Voskerchyan împotriva Armeniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 18945/10 Grigor VOSKERCHYAN împotriva Armenia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care a stat la 14 decembrie 2021 în calitate de comitet compus din: Tim Eicke, Președintele, Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 martie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 11 august 2020, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, având în vedere scrisoarea soției reclamantului informand Curții despre moartea reclamantului și despre dorința ei de a continua cererea depusă de el; După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl Grigor Voskerchyan, a fost un național armenian, născut în 1956 și la momentul morții sale trăite în Erevan.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Shushanyan, un avocat practicant în Erevan. Guvernul armenian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Shushanyan. Kirakosyan, Reprezentantul Republicii Armenia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 §§ § 1 și 3 lit. (a), (b) și (d), 10 și 18 din Convenție cu privire la urmărirea și condamnarea sa. Această parte a cererii a fost comunicată guvernului LEI Reclamantul, un membru al opoziției politice care a fost considerat vinovat de incitarea la răsturnarea violentă a guvernului și de o schimbare violentă a ordinului constituțional în discursurile sale făcute la un raliu politic, s-a plâns că condamnarea sa a încălcat dreptul său la libertate de exprimare.

El a plâns în continuare că (a) reclasificarea în ultimul minut a acuzației împotriva lui de către instanța de judecată a încălcat dreptul său de a fi informat despre natura și cauza acuzației împotriva lui și de a avea timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale și (b) i s-a refuzat posibilitatea de a interoga martorii împotriva lui. El se bazează pe art. 6 §§ §§ 1 și 3 literele (a), (b) și (d) și la art. 10 din Convenție. Curtea constată, la început, că reclamantul a murit la 11 aprilie 2021, în timp ce cazul era în așteptare în fața Curții. Soția reclamantului, dna Marine Harutyunyan, moștenitorul său, a informat Curtea într-o scrisoare de 1 În septembrie 2021, ea a dorit să urmărească cererea depusă de el.

Guvernul nu a contestat această cerere. Curtea a acceptat anterior că următoarea rudă, membru al familiei apropiate sau moștenitor poate, în principiu, urmări cererea după moartea unei reclamante, cu condiția ca el sau ea să aibă un interes suficient în cazul (a se vedea Centrul pentru Resurse Legale în numele Valentin Câmpeanu, în numele lui Valentin Câmpeanu v. România [GC], nr. 47848/08 , § 97, CEDH 2014, și Ghavalyan c. Armenia , nr. 50423/08 , §§ 56-60, 22 octombrie 2020 … Voskerchyan în calitate de reclamant în prezenta decizie. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 11 august 2020, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor legate de această parte a cererii.

37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „I, Yeghishe Kirakosyan, Agentul Guvernului Republicii Armenia în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară prin prezenta că autoritățile armene recunosc că în cazul actual a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate în temeiul art. 6 § 1, 6 § 3 litera (b) litera (d) și 10 din Convenție. Guvernul recunoaște încălcarea drepturilor reclamantului, propune să plătească Grigor Voskerchyan sumă de 12 150 EUR (o mie o sută cincizeci de euro) pentru a acoperi orice daune suportate de el, precum și costuri și cheltuieli. Suma menționată anterior va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă și va fi convertită în drame armeni la rata aplicabilă la data plății plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale.

În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.

În acest caz, guvernul, având în vedere criteriile care iese din jurisprudența Curții în ceea ce privește atunci când este necesar să se decidă să elimine cererea cu referire la art. 37 § 1 litera (c) pe baza declarației unilaterale făcute de guvern, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului, sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică apariția din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, și invită Curtea să atace prezentul caz din lista cazurilor.” Prin scrisoarea din 1 octombrie 2020, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că guvernul nu a recunoscut o încălcare a articolului 18 din Convenție.

37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp.

z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007; și De Tommaso v. Italia [GC], nr. 43395/09, § 133, 23 februarie 2017, privind o cerere de a exclude o parte a unei cereri.

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea drepturilor garantate de art. 6 §§ 1 și (a), (b) și (d) și art. 10 din convenție (a se vedea, de exemplu, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, §§ 51-54, CEDH 1999-II; Schatschaschwili v. Germania ([GC], nr. 9154/10, §§ 110-31, CEDO 2015; și Sürek v. Turcia (n. 1) [GC], nr. 26682/95, §§ 58 și 61, CEDO 1999 IV) Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la plângerile de mai sus.

Considerând art. 18 din Convenție, reclamantul se plângea de asemenea că a fost victimă de persecuție politică și a fost condamnat pentru acuzații false. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și 3 lit. (a), (b) și (d) și al articolului 10 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să ia parte din aplicarea acesteia din lista de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția.

Declară restul cererii inadmisibil. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 20 ianuarie 2022. Ilse Freiwirth Tim Eicke Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 18945/10 Grigor VOSKERCHYAN against Armenia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14 December 2021 as a Committee composed of: Tim Eicke, President, Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judges, and Ilse Freiwirth, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 March 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 11 August 2020 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having regard to the letter by the applicant’s wife informing the Court of the applicant’s death and of her wish to pursue the application lodged by him; Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Grigor Voskerchyan was an Armenian national, who was born in 1956 and at the time of his death lived in Yerevan. He was represented before the Court by Mr M. Shushanyan, a lawyer practising in Yerevan. The Armenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Kirakosyan, Representative of the Republic of Armenia to the European Court of Human Rights. The applicant complained under Articles 6 §§ 1 and 3 (a), (b) and (d), 10 and 18 of the Convention about his prosecution and conviction. This part of the application was communicated to the Government . THE LAW The applicant, a member of the political opposition who was found guilty of incitement of a violent overthrow of the government and a violent change of the constitutional order in his speeches made at a political rally, complained that his conviction had violated his right to freedom of expression.

He further complained that (a) the last-minute recharacterisation of the charge against him by the trial court had breached his right to be informed about the nature and the cause of the charge against him and to have adequate time and facilities for the preparation of his defence and (b) he had been denied the opportunity to question witnesses against him. He relied on Article 6 §§ 1 and 3 (a), (b) and (d) and Article 10 of the Convention. The Court notes at the outset that the applicant died on 11 April 2021, while the case was pending before the Court. The applicant’s wife, Mrs Marine Harutyunyan, his heir, informed the Court in a letter of 1 September 2021 that she wished to pursue the application lodged by him.

The Government did not object to this request. The Court has previously accepted that the next of kin, close family member or heir may in principle pursue the application after an applicant’s death, provided that he or she has sufficient interest in the case (see Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania [GC], no. 47848/08 , § 97, ECHR 2014, and Ghavalyan v. Armenia , no. 50423/08, §§ 56-60, 22 October 2020). It does not see any reasons to depart from its established case-law and is prepared to accept that the applicant’s wife has a legitimate interest in pursuing the application initially brought by Mr Grigor Voskerchyan. For convenience, the Court will continue to refer to Mr Voskerchyan as the applicant in the present decision.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 11 August 2020 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I, Yeghishe Kirakosyan, the Agent of the Government of the Republic of Armenia before the European Court of Human Rights, hereby declare that the Armenian authorities acknowledge that in the current case there has been a violation of the applicant’s rights guaranteed under Articles 6 § 1, 6 § 3 (a) (b) (d), and 10 of the Convention.

The Government acknowledging the violation of the applicant’s rights, offers to pay to the applicant Grigor Voskerchyan the amount of EUR 12,150 (twelve thousand one hundred fifty euros) to cover any and all damage incurred by him as well as costs and expenses. The above-mentioned sum will be free of any taxes that may be applicable and will be converted into Armenian drams at the rate applicable on the date of payment payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case. Thereof, the Government, taking notice of criteria emerging from the Court’s case-law as to when it is appropriate to decide to strike out the application with reference to Article 37 § 1 (c) on the basis of the unilateral declaration made by the Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued, suggests that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, and invites the Court to strike the present case out of the list of cases.” By a letter of 1 October 2020, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the Government had failed to acknowledge a violation of Article 18 of the Convention.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007; and De Tommaso v. Italy [GC], no. 43395/09, § 133, 23 February 2017, concerning a request to strike out part of an application).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of the rights guaranteed by Article 6 §§ 1 and 3 (a), (b) and (d) and Article 10 of the Convention (see, for example, Pélissier and Sassi v. France [GC], no. 25444/94, §§ 51-54, ECHR 1999-II; Schatschaschwili v. Germany ([GC], no. 9154/10, §§ 110-31, ECHR 2015; and Sürek v. Turkey (no. 1) [GC], no. 26682/95, §§ 58 and 61, ECHR 1999 ‑ IV) Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above,

it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaints. Relying on Article 18 of the Convention the applicant also complained that he had fallen victim to political persecution and been convicted on trumped-up charges. Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 §§ 1 and 3 (a), (b) and (d) and Article 10 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike that part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Declares the remainder of the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 20 January 2022. Ilse Freiwirth Tim Eicke Deputy Registrar President