În cauza Natalia Lungu c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Pauliine Koskelo, Marko Bošnjak, judecători, și al dlui Hasan Bakurci, grefier adjunct al secțiunii, cererea (n 68490/14) împotriva Republicii Moldova și din care o resortisantă a acestui stat, domnul Natalia Lunga ( mai precis reclamanta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului), decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului moldoven, reprezentat de agentul său, dl O. Rotari, observațiile părților, După ce a intenționat în camera consiliului la 14 decembrie 2021, a luat hotărârea, adoptată la această dată. Această cerere se referă în principal la nerespectarea de către autoritățile statului a obligației lor de a pune în aplicare pedeapsa cu închisoarea pronunțată împotriva responsabililor pentru moartea soțului recurentei. La 2 august 2010, acesta a decedat după ce a avut loc o altercație violentă cu două persoane, A.C. și N.G. În aceeași zi a morții, autoritățile au deschis o anchetă penală pentru răniri grave care au dus la deces și, ulterior, au întreprins mai multe acțiuni, în special pentru a-i audia pe presupusii agresori, pe reclamantă, precum și pentru aproximativ 20 de martori. Ele au dispus, de asemenea, mai multe expertize medico-legale care au raportat răni grave care au cauzat decesul soțului reclamantei, și anume o fractură a craniului asociată cu hemoragii intracraniene și fracturi bilaterale ale coastelor asociate cu hemotorax bilateral. La aproximativ cinci luni după faptă, autoritatea de urmărire a înaintat cazul unei instanțe. Tribunalul de Primă Instanță a considerat că nu a fost stabilit că leziunile fatale fuseseră comise de cei doi inculpați. Cu toate acestea, el i-a judecat pe aceștia vinovați de tulburarea ordinii publice însoțită de bătăi ușoare și răni și a condamnat fiecare la trei ani de închisoare cu suspendare. La 26 decembrie 2013, tribunalul a infirmat judecata în cauză și a condamnat A.C. și N.G. la opt ani de închisoare fiecare pentru lovituri grave care au dus la deces. Ea a acordat, de asemenea, 200 000 de lei moldovene (aproximativ 11 ani de închisoare fiecare pentru răni grave care au dus la deces). 170 de euro în funcție de cursul de schimb în vigoare la acel moment) pentru daune morale, de plătit solidar de cei doi inculpați. Această hotărâre a fost executorie, dar A.C. și N.G. nu au fost întemnițați, deoarece au fugit înainte de pronunțarea hotărârii. printr-o hotărâre definitivă din 9 aprilie 2014, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea instanței judecătorești. Între timp, la 28 februarie 2014, poliția a emis un aviz de căutare împotriva A.C. și N.G. deoarece a stabilit că primul a ieșit din țară la 24 august 2013, a lansat un aviz de căutare în numele A.C. și N.G., la 26 martie 2014, în cadrul statelor membre ale Comunității Statelor Independente. Ulterior, A.C. a fost localizată în Federația Rusă și, la 21 martie 2014, În octombrie 2014, autoritățile moldovenești au solicitat extrădarea sa. La 11 noiembrie 2014, Parchetul General al Rusiei le-a comunicat că locul în care A.C. se afla nu era cunoscut și că cererea de extrădare urma să fie tratată după eventuala captură. Invocând articolele 2 și 8 din Convenție, reclamanta se plânge că autoritățile moldovenești le-ar fi permis celor doi agresori să fugă și că autoritățile moldovenești nu au luat măsuri eficiente pentru a-i găsi pe aceștia pentru a-i pedepsi pe cei care au fost pedepsiți de instanța de apel. Pe teren de la art. 8 din Convenție, Comisia se plânge și de valoarea despăgubirii morale acordate de instanțe, pe care o consideră insuficientă. Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], nr. 41720/13, § 153, 25 iunie 2019 și Soares Campos c. Portugalia, nr. 30878/16, § 122, 14 ianuarie 2020). 10. Constatând, de asemenea, că cererea nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv menționat la art. 35 din convenție, aceasta o declară admisibilă. 11. 2 din Convenție au fost rezumate în hotărârea Nicolae Virgiliu Tănase (citată anterior, § 157-58, 161 și 164-71). În plus, executarea fără întârziere a condamnării impuse în contextul dreptului la viață trebuie privită ca făcând parte integrantă din obligația procedurală care îi revine statului în temeiul acestei dispoziții ( Kitanovska Stanojkovic și alte c. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nr. 2319/14, § 32, 13 octombrie 2016 și Makuchyan Minasyan Azerbaidjan și Ungaria, n 17247/13, § 50, 26 mai 2020). În cele din urmă, art. 2 din convenție poate impune statelor obligația de a coopera între ele, implicând în același timp o obligație de a solicita asistență și o obligație de a acorda asistență ( Güzelyurtlu și altele, precum și Cipru și Turcia [GC], n 36925/07, § 233, 29 ianuarie 2019 12. Într-adevăr, autoritățile au atins obiectivul principal urmărit de investigație, și anume stabilirea cauzelor morții victimei, identificarea persoanelor responsabile și instigarea la pedeapsa cu închisoarea fermă care nu par a fi lipsite de milă (comparați cu Dub c. Republica Moldova (dec.), n 39374/09, § 30-31, 5 iunie 2018). Faptul că Tribunalul de Primă Instanță instanța i-a judecat pe cei doi inculpați vinovați de lovituri și răniri ușoare și le-a aplicat sentințe de închisoare cu suspendare, fără a avea un impact negativ asupra calității rezultatelor procedurii penale, în special asupra capacității instanțelor de a rezolva problema (compararea cu Sarbyanova-Pashaliyska și Pashaliyska c. Bulgaria, 3524/14, §§ 42-43, 12 ianuarie 2017 și Dub (dec.), citată anterior, § 32. 13. În schimb, măsurile adoptate de autoritățile moldovenești pentru a găsi cei doi agresori pe fugă nu par să fie suficiente. 14. În ceea ce privește mai întâi A.C., este adevărat că acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova înainte de adoptarea deciziei de condamnare a instanței judecătorești. Cu toate acestea, în urma scrisorii autorităților ruse din noiembrie 2014 (punctul 7 de mai sus), nu s-a luat nicio măsură pentru a-l găsi. În special, ar fi putut fi lansat un aviz de cercetare internațional. Cu toate acestea, nu există nicio explicație în dosarul n a de ce acest demers nu a fost realizat de autoritățile moldovenești (comparat cu articolele 3 și 8 din Convenție, E.G. c. Republica Moldova, nr. 3782/13, § 48, 13 aprilie 202115). În ceea ce privește N.G., din informațiile furnizate Curții reiese că, cu excepția anunțului de cercetare internă lansat de poliție în februarie 2014, nu s-a întreprins nicio acțiune pentru a-l căuta. Într-adevăr și spre deosebire de situația A.C., nu s-a precizat care au fost măsurile concrete adoptate de autorități pentru a căuta N.G. pe teritoriul Moldovei. De asemenea, acesta nu a explicat de ce nu au fost lansate în numele acestuia avize de cercetare internaționale sau în cadrul Comunității Statelor Independente. 16. Curtea apreciază că aceste deficiențe ale autorităților moldovenești în ceea ce privește executarea pedepselor A.C. și N.G. nu au fost conforme cu obligațiile pozitive ale statului pârât în temeiul articolului 2 din convenție (comparat cu Jestcov c. Republica Moldova și Rusia [comitet], n 33567/15, § 32, 28 septembrie 2021 și a se vedea, a étro Akelienė Lithuanie, n 54917/13 §§ 91-93, 16 octombrie 2018). 17. Prin urmare, a existat o încălcare a componentei procedurale a acestei dispoziții. 18. Având în vedere această concluzie, Curtea consideră că 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit și 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată pe care le-a asumat în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții; aceasta furnizează o copie a contractului semnat cu reprezentantul său. 20. Guvernul contestă aceste sume. 21. Curtea acordă recurentei 12 000 EUR pentru daune morale , plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 22. Ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce recurentei întreaga sumă solicitată pentru procedura desfășurată în fața ei, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 23. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume, care să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (doisprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale; 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 18 ianuarie 2022, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE NATALIA LUNGU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
(Requête n
o
68490/14)
ARRÊT
18 janvier 2022
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Natalia Lungu c. République de Moldova,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Branko Lubarda,
président,
Pauliine Koskelo,
Marko Bošnjak,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête (n
o
68490/14) contre la République de Moldova et dont une ressortissante de cet État, M
me
Natalia Lungu («
la requérante»), née en 1966 et résidant à Cobusca Nouă, représentée par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement moldave («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. O. Rotari,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 décembre 2021,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
La présente requête porte principalement sur un non-respect par les autorités étatiques de leur obligation de mettre en œuvre les peines d’emprisonnement prononcées contre les responsables de la mort du mari de la requérante.
2.
Le 2 août 2010, celui-ci décéda après avoir eu le veille une altercation violente avec deux individus, A.C. et N.G.
3.
Le jour même du décès, les autorités ouvrirent une enquête pénale pour coups et blessures graves ayant entraîné la mort. Par la suite, elles effectuèrent plusieurs mesures d’investigation. En particulier, elles auditionnèrent les agresseurs présumés, la requérante, ainsi qu’une vingtaine de témoins. Elles ordonnèrent également plusieurs expertises médicolégales qui firent état de blessures graves ayant causé le décès du mari de la requérante, à savoir une fracture du crâne associée à des hémorragies intracrâniennes et des fractures bilatérales des côtes associées à un hémothorax bilatéral. Environ cinq mois après les faits, l’autorité de poursuite déféra l’affaire à un tribunal.
4.
Le tribunal de première instance estima qu’il n’avait pas été établi que les lésions létales avaient été infligées par les deux accusés. Il jugea toutefois ceux-ci coupables de trouble à l’ordre public accompagné de coups et blessures légers, et condamna chacun à trois ans d’emprisonnement avec sursis. Il les plaça sous contrôle judiciaire jusqu’à l’adoption d’une décision exécutoire dans l’affaire.
5.
Le 26 décembre 2013, la cour d’appel infirma le jugement en question et condamna A.C. et N.G. à huit ans d’emprisonnement chacun pour coups et blessures graves ayant entraîné la mort. Elle alloua également 200
000
lei moldaves (environ 11
170 euros selon le taux de change en vigueur à ce moment-là) pour dommage moral, à payer solidairement par les deux accusés. Cette décision était exécutoire, mais A.C. et N.G. ne furent pas incarcérés, car ils avaient pris la fuite avant le prononcé.
6.
Par une décision définitive du 9 avril 2014, la Cour suprême de justice confirma la décision de la cour d’appel.
7
.
Entre-temps, le 28 février 2014, la police avait lancé des avis de recherche à l’encontre de A.C. et N.G. Ayant établi que le premier était sorti du pays le 24 août 2013, elle avait lancé le 26 mars 2014 un avis de recherche au nom de celui-ci au sein des États membres de la Communauté des États indépendants. Par la suite, A.C. fut localisé en Fédération de Russie et, le 21
octobre 2014, les autorités moldaves demandèrent son extradition. Le 11
novembre 2014, le Parquet général russe les informa que le lieu où A.C. se trouvait n’était pas connu et que la demande d’extradition serait traitée après son éventuelle capture.
8.
Invoquant les articles 2 et 8 de la Convention, la requérante se plaint de la clémence, excessive à ses yeux, du jugement de la première instance qui aurait permis aux deux agresseurs de prendre la fuite et de l’absence de mesures efficaces de la part des autorités moldaves pour trouver ceux-ci afin qu’ils exécutent les peines infligées par la cour d’appel. Sur le terrain de l’article 8 de la Convention, elle se plaint également du montant du dédommagement moral alloué par les tribunaux, qu’elle juge insuffisant.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE
2
9.
La Cour estime d’emblée que la requête doit être examinée sous le seul angle du volet procédural de l’article 2 de la Convention (voir, par exemple,
Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie
[GC], n
o
41720/13, § 153, 25 juin 2019, et
Soares Campos c. Portugal
, n
o
30878/16, § 122, 14
janvier 2020).
10.
Constatant par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, elle la déclare recevable.
11.
Les principes généraux concernant l’exigence procédurale de l’article
2 de la Convention ont été résumés dans l’arrêt
Nicolae Virgiliu Tănase
(précité, §§ 157-58, 161 et 164-71). En outre, l’exécution sans délai injustifié de la condamnation imposée dans le contexte du droit à la vie doit être regardée comme faisant partie intégrante de l’obligation procédurale pesant à charge de l’État en vertu de cette disposition (
Kitanovska
Stanojkovic
et autres c. l’ex-République yougoslave de Macédoine
, n
o
2319/14
, § 32, 13 octobre 2016, et
Makuchyan
et
Minasyan
c.
Azerbaïdjan et Hongrie
, n
o
17247/13
, § 50, 26 mai 2020). Enfin,
l’article
2 de la Convention peut imposer aux États une obligation de coopérer les uns avec les autres, impliquant dans le même temps une obligation de solliciter une assistance et une obligation de prêter son assistance (
Güzelyurtlu et autres c. Chypre et Turquie
[GC], n
o
36925/07, §
233, 29 janvier 2019).
12.
En l’espèce, l’adéquation globale des mesures d’investigation ne saurait poser problème. En effet, les autorités ont atteint le but principal poursuivi par l’enquête, à savoir l’établissement des causes de la mort de la victime, l’identification des personnes responsables et l’infliction des peines d’emprisonnement ferme qui n’apparaissent pas comme déraisonnablement clémentes (comparer avec
Dub c. République de Moldova
(déc.), n
o
39374/09, §§ 30-31, 5 juin 2018). Le fait que le tribunal de première
instance ait jugé les deux accusés coupables de coups et blessures légers, et qu’il leur ait appliqué des peines d’emprisonnement avec sursis n’a pas eu un impact négatif sur la qualité des résultats de la procédure pénale, notamment sur la capacité des instances hiérarchiques à élucider l’affaire (comparer avec
Sarbyanova-Pashaliyska et Pashaliyska c. Bulgarie
, n
o
3524/14, §§ 42-43, 12 janvier 2017, et
Dub
(déc.), précitée, § 32).
13.
En revanche, les mesures adoptées par les autorités moldaves pour trouver les deux agresseurs en fuite n’apparaissent pas comme suffisantes.
14.
Pour ce qui est d’abord de A.C., il est vrai que celui-ci a quitté le territoire de la République de Moldova avant l’adoption de la décision de condamnation de la cour d’appel. Cependant, le Gouvernement n’explique nullement pourquoi, après la lettre des autorités russes de novembre 2014 (paragraphe 7 ci-dessus), aucune mesure n’a été prise pour le trouver. Notamment, un avis de recherche international aurait pu être lancé. Or, rien dans le dossier n’explique pourquoi cette démarche n’a pas été effectuée par les autorités moldaves (comparer avec, sur le terrain des articles 3 et 8 de la Convention,
E.G. c. République de Moldova
, n
o
37882/13, § 48, 13 avril 2021).
15.
Quant à N.G., il ressort des éléments fournis à la Cour que, excepté l’avis de recherche interne lancé par la police en février 2014, rien n’a été entrepris non plus pour le rechercher. En effet et à la différence de la situation de A.C., le Gouvernement n’a pas précisé quelles ont été les mesures concrètes adoptées par les autorités pour rechercher N.G. sur le territoire de la Moldova. Il n’a pas non plus expliqué pourquoi des avis de recherche international ou au sein de la Communauté des États indépendants n’ont pas été lancés au nom de ce dernier.
16.
La Cour juge que ces manquements des autorités moldaves à faire exécuter les peines de A.C. et N.G. n’étaient pas conformes aux obligations positives incombant à l’État défendeur en vertu de l’article 2 de la Convention (comparer avec
Jestcov c. République de Moldova et Russie
[comité], n
o
33567/15, § 32, 28 septembre 2021, et voir,
a contrario
,
Akelienė
c.
Lithuanie
, n
o
54917/13
, §§ 91-93, 16 octobre 2018).
17.
Partant, il y a eu violation du volet procédural de cette disposition.
18.
Eu égard à cette conclusion, la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire de se prononcer sur l’argument de la requérante tiré d’un dédommagement moral insuffisant.
L’APPLICATION DE L’ARTICLE
19.
La requérante demande 15
000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu’elle estime avoir subi et 1
000 EUR au titre des frais et dépens qu’elle dit avoir engagés dans le cadre de la procédure menée devant la Cour. Elle fournit copie du contrat signé avec son représentant.
20.
Le Gouvernement conteste ces sommes.
21.
La Cour octroie à la requérante 12
pour
dommage moral
, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
22.
Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer à la requérante l’intégralité de la somme réclamée pour la procédure menée devant elle, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
23.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
Déclare
la requête recevable
;
Dit
qu’il y a eu violation du volet procédural de l’article 2 de la Convention
;
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans un délai de trois
mois les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement
:
12
000 EUR (douze mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral,
1
000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par la requérante à titre d’impôt, pour frais et dépens,
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
Rejette
le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 janvier 2022, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Hasan Bakırcı
Branko Lubarda
Greffier adjoint
Président