Musliu împotriva Macedoniei de Nord

DECIZIE DE DECIZIE Nr. 43315/22 Fitim MUSLIU împotriva Macedoniei de Nord (a se vedea tabelul anexat) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 5 februarie 2026 în calitate de comitet compus din: Stéphane Pisani , președinte , Juha Lavapuro , Hugh Mercer , judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 30 august 2022 , având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curtea de a elimina aplicarea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărește după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURARE Detaliile reclamantului sunt stabilite în tabelul anexat. Reclamantul a fost reprezentat de dl D. Gjorchevski, un avocat practicant în Skopje.

Cererea se referă la acuzațiile că reclamantul a fost atacat și bătut fizic la 3 august 2020, în timp ce își îndeplinește condamnarea la închisoare, de către un gardian de închisoare, în fața cantinei de închisoare. În fața Curții, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că gardianul închisorii l-a tratat bolnav și că autoritățile interne nu au efectuat o anchetă eficace cu privire la aceste acuzații. Aceste plângeri au fost comunicate guvernului Macedoniei de Nord („Guvernul”). DREPTUL După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 23 iunie 2025, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere.

Acestea au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. În declarația prezentată Curții, Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de dispozițiile convenției pe care le-a invocat reclamantul. Acestea au oferit reclamantului să plătească o sumă de 11.295 euro (EUR) pentru a acoperi toate prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, și au invitat Curtea să elimine cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Suma ar fi convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții.

În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni menţionat mai sus, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Reclamantul a fost trimis termenii declarației unilaterale ale Guvernului. Prin scrisoarea din 11 iulie 2025, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. În special, reclamantul a susținut că, deși guvernul a recunoscut o încălcare a drepturilor sale, ei nu au specificat măsurile prevăzute pentru a asigura respectarea convenției, pentru a remedia încălcarea constatată și pentru a aborda problemele structurale legate de maltratare, precum și pentru a pune în aplicare reformele necesare.

Curtea remarcă că art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite să ia un caz din lista sa dacă: „... pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar v. Hotărârea Turciei (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele introduse împotriva Macedoniei de Nord, practica sa privind plângerile referitoare la tratamentele bolnave în temeiul articolului 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, El-Masri v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], nr. 39630/09, §§ 182 ‐ 85, CEDO 2012; Mocanu și alții v. România [GC], nos.

10865/09 și alte două, §§ 314-26, CEDO 2014 (extracte); Bouyid v. Belgia [GC], nr. 23380/09, §§ 81-90 și §§ 114-23, CEDO 2015; Kitanovski v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 15191/12, §§ 76-77 și § 83 ‐ 86, 22 ianuarie 2015 și X și Y v. Macedonia de Nord , nr. 173/17, § 50 și § 56, 5 noiembrie 2020). Remarcarea admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). În acest sens, Curtea subliniază, de asemenea, că decizia în cauză nu aduce atingere obligației guvernului de a efectua o investigație în conformitate cu cerințele convenției, având în vedere recunoașterea încălcării drepturilor reclamantului protejate în temeiul articolului 3 din convenție (a se vedea Zarkovic și altele v. Croaţia (dec.), nr. 75187/12, § 22-23, 9 iunie 2015, și Khalil v. Azerbaidjan (dec.), nr. 60659/08 și alte două cereri, § 91, 6 octombrie 2015). În sfârșit,

Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 alineatul (2) din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 februarie 2026. Viktoriya Maradudina Stéphane Pisani Președintele adjunct al Registrului interimar ANNEXĂ Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 3 din aplicarea Convenției nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Numele și locația Reprezentantului Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului, în cazul în care orice cuantum acordat pentru daune și costuri morale și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 43315/22 30/08/2022 Fitim MUSLIU 1990 Dime Gjorchevski Skopje 23/06/2025 11/07/2025 11,295 [1] Plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului.

SECOND SECTION

DECISION Application no. 43315/22 Fitim MUSLIU against North Macedonia (see appended table) The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5 February 2026 as a Committee composed of: Stéphane Pisani , President , Juha Lavapuro, Hugh Mercer , judges , and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 30 August 2022, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant’s details are set out in the appended table. The applicant was represented by Mr D. Gjorchevski, a lawyer practising in Skopje. The application concerns allegations that the applicant was physically attacked and beaten on 3 August 2020, while serving his prison sentence, by a prison guard, in front of the prison canteen. Before the Court, the applicant complained under Article 3 of the Convention that the prison guard had ill ‑ treated him and that the domestic authorities had failed to carry out an effective investigation into those allegations. These complaints had been communicated to the Government of North Macedonia (“the Government”). THE LAW After the failure of the attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 23 June 2025 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. In the declaration submitted to the Court, the Government acknowledged that there had been a violation of the applicant’s rights guaranteed by the provisions of the Convention relied on by the applicant. They offered to pay the applicant a sum of 11,295 euros (EUR) to cover all non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, and invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. The amount would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision.

In the event of failure to pay this amount within the above ‑ mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. The applicant was sent the terms of the Government’s unilateral declaration. By a letter of 11 July 2025, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration. In particular, the applicant argued that, although the Government had acknowledged a breach of his rights, they had failed to specify the measures envisaged to ensure compliance with the Convention, to remedy the violation found, and to address the structural problems concerning ill-treatment, as well as to implement the necessary reforms.

The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the Tahsin Acar v. Turkey judgment (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI). The Court has established in a number of cases, including those brought against North Macedonia, its practice concerning complaints relating to ill ‑ treatment under Article 3 of the Convention (see, for example, El-Masri v. the former Yugoslav Republic of Macedonia [GC], no. 39630/09, §§ 182 ‑ 85, ECHR 2012; Mocanu and Others v. Romania [GC], nos.

10865/09 and 2 others, §§ 314-26, ECHR 2014 (extracts); Bouyid v. Belgium [GC], no. 23380/09, §§ 81-90 and §§ 114-23, ECHR 2015; Kitanovski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 15191/12, §§ 76-77 and §§ 83 ‑ 86, 22 January 2015 and X and Y v. North Macedonia , no. 173/17, § 50 and § 56, 5 November 2020). Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). In this connection, the Court also points out that the decision in question is without prejudice to the Government’s obligation to conduct an investigation in compliance with the requirements of the Convention in view of their acknowledgement of the violation of the applicant’s rights protected under Article 3 of the Convention (see Zarkovic and others v. Croatia (dec.), no. 75187/12, § 22-23, 9 June 2015, and Khalil v. Azerbaijan (dec.), nos.

60659/08 and 2 other applications, § 91, 6 October 2015). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 26 February 2026. Viktoriya Maradudina Stéphane Pisani Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 3 of the Convention Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Representative’s name and location Date of receipt of Government’s declaration Date of receipt of applicant’s comments, if any Amount awarded for non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant (in euros) [1] 43315/22 30/08/2022 Fitim MUSLIU 1990 Dime Gjorchevski Skopje 23/06/2025 11/07/2025 11,295 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.