RADEV v. BULGARIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 62942/16 Kamen Sashev RADEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la ianuarie 2022 în calitate de comitet compus din: Tim Eicke, președinte, Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judecători și Ilse Freiwirth, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 62942/16) împotriva Bulgariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 25 octombrie 2016 de către un național bulgar, dl Kamen Sashev Radev, care s-a născut în 1969 și este reținut la Burgas („reclamantul”) și a fost reprezentată de dna M.H.

Kirova, avocată care practică în Varna; hotărârea de a anunța plângerile privind condițiile de detenție slabe ale reclamantului și izolația prelungită a Guvernului bulgar („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, doamna Dimitrova, din Ministerul Justiției, și de a declara inadmisibil restul cererii, cu excepția unei plângeri în temeiul articolului 6 § 1 privind rezultatul procedurii judiciare inițiate de reclamant în 2015; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului de a examina cererea de către un comitet; deliberat, hotărește după cum urmează: subiectul cazului Reclamantul a îndeplinit o condamnare pe viață din 1999, atunci când condamnarea sa la moarte (imposă în 1990) a fost comutată la închisoare pe viață printr-un act de credință prezidențială.

El a îndeplinit condamnarea sa în închisoarea Varna până în 2019, când a fost mutat la închisoarea Burgas, unde continuă să-și îndeplinească condamnarea. Prezentarea sa anterioară în fața Curții, legată de izolarea sa prelungită în celula sa și de lipsa de acces pregătită la toaletă și la apă curentă în ceea ce privește perioada de după 1999, a fost examinată de Curte în cazul Radev c. Bulgaria (n. 37994/09, hotărârea din 17 noiembrie 2015, denumită în continuare „ hotărârea Curții 2015”). În aceasta, Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din convenție ca urmare a efectului cumulativ al izolației extinse a reclamantului în celula sa și a lipsei de acces pregătit la toaletă și a acordat reclamantului 8.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.

În acest caz, reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile inumane și degradante ale detenției sale, inclusiv izolația aproape permanentă în închisoare. El a formulat plângeri specifice cu privire la lipsa asistenței medicale adecvate, la o cantitate suficientă de apă potabilă și la calitatea acceptabilă a alimentelor, precum și la igiena inadecvată și absența aerului proaspăt în închisoarea Varna, în perioada între 11 ianuarie 2011 și 3 septembrie 2012. Cererea se referă la plângeri în legătură cu condițiile de detenție slabe ale reclamantului, un prizonier care îndeplinește o condamnare pe viață.

În urma schimbului de observații între părți, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a introdus două seturi paralele de procedură pentru daune la nivel național: una în 2017 în legătură cu izolarea sa prelungită între 1 ianuarie 2014 și 13 Martie 2017, si una in 2018 in legatura cu lipsa unor activități semnificative in detentie intre 2007 si 18 aprilie 2017. Primul set de proceduri era inainte, in timp ce reclamanta a fost respinsa in a doua serie de proceduri. Guvernul a considerat că reclamantul a abuzat de dreptul său la o cerere individuală, deoarece nu a informat Curtea cu privire la această procedură. Mai exact, reclamantul nu a furnizat toate informațiile esențiale pentru ca Curtea să declare în deplină cunoștință de fapte, având în vedere că procedura internă a avut în vedere plângerile prezentate la Curte în prezenta cerere.

În răspuns, reprezentantul juridic al reclamantului a subliniat faptul că prezenta cerere nu a avut legătură decât cu plângerile legate de neapărarea autorităților de a furniza reclamantului condiții adecvate de detenție pentru perioada între 1999 și 2012. Izolația prelungită a căror plângere a reclamantului nu a fost, de asemenea, o plângere separată; aceaceasta a fost formulată în contextul plângerilor specifice privind condițiile materiale de detenție, pentru a sublinia faptul că acestea trebuie examinate în contextul izolației sale.

Întrucât această plângere, de izolare prelungită, nu se referă la o perioadă diferită a celor de mai sus, nu a existat suprapunere între prezenta cerere în fața Curții și cele două seturi de proceduri interne la care guvernul a menționat (a se vedea punctul 1). Reclamantul a reiterat în continuare plângerile specifice pe care le-a formulat în legătură cu perioada dintre 11 ianuarie 2011 și 3 septembrie 2012 în închisoarea Varna (a se vedea punctul 3 de mai sus). Curtea observă că, în 2015, reclamantul a introdus o procedură internă, în temeiul Legii privind răspunderea statului și municipalităților pentru prejudicii, cerând daune în legătură cu plângerile sale specifice referitoare la perioada între 11 ianuarie 2011 și 3 septembrie 2012 în închisoarea Varna (a se vedea punctul 3 de mai sus).

Curtea Administrativă Varna și-a susținut parțial cererea la 20 octombrie 2015, atribuindu-i aproximativ 450 EUR. În special, instanța a constatat că reclamantul a suferit daune ca urmare a condițiilor materiale inadecvate de detenție și, în special, absența unor instalații sanitare în celula sa în această perioadă. În legătură cu rapoartele de experți privind îngrijirea acordată reclamantului în detenție, Curtea a constatat că nu era deficientă și condițiile sale medicale nu au fost agravate ca urmare a șederii sale în închisoare sau a absenței unei îngrijiri adecvate.

Curtea administrativă Supremă a confirmat aceste constatări într-o hotărâre finală din ianuarie 2017. Pe baza materialului în posesia sa, a argumentelor guvernamentale și a clarificărilor reclamantei (a se vedea punctul 6 de mai sus), Curtea se va ocupa numai de plângerile reclamantei care se referă la perioada între 1999 și 2012. Prin urmare, nu este necesar să examineze obiecția guvernului de abuz asupra dreptului de cerere individuală. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la izolarea prelungită în celula sa, însoțită de lipsa de acces pregătită la instalații sanitare în ceea ce privește perioada înainte de 2012, Curtea l-a examinat deja în 2015. Hotărârea în cazul în care aceasta a constatat o încălcare din aceste motive și i-a acordat satisfacție echitabilă (a se vedea punctul 2 de mai sus).

Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii este substanțial la fel în sensul articolului 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție ca cea tratată de hotărârea din 2015. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (4). În ceea ce privește plângerile specifice ale reclamantului în ceea ce privește perioada între 11 ianuarie 2011 și 3 septembrie 2012 (a se vedea punctul 3 de mai sus), Curtea constată că, în măsura în care acestea nu au fost acoperite de procedura menționată la alineatul (2) de mai sus, acestea au fost examinate cu atenție de către instanțe interne la două niveluri. Aceste instanțe, având în vedere că plângerile au fost justificate parțial, au recunoscut o încălcare a articolului 3 din Convenție și au acordat reclamantului compensații care nu par irezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

Prin urmare, Curtea constată că reclamantul nu poate pretinde că este victimă de încălcarea articolului 3 în ceea ce privește aceste plângeri și constată că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. 11. Reclamantul a formulat, de asemenea, o altă plângere, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, și anume despre evaluarea greșită a dovezilor și a concluziilor greșite tranzacționate de instanțele care au tratat afirmațiile sale aduse la nivel intern în 2015 (a se vedea punctul 7 mai sus). Curtea consideră că, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile pe care le-a făcut-o sunt de competență, această plângere fie nu îndeplinește criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consacrate în Convenție sau în protocolele sale.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 62942/16 Kamen Sashev RADEV against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 January 2022 as a Committee composed of: Tim Eicke, President, Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judges, and Ilse Freiwirth, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 62942/16) against Bulgaria lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 25 October 2016 by a Bulgarian national, Mr Kamen Sashev Radev, who was born in 1969 and is detained in Burgas (“the applicant”) and was represented by Ms M.H.

Kirova, a lawyer practising in Varna; the decision to give notice of the complaints concerning the applicant’s poor conditions of detention and prolonged isolation to the Bulgarian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms M. Dimitrova, of the Ministry of Justice, and to declare inadmissible the remainder of the application, save for a complaint under Article 6 § 1 concerning the outcome of judicial proceedings initiated by the applicant in 2015; the parties’ observations; the decision to reject the Government’s objection to examination of the application by a Committee; Having deliberated, decides as follows: subject-matter of the case 1. The applicant has been serving a life sentence since 1999, when his death sentence (imposed in 1990) was commuted to life imprisonment by an act of presidential clemency.

He served his sentence in Varna Prison until 2019, when he was moved to Burgas Prison where he continues serving his sentence. 2 . His earlier complaint before the Court, relating to his prolonged isolation in his cell and the lack of ready access to a toilet and running water concerning the period after 1999, was examined by the Court in the case of Radev v. Bulgaria (no. 37994/09, judgment of 17 November 2015, hereinafter referred to as “the 2015 Court judgment”). In it the Court found a violation of Article 3 of the Convention as a result of the cumulative effect of the applicant’s extended isolation in his cell and his lack of ready access to a toilet, and awarded the applicant 8,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.

3 . In the present case, the applicant complains under Article 3 of the Convention about the inhuman and degrading conditions of his detention, including his almost permanent isolation in prison. He made specific complaints about the lack of adequate medical care, sufficient amount of drinking water and acceptable quality of food, and about inadequate hygiene and absence of fresh air in Varna Prison, in the period between 11 January 2011 and 3 September 2012.

THE COURT’S ASSESSMENT

4. The application concerns complaints about poor conditions of detention of the applicant, a prisoner serving a life sentence. 5 . Following the exchange of observations between the parties, the Government informed the Court that the applicant had brought two parallel related sets of proceedings for damages at the national level: one in 2017 in connection with his prolonged isolation between 1 January 2014 and 13 March 2017, and one in 2018 in connection with lack of meaningful activities in detention between 2007 and 18 April 2017. The first set of proceedings was still pending, while the applicant’s claim in the second set of proceedings had been rejected. The Government considered that the applicant had abused his right to an individual application as he had not informed the Court about those proceedings.

Specifically, the applicant had not provided all information essential for the Court to rule in full knowledge of the facts, given that the domestic proceedings concerned complaints brought before the Court in the present application. 6 . In reply, the applicant’s legal representative emphasised that the present application only concerned complaints in relation to the authorities’ failure to provide the applicant with adequate conditions of detention for the period between 1999 and 2012. The prolonged isolation of which the applicant had also complained was not a separate complaint; it had been made in the context of the specific complaints concerning the material conditions of detention, in order to highlight that those had to be examined against the background of his isolation.

As that complaint, of prolonged isolation, did not concern a different period of the above, there was no overlap between the present application before the Court and the two sets of domestic proceedings to which the Government had referred (see paragraph 5 above). The applicant further reiterated the specific complaints he had made in relation to the period between 11 January 2011 and 3 September 2012 in Varna Prison (see paragraph 3 above). 7 . The Court observes that in 2015 the applicant brought proceedings domestically, under the State and Municipalities Responsibility for Damage Act, seeking damages in connection with his specific complaints concerning the period between 11 January 2011 and 3 September 2012 in Varna Prison (see paragraph 3 above).

The Varna Administrative Court partially upheld his claim on 20 October 2015, awarding him about EUR 450. Specifically the court found that the applicant had sustained damage as a result of the inadequate material conditions of detention and in particular the absence of sanitary facilities in his cell during that period. Referring to expert reports on the care provided to the applicant in detention, the court found that it had not been deficient and his medical conditions had not been aggravated as a result of his stay in prison or the absence of adequate care.

The Supreme Administrative Court confirmed those findings in a final judgment of 16 January 2017. 8. On the basis of the material in its possession, the Government’s submissions and the applicant’s clarifications (see paragraph 6 above), the Court will only deal with the applicant’s complaints which relate to the period between 1999 and 2012. Consequently, there is no need for it to examine the Government’s objection of abuse of the right of individual petition. 9. As regards the applicant’s complaint about his prolonged isolation in his cell coupled with the lack of ready access to sanitary facilities concerning the period before 2012, the Court has already examined it in its 2015 judgment where it found a violation on those grounds and awarded him just satisfaction (see paragraph 2 above).

Accordingly, the Court finds that the this part of the application is substantially the same within the meaning of Article 35 § 2 (b) of the Convention as the one dealt with by the 2015 judgment. Therefore, this complaint must be rejected as inadmissible pursuant to Article 35 § 4. 10. Concerning the applicant’s specific complaints in respect of the period between 11 January 2011 and 3 September 2012 (see paragraph 3 above), the Court finds that, to the extent that those were not covered by the proceedings referred to in paragraph 2 above, they were carefully examined by the domestic courts at two levels. Those courts, having found the complaints partly justified, recognised a breach of Article 3 of the Convention and awarded the applicant compensation which does not appear unreasonable as to quantum.

Accordingly, the Court finds that the applicant cannot claim to be a victim of a breach of Article 3 in respect of those complaints, and finds that this part of the application must be rejected as incompatible ratione personae pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 11. The applicant also raised another complaint, under Article 6 § 1 of the Convention, namely about the wrong assessment of evidence and wrong conclusions drawn by the courts which had dealt with his claims brought domestically in 2015 (see paragraph 7 above). The Court considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, this complaint either does not meet the admissibility criteria set out in Articles 34 and 35 of the Convention or does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.

It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 3 February 2022. Ilse Freiwirth Tim Eicke Deputy Registrar President