CASE OF HAYRAPETYAN v. ARMENIA

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A HAYRAPETYAN c. ARMENIA (depunerea nr. 69931/10) AJUDEMENT STRASBOURG 21 decembrie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Hayrapetyan c. Armenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Jolien Schukking, președinte, Armen Harutyan, Ana Maria Guerra Martins, judecători, și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 69931/10) împotriva Republicii Armenia depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 18 Noiembrie 2010 de către un național armenian, dl Gevorg Hayrapetyan, născut în 1963 și care trăiește în Erevan („reclamantul”), reprezentat de dl W. Bowring și dna S. Safaryan, avocați care practică în Londra și, respectiv, Erevan; hotărârea de a anunța plângerile privind presupusa încălcare a dreptului la o audiere corectă și publică și dreptul de a respecta corespondența cu guvernul armenian („Guvernul”), reprezentat de agentul lor, dl Y. Kirakosyan, reprezentant al Republicii Armenia în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și pentru a declara inadmisibil restul cererii; observațiile părților; după ce a deliberat în privat la 30 noiembrie 2021, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cererea se referă la procedurile penale pentru mare trădare împotriva reclamantului. El ridică plângeri în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție. Ca urmare a cauzei apartamentului reclamantului, Serviciul Național de Securitate (NSS) a găsit diferite tipuri de arme și muniții, notițe personale, discuri compacte, hărți militare și cărți de registr militare. Unele dintre aceste materiale se pare că conțin informații clasificate privind diferite operațiuni militare, ordinele militare și executarea lor, turneele militare și echipamentele și alte informații de importanță militară. În septembrie 2009, NSS a acuzat reclamantul de mare trădare, spionarea pentru serviciile speciale ale Azerbaidjanului și deținerea ilegală a armelor de foc. Reclamantul a fost luat în detenție anterioară. NSS a interzis în continuare reclamantul de a primi vizite (cu excepția avocatului său) și de a face sau de a primi apeluri telefonice la centrul de detenție. Procesul reclamantului în fața Curții de district Avan și Nork din Yerevan („curtea de proces”) a fost desfășurat în camera. Prin decizia sa din 22 ianuarie 2010, instanța de judecată a acordat cererea procurorului de a conduce procesul în camera, din motivul că cazul conținea secrete oficiale și de stat. În timpul procesului reclamantul s-a plâns că unele dintre materialele cazului penal erau ilegibile, și anume mărturia anterioară și declarațiile martorilor, așa cum au fost scrise manual de către investigator. Curtea de judecată a ordonat acuzarea să producă aceste materiale în formă lizibilă. Acuzarea a prezentat versiunile scrise ale documentelor neregulate. La 13 mai 2010, instanța de judecată a renunțat la interdicția privind vizitele reclamantului. Prin hotărârea din 25 octombrie 2010, care a fost pe deplin susținută în apel, instanța de judecată a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta se bazează pe dovezi de martor obținute în cursul anchetei și a confirmat în instanță, pe comunicațiile interceptate ale reclamantului și pe diferite elemente de probă materială, cum ar fi fotografii de poziții militare, hărți militare, cărți, echipamente și alte materiale de natură militară cu o indicație „top secret”. În ceea ce privește materialele scrise manuale ale cauzei penale indicate de reclamant ca fiind ilegibile, instanța de judecată a concluzionat că drepturile sale nu au fost încălcate deoarece a fost interogat de investigatorul în prezența avocatului său, materialele cazului penal au fost dezvăluite lui și avocatului său, iar niciunul dintre ei nu s-a plâns de ilegibilitatea acestor materiale în această etapă. În aceeași dată, instanța de judecată a ridicat, de asemenea, interzicerea reclamantului de a face sau de a primi apeluri telefonice la centrul de detenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că hotărârea instanțelor interne de a efectua integralitatea procedurii judiciare în apropiere a condus procesul său a fost nedrept. De asemenea, în temeiul articolului 8 din Convenția, reclamantul s-a plâns, în conformitate cu aceeași dispoziție, că instanțele interne se bazează pe materiale ilegibile scrise manuale în dovadă împotriva acestuia. De asemenea, în temeiul articolului 8 din Convenția, reclamantul s-a plâns de o ingerință în dreptul său de a respecta corespondența sa din cauza restricției conversațiilor telefonice sale în cursul anchetei și procesului. ARTICOLUL 6 ALEGAT AL CONVENȚIEI din cauza lipsei audierii publice 10. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție sau inadmisibilă din orice alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 11. Principiile generale privind natura publică a procedurilor judiciare și derogarea de la acest principiu au fost rezumate în cazul Belashev v. Rusia (nr. 28617/03, §§ 79-80, 4 decembrie 2008), Welke și Białek v. Polonia (nr. 15924/05, §§ 73-74, 1 martie 2011) și Yam v. Regatul Unit (nr. 31295/11, §§ 52-57, 16 ianuarie 2020). În special, în interpretarea dreptului la o audiere publică, Curtea a aplicat un test de necesitate strictă, indiferent de justificarea avansată pentru lipsa de publicitate. Astfel, înainte de a exclude publicul de la procedurile penale, instanța națională trebuie să dea o concluzie specifică că excluderea este necesară pentru a proteja un interes guvernamental convingător și trebuie să limiteze secretul în măsura în care este necesar pentru a menține acest interes (a se vedea Yam, citat mai sus, § 54, cu alte referințe). 12. Curtea de judecată, la cererea procurorului, a hotărât la 22 ianuarie 2010 să dețină întregul proces al reclamantului în cameră , având în vedere faptul că o audiere publică ar putea divulga informații care conțin secrete oficiale și de stat (a se vedea punctul 4 de mai sus). În timp ce Curtea acceptă că decizia în cauză s-a bazat pe probleme de securitate națională, având în vedere că cazul împotriva reclamantului legat de examinarea dovezilor care pot implica secrete oficiale sau de stat, aceasta reiterează că pur și simplua prezență a informațiilor clasificate în dosarul de cauză nu implică în mod automat necesitatea închiderii unui proces public, fără a echilibra deschiderea cu problemele de securitate națională (a se vedea Belashev , citat mai sus, § 83). 14. Curtea de judecată nu a explicat motivele pentru care a deținut întregul proces al reclamantului în camera, în loc de anumite părți ale acestuia. Nici nu a luat măsuri pentru a contracara efectul prejudiciabil pe care decizia de a deține procesul reclamantului în camera trebuie să fi avut încredere publică în administrarea corectă a justiției, în scopul de a proteja interesul statului de a-și păstra secretele (ibid., §) 84). În sfârșit, nu există nimic care să indice că instanța de judecată a considerat orice alternative, cum ar fi organizarea de sesiuni închise care implică examinarea materialului clasificat, dar preferă să închidă întregul proces publicului. În suma, nu s-a demonstrat că întregul proces în cameră corespunde testului de necesitate strictă. 15. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. RECONSTRUCȚIA COMPLAINTE 16. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de utilizarea unor declarații false scrise în dovadă împotriva lui și de restricția apelurilor telefonice în timp ce el a fost în detenție preliminară. 17. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ a) și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 18. Reclamantul nu a formulat reclamații în ceea ce privește prejudiciile materiale. El a lăsat valoarea atribuirii pentru prejudiciile morale la discreția Curții. El a solicitat 8.500 euro (EUR) în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 19. Guvernul a contestat aceste afirmații. 20. Curtea atribuie reclamantului 3,600 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. 21. În ceea ce privește faptul că a avut la dispoziție documentele în posesia sa și jurisprudenței sale, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli pentru lipsa unei documente justificative adecvate. 22. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind lipsa unei audieri publice admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei audierii publice; faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 decembrie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Ilse Freiwirth Jolien Schukking Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

HAYRAPETYAN v. ARMENIA

(Application no. 69931/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

21 December 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Hayrapetyan v. Armenia,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:

Jolien Schukking,

President,

Armen Harutyunyan,

Ana Maria Guerra Martins,

judges,

and Ilse Freiwirth,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

69931/10) against the Republic of Armenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 18

November 2010 by an Armenian national, Mr Gevorg Hayrapetyan, born in 1963 and living in Yerevan (“the applicant”) who was represented by Mr

W. Bowring and Ms S. Safaryan, lawyers practising in London and Yerevan respectively;

the decision to give notice of the complaints concerning the alleged breach of the right to a fair and public hearing and the right to respect for correspondence to the Armenian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Y. Kirakosyan, Representative of the Republic of Armenia before the European Court of Human Rights, and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 30 November 2021,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT-MATTER OF THE CASE

1.

The application concerns criminal proceedings for high treason against the applicant. He raises complaints under Articles 6 and 8 of the Convention.

2.

As a result of a search of the applicant’s apartment, the National Security Service (NSS) found various types of weapons and ammunition, personal notes, compact discs, military maps and military registry books. Some of those materials apparently contained classified information on various military operations, military orders and their execution, military shifts and equipment and other information of military significance.

3

.

In September 2009 the NSS charged the applicant with high treason, spying for the special services of Azerbaijan, and illegal possession of firearms. The applicant was taken in pre-trial detention. The NSS further prohibited the applicant from receiving visits (except from his lawyer) and from making or receiving telephone calls at the detention facility.

4

.

The applicant’s trial before the Avan and Nor-Nork District Court of Yerevan (“the trial court”) was conducted

in camera

. By its decision of 22

January 2010 the trial court granted the prosecution’s request to conduct the trial

in camera

on the grounds that the case contained state and official secrets.

5.

During the trial the applicant complained that some of the materials of the criminal case were illegible, namely his pre-trial testimony and witness statements, as they had been handwritten by the investigator. The trial court ordered the prosecution to produce those materials in legible form. The prosecution submitted the typewritten versions of the impugned documents.

6.

On 13 May 2010 the trial court lifted the prohibition on the applicant’s visits.

7

.

By the judgment of 25 October 2010, which was fully upheld on appeal, the trial court found the applicant guilty as charged and sentenced him to twelve years’ imprisonment. It relied on witness evidence obtained during the investigation and confirmed in court, the applicant’s intercepted communications and various pieces of material evidence, such as photographs of military positions, military maps, books, equipment and other materials of a military nature with an indication “top secret”. As regards the handwritten materials of the criminal case indicated by the applicant as illegible, the trial court concluded that his rights had not been breached as he had been questioned by the investigator in the presence of his lawyer, the materials of the criminal case had been disclosed to him and to his lawyer, and none of them had complained about the illegibility of those materials at that stage.

8.

On the same date the trial court also lifted the prohibition on the applicant to make or receive telephone calls at the detention facility.

9.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the domestic courts’ decision to conduct the entirety of the judicial proceedings

in camera

had led to his trial being unfair. He further complained under the same provision that the domestic courts relied on illegible handwritten materials in evidence against him. The applicant also complained under Article 8 of the Convention of an interference with his right to respect for his correspondence on account of the restriction of his telephone conversations during the investigation and trial.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION on account of the lack of a public hearing

10.

The

Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

11.

The general principles concerning the public nature of judicial proceedings and the derogation from that principle have been summarized in the cases of

Belashev v. Russia

(no. 28617/03, §§ 79-80, 4

December 2008),

Welke and Białek v. Poland

(no. 15924/05, §§ 73-74, 1

March 2011) and

Yam v.

the United Kingdom

(no. 31295/11, §§ 52-57, 16

January 2020). In particular, the Court, in interpreting the right to a public hearing, has applied a test of strict necessity whatever the justification advanced for the lack of publicity. Thus before excluding the public from criminal proceedings, the national court must make a specific finding that exclusion is necessary to protect a compelling governmental interest and must limit secrecy to the extent necessary to preserve that interest (see

Yam,

cited above, § 54, with further references).

12.

The trial court, at the request of the prosecutor, decided on 22 January 2010 to hold the applicant’s entire trial

in camera

, considering that a public hearing might disclose information containing state and official secrets (see paragraph 4 above). It did not specify what particular circumstances justified its decision to hold the entire trial

in camera

.

13.

While the Court accepts that the decision at issue was based on national security concerns considering that the case against the applicant related to the examination of evidence potentially involving state or official secrets, it reiterates that the mere presence of classified information in the case file does not automatically imply a need to close a trial to the public, without balancing openness with national security concerns (see

Belashev

, cited above, § 83).

14.

The trial court did not elaborate on the reasons for holding the applicant’s entire trial

in camera

as opposed to certain parts of it. Neither did it take any measures to counterbalance the detrimental effect that the decision to hold the applicant’s trial

in camera

must have had on public confidence in the proper administration of justice for the sake of protecting the State’s interest in keeping its secrets (ibid., §

84). Lastly, there is nothing to indicate that the trial court considered any alternatives such as holding closed sessions involving the examination of the classified material but preferred to close the entire trial to the public. In sum, it has not been shown that holding the entire trial

in camera

corresponded to the test of strict necessity.

15.

There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

REMAINING COMPLAINTS

16.

The applicant also complained of the use of allegedly illegible handwritten statements in evidence against him and the restriction of his telephone calls while he was in pre-trial detention.

17.

However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or the Protocols thereto.

Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3

(a) and

4 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

18.

The applicant did not make any claims in respect of pecuniary damage. He left the amount of the award in respect of non-pecuniary damage to the Court’s discretion. He claimed 8,500 euros (EUR) in respect of costs and expenses.

19.

The Government contested those claims.

20.

The Court awards the applicant EUR 3,600 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

21.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court rejects the claim for costs and expenses for lack of adequate supporting documentation.

22.

The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaint concerning the lack of a public hearing admissible and the remainder of the application inadmissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the lack of a public hearing;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,600 (three thousand six hundred euros), to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, in respect of non

‑

pecuniary damage;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 21 December 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Ilse Freiwirth

Jolien Schukking

Deputy Registrar

President