PIECHOWSKA c. POLOGNE et 1 autre affaire

Publicat pe 7 februarie 2022 Prima SECȚIUNE Cerere nr. 46032/18 și 24388/21 Alicja PIECHOWSKA și Mirosław UJMA împotriva Poloniei introduse la 15 septembrie 2018 și la 29 aprilie 2021 comunicate la 17 ianuarie 2022 Cererea se referă la lipsa de acces la o instanță pentru a se plânge de măsurile în temeiul cărora s-a pus capăt rapoartelor de serviciu respective ale reclamanților în administrația fiscală și a vămilor (Służba Celno Skarbowa). La momentul faptelor, reclamanții menționați anterior au exercitat funcția de agent vamal; aceștia aveau 26 și, respectiv, 27 de ani de închisoare.

În 2017, administrația vamală din care fuseseră apoi agenți (Służba) Celna) a fuzionat cu alte două administrații publice în cadrul administrației naționale a Trezoreriei publice (Krajowa Administracija Skarbowa, Ca urmare a fuziunii dintre cele trei administraii publice în cauză, reclamantei i s-a comunicat de către superiorii săi ierarhici o propunere de ocupare a forei de muncă pe un post contractual în cadrul administraiei fiscale și vamale. Respingerea propunerii în cauză sau tăcerea reclamantei ar fi fost considerate revocarea funciei sale. Recurenta a acceptat această propunere, indicând în același timp ierarhiei sale că își va revendica statutul de funcționar în fața instanțelor, iar reclamantul nu primise nicio astfel de propunere.

Reclamanții depun fiecare câteva acțiuni pentru a remedia situațiile lor respective, care au avut loc ca urmare a fuziunii dintre cele trei administrații publice menționate anterior. Recurenta a contestat propunerea de angajare în administrația fiscală și a vămilor care i-au fost făcute în fața superiorului său, dar nu s-a dat niciun răspuns la recursul său cu privire la acest aspect. În consecință, Comisia s-a plâns de inacțiunea superiorului său în fața instanțelor administrative. La 15 martie 2018, Curtea Administrativă Supremă, hotărând în ultimă instanță, și-a respins acțiunea cu privire la acest aspect, pe motiv că propunerea în cauză nu putea fi asimilată niciunei decizii administrative și, prin urmare, că nu era posibilă nicio acțiune în fața instanțelor administrative.

În plus, reclamanții au invitat fiecare, fără succes, superiorii lor ierarhici să le comunice o propunere de serviciu în cadrul administrației fiscale și al vămilor. Plângerea reclamantului denumind inacțiunea superiorului său ierarhic în dosar a fost respinsă de Curtea Administrativă Supremă, hotărând în ultimă instanță, pe motiv de absență în ceea ce privește acesta din urmă din urmă de orice obligație în acest sens. Cu toate acestea, Înalta Instanță administrativă supremă a constatat în motivele sale că absența superiorului superior al persoanei în cauză de a-i comunica o propunere de ocupare a forței de muncă sau de serviciu în cadrul administrației fiscale și a vămilor a fost asimilată la expirarea raportului de serviciu al reclamantului, care, în calitate de superior al acestuia, obligația de a se pronunța cu privire la acest aspect printr-o decizie administrativă.

Reclamantul a invitat superiorul său ierarhic să se conformeze deciziei menționate anterior a Curții Administrative Supreme. În schimb, a fost informat că raportul său de serviciu în administrația fiscală și vamală a expirat ex lege și că, prin urmare, superiorul său a fost obligat să se pronunțe cu privire la acest aspect prin nicio decizie administrativă. La 29 octombrie 2020, Curtea Administrativă Supremă, hotărând în ultimă instanță în ultimă instanță, a respins acțiunea reclamantului în urma scrisorii de informare de mai sus, pe motiv că scrisoarea de informare în cauză nu era susceptibilă de a face recurs în fața instanțelor administrative. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei acțiuni judiciare prin care ar fi putut să se plângă de măsurile care pun capăt rapoartelor lor de serviciu în cadrul administrației fiscale și vamale.

Publié le 7 février 2022

PREMIÈRE SECTION

Requêtes n os 46032/18 et 24388/21 Alicja PIECHOWSKA et Mirosław UJMA contre la Pologne introduites le 15 septembre 2018 et le 29 avril 2021 communiquées le 17 janvier 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requêtes concernent l’allégué défaut d’accès à un tribunal pour se plaindre des mesures en application desquelles il a été mis fin aux rapports de service respectifs des requérants dans l’administration d’impôt et des douanes (Służba Celno Skarbowa). À l’époque des faits les requérants susmentionnés exerçaient les fonctions de douanier ; ils avaient alors respectivement 26 et 27 ans d’ancienneté. En 2017, l’administration des douanes dont ils avaient alors été agents (Służba Celna) fusionna avec deux autres administrations publiques en l’unique Administration nationale du Trésor public (Krajowa Administracja Skarbowa, la « KAS »). Les requérants fussent affectés à l’un de l’ensemble des services de la KAS.

La fusion entre les trois administrations publiques susmentionnées eut des répercussions sur l’emploi et le statut de fonctionnaire des intéressés. En conséquence de fusion entre les trois administrations publiques concernées la requérante se vit communiquer par ses supérieurs hiérarchiques une proposition d’emploi sur un poste contractuel dans l’administration d’impôt et des douanes. Le rejet de la proposition en question ou le silence de la requérante auraient été considérés comme la révocation de l’intéressée de ses fonctions. La requérante accepta cette proposition tout en indiquant à sa hiérarchie qu’elle revendiquerait son statut de fonctionnaire devant les tribunaux. Le requérant quant à lui n’avait reçu aucune proposition de ce type.

Les requérants exercent chacun plusieurs recours afin de remédier à leurs situations respectives, lesquelles étaient consécutives à la fusion entre les trois administrations publiques susmentionnées. La requérante contesta la proposition d’emploi dans l’administration d’impôt et des douanes qui lui avait été faite devant son supérieur hiérarchique mais aucune suite n’avait été donnée à son recours sur ce point. En conséquence de cela l’intéressée se plaignit de l’inaction de son supérieur hiérarchique devant les tribunaux administratifs. Le 15 mars 2018, la Cour administrative suprême statuant en dernier ressort rejeta son recours sur ce point, au motif que la proposition en question n’était assimilable à aucune décision administrative et que, par conséquent, l’alléguée inaction du supérieur hiérarchique de la requérante était insusceptible de recours devant les tribunaux administratifs.

Les requérants invitèrent en outre chacun, sans succès, leurs supérieurs hiérarchiques respectifs à leur communiquer une proposition de service dans l’administration d’impôt et des douanes. La plainte du requérant dénonçant l’inaction de son supérieur hiérarchique dans le dossier affèrent fut rejetée par la Cour administrative suprême statuant en dernier ressort, au motif de l’absence dans le chef de ce dernier d’une quelconque obligation en ce sens. La haute juridiction administrative suprême observa néanmoins dans ses motifs que le défaut du supérieur hiérarchique de l’intéressé de lui communiquer une proposition d’emploi ou de service dans l’administration d’impôt et des douanes était assimilé à l’expiration du rapport de service du requérant, laquelle impliquait l’obligation dans le chef du supérieur hiérarchique de celui-ci de statuer sur ce point par une décision administrative.

Le requérant invita son supérieur hiérarchique à se conformer à la décision précitée de la Cour administrative suprême. En retour, il fut informé que son rapport de service dans l’administration d’impôt et es douanes avait expiré ex lege, et que, par conséquent, son supérieur hiérarchique n’était tenu de statuer sur ce point par aucune décision administrative. Le recours du requérant dénonçant sa situation consécutive à la lettre d’information ci-dessus de la part de son supérieur hiérarchique fut rejeté le 29 octobre 2020 par la Cour administrative suprême statuant en dernier ressort, au motif que la lettre d’information en question était insusceptible de recours devant les tribunaux administratifs.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence d’un recours juridictionnel au moyen duquel ils auraient pu se plaindre des mesures mettant fin à leurs rapports de service respectifs dans l’administration d’impôt et des douanes.

QUESTION AUX PARTIES

Les requérants en l’espèce ont-ils eu accès effectif à un tribunal, comme l’exige l’article 6 de la Convention ?