SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 43469/15 Jihad EJNID împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 14 decembrie 2021 într-un comitet compus din Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Ilse Freiwirth, grefiere adjunctă a secțiunii, cererea nr. 43469/15 împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Jihad Ejnid ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român, reprezentat de agentul său, dl Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților, După ce au deliberat, face următoarea decizie: În 2014, reclamantul a fost arestat în Suedia și extrădat în România. A fost încarcerat în închisoarea Rahova în temeiul unei hotărâri definitive din 23 mai 2012 pronunțate de tribunalul departamental din Dolj ( Din copia dosarului penal la origine a condamnării reclamantului reiese că, în pofida numeroaselor citații trimise de autorități la adresa reclamantului din România și la domiciliul său în Siria (prin intermediul autorităților siriene), acesta nu a participat personal la procedură și a fost reprezentat, în plus față de avocatul ales O.N., de patru avocați care au fost declarați din oficiu în fiecare etapă a procesului (la avocat M.M. a asigurat apărarea reclamantului în fața tribunalului județean, avocații C.I. și C.A. în fața tribunalului judecătoresc din Craiova (inclusiv în fața tribunalului judecătoresc din județ) și avocații M.R.M. în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (inclusiv în fața Curții Supreme de Justiție)). Mai precis, rezultă că avocatul care a fost numit din oficiu M.M. a prezentat reclamantul înainte de pronunțarea hotărârii din 23 mai 2012, că avocatul din oficiu C.I. a formulat un apel împotriva acestei hotărâri și că, în cadrul procedurii în apel, avocatul ales (O.N.) a fost prezent în trei ședințe (4 septembrie, 9 octombrie și 20 noiembrie 2012). Acesta din urmă a fost angajat de fiica reclamantului, a solicitat și a obținut autorizația de a studia dosarul de trei ori (la 19, 25 și 26 septembrie 2012) și a solicitat amânarea audierilor de două ori (la 6 și 20 noiembrie și 4 În decembrie 2012), înainte de a rezilia contractul de asistență juridică încheiat în beneficiul reclamantului, înainte de a rezilia contractul de asistență juridică încheiat în beneficiul reclamantului. Apărarea reclamantului a fost ulterior preluată de către avocatul din oficiu C.A. care a formulat motivele de recurs pentru reclamant. Prin hotărârea din 14 mai 2013, instanța de apel a respins cererea reclamantului și a confirmat bunul în temeiul hotărârii Tribunalului departamental. Această decizie a fost menținută la 23 ianuarie 2014, de către Înalta Curte, sesizată cu o acțiune formulată de către avocat din oficiu C.A. pentru reclamant. În fața acestei instanțe, reclamantul a fost reprezentat de avocatul din oficiu M.R.M. După arestarea sa, el a prezentat, prin intermediul d.O.N., avocatul său ales, o cerere de redeschidere a procesului penal, care a dus la condamnarea finală în 2012, în fața tribunalului departamental, explicând că a părăsit România în 2000 și că nu a avut cunoștință de desfășurarea procedurii penale în cauză. El și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului de procedură penală (□ CPP (d) care le-a acordat persoanelor care au fost judecate în lipsă, posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii penale [art. 466 alineatul (1) din CPP]. Avocatul său a precizat că clientul său nu a solicitat niciodată să fie judecat în absența sa și că a fost desemnat avocați declarați din oficiu cu care nu a luat niciodată legătura pentru a-și putea pregăti apărarea. Prin hotărârea din 2 februarie 2015, tribunalul departamental a respins cererea sa ca inadmisibilă. Tribunalul a amintit în primul rând că, în temeiul articolului 466 alineatul (2) din CPP, numai persoanele care au fost condamnate fără să fi fost citate sau persoanele care aveau cunoștință de desfășurarea unei proceduri penale împotriva lor, dar care se aflau într-o situație de natură obiectivă de a participa sau de a informa instanța, erau considerate ca fiind judecate prin contumanță. Pe baza aceleiași dispoziții a CPP, instanța a amintit ulterior că inculpații reprezentați de avocații aleși nu erau considerați ca fiind judecați în mod contaminat. În ceea ce privește situația particulară a reclamantului, tribunalul departamental a constatat că a fost citat în Siria și România și că a fost reprezentat, cu ocazia câtorva audieri, de un apărător ales de familia sa. Din toate aceste motive, tribunalul departamental concluzionează că reclamantul nu a fost judecat în mod contencios în sensul articolului 466 alineatul (1) din CPP și că cererea sa nu a îndeplinit cerințele legale pentru a obține redeschiderea procesului penal. Reclamantul a solicitat această hotărâre. La 15 aprilie 2015, tribunalul judecătoresc din Craiova ( A respins cererea reclamantului ca fiind nefondată, a confirmat că nu a fost judecată prin consumație, în sensul articolului 466 alineatul (1) din CPP și, prin urmare, nu a putut obține redeschiderea procedurii. Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorii Tribunalului de apel au constatat, în primul rând, că reclamantul a fost reprezentat de O.N., avocatul său ales, în cadrul audierilor care au avut loc la 4 septembrie și 9 octombrie 2012 în fața Tribunalului de apel și că acest avocat a declarat că a fost angajat la 3 octombrie 2012. September 2012, de către fiica reclamantului. Același avocat a solicitat în câteva rânduri amânarea audierilor, înainte de a rezilia, la 5 martie 2013, contractul de asistență juridică încheiat în beneficiul reclamantului. Instanța de apel a ajuns la concluzia că recurentul era conștient de procedura penală care îl viza. În plus, potrivit instanei de apel, o citație trebuie invocată în ședința din 12 decembrie 2012. noiembrie 2008, trimisă la domiciliul reclamantului în Siria, prin intermediul unei cereri de asistență judiciară instruită de autoritățile siriene, a fost predată soției sale. Pe lângă art. 6 din convenție, reclamantul a declarat că nu a avut cunoștință de procedura care a condus la condamnarea sa și a fost refuzată posibilitatea de a se apăra în cadrul unui nou proces. CURȚA face trimitere la principiile bine stabilite privind condamnarea prin contumație, prezentate în cauza Sejdovic c. Italia ([GC], n 56581/00, § 81-95 și 99, CEDH 2006 II) și rechemate în cauza Abdelali c. Franța 43353/07, § 50, 11 octombrie 2012). Condamnarea prin contumație se referă la o hotărâre pronunțată la sfârșitul unui proces desfășurat în absența condamnatului. Curtea a considerat că, în opinia sa, a anunța pe cineva despre urmărirea penală intentată împotriva sa constituie un act juridic atât de important încât trebuie să îndeplinească condiții de formă și de fond adecvate pentru a garanta exercitarea efectivă a drepturilor persoanei acuzate și că o cunoaștere vagă și neoficială nu ar putea fi suficientă. Cu toate acestea, Curtea nu ar putea exclude faptul că anumite fapte dovedite pot demonstra, fără echivoc, că persoana acuzată știe că o procedură penală este îndreptată împotriva sa și cunoaște natura și cauza acuzațiilor și că nu are intenția de a lua parte la proces sau intenționează să se sustragă urmăririlor penale (a se vedea, de asemenea, Huc. Italia, nr. 5941/04, § 54, 28 septembrie 2006, Bivolaru c. România 2), n 66580/12, § 113, 2 octombrie 2018). În speță, Curtea arată că legislația națională permite redeschiderea unei proceduri numai pentru cei acuzați care au fost judecați prin contumață (punctul 3 de mai sus; a se vedea, în sens negativ, citată anterior, punctul 57). Instanțele interne care au fost obligate să se pronunțe asupra cererii reclamantului au concluzionat că acesta în sensul articolului 466 alineatul (1) din CPP, și-au întemeiat deciziile : (a) cu privire la prezența, în cadrul procedurii de condamnare, a avocatului ales O.N. și (b) cu privire la procedura de citație efectuată de autoritățile naționale, prin intermediul autorităților siriene, ca urmare a căreia persoana în cauză a fost informată cu privire la desfășurarea procedurii penale care vizează reclamantul (punctele 3-4 de mai sus). În ceea ce privește reprezentarea recurentului, Curtea constată, după analizarea elementelor din dosar, că: în afara avocaților care l-au reprezentat pe reclamant în cursul procedurii (punctele 1, fin și 2 de mai sus), avocatul O.N. se prezintă în fața instanei de apel în ședința din 4 septembrie 2012 pentru a reprezenta reclamantul. În octombrie 2012, clientul său se afla în Siria și a declarat că nu cunoaște data întoarcerii sale în România. Cu aceeași ocazie, el chiar a precizat că a fost angajat de fiica reclamantului. De asemenea, rezultă că avocatul O.N. a continuat să reprezinte reclamantul până la 5 martie 2013, data la care acesta a denunțat, în mod unilateral și fără nicio justificare, mandatul său în beneficiul reclamantului (punctele 2, 3-4 de mai sus). În ceea ce privește procedura de citat, din dosar reiese că autoritățile au întreprins mai multe demersuri pentru a localiza reclamantul și pentru a-l convoca la ședințe. Curtea constată că reclamantul a fost citat să se prezinte la toate audierile care au avut loc în fața instanțelor naționale (punctul 1 de mai sus), inclusiv la cea din 12 noiembrie 2008, pentru care citația (care conținea elemente referitoare la natura acuzației) a fost prezentată de autoritățile siriene soției sale (punctul 4 de mai sus, a se vedea, mutatis mutandis Giurgiu c. România, nr. 26239/09, dec., § 91, 3 octombrie 2017 și contrar M.T.B. c. Turcia, nr. 47081/06, § 53, 12 iunie 2018). 11. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că fapte dovedite demonstrează, fără echivoc, faptul că persoana respectivă știa că o procedură penală a fost îndreptată împotriva sa (a se vedea jurisprudența menționată la alineatul (6) de mai sus) și că nu a furnizat nici un motiv valabil pentru a justifica absența sa, nici un element al dosarului care să permită să se concluzioneze că absența sa era independentă de voința sa (a se vedea, mutatis mutandis Medenica c. Elveția, n 20491/92, § 57, CEDO 2001 VI și Chong Coronado c. Andorra, 37368/15, § 42, 23 iulie 2020). De supracreștere, Curtea constată că instanțele interne au examinat cu atenție motivele prezentate de reclamant și au prezentat argumente rezonabile și nearbitrabile pentru a se pronunța asupra faptului că nu a fost judecat în mod contencios și de respingere a cererii sale de redeschidere a procesului penal (punctele 3 4 de mai sus). În mod evident greșit întemeiat, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 ianuarie 2022. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
43469/15
Jihad EJNID
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 14 décembre 2021 en un comité composé de
:
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
présidente,
Iulia Antoanella Motoc,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
43469/15 contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Jihad Ejnid («
le requérant
») né en 1960 et incarcéré à Rahova, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M
me
O.
Ezer, du ministère des Affaires étrangères,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1
.
En 2014, le requérant fut interpellé en Suède et extradé vers la Roumanie. Il fut incarcéré dans la prison de Rahova en vertu d’un jugement définitif du 23 mai 2012 prononcé par le tribunal départemental de Dolj («
le
tribunal
départemental
»). Il ressort de la copie du dossier pénal à l’origine de la condamnation du requérant, que malgré les nombreuses citations à comparaître envoyées par les autorités à l’adresse du requérant en Roumanie et à son domicile en Syrie (par le biais des autorités syriennes), celui-ci ne participa pas personnellement à la procédure et fut représenté, en plus de l’avocat choisi O.N., par quatre avocats commis d’office à chacune des étapes du procès (l’avocat M.M. assura la défense du requérant devant le tribunal départemental, les avocats C.I. et C.A. devant la cour d’appel de Craiova («
la cour d’appel
») et l’avocat M.R.M. devant la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
»)).
2
.
Plus précisément, il en ressort que l’avocat commis d’office M.M. représenta la requérant avant le prononcé du jugement du 23 mai 2012, que l’avocat commis d’office C.I. interjeta appel contre ce jugement et que lors de la procédure en appel, l’avocat choisi (O.N.) fut présent lors de trois audiences (les 4 septembre, 9 octobre et 20 novembre 2012). Ce dernier précisa avoir été engagé par la fille du requérant, sollicita et obtint l’autorisation d’étudier le dossier à trois reprises (les 19, 25 et 26 septembre 2012) et sollicita l’ajournement des audiences à deux reprises (les 6 et 20
novembre et 4
décembre 2012), avant de résilier, le 5 mars 2013, le contrat d’assistance juridique conclu au bénéfice du requérant. La défense du requérant fut assumée ensuite par l’avocat commis d’office C.A. qui formula les motifs d’appel pour le requérant. Par un arrêt du 14 mai 2013, la cour d’appel rejeta l’appel du requérant et confirma le bien
‑
fondé du jugement du tribunal départemental. Cette décision fut maintenue, le 23
janvier 2014, par la Haute Cour, saisie d’un recours formé par l’avocat commis d’office C.A. pour le requérant. Devant cette juridiction le requérant fut représenté par l’avocat commis d’office M.R.M.
3
.
Après son interpellation, il déposa, par le biais d’O.N., son avocat choisi, une demande de réouverture du procès pénal ayant abouti à sa condamnation définitive en 2012. Devant le tribunal départemental, il expliqua avoir quitté la Roumanie en 2000 et ne pas avoir eu connaissance du déroulement de la procédure pénale en question. Il fonda sa demande sur les dispositions du Code de procédure pénale («
CPP
») qui accordaient aux personnes ayant été jugées par contumace, la possibilité de solliciter la réouverture de la procédure pénale (article 466 § 1 du CPP). Son avocat précisa que son client n’avait jamais sollicité à être jugé en absence et s’était vu désigner des avocats commis d’office avec lesquels il n’avait jamais pris contact pour pouvoir préparer sa défense.
4
.
Par un jugement du 2 février 2015, le tribunal départemental rejeta sa demande comme irrecevable. Le tribunal rappela, d’abord, qu’en vertu de l’article 466 § 2 du CPP, seulement les personnes ayant été condamnées sans avoir été citées à comparaître, ou les personnes qui avaient connaissance du déroulement d’une procédure pénale à leur encontre, mais qui se trouvaient dans une situation d’impossibilité objective d’y participer ou d’en informer le tribunal, étaient considérées comme jugées par contumace. Se fondant sur la même disposition du CPP, le tribunal rappela, ensuite, que les inculpés représentés par des avocats choisis n’étaient pas considérés comme jugées par contumace. S’agissant de la situation particulière du requérant, le tribunal départemental constata qu’il avait été cité en Syrie et en Roumanie et qu’il avait été représenté, lors de quelques audiences, par un défenseur de son choix (O.N.) engagé par sa famille. Pour tous ces motifs, le tribunal départemental conclut que le requérant n’avait pas été jugé par contumace au sens de l’article
466 § 1 du CPP et que sa demande ne remplissait pas les exigences légales pour obtenir la réouverture du procès pénal. Le requérant interjeta appel de ce jugement.
5
.
Le 15 avril 2015, la cour d’appel de Craiova («
la cour d’appel
») rejeta l’appel du requérant comme mal fondé, confirma qu’il n’avait pas été jugé par contumace, au sens de l’article 466 § 1 du CPP et que, de ce fait, il ne pouvait pas obtenir la réouverture de la procédure. Pour arriver à cette conclusion, les juges de la cour d’appel constatèrent, d’abord, que le requérant avait été représenté par O.N., son avocat choisi, lors des audiences qui s’étaient déroulées les 4
septembre et 9 octobre 2012 devant la cour d’appel et que cet avocat avait déclaré avoir été engagé, le 3
septembre 2012, par la fille du requérant. Le même avocat sollicita, à quelques reprises, l’ajournement des audiences, avant de résilier, le 5 mars 2013, le contrat d’assistance juridique conclu au bénéfice du requérant. La cour d’appel en déduisit que le requérant était au courant de la procédure pénale le concernant. De plus, selon la cour d’appel, une citation à comparaître à l’audience du 12
novembre 2008, envoyée au domicile du requérant en Syrie, par l’intermédiaire d’une demande d’aide judiciaire instruite par les autorités syriennes, fut remise à son épouse.
6
.
S’appuyant sur l’article 6 de la Convention, le requérant allègue ne pas avoir eu connaissance de la procédure ayant conduit à sa condamnation et s’être vu refuser la possibilité de se défendre lors d’un nouveau procès.
7.
La Cour renvoie aux principes bien établis en matière de condamnation par contumace, présentés dans l’affaire
Sejdovic c. Italie
([GC], n
o
56581/00, §§ 81-95 et 99, CEDH 2006
‑
II) et rappelés dans l’affaire
Abdelali c. France
(n
o
43353/07, §
50, 11 octobre 2012). La condamnation par contumace désigne une décision judiciaire prononcée à l’issue d’un procès déroulé en l’absence du condamné. La Cour a estimé qu’aviser quelqu’un des poursuites intentées contre lui constitue un acte juridique d’une telle importance qu’il doit répondre à des conditions de forme et de fond propres à garantir l’exercice effectif des droits de l’accusé, et qu’une connaissance vague et non officielle ne saurait suffire. Cela étant, la Cour ne saurait pour autant exclure que certains faits avérés puissent démontrer, sans équivoque, que l’accusé sait qu’une procédure pénale est dirigée contre lui et connaît la nature et la cause de l’accusation et qu’il n’a pas l’intention de prendre part au procès ou entend se soustraire aux poursuites (voir également
Hu c. Italie
, n
o
5941/04, §
54, 28
septembre 2006,
Bivolaru c. Roumanie
(n
o
2), n
o
66580/12, § 113, 2
octobre 2018).
8.
En l’espèce, la Cour relève que la législation nationale permettait la réouverture d’une procédure aux seuls inculpés qui avaient été jugés par contumace (paragraphe 3 ci-dessus
; voir
, à contrario
,
Hu
, précité, § 57). Les tribunaux internes amenés à statuer sur la demande du requérant ont conclu que celui
‑
ci n’avait pas été jugé par contumace, au sens de l’article 466 § 1 du CPP, et ont fondé leurs décisions
: a) sur la présence, lors de la procédure de condamnation, de l’avocat choisi O.N. et b) sur la procédure de citation à comparaitre accomplie par les autorités nationales, à l’aide des autorités syriennes, à la suite de laquelle l’épouse du requérant fut informée du déroulement de la procédure pénale visant le requérant (paragraphes 3-4 ci
‑
dessus).
9.
S’agissant de la représentation du requérant, la Cour constate, après analyse des éléments au dossier, qu’en dehors des avocats commis d’office ayant représenté le requérant tout au long de la procédure (paragraphes 1,
in
fine
et 2 ci-dessus), l’avocat O.N. s’est présenté devant la cour d’appel lors de l’audience du 4
septembre 2012 afin de représenter le requérant. Il a informé la cour d’appel, le 9
octobre 2012, que son client se trouvait en Syrie et a indiqué ne pas connaître la date de son retour en Roumanie. À cette même occasion, il a même précisé avoir été engagé par la fille du requérant. Il en ressort, également, que l’avocat O.N. a continué de représenter le requérant jusqu’au 5 mars 2013, date à laquelle il a dénoncé, d’une manière unilatérale et sans aucune justification son mandat au bénéfice du requérant (paragraphes
2, 3-4 ci-dessus).
10.
Quant à la procédure de citation, il ressort du dossier que les autorités ont entrepris plusieurs démarches afin de localiser le requérant et de le convoquer aux audiences. La Cour note que le requérant a été cité à comparaître à toutes les audiences qui s’étaient déroulées devant les juridictions nationales (paragraphe 1 ci-dessus), y compris à celle du 12
novembre 2008, pour laquelle la citation à comparaître (qui contenait des éléments relatifs à la nature de l’accusation)
avait été remise, par les autorités syriennes, à son épouse (paragraphe 4
ci
‑
dessus, voir,
mutatis mutandis
,
Giurgiu c. Roumanie
, n
o
26239/09, déc., § 91, 3
octobre 2017 et
à contrario
,
M.T.B. c. Turquie
, n
o
47081/06, §§
49
‑
53, 12
juin 2018).
11.
Au vu de ces éléments, la Cour estime que des faits avérés démontrent, sans équivoque, que l’intéressé savait qu’une procédure pénale était dirigée contre lui (voir la jurisprudence citée au paragraphe 6 ci
‑
dessus) et qu’il n’a pas fourni d’excuses valables pour justifier son absence, aucun élément du dossier ne permettant de conclure que son absence était indépendante de sa volonté (voir,
mutatis mutandis
,
Medenica c. Suisse
, n
o
‑
VI et
Chong Coronado c. Andorre
, n
o
37368/15, § 42, 23 juillet 2020). De surcroit, la Cour constate que les tribunaux internes ont minutieusement examiné les motifs avancés par le requérant et ont présenté des arguments raisonnables et non arbitraires pour statuer qu’il n’avait pas été jugé par contumace et de rejeter sa demande de réouverture du procès pénal (paragraphes 3
‑
4 ci-dessus).
12.
Manifestement mal fondée, la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 20 janvier 2022.
Ilse Freiwirth
Gabriele Kucsko-Stadlmayer
Greffière adjointe
Présidente