără întârzieri necuvenite după primirea notificărilor de la instanțe privind intrarea în vigoare a deciziilor judecătorești corespunzătoare privind eliberarea condiționată a reclamanților.

Astfel cum Curtea a indicat în mod repetat, o anumită întârziere în executarea unei decizii de eliberare a unei persoane reținute este de înțeles și adesea inevitabilă, având în vedere considerentele practice legate de activitatea instanțelor și de respectarea anumitor formalități. Cu toate acestea, autoritățile naționale trebuie să încerce să o reducă la minimum (a se vedea hotărârile în cauzele Quinn c. Franței, din 22 martie 1995, pct. 42, Seria A nr. 311; Giulia Manzoni c. Italiei, din 1 iulie 1997, pct. 25 in fine, Culegere de hotărâri și decizii 1997-IV; K.-F. c. Germaniei, din 27 noiembrie 1997, pct. 71, Culegere 1997-VII; Mancini c. Italiei, cererea nr. 44955/98, pct. 24, CEDO 2001-IX). Formalitățile administrative legate de eliberarea din detenție nu pot justifica o întârziere mai mare de câteva ore (a se vedea hotărârea în cauza Nikolov c. Bulgariei, cererea nr. 38884/97, pct. 82, din 30 ianuarie 2003). Statele Contractante au obligația de a-și organiza sistemul juridic astfel încât autoritățile lor de aplicare a legii să poată respecta obligațiile privind evitarea privării nejustificate de libertate (a se vedea, de exemplu, hotărârile în cauzele Shukhardin c. Rusiei, cererea nr. 65734/01, pct. 93, din 28 iunie 2007, și Mokallal c. Ucrainei, cererea nr. 19246/10, pct. 44, din 10 noiembrie 2011).

Curtea constată că, în prezenta cauză, autorităților publice le-au fost necesare între trei și șase zile pentru a efectua eliberarea reclamanților. Se pare că întârzierea eliberării celui de-al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea reclamant nu a fost cauzată de inacțiunea administrației instituției de executare a pedepselor, ci de întârzierile în notificarea, în mod corespunzător, de către instanțele naționale a administrației instituțiilor de executare a pedepselor cu privire la intrarea în vigoare a deciziilor relevante (a se vedea pct. 6).

În plus, Curtea se referă la hotărârea în cauza Ruslan Yakovenko c. Ucrainei, cererea nr. 5425/11, pct. 69, din 4 iunie 2015, în care a constatat că întârzierea eliberării reclamantului din arest cu două zile a fost incompatibilă cu cerințele art. 5 §1 din Convenție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că deținerea reclamanților după intrarea în vigoare a deciziilor judecătorești privind eliberarea condiționată nu a fost justificată conform art. 5 §1 din Convenție și, prin urmare, această dispoziție a fost încălcată. Art. 5 §5 din Convenție

Curtea constată că plângerea primului reclamant în temeiul art. 5 §5 din Convenție este similară plângerilor examinate de Curte într-o serie de alte cauze împotriva Ucrainei (a se vedea, ca exemplu recent, hotărârea în cauza Sinkova c. Ucrainei, cererea nr. 39496/11, pct. 79-84, din 27 februarie 2018). Curtea concluzionează că primul reclamant nu a avut un drept la despăgubire garantat printr-o sancțiune juridică în legătură cu arestarea sa ilegală, astfel cum impune art. 5 §5 din Convenție. Prin urmare, această dispoziție a fost încălcată.

Primul reclamant a solicitat 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Restul reclamanților au solicitat diverse sume indicate în tabelul din anexă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și moral. Aceștia nu au indicat cuantumul și natura prejudiciului material pe care l-au suferit pretins și nu și-au susținut pretențiile cu nicio probă documentară.

Guvernul a considerat pretențiile reclamanților nefondate și excesive.

Curtea constată că al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea reclamant nu au furnizat informații detaliate cu privire la pretențiile lor privind despăgubirea pentru prejudiciul material și nu le-au susținut cu probe documentare. Prin urmare, respinge aceste pretenții ca fiind nefondate. În schimb, efectuând o apreciere în echitate, le acordă reclamanților sumele indicate în tabelul din anexă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice impozit care poate fi datorat. Cheltuielile de judecată și alte cheltuieli

Primul, al doilea și al treilea reclamant au solicitat 1.200, 1.000 și, respectiv, 1.000 EUR cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli. Aceștia au solicitat ca sumele să fie plătite direct în conturile bancare ale reprezentanților lor. Restul reclamanților nu au formulat nicio pretenție în această privință. Guvernul s-a opus pretențiilor menționate.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la despăgubirea cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli numai dacă se dovedește că aceste cheltuieli au fost reale și necesare, iar cuantumul acestora rezonabil.

Având în vedere documentele aflate în posesia sa, complexitatea cauzelor, faptul că reprezentantul primului reclamant a intervenit în procedură numai în etapa comunicării, precum și faptul că al doilea și al treilea reclamant au fost reprezentați de același apărător, Curtea îi acordă primului reclamant 850 EUR, care urmează să fie plătiți în contul bancar al dlui Ye.L. Boychenko, astfel cum a indicat primul reclamant, și 1.000 EUR celui de-al doilea și al treilea reclamant în comun, care urmează să fie plătiți în contul bancar al dlui V.B. Glushchenko, astfel cum au indicat aceștia (a se vedea, de exemplu, hotărârile în cauzele Belousov c. Ucrainei, cererea nr. 4494/07, pct. 116 și 117, din 7 noiembrie 2013, și Khlaifia și alții c. Italiei [MC], cererea nr. 16483/12, pct. 288, din 15 decembrie 2016). Dobânda moratorie

Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii la nivelul ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, Decide să conexeze cererile; Declară admisibile plângerile reclamanților în temeiul art. 5 §1 din Convenție privind lipsa motivării pentru menținerea arestării lor după dispariția motivelor relevante; Declară admisibilă plângerea primului reclamant în temeiul art. 5 §5 din Convenție privind lipsa unui drept la despăgubire garantat printr-o sancțiune juridică în legătură cu arestarea sa nejustificată; Hotărăște că a avut loc o încălcare a art. 5 §1 din Convenție în privința tuturor reclamanților; Hotărăște că a avut loc o încălcare a art. 5 §5 din Convenție în privința primului reclamant; Hotărăște că: (a) Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda națională a Statului pârât la cursul aplicabil la data plății: (i) sumele indicate în tabelul din anexă fiecărui reclamant cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice impozit care poate fi datorat; (ii) 850 EUR (opt sute cincizeci euro), plus orice impozit care poate fi datorat primului reclamant, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli, care urmează să fie plătiți în contul bancar al reprezentantului primului reclamant, dl Ye.L. Boychenko; (iii) 1.000 EUR (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi datorat celui de-al doilea și al treilea reclamant în comun, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli, care urmează să fie plătiți în contul bancar al reprezentantului celui de-al doilea și al treilea reclamant, dl V.B. Glushchenko; (b) de la expirarea termenului de trei luni menționat mai sus și până la data plății, asupra sumelor menționate se va plăti o dobândă simplă la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada de neplată, plus trei puncte procentuale; Respinge restul pretențiilor reclamanților privind satisfacția echitabilă. Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 22 octombrie 2020, în temeiul art. 77 §2 și §3 din Regulamentul Curții. Anne-Marie Dougin Gabriele Kucsko-Stadlmayer Grefier adjunct interimar Președinte Anexă Lista cauzelor Nr. Cererea nr. Data introducerii Reclamantul Data nașterii Locul nașterii Reprezentant Temeiul eliberării reclamantului Data corespunzătoare a eliberării reclamantului Data eliberării efective a reclamantului Durata arestării nejustificate Suma solicitată Suma acordată cu titlu de satisfacție echitabilă 1 54575/12 07.08.2012 Igor Andriiovych KARAPAS 17.08.1965 Kirovograd Yegor Leonidovych BOYCHENKO Decizia Judecătoriei Districtului Leninskyi din orașul Kirovograd din 14.05.2010 22.05.2010 25.05.2010 3 zile 10.000 EUR 900 EUR 2 84541/17 14.12.2017 Vyacheslav Viktorovych PONOMARYOV 19.06.1986 Mariupol Volodymyr Borysovych GLUSHCHENKO Ordonanța Judecătoriei Districtului Mashivskyi din Regiunea Poltava din 22.06.2017 30.06.2017 06.07.2017 6 zile 6.000 EUR 1.800 EUR 3 110/18 14.12.2017 Oleh Volodymyrovych KINASH 25.12.1980 Novoyavorivsk Volodymyr Borysovych GLUSHCHENKO Ordonanța Judecătoriei Districtului Mashivskyi din Regiunea Poltava din 22.06.2017 30.06.2017 06.07.2017 6 zile 6.000 EUR 1.800 EUR 4 1414/18 18.12.2017 Maxym Yuriyovych SEVERIN 25.03.1980 Zaporijia Hanna Volodymyrivna OVDIYENKO Ordonanța Judecătoriei Districtului Mashivskyi din Regiunea Poltava din 23.06.2017 03.07.2017 06.07.2017 3 zile 5.000 EUR 900 EUR 5 1648/18 18.12.2017 Oleh Oleksandrovych LYNNYK 22.02.1978 Kremenchuk Hanna Volodymyrivna OVDIYENKO Ordonanța Judecătoriei Districtului Mashivskyi din Regiunea Poltava din 23.06.2017 03.07.2017 06.07.2017 3 zile 5.000 EUR 900 EUR

Bașvuranın avukatı D.U. 3 Ekim 2016 tarihinde, bașvuranın adına Anayasa Mahkemesine bireysel bașvuruda bulunarak, diğer hususların yanı sıra, bașvuranın yargı teșkilatından istifa etmesine rağmen, HSK’nın bașvuran aleyhine aldığı görevden uzaklaștırma ve çıkarma tedbirleri; banka hesabına ve tașınmaz mallarına önleyici el koyma tedbirleri ve HSK Bașkan Vekili’nin tartıșmalı tweet'i nedeniyle masumiyet karinesi hakkının ihlal edildiğinden șikâyetçi olmuștur.

Bașvuranın bireysel bașvurusu Anayasa Mahkemesi önünde incelenirken, D.U. 2 Mayıs 2017 tarihinde tutuklanmıștır.

Anayasa Mahkemesi, 24 Temmuz 2017 tarihinde bașvuranın șikâyetlerini tek tek ele almadan iç hukuk yollarının tüketilmemesi nedeniyle bașvuranın bașvurusunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir.

Bu kararın tebliği D.U.’nun eski ofis adresinin kapısına 8 Ağustos 2017 tarihinde asılmıștır. Tebligat parçasında, avukatın yeni adresini yetkililere bildirmeden tașındığı ve bu nedenle kararın hükmen tebliğ edilmiș sayıldığı belirtilmiștir.

D.U. 12 Ekim 2017 tarihinde tahliye edilmiștir.

Bașvuran, 3 Nisan 2018 tarihinde bașka bir avukat aracılığıyla Anayasa Mahkemesine yaptığı bireysel bașvurunun durumunu sorduğunda 24 Temmuz 2017 tarihli kararın bir örneğini almıștır. Bașvuran, bu tarihi, bireysel bașvurusunun sonucunu öğrendiği tarih olarak tanımlamaktadır.

Bașvuranın avukatı D.U. 26 Temmuz 2018 tarihinde Anayasa Mahkemesi kararının bir örneğini almıș ve bir teslim makbuzu talep etmiștir. Anayasa Mahkemesi, D.U.’nun talebine yanıt vermiș ancak 24 Temmuz 2017 tarihli kararının tebliğ tarihinin değișmediğini, yani tebliğ tarihinin 8 Ağustos 2017 olduğunu belirtmiștir.

Bașvuran, 21 Eylül 2018 tarihinde Mahkemeye bașvurusunu sunmuș ve esas olarak Anayasa Mahkemesinin malvarlığına el konulmasına ve HSK Bașkan Vekilinin 13 Ağustos 2016 tarihli tweet'i nedeniyle masumiyet karinesi hakkına ilișkin Sözleșme kapsamında sunduğu șikâyetlerini incelemediğini ileri sürmüștür. Bașvuran, Anayasa Mahkemesinin bireysel bașvurusunu kabul edilemez olduğunu beyan ettiği kararında sunulan genel gerekçenin, davasının olgusal koșullarıyla veya bașvurusunda öne sürdüğü belirli șikâyetlerle ilgili olmadığını ileri sürmüștür.

AİHM, bașvuranın bașvuru formunda ayrıca 1 No'lu Protokol'ün 1. maddesinin esas yönü kapsamında önleyici el koyma tedbiri hakkında șikâyette bulunduğunu ve bu bağlamda görüșlerini sunarak Mahkemeden bu șikâyeti bașvurusunda tekrar kayda almasını ve kabul edilebilirlik ve esaslar yönünden incelemesini talep ettiğini not etmektedir.

Ancak Mahkeme, bașvuranın 1 No'lu Protokol'ün 1. maddesi kapsamındaki șikâyetinin, diğer bazı șikâyetleriyle birlikte, Mahkeme İçtüzüğü uyarınca, tek hâkimli Bölümün Bașkanı tarafından zaten kabul edilemez olarak ilan edildiğini kaydetmektedir. Dolayısıyla Mahkeme, bu așamada bu șikâyeti incelemeyecektir. Mahkeme ayrıca, șikâyetin bașvuruyla kayda alınması için hiçbir gerekçe bulunmadığını kaydetmektedir.

Dolayısıyla davanın kapsamı, Hükümete tebliğ edilen șikâyetlerle, yani Anayasa Mahkemesinin dava konusu kararının 6 § 1 maddesi uyarınca gerekçe gösterme yükümlülüğü ile uyumluluğu ve dava konusu tweet'in bașvuranın Sözleșme'nin 6 § 2 maddesi uyarınca masumiyet karinesi hakkı ile çelișip çelișmediği ile sınırlıdır. Altı ay süre kuralına uyulması hakkında

Hükümet, diğerlerinin yanı sıra, bașvuranın, Anayasa Mahkemesinin ihtilaflı kararının iç hukuka uygun olarak avukatının eski ofisine tebliğ edildiği tarihten itibaren altı ay içinde bașvurusunu yapmadığını ileri sürmüștür.

Bașvuran bu argümana katılmayarak, kararın önceki adresine tebliğ edilmiș sayıldığı tarihte avukatının tutuklu bulunmasından dolayı altı aylık süre sınırının hesaplanmasının bașlangıç tarihinin 3 Nisan 2018 tarihi olarak yani diğer avukatının Anayasa Mahkemesine yaptığı bașvurunun sonucuna dair bilgi almayı talep ettiği ve bu sonucun bir örneğini aldığı tarih olarak kabul edilmesi gerektiğini belirtmiștir.

Mahkeme, son iç hukuk kararının yazılı kopyası olarak bașvurana gönderildiği durumlarda, yazılı kararın bildirildiği tarihin altı aylık sürenin bașlangıç tarihi olarak alınmasıyla Sözleșme'nin 35 § 1 maddesinin amacına ve hedefine en iyi șekilde ulașılabileceğini hatırlatır (bk. Worm / Avusturya, 29 Ağustos 1997 kararı, § 33, Hüküm ve Karar Raporları 1997-V ve Sabri Güneș / Türkiye [BD], no. 27396/06, § 53, 29 Haziran 2012). Mevcut davada olduğu gibi, bașvuranın kendisini temsil etmesi için bir avukat tayin etmesi durumunda, altı aylık süre, kararın yalnızca daha sonra bașvuranın kendisine tebliğ edilmiș olabileceği gerçeğine rağmen, nihai kararın bașvuranın avukatına tebliğ edildiği tarihten itibaren bașlar(bk. Otto / Almanya (k.k.), no. 21425/06, 10 Kasım 2009; Çelik / Türkiye (k.k.), no. 52991/99, AİHM 2004-X; ve Pejić / Hırvatistan (k.k.), no. 66894/01, 19 Aralık 2002). Ayrıca, Mahkeme davalı Hükümet tarafından veya bașvuru sahibi tarafından belirlenenle çelișen altı aylık kuralın uygulanması için bir tarih belirleyebilir (bk. İpek / Türkiye (k.k.), no. 39706/98, 7 Kasım 2000) .

Mevcut davada Mahkeme, Anayasa Mahkemesinin kararının, 8 Ağustos 2017 tarihinde kapıya asılmak suretiyle avukatın önceki adresine tebliğ edilmiș sayıldığını kaydetmektedir. Bașvuranın avukatının o tarihte tutuklu olduğu konusunda herhangi bir ihtilaf bulunmamakla birlikte, bașvuran tebligat yönteminin geçerliliği ve uygunluğuna itiraz etmiștir. Bașvurana göre, avukatı tutuklu olduğu için, yetkililer avukatının nerede olduğunu Ulusal Yargı Ağı Bilișim Sistemi’nde (“UYAP”) kolayca bulabilirdi ve karar kendisine tutukluluk merkezinde șahsen tebliğ edilebilirdi. Bașvuran, tutukluluk merkezindeki tutuklulara belgelerin sunulmasını sağlayan ilgili yerel hükümlere dayanmıștır.

Mahkeme, avukatın önceki ofis adresinde gerçekleștirilen tebligatın Sözleșme'nin 35 § 1 maddesinin amaçları bakımından iç hukuka uygun olup olmadığını belirlemeye ihtiyaç duymamaktadır. Zira uygun olmadığını varsaysa bile, Mahkeme bașvuranın avukatının, Anayasa Mahkemesine yaptığı bireysel bașvurunun durumunu öğrenmek için gerekli adımları atması gerektiği tarihten itibaren geçen altı ay süre içinde bireysel bașvurunun yapılmadığını gözlemlemektedir. Mahkeme, avukatın müvekkilinin davalarını takip etmenin getirdiği zorluklar ile karșılașmıș olabileceğinin farkında olmakla birlikte, tutuklu olma durumunun kendisini, mesleki özen yükümlülüğünden muaf tutmak için bașlı bașına yeterli olduğunu kabul etmemektedir (bk. gerekli değișiklikler yapıldıktan sonra, Karalar / Türkiye (k.k.), no. 1964/07, § 64, 11 Haziran 2019). Ayrıca, avukatın, bașvuranın bireysel bașvurusunun durumu hakkında Anayasa Mahkemesine zamanında herhangi bir araștırma yapmadığı görülmektedir. Bașka bir deyișle, avukat 12 Ekim 2017 tarihinde serbest bırakılmasının ardından 26 Temmuz 2018 tarihine kadar Anayasa Mahkemesine bașvuruda bulunmamıștır. Buna göre, bașvuranın karardan ne zaman haberdar olduğuna bakılmaksızın, altı aylık süre sınırının en geç 13 Ekim 2017 tarihinden itibaren hesaplanması gerekirken, bașvuran 21 Eylül 2018 tarihinde yani, 11 ay 8 gün sonra Mahkemeye bașvurmuștur.

Dolayısıyla, bașvuru, süresi dıșında çok geç yapılmıș olup Sözleșme’nin 35 § 4 maddesi uyarınca reddedilmesi gerekmektedir. Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle, Bașvurunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir. İșbu karar, İngilizce dilinde tanzim edilmiș olup, 20 Ocak 2022 tarihinde bildirilmiștir. Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Bașkan