CASE OF DĂNOIU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF DĂNOIU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr.

54780/15 și alte 2 –

a se vedea lista din anexă)

HOTĂRÂRE

Art. 1 din Protocolul nr.

1 • Reglementarea folosinței bunurilor • Reducere,

dispusă de curtea de apel, a onorariilor avocaților desemnați din oficiu pentru

câteva mii de părți civile în cadrul unui proces penal • Lipsa unei baze legale

clare și previzibile, însoțite de garanții suficiente împotriva arbitrar

ul

u

i

STRASBOURG

25 ianuarie 2022

DEFINITI

VĂ

20/06/

2022

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul a

rt. 44 §

2 din Convenție. Poate suferi

modificări de formă.

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Dănoiu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte

,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

Ana Maria Guerra Martins,

judecători,

și Andrea Tamietti,

grefier de secție

,

Având în vedere:

cererile (nr.

54780/15, 55220/15 și 55226/15) îndreptate împotriva

României, prin care trei

resortisanți ai acestui stat, doamna Daniela Lorelay

Dănoiu („prima reclamantă”), doamna Carmen Mariana Agache („a doua

reclamantă”) și domnul Cosmin

-

Gabriel Scărlătescu („al treilea reclamant”

)

au sesizat Curtea la 28 octombrie 2015, în temeiul art.

34 di

n Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”)

,

decizia de a aduce la cunoștința Guvernului român („Guvernul”) capetele

de cerere privind pretinsa încălcare a drepturilor reclamanților la respectarea

bunurilor lor (art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție) și la un recurs efectiv

(art.

13 din Convenție), precum și capetele de cerere privind interzicerea

discriminării coroborată cu interzicerea muncii forțate (a

rt. 14 coroborat cu

art.

4 din Convenție), precum și de a declara inadmisibile celelalte capete de

cerere

;

observațiile părților,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 decembrie 2021,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

spusă de instanțele naționale, a

onorariilor reclamanților în perioada în care au fost avocați desemnați din

oficiu pentru câteva mii de părți civile în cadrul unui proces penal.

Reclamanții invocă a

rt.

4, 13 și 14 din Convenție, precum și a

rt. 1

din

Protocolul nr.

1 la Convenție.

ÎN FAPT

2.

Reclamanții s

-

au născut în 1970, 1978 și, respectiv, 1975 și sunt

domiciliați în București. Numele reprezentanților reclamanților su

nt

menționate în Anexă.

1

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3.

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții

guvernamentali, cel mai recent de doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe

.

I.

REPREZENTAREA PĂRȚILOR CIVILE DE CĂTRE RECLAMANȚI

4.

În 2005, Judecătoria Sector 2 București a fost sesizată, în cadrul unei

cauze penale având ca obiect infracțiunea de înșelăciune în care cinci

persoane erau inculpate pentru organizarea și promovarea unui „sistem de

vânzare piramidală”, la care participaseră câteva mii de persoane. Inițial,

6 871 de persoane s-

au constituit părți civile.

5.

La 30 octombrie 2007 și 28 martie 2008, judecătoria a dispus ca Barou

l

București să desemneze trei avocați pentru a asigura asistența din oficiu a

părților civile (

infra

, pct.

24). Din cauza numărului mare de părți civile,

acestea au fost împărțite în trei grupe, fiecare grupă fiind reprezentată de câte

unul dintre avocații desemnați de barou.

6.

Baroul a dat curs solicitării instanței și i

-a desemnat din oficiu pe cei trei

reclamanți pentru părțile civile la procesul penal.

7.

La 27 mai 2008, instanța a atribuit fiecăruia dintre reclamanți sarcina de

reprezentare a părților civile din una dintre cele trei grupe.

– octombrie 2014, reclamanții au participat, în

calitate de avocați, la 66 de termene de judecată. Așa cum reiese din copiile

după încheierile de ședință depuse la dosar de către părți, reclamanții au

formulat diverse solicitări în vederea protejării drepturilor clienților lor și au

fost de acord cu transferul unuia dintre inculpați în România. Astfel, au

solicitat traducerea anumitor documente, au f

ăcut cerere pentru localizarea

unuia dintre inculpați, au rugat instanța să obțină informații cu privire la

succesiunea altui inculpat. De asemenea, au solicitat strămutarea cauzei

referitoare la unul dintre inculpați, au solicitat informarea succesorilor

unuia

dintre inculpați, au solicitat instanței să verifice lichiditatea unei societăți

folosite de inculpați la înființarea sistemului piramidal în litigiu și au solicitat

informații cu privire la punerea în libertate a unuia dintre inculpați de către

auto

ritățile germane. S

-

au opus unei cereri formulate de avocatul inculpaților

pentru retrimiterea cauzei la parchet și au solicitat instanței să aplice o amend

ă

instituțiilor care nu au răspuns la solicitările de informații, să identifice

ultimul domiciliu cu

noscut al fiecăruia dintre inculpați, să stabilească

relevanța anumitor probe și să examineze oportunitatea examinării altor

probe. În final, aceștia s

-

au opus reîncadrării juridice a faptelor.

9.

Prin sentința din 7 octombrie 2014, judecătoria a constatat prescripția

răspunderii penale a inculpaților și a dispus încetarea urmăririi penale.

Instanța a decis să nu se pronunțe asupra pretențiilor formulate de părțile

civile și a dispus următoarele:

„[...] Onorariile avocaților din oficiu ale inculpatelor C.E. și P.M. și ale părților civile,

se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și se vor vira către Baroul București,

2

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pentru avocați [...], A.C. [a doua reclamantă], S.C. [al treilea reclamant] și D.D.L.

[prima reclamantă].”

10.

Reclamanții au prezentat patru înscrisuri intitulate „Referat privind

plata onorariilor de către Ministerul Justiției”, semnat de B.C., președintele

completului de judecată care a soluționat cauza penală în speță și președintele

Judecătoriei Sector 2 București. După cum reiese

din referatele întocmite la

9 și 21 octombrie 2014, valoarea totală a onorariilor calculate a fost de

428.400 lei (RON) (91.412

EUR) în favoarea primei reclamante, pentru

reprezentarea a 2.856 de părți civile. În referatele întocmite la 8 octombrie

2014 a

u fost menționate onorarii în valoare de 436.200 lei (respectiv,

98.991 EUR) în favoarea celei de-a doua reclamante, pentru reprezentarea a

2.908 părți civile, și onorarii în valoare de 426.450 lei (respectiv,

96.700 EUR) în favoarea celui de-al treilea reclamant pentru reprezentarea a

2.843 de părți civile. Cele trei documente, care atestă că cei trei reclamanți au

efectuat activitatea de reprezentare a celor 8.607 de părți civile contra plății

unor onorarii în cuantum de 150 lei (respectiv, aproximativ 34 EUR) pentru

reprezentarea fiecărei părți civile, poartă ștampila Judecătoriei Sector 2

București, precum și semnăturile și ștampilele fiecăruia dintre reclamanți.

11.

La 18 și 19 noiembrie 2014, Tribunalul București și Ministerul

Finanțelor au declarat apel împotriva sentinței din 7 octombrie 2014 (

supra

,

pct.

9). În fața Curții de Apel București, reprezentanții celor două autorități

au solicitat reducerea onorariilor avocaților confirmate de judecătorie, cu

motivarea că intervenția reclamanților nu a fost necesară decât din punct de

vedere strict procedural pentru a asigura rapiditatea procedurii, că apărarea

lor comună a fost, în realitate, în beneficiul tuturor părților civile și că, î

n orice

caz, pretențiile părților civile nu au fost analizate de completul instanței de

fond. Tribunalul a susținut că suma de 150 lei stabilită pentru a asigura

reprezentarea din oficiu a fiecărei părți civile, astfel cum se prevede în

Protocolul încheiat la 1 decembrie 2008 între Uniunea Națională a Barourilor

din România

(„UNBR”) și Ministerul Justiției (

infra

, pct. 28), a reprezentat

un cuantum maximal care putea fi redus în funcție de mai multe criterii, ca de

exemplu complexitatea cauzei, numărul de termene și timpul necesar

avocaților pentru studierea dosarului cauzei.

Reprezentantul Ministerului

Finanțelor a insistat asupra faptului că nu existau motive pentru confirmarea

referatelor privind onorariile pentru cuantumuri maximale și disproporționate

în raport cu serviciul efectiv oferit de reclamanți, despre care a susținut că a

fost în beneficiul tuturor părților civile. Acesta a sugerat ca fiecăreia dintre

părțile în cauză să i se plătească, în acest sens, în cuantum de 10.000 RON

(aproximativ 2.267 EUR).

12.

Reclamanții au depus la Curtea de Apel București un memoriu

prin

care solicitau instanței de apel să constate că tribunalul nu avea calitate

procesuală activă și că nu putea să solicite reducerea onorariilor avocaților

desemnați din oficiu, stabilite prin Protocolul din 1 decembrie 2008 (

infra

,

pct.

28). Aceștia au susținut că președintele judecătoriei a verificat și

3

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

confirmat ulterior referatele privind onorariile, în conformitate cu dispozițiile

Protocolului din 1 decembrie 2008, întrucât, în opinia acestora, cuantumul de

150 RON stabilit pen

tru a asigura reprezentarea fiecărei părți civile reprezenta

un cuantum fix care nu putea fi redus, ci doar majorat dacă era necesar (

infr

a

,

pct.

26). Reclamanții au contestat susținerile reprezentantului tribunalu

lui,

conform cărora rolul lor era doar de a asigura celeritatea procedurii, și au

precizat că au participat în mod activ, în numele tuturor clienților lor, la 46 de

termene de judecată timp de peste 6 ani de procedur

ă (

supra

, pct. 8).

II.

CERERILE

MENȚIONARE

A

DISPOZITIVUL SENTINȚEI DIN 7 OCTOMBRIE 2014

FORMULATE

DE

RECLAMANȚ

I

PENTRU

ÎN

CUANTUMULUI

ONORARIILOR

13.

La 15 octombrie 2014, reclamanții au depus

o

cerere pentru lămurire

a

și îndreptarea dispozitivului sentinței din 7 octombrie 2014 (

supra

, pct. 9).

Au solicitat ca în dispozitivul sentinței respective să fie incluse numele tuturor

părților civile pe care le reprezentaseră în proces și cuantumul forfetar de 150

de lei, stabilit cu titlu de onorarii ale avocaților pentru fiecare dintre părțile

civile. În susținerea cererii lor, aceștia au invocat dispozițiile Protocolului din

1 decembrie 2008 (

infra

, pct. 28), care a stabilit pentru onorarii un cuantum

fix de 150 lei pentru fiecare dintre părțile civile reprezentate din oficiu în

cursul procesului penal. Au susținut, de asemenea, că onorariile fuseseră deja

confirmate de instanța de fond.

14.

Prin încheierea din 17 aprilie 2015, judecătoria a respins cererea

formulată de reclamanți, cu motivarea următoare:

„În ceea ce privește cererile de îndreptare a erorii materiale, formulate către avocații

din

o

ficiu ai părților civile, și cererea de lămurire a dispozitivului, instanța a

preciază că

acestea sunt nefondate, argumentele invocate de către petenți necircumscriindu

-se

cazurilor în care se poate dispune îndreptarea erorii materiale sau lămurirea

dispoz

i

tivului, atât timp cât instanța a dispus cu privire la plata onorariilor cuvenite

respectivilor avocați, determinarea sumei concrete reprezentând onorariu făcând

-se

potrivit Protocolului menționat anterior [încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.]

și reprezentând о chestiune de executare a sentinței penale, iar nu о eroare materială sau

о omisiune [...]”

15.

Reclamanții au declarat apel împotriva acestei încheieri, cu motivarea

că instanța nu a admis cererea lor, ci s

-

a limitat să precizeze că Proto

colul din

1 decembrie 2008 era aplicabil în speță.

16.

Apelul declarat de reclamanți a fost conexat cu apelul declarat de

tribunal și Ministerul Finanțelor împotriva sentinței din 7 octombrie 2014

(

supra

, pct.

11). La 26 iunie 2015, în ședința desfășurată la Curtea de Apel

București, reclamanții au solicitat respingerea apelului Ministerulu

i

Finanțelor, cu motivarea că această instituție nu avea calitate procesuală în

speță. În ceea ce privește apelul declarat de tribunal, reclamanții au solicit

at

curții de apel să declare că onorariile stabilite prin Protocolul din 1 decembrie

2008 (

infra

, pct.

28) nu puteau face obiectul unei reduceri confirmate de

4

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

instanțe și că, în orice caz, onorariile nu erau disproporționate. Aceștia au

susținut că reprezentarea părților civile în proces a facilitat sarcina

judecătoriei, care nu mai era obligată să comunice celor câteva mii de părți

civile fiecare act de procedură sau hotărârile judecătorești, ceea ce a permis

statului să facă economii de aproximativ 1.500.

000 RON (aproximativ

340.000 EUR) cu titlu de cheltuieli de judecată.

III.

DECIZIA PRONUNȚATĂ ÎN APEL

17.

Prin decizia din 9 iulie 2015, Curtea de Apel București s

-

a pronunțat

cu privire la apelurile declarate de tribunal și de Ministerul Finanțelor

împotriva s

entinței judecătoriei din 7 octombrie 2014 (

supra

, pct. 11), precum

și cu privire la apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 17 aprilie

2015 (

supra

, pct.

15). În ceea ce privește primele două cereri de apel, curtea

de apel a decis să le admită, a casat sentința din 7 octombrie 2014 și a trimis

cauza spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea că instanța de fond nu a

soluționat acțiunea civilă. Curtea de apel a stabilit cuantumul onorariilor

pentru fiecare dintre reclamanți la 25.000 lei

(aproximativ 5.681 EUR).

18.

Pentru a ajunge la această concluzie, curtea de apel și

-a motivat decizia

după cum urmează:

„[...] „Instanța constată că în speță sunt incidente, precum celor relatate la un termen

anterior, dispozițiile a

rt. 173

[din vechiul]

C. proc. pen. iar prezența apărătorilor

desemnați din oficiu este legală și temeinică în fața acestei instanțe [...]. Potrivit

protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din

România, în anul 2008, [...] onorariul avocatului din oficiu este în cuantum de 150 RON,

fără a fi specificat un maxim al sumelor ce constituie onorariul avocatului din oficiu

[...]. Se observă că prima instanță a omis să precizeze în cuprinsul dispozitivului care

este suma acordată fiecărui avocat din oficiu, menționându

-se în mod expres numai

împrejurarea că acest onorariu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Se

observă totodată că fiecare dintre avocații din oficiu a acordat asistență juridică unui

număr de aproximativ 2300 de părți civile, ceea ce presupune că,

în măsura în care s

-ar

stabili onorariul în cuantumul maxim de câte 150 lei pentru fiecare parte civilă, fiecăruia

dintre avocații din oficiu ar trebui să i se achite aproximativ 345.000 RON. În mod

evident prestația avocațială în prezenta cauză este disproporționată față de onorariul

solicitat de avocații din oficiu, dat fiind faptul că, indiferent de numărul părților civile

din cauză, apărarea și activitățile de asistență juridică au fost aceleași [...] Din

coroborarea textelor art.

82 alin.

(1) și (3) din Legea 51/1995 rezultă mai întâi că

onorariul avocatului din oficiu, prevăzut de protocoalele încheiate între Ministerul

Justiției și Uniunea Barourilor din România, este unul maximal, apoi că acesta poate fi

cenzurat de o

rganul judiciar, fiind supus confirmării organului judiciar, care, în

funcție

de volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat, precum și în raport cu

durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune menținerea sau majorarea

onorariu

lu

i stabilit inițial

.

Apoi, omisiunea de a plafona cuantumul global maximal al onorariul avocatului din

oficiu în situații similare a fost îndreptată prin protocolul încheiat între Ministerul

Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România în iunie 2

015, la art. 5 lit. d)

precizând

u-

se că «Atunci când în cauză există mai mult de cinci astfel de părți cu

aceeași calitate instanța trebuie să acorde un onorariu cumulat, în mod rezonabil, în

5

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

funcție de complexitatea cauzei, aceasta neputând fi mai mare de

10000 lei, indiferent

de numărul persoanelor reprezentate sau asist

ate.

Urmând aceeași logică a onorariului cumulat în mod rezonabil și având în v

edere atât

perioada mare de timp în care avocații din oficiu s

-

au prezentat în instanță pentru a

reprezenta p

ărțile civile, eforturile depuse pentru a întocmi tabelele cu datele părților

civile, dar și împrejurarea că activitățile prestate au fost identice indiferent de numărul

părților civile, Curtea apreciază că se impune stabilirea unui cuantum rezonabil al

on

orariului avocaților din oficiu, de câte 25.000 lei pentru fiecare dintre cei

trei avocați

din oficiu.

Curtea nu va avea în vedere cuantumul maximal prevăzut de protocolul încheiat în

cursul anului 2015, de 10.000 lei, apreciind că acesta nu este aplicabil în cauză, deoarece

a intervenit ulterior emiterii delegațiilor avocaților din oficiu, ci va avea în vedere, la

aprecierea cuantumului global al acestui onorariu, considerente de echitate plus

criteriile enunțate anterior – durata mare a asistenței juridice/reprezentării, de circa

6

ani, eforturile depuse de avocați, prezența acestora la 46 de termene de

judecată [...]”

19.

Cu privire la apelurile declarate de reclamanți împotriva încheierii din

17 aprilie 2015, curtea de apel le-a considerat admisibile înainte de a le

respinge, considerând că acestea erau nefondate. Aceasta a motivat decizia

după cum urmează:

„[...] Astfel, potrivit a

rt. 408 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu apel

numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potr

ivit legii, pot fi atacate s

eparat

cu apel. Apoi, apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva

încheierilo

r.

Relativ la încheierile de îndreptare a erorii materiale, pronunțate după pronunțarea

hotărârii de fond, nu există o dispoziție expresă în sensul că pot fi atacate cu vreo cale

separată de atac, însă se observă că în lipsa unor dispoziții legale exprese sunt incidente

dispozițiile comune, în sensul că încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu

sentința.

Pe de altă parte, este posibil ca asemenea încheieri sa fie pronunțate la mult timp de

la data pronunțării hotărârii de fond, uneori chiar după ce aceasta a rămas definitivă, iar

dacă am interpreta restrictiv acest text, prin încheierile de îndreptare a erorii materiale

ar

putea fi operate modificări în hotărâre, pe care părțile să nu le poată ataca, neexistând

о cale separată de atac.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., martorul, expertul, interpretul și avocatul,

în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile

judiciare aplicate pot formula apel.

Curtea apreciază, în contextul dat, că dat fiind faptul că respectiva încheiere a fost

pronunțată după data pronunțării hotărârii, respectiv la data de 17.04.2015, apelul

decl

arat de avocații din oficiu este admisibil, tot

odată neputându

-

se susține ca acesta ar

fi tardiv.

Apelul este însă nefondat, pentru motivele arătate în analiza apelurilor declarate de

Tribunalul București și Ministerul Finanțelor. Astfel, Curtea apreciază că acordarea

onorariului maximal de câte 150 lei pentru fiecare dintre părțile civile

asistate/reprezentate, așa cum solicită apelanții, este exagera

tă, impunându

-se stabilirea

unui onorariu constând într-

o sumă globală, rezonabilă [...]”

20.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei curții de apel,

considerând, printre altele, că instanțele au aplicat în mod greșit dispozițiile

6

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Legii nr. 51/1995 (

infra

, pct.

26) și cele ale Protocolului din 1 decembrie 200

8

(

infra

, pct.

28). În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (denumită în

continuare „Înalta Curte”), aceștia au ridicat

o

excepție de

neconstituționalitate referitoare la imposibilitatea legală de a declara recurs în

casație împotriva deciziei pronunțate în apel cu privire la reducerea

onorari

ilor lor. Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu

excepția ridicată de reclamanți.

–28 decembrie 2015, fiecărui reclamant i s

-

a plătit suma

de 25.000 RON (aproximativ 5.681 EUR) cu titlu de onorarii în calitatea lor

de avocați din oficiu, în cadrul executării deciziei din 9 iulie 2015 pronunțate

de Curtea de Apel București (

supra

, pct. 17-19).

IV.

DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE

22.

La 30 iunie 2016, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate ridicată de reclamanți referitoare la a

rt. 436

alin. (1),

art.

438 și a

rt.

440 din noul Cod de procedură pena

lă (

infra

, pct. 25). Aceasta

a amintit că a statuat deja, într

-

o decizie pronunțată la 21 august 2015, că

recursul constituie o cale extrao

rdinară de atac ce permite controlul legalității

hotărârilor judecătorești definitive, în temeiul unor motive prevăzute expres

de lege, finalitatea acestuia fiind aceea de a înlătura erorile de drept comise

de instanțele de apel. Aceasta a considerat că avocații care reprezintă părțile

civile în cadrul unui proces penal nu se numără printre titularii dreptului de a

promova această cale extraordinară de atac, aceștia putându

-

și valorifica

drepturile doar pe calea apelului.

V.

DECIZIA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE DIN 25

OCTOMBRIE 201

6

inadmisibil recursul declarat de reclamanți (

supra

, pct.

20), cu motivarea că

nu îndeplinea condițiile prevăzute de a

rt. 434

alin. (1)

din noul Cod de

procedu

ră penală (

infra

, pct.

25), întrucât o decizie prin care s-a dispus

casarea cu trimitere nu putea fi supusă recursului în casație. Instanța a

precizat, de asemenea,

că, în temeiul a

rt. 436

alin. (1)

din noul Cod de

procedură penală, reclamanții, în calitatea lor de avocați reprezentând părți

civile în cursul procesului penal, nu se numărau printre persoanele care aveau

dreptul de a declara recurs în casație (

infra

, pct. 25). Aceasta a concluzionat

cu precizarea că nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 440.

7

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL LEGAL INTERN RELEVANT

I.

VECHIUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

24.

Dispozițiile relevante în speță din vechiul Cod de procedură penală, în

versiunea în vigoare până la 1 februarie 2014, sunt următoarele:

Art. 173

„Apărătorul părții vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are

dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau

prezența părții căreia îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune me

morii.

În cursul judecății, apărătorul exercită drepturile părții pe care o

asistă.

Când organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă

sau partea responsabilă civilmente nu și

-

ar putea face singură apărarea, dispune din

of

iciu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui a

părător.”

Art. 174

„În cursul judecății învinuitul și inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentați,

cu excepția cazurilor în care prezența învinuitului sau inculpatului este obligatorie.”

II.

NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

25.

Dispozițiile relevante în speță din Noul Cod de procedură penală, în

vigoare de la 1 februarie 2014, sunt următoarele:

Art. 408

„(1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede

altfel.

(2) Încheierile pot

fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu

apel.

(3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor.”

Art. 434

„(1) Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s

-a dispus

rejudecarea cauzelor [...]”

Art. 436

„(1) Pot formula cerere de recurs în casa

ție:

a) procurorul, în ceea c

e privește latura penală și latura civil

ă;

b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor

prin care s-

a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea

aplicării pedepsei ori încetarea procesului

penal

;

8

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar

referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat

soluția

în latura civilă [...

]”

Art. 438

„(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță

inferioară celei legal competente;

[...]

7.

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de l

egea penală;

s

-a dispus încetarea procesului penal;

[...]

a constatat grațierea sau în mod greșit s

-

a constatat că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost grațiată;

au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

[...]”

Art. 440

„[...

]

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau

dacă nu s

-

au respectat dispozițiile a

rt. 434, art. 436 alin.

(1), (2) și

(6), art.

437 și 438

ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea

de recurs în casație.”

Art. 552

„(1) Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci

când apelul a fost adm

is și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel [

...]”

III. LEGEA NR. 51/1995

51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

a intrat în vigoare la 9 iunie 1995, data publicării în Monitorul Oficial.

Dispozițiile relevante în speță prevăd următoarele:

Art. 69

„În cauzele în care asistența judiciară este acordată din oficiu la cererea instan

țelor de

judecată sau a organelor de urmărire penală, plata onorariilor se face din fondurile

Ministerului Justiției [...]”

Art. 82

„1.

Pe

ntru asistența judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu

stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate, în

limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiți

ei.

9

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2.

Prin actul de încuviințare a asistenței judiciare, organul judiciar stabilește și

valoarea provizorie a onorariului avocatului.

3.

După acordarea asistenței judiciare, avocatul întocmește un referat scris cu privire

la prestația avocațială efectivă,

conform formularului aprobat de Departamentul de

coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B.R. Referatul este supus confirmării

organului judiciar, care, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate de

avocat, precum și în raport cu durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune

menținerea sau majorarea onorariului stabilit inițial [...]”

27.

Potrivit informațiilor transmise de Baroul București Agentului

guvernamental la 20 februarie 2013, avocații care doreau să ofere asistență

judiciară în calitate de avocat din oficiu urmau o procedură internă la data

faptelor, care consta în depunerea unei cereri scrise la Departamentul de

coordonare a asistenței judiciare al baroului, înscrierea numelor lor într

-un

registru stabilit

de departamentul respectiv și organizarea, în cele din urmă, a

planificării lunare a asistenței judiciare.

IV. PROTOCOLUL DIN 1 DECEMBRIE 2018

28.

Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea

serviciilor de asistență juridică în materie penală („Protocolul din 1 decembrie

2008”) a intrat în vigoare la 1 decembrie 2008, data semnării acestuia de către

reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România („UNBR”) și ai

Ministerului Justiției. Protocolul a fost disponibil în cadrul U

NBR. Acesta a

fost în vigoare până la 6 iunie 2015, dată la care a fost semnat un nou protocol

între aceleași părți. Dispozițiile relevante în speță din Protocolul din 1

decembrie 2008 au următorul cuprins:

„[...] A

rt. 5. (1) Onorariile care se cuvin avoca

ților pentru acordarea asistenței juridice

a făptuitorului, învinuitului, inculpatului sau a condamnatului când aceasta este

obligatorie, în situația în care organul de urmărire penală sau instanța apreciază că

învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente

nu și

-

ar putea face singură apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege în care

se impune desemnarea unui avocat din oficiu sunt următo

arele:

[...]

e) 150 lei pentru asistența juridică gratuită acordată, în cursul urmăririi penale sau în

cursul judecății, părții vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente. Acest

onorariu se acordă pentru fiecare parte vătămată, parte civilă sau parte responsabilă

civilmente, în cazul în care una sau mai mu

lte persoane au calitatea de parte vătămată,

parte civilă sau parte responsabilă civilmente;

Art. 6.

În cazul în care delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează, potrivit

art. 171

alin.

(5) din Codul de procedură penală, la prezentarea apărătorul

ui ales,

procurorul prin ordonanță sau, după caz, instanța prin încheiere, va dispune plata

onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru prestațiile ef

ectuate până la

data încetării însărcinării, ținându

-se cont de timpul necesar studierii dosarului,

complexitatea cauzei, durata și numărul actelor de urmărire penală la care apărătorul a

luat parte sau numărul de termene la care a fost prezent în fața instanței. Onorariul astfel

10

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

stabilit nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului ce a

r fi fost cuvenit dacă

prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată

[...];

Art. 9.

(1) Referatul, întocmit de avocat și care atestă o prestație avocațială efectivă

pentru care se cuvine plata onorariului va fi confirmat de organul judiciar

care a dispus

plata onorariului sau de conducerea autorității în fața căreia s

-

a desfășurat activitatea de

asistență juridică și/sau de reprezentare [...];

(2) Referatul prevăzut la

alin.

(1) constituie document justificativ, care se înaintează

baroului de către avocat, în termen de cel mult 5 zile de la data confirmării, în vederea

verificării, centralizării, avizării și aprobării plății onorariului de către consiliul

baroului. [...]

(4) După verificarea și avizarea/aprobarea referatelor prevăzute la

alin.

(1) și

(3)

de

către consiliul baroului, referatele centralizate sunt înaintate departamentului

economic

o-

financiar și administrativ al tribunalului, în vederea efectuării viramentelor

privind plata onorariilor de către tribunal în contul barourilor, în condițiile prevăzute de

lege [...]”

iunie 2005, care prevedea acordarea unei sume de 800.000 ROL (aproximativ

22

EUR) pentru asistența acordată fiecărei părți civile în situații în care era

implicat un avocat desemnat din oficiu. La 11 iunie 2015, a intrat în vigoare

un nou protocol care reglementa aceleași chestiuni și prevedea o plafonare a

onorariilor la 10.000 RON (2.267

EUR) în cazurile de asistență din oficiu a

mai mult de cinci părți civile din partea aceluiași avocat.

V.

PRACTICA INTERNĂ RELEVA

NTĂ

curților de apel un aviz cu privire la clarificarea aspectului dacă instanțele

puteau să confirme reducerea onorariilor avocaților desemnați din oficiu în

situații similare cu cea a reclamanților și dacă o astfel de decizie putea sau nu

să fie supusă unei căi de atac.

31.

Unii dintre judecătorii Curții de Apel București au considerat că, odată

ce

avocații au fost implicați în procedura judiciară, onorariile stabilite în

temeiul Protocolului din 1 decembrie 2008 (

supra

, pct. 28) nu mai puteau fi

reduse. Ceilalți judecători au susținut contrariul. În ceea ce privește calea de

atac împotriva unei astf

el de decizii, majoritatea judecătorilor au considerat

că nu exista niciuna. Cu toate acestea, unii judecători au considerat că s

-ar

putea formula o contestație în anulare sau o cerere de îndreptare.

32.

Curtea de Apel Timișoara, printre altele, a informat

Departamentul

Agentului guvernamental cu privire la o practică anterioară, în baza căreia s

-

au redus anumite onorarii acordate avocaților desemnați din oficiu. Nu s

-a

prezentat niciun exemplu de jurisprudență în acest sens. Potrivit opiniei

majorității judecătorilor acestei instanțe, nu exista nicio cale de atac împotriva

unei decizii definitive prin care reducerea onorariilor avocaților desemnați din

oficiu fusese confirmat

ă.

11

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

33.

Curtea de Apel Ploiești a precizat, mai întâi, că nu dispune de exemple

de j

urisprudență care să ateste o situație similară celei descrise în prezenta

cauză. Reprezentantul curții de apel a confirmat că unii dintre judecătorii

acestei instanțe erau de părere că practica reducerii onorariilor avocaților

desemnați din oficiu era nefondată. În schimb, ceilalți judecători considerau

că, în lipsa unei baze legale, instanțele aveau totuși posibilitatea de a efectua

o astfel de reducere. Judecătorii au oferit un exemplu de jurisprudență (decizia

din 22 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești), în care instanța

de apel a confirmat reducerea onorariilor avocaților desemnați din oficiu

stabilite în temeiul Protocolului din 11 iunie 2015 (

supra

, pct.

29). Judecătorii

au arătat că legislația națională nu prevedea nicio cale de atac

în materie, da

r

au prezentat un exemplu de hotărâre internă pronunțată de instanța de apel

(decizia din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești), prin

care s-a admis o cerere de îndreptare a unei erori materiale privind

modificarea cuantumu

lui onorariilor acordate avocaților desemnați din oficiu,

pentru motive legate de modalitățile de calcul și pentru asigurarea egalității

de tratament a avocaților implicați în același proces. Judecătorii au considerat

că această cale de atac nu este eficace dacă decizia prin care s

-a confirmat

reducerea onorariilor a fost motivată corespunzător.

34.

Reprezentantul Curții de Apel Constanța a exprimat opinia

judecătorilor acestei instanțe, în sensul că instanțele aveau posibilitatea de a

confirma reducerea on

orariilor avocaților desemnați din oficiu în temeiul

art.

451 din Codul de procedură civilă, fără a prezenta exemple de

jurisprudență referitoare la o situație similară cu cea a reclamanților. În opinia

judecătorilor acestei instanțe, nu exista nicio cale

de atac împotriva reducerii

onorariilor avocaților într

-

o situație similară celei a reclamanților.

35.

Reprezentantul Curții de Apel din Bacău a depus la dosar un exemplu

de jurisprudență (încheierea din 1 noiembrie 2011 pronunțată de aceeași curte

de apel

), care confirma faptul că instanța de fond a stabilit onorarii mai mici

(150 RON) decât cele la care avocatul din oficiu s-

a considerat îndreptățit

(7

350 RON) pentru că a reprezentat 49 de persoane vătămate în cursul

aceluiași proces penal. Din copia acestei hotărâri reiese că prestația avocațială

a fost minimă întrucât avocatul „doar a pus concluzii într

-

o singură frază”.

Magistrații de la Judecătoria Piatra Neamț au considerat că o reducere de acest

tip a onorariilor era posibilă în temeiul Legii

nr. 51/1995

(

supra

, pct. 26).

Magistrații de la Judecătoria Roman au considerat că o reducere a onorariilor

avocaților desemnați din oficiu nu avea nicio bază obiectivă, întrucât

cuantumul acestor onorarii era prevăzut în mod expres în Protocolul din 1

decembrie 2008 (

supra

, pct.

28). Potrivit acestora, reducerea onorariilo

r

reclamanților în speță a fost efectuată pe baza unor criterii subiective, cu

încălcarea a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție. Potrivit opiniei majorității

exprimate de Curtea de Apel Bacă

u, nu exista nicio cale de atac împotriva

deciziei definitive prin care s-

a confirmat reducerea onorariilor avocaților

desemnați din oficiu.

12

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

36.

Judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au considerat că posibilitatea

de a reduce onorariile avocaților desemnați din oficiu era justificată în cazul

în care un singur apărător reprezenta mai multe părți cu aceleași interese în

proces. Reprezentantul acestei instanțe a depus la dosar un exemplu de

jurisprudență internă (încheierea din 31 iulie 2015 pronunțată de T

ribunalul

Covasna) care confirma onorariile stabilite la 21 iulie 2015, în temeiul

Protocolului din 11 iunie 2015

(

supra

, pct. 29), care erau mai mici decât cel

e

pe care avocatul desemnat din oficiu se aștepta să le primească, acestea fiind

plafonate. Jude

cătorii de la această curte de apel au fost, de asemenea, de

părere că nu exista nicio cale de atac împotriva reducerii onorariilor dispuse

în apel.

37.

Reprezentantul Curții de Apel Pitești a considerat că reclamanții aveau

la dispoziție o cale de atac internă pentru a contesta decizia în litigiu (natura

acestei căi de atac nu a fost precizată). Acesta a prezentat un exemplu de

jurisprudență (decizia

nr.

773 din 12 septembrie 2012 pronunțată de aceeași

instanță), din care reieșea că curtea de apel a decis să confirme reducerea

onorariilor din oficiu stabilite în temeiul Protocolului din 1 decembrie 2008

(

supra

, pct.

28), astfel cum a fost dispusă de o instanță de fond, ca urmare a

prestației minime a avocaților desemnați din oficiu: apărarea efectuată de toț

i

avocații desemnați din oficiu „se rezumă la trei rânduri”. Curtea de apel a

prezentat o copie după alt exemplu de jurisprudență (încheierea din 13

decembrie 2018 pronunțată de aceeași instanță) în aplicarea Protocolului din

11 iunie 2015 (

supra

, pct. 29).

38.

Reprezentantul Curții de Apel Cluj a informat Departamentul

Agentului guvernamental că niciuna dintre instanțele din raza sa teritorială sa

nu a prezentat exemple de jurisprudență care să confirme posibilitatea ca

instanțele să reducă onorariile avocaților desemnați din oficiu în situații

similare cu cea a reclamanților. Șapte dintre cele opt instanțe au confirmat

lipsa unei căi de atac pentru a contesta o astfel de decizie.

39.

Reclamanții au depus la dosar copii după trei exemple de jurisprudență.

Astfel cum reiese din copia sentinței din 20 ianuarie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, onorariile avocaților desemnați din oficiu aflați într

-o

situație similară cu cea a reclamanților au fost calculate, în conformitate cu

art. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008 (

supra

, pct.

28), prin înmulțirea

numărului de părți civile cu suma de 150 RON. Prin încheierea din 8

septembrie 2011, Tribunalul București a admis o cerere de îndreptare a

dispozitivului unei hotărâri și a aplicat aceeași metodă de calcu

l într-un proces

penal în care doi avocați desemnați din oficiu reprezentaseră câteva sute de

părți civile. Prin decizia din 5 martie 2013, Curtea de Apel București a dispus

plata sumei de 150 RON cu titlu de onorarii pentru acordarea de asistență

juridică fiecărei părți civile în cursul unui proces penal.

13

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA CONEXAREA CERERILOR

40.

Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun

să dispună conexarea acestora (

a

rt. 42 §

1 din Regulamentul Curții)

.

II. CU

PRIVIRE LA EX

ISTENȚA, ÎN SPEȚĂ, A UNUI ABUZ DE

DREPTUL DE A INTRODUCE O ACȚIUNE INDIVIDUALĂ

A.

Argumentele părților

41.

Guvernul invită Curtea să radieze cererea de pe rolul său pentru abuz

de dreptul de a introduce o acțiune individuală în conformitate cu a

rt. 35 § 3

din

Convenție. Referindu

-se la cauza

Predescu împotriva României

(nr. 21447/03, pct. 25-

27, 2 decembrie 2008), acesta susține că reclamanții au

încercat în mod intenționat să inducă în eroare Curtea și, prin urmare, au

abuzat de dreptul lor de a introduce o a

cțiune individuală susținând că nu au

perceput onorariile în litigiu și că, prin urmare, au fost obligați să își

desfășoare activitatea cu titlu gratuit. În susținerea tezei sale, Guvernul

prezintă răspunsul Baroului București, care a confirmat că s

-a efectuat plata

unui cuantum de 25.000 lei (aproximativ 5.581 EUR) pentru plata onorariilor

avocațiale către fiecare dintre reclamanți, în conformitate cu dispozitivul

deciziei din 9 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București (

supra

,

pct.

21). Adaugă că reclamanții au omis să informeze Curtea cu privire la

renunțarea de către mai multe părți civile la procesul penal, cu consecința

reducerii numărului total de părți civile care necesitau reprezentare de către

aceștia

.

42.

Reclamanții contestă argumentul Guvernului și subliniază, mai întâi,

că obiectul capetelor lor de cerere, astfel cum au fost enunțate în formularul

de cerere, îl constituie reducerea onorariilor lor și consecințele acestei

reduceri asupra drepturilor lor garantate de Convenție, nu neplata

onorariilor

lor. În ceea ce privește reducerea numărului total de părți civile, reclamanții

susțin că acest aspect nu a fost examinat de curtea de apel și că, în orice caz,

nu a avut niciun efect asupra plății onorariilor acestora, întrucât legislația

națională nu prevedea nicio dispoziție care să permită reducerea onorariilor

unui avocat desemnat din oficiu în cazul renunțării unei părți civile.

B.

Motivarea Curții

43.

Curtea reamintește că, în temeiul a

rt. 35 § 3 lit.

a) din Convenție, o

cerere poate fi decl

arată abuzivă în special dacă se întemeiază în mod

deliberat pe fapte neadevărate. O informație incompletă și, așadar,

înșelătoare, se poate transpune de asemenea într

-un abuz de dreptul de a

introduce o acțiune individuală, în special atunci când aceasta privește esența

14

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cauzei și când reclamantul nu explică în mod suficient motivele pentru care

nu a divulgat informațiile relevante. Acest lucru este valabil și în cazul în care

au loc noi evoluții importante în cursul procedurii în fața Curții de la

S

trasbou

rg și dacă – în pofida obligației explicite care îi revine în temeiul

art. 47

(fostul art.

47 §

6) din Regulamentul Curții –

reclamantul nu

informează Curtea în acest sens, împiedicâ

nd

-

o, astfel, să se pronunțe asupra

cererii în deplină cunoștință de cauză. Totuși, chiar și în astfel de cazuri,

intenția persoanei în cauză de a induce Curtea în eroare trebuie să fie

întotdeauna stabilită cu suficientă certitudine [

Gross

împotriva Elveției

(MC),

nr. 67810/10, pct.

28, CEDO 2014 și trimiterile citate].

44.

În speță, Curtea consideră că informațiile furnizate de Guvern și

necomunicate de către reclamanți nu privesc un aspect esențial al cauzei în

sensul jurisprudenței citate la punctul preced

ent.

45.

Reclamanții au sesizat Curtea cu privire la reducerea substanțială a

onorariilor primite în calitate de avocați desemnați din oficiu, dispusă de

Curtea de Apel București, precum și cu privire la consecințele acestei decizii

în privința respectării drepturilor prevăzute de a

rt.

4, 13 și 14 din Convenție

și de a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție. Curtea constată că, astfel cum

reiese din observațiile formulate de reclamanți după comunicarea cererilor

lor, părțile interesate nu contestă perceperea onorariilor în discuție, ci critică

decizia curții de apel, care a dispus reducerea onorariilor lor (

infra

, pct. 49).

În orice caz, aceștia au încasat onorariile în discuție abia după 25 octombrie

2015, dată la care au sesizat Curtea (

supra

, pct. 21).

46.

În ceea ce privește numărul părților civile care au renunțat la prestațiile

lor în cursul procesului penal, Curtea observă că această informație nu a fost

examinată de instanțele naționale în momentul stabilirii cuantumurilor

aferente onorariilor reclama

nților în calitate de avocat. Nici judecătoria, care

a confirmat numărul de părți civile reprezentate de reclamanți, nici curtea de

apel, care a stabilit noile onorarii avocațiale, nu au considerat necesar să ia în

considerare aspectul invocat de Guvern în

susținerea căruia a formulat cererea

de radiere de pe rol pentru abuz de dreptul de a introduce o acțiune individuală

(

supra

, pct.

9 și 17

-

19). În măsura în care curtea de apel a justificat reducerea

onorariilor reclamanților prin alte criterii, Curtea consideră că nedivulgarea

acestei informații de către părțile interesate nu are legătură cu însăși esența

capetelor lor de cerere. Aceste concluzii fac inutilă examinarea aspectului

dacă reclamanții au prezentat o explicație suficientă cu privire la tăcerea

lor.

47.

În aceste condiții, Curtea constată că informațiile invocate de Guvern

nu constituie informații importante și relevante pentru examinarea prezentei

cauze în sensul jurisprudenței citate

supra

, la pct. 43 [a se vedea

a contrario

,

Gardean și S.C. Gr

up 95 SA împotriva României

(revizuire), nr. 25787/04,

pct. 20-22, 30 aprilie 2013].

48.

Prin urmare, trebuie respinsă excepția întemeiată pe abuzul de dreptul

de a introduce o acțiune individuală, ridicată de Guvern.

15

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

III. CU

PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR.

1 LA CONVENȚIE

49.

Reclamanții se plâng de reducerea substanțială a onorariilor lor în

calitate de avocați desemnați din oficiu, dispusă la 9 iulie 2015, pe care o

consideră contrară legislației naționale [a

rt. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995

și a

rt. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008,

supra

, pct.

26 și 28].

Aceștia susțin că a fost încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor lor și

invocă a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție, care prevede următoarel

e:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional

.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

50.

Guvernul consideră că reclamanții nu dețineau „bunuri” în sensul a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 la Convenție. Acesta susține că Protocolul din 1

decembrie 2008 (

supra

, pct.

28) nu era în vigoare la data la care reclamanți

i

au fost desemnați avocați din oficiu pentru apărarea părților civile, nici la data

la care aceștia au devenit avocați.

51.

Reclamanții contestă argumentul Guvernului și susțin că au avut un

„bun” deoarece legislația națională, aplicabilă tuturor avocaților desemnați

din oficiu în România, prevedea în mod explicit cuantumul onorariilor care

urmau să le fie plătite în cursul proceselor penale (

supra

, pct.

26 și 28).

Aceștia au arătat, de asemenea, că instanța de fond a confirmat referatele care

justificau cuantumul onorariilor lor (

supra

, pct. 10).

52.

Curtea face trimitere la principiile referitoare la noțiunea „bunuri”

menționată în primul paragraf al a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție, astfel

cum rezultă din jurisprudența sa, rezumată în cauza

Béláné Nagy împotriva

Ungariei

[(MC), nr. 53080/13, pct. 72-79, 13 decembrie 2016].

53.

În speță, Curtea observă că obligația de reprezentare juridică exercitată

din oficiu de reclamanți la cererea instanței de fond (

supra

, pct. 5) se întemeia

pe dispozițiile legale relevante în materie, și anume a

rt. 82

din Legea

nr. 51/1995 (

supra

, pct.

26) și

a

rt.

5 și 9 din Protocolul din 1 decembrie 2008

încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției (

supra

, pct.

28). Legislația

menționată anterior a creat o „speranță legitimă” pentru reclamanți, care intră

sub incidența noțiunii „bun” în sensul

a

rt. 1 din Protocolul nr.

1, că vor urm

a

să primească suma prevăzută la a

rt. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie

2008, cu condiția ca mandatul lor de reprezentare a părților civile să nu se

încheie în cursul procesului (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Anželik

a

Šimaitienė

împotriva Lituaniei

, nr.

36093/13, pct.

96, 21 aprilie 2020). În

16

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

opinia Curții, nu este relevant faptul că Protocolul din 1 decembrie 2008 nu

era în

vigoare în momentul desemnării reclamanților ca avocați din oficiu

(

supra

, pct. 5-

7); ceea ce contează în speță este faptul că același protocol a

intrat în vigoare la scurt timp după desemnarea lor și a reglementat stabilire

a

cuantumului onorariilor lor pâ

nă la sfârșitul perioadei mai 2008

- octombrie

2014, în care reclamanții au participat la proces în calitate de reprezentanți ai

părților civile (

supra

, pct.

8). În plus, instanțele naționale au admis că

protocolul în discuție se aplica reclamanților. Curtea concluzionează astfel că

art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție este aplicabil în prezenta cauză. Prin

urmare, Curtea respinge excepția ridicată de Guvern.

54.

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că

nu prezintă niciun

alt motiv de inadmisibilitate în sensul art.

35 din

Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

55.

Reclamanții susțin că au primit onorarii reduse substanțial după ce,

timp de peste 6 ani, au acordat asistență juridică mai multor mii de părți civile

în cursul unui proces penal. Aceștia consideră că ingerința nu

a avut nicio

bază legală, fiind chiar interzisă de a

rt. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995,

care prevedea o singură excepție ce nu era incidentă în speță (

supra

, pct. 26)

.

Aceștia adaugă că activitatea lor a fost confirmată de instanța de fond, care a

confirmat și onorariile lor (

supra

, pct.

10) în conformitate cu dispozițiile a

rt. 5

lit.

e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, și că problema aplicării în speță a

dispozițiilor protocolului nu era controversată, fiind confirmată chiar de

Curtea de Apel București (

supra

, pct.

18). Reclamanții arată că și

-au exercitat

atribuțiile, fapt confirmat de încheierile de ședință întocmite în cursul celor

6 ani de proces (

supra

, pct. 8).

56.

Guvernul consideră că ingerința în exercitarea, de către reclamanți, a

dreptului la respectarea bunurilor lor a fost prevăzută de lege (și anume, de

art. 69 din Legea nr.

51/1995 și a

rt. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008,

citate

supra

, pct.

26 și 28) și necesară deoarece cuantumul onorariilor trebuia

stabilit în limitele bugetului Ministerului Justiției. Acesta susține că instanțele

naționale nu au redus cuantumul onorariilor prevăzute de Protocolul din 1

decembrie 2008, ci l-au stabili

t pe baza unor criterii diferite, și anume

complexitatea și particularitățile cauzei, volumul de muncă, după ce a

constatat că onorarii excesive, precum cele solicitate de reclamanți, ar fi avut

un impact asupra bugetului de stat. Referindu-se la serviciile juridice

furnizate de reclamanți, pe lângă caracterul

pro bono

al misiunii unui avocat

desemnat din oficiu, Guvernul insistă asupra faptului că, după anul 2011,

părțile în cauză nu au avut o contribuție substanțială la asigurarea apărării

părților civile și că prestația acestora, care a fost în principal rezultatul muncii

în echipă, a constat în principal în redactarea mai multor tabele ce conțineau

17

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

date referitoare la părțile civile. Acesta consideră că situația persoanelor

vizate în prezenta cauză este diferită de cea a reclamantului din cauza

Van der

Mussele împotriva Belgiei

(23 noiembrie 1983, pct.

39, seria A nr.

70).

Adaugă că Protocolul din 1 decembrie 2008 nu prevedea un plafon maximal

al onorariilor avocaților desemnați din oficiu, dar că protoco

alele încheiate

ulterior prevedeau așa ceva (

supra

, pct. 29).

2.

Motivarea Curții

57.

Curtea face trimitere la jurisprudența sa constantă referitoare la

structura art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție și la cele trei norme distincte

cuprinse în această dispoziție [a se vedea, printre altele,

Scordino împotriva

Italiei (nr. 1)

(MC), nr. 36813/97, pct. 78, CEDO 2006-V;

J.A. Pye (Oxford)

Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit

(MC),

nr. 44302/02, pct. 52, CEDO 2007-

III; și

Vistiđš și Perepjo

lkins împotriva

Letoniei

(MC), nr. 71243/01, pct. 93, 25 octombrie 2012].

a)

Cu privire la existența unei ingeri

nțe

58.

Curtea constată că, în contextul factual specific prezentei cauze, faptul

că Curtea de Apel București a procedat la reducerea onorariilor reclamanților

(

supra

, pct.

17-

19) este considerat „reglementarea folosinței” bunurilor în

sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție și,

prin urmare, poate fi considerat o ingerință în exercitarea de către reclamanți

a dr

eptului lor la respectarea bunurilor lor. Prin urmare, Curtea trebuie să

examineze dacă privarea denunțată se justifică din perspectiva acestei

dispoziții.

b)

Cu privire la justificarea ingerinței

ingerințe într

-un drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt

rezumate în cauza

Vistiņš și Perepjolkins

(citată anterior,

pct. 95-97):

„95. Curtea reamintește că a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 impune ca ingerința autorității

pu

blice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală: a doua teză a

primului paragraf al acestui articol nu permite privarea de proprietate decât «în

condițiile prevăzute de lege». În plus, preeminența dreptului, unul dintre principiile

fu

ndamentale ale unei societăți democratice, este un concept inerent tuturor articolelor

din Convenție [

Fostul Rege al Greciei și alții împotriva Greciei

(fond) (MC),

nr. 25701/94,

pct. 79,

CEDO 2000-

XII; și

Broniowski împotriva Poloniei

(MC),

nr. 31443/96, pct. 147, CEDO 2004-V].

96.

Cu toate acestea, existența unei baze legale în legislația națională nu este

suficientă, ca atare, pentru a respecta principiul legalității. În plus, această bază legală

trebuie să fie de o anumită calitate, aceea de a fi compatibilă cu preeminența dreptului

și de a oferi garanții împotriva arbitrarului. În această privință, trebuie amintit că

noțiunea «lege» în sensul a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 are același sens ca și cel care i se

atribuie în alte dispoziții ale Convenției (a se vedea, de exemplu,

Špaček, s.r.o.

împotriva Republicii Cehe

, nr. 26449/95, pct. 54, 9 noiembrie 1

999).

18

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

inclusiv cu Constituția [

Fostul Rege al

Greciei și alții

(fond), citată anterior,

pct.

79 și

82; precum și

Jahn și alții [împotriva Germaniei]

, nr.

46720/99, 72203/01 și 72552/01

[, CEDO 20

05-

VI], normele legale pe care se bazează privarea de proprietate trebuie să

fie suficient de accesibile, p

recise și previzibile în aplicarea lor (

Guiso-Gallisay

împotriva Italiei

, nr. 58858/00, pct.

82-

83, 8 decembrie 2005). În ceea ce priveșt

e sfera

de aplicare a noțiunii de «previzibilitate», aceasta depinde în mare măsură de conținutul

textului în discuție, de domeniul pe care îl acoperă, de numărul și de calitatea

destinatarilor săi (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva Italiei

,

nr. 75909/01, pct.

109, 20 ianuarie 2009). În special, o normă este «previzibilă» atunci

când oferă o anumită garanție împotriva ingerințelor arbitrare din partea puter

ii publice

[

Centro Europa 7 S.R.L. și di Stefano împotriva Italiei

(MC), nr. 38433/09, pct. 143, 7

iunie 2012]. De asemenea, legea aplicabilă trebuie să ofere garanții procedurale minime,

î

n raport cu importanța dreptului în discuție [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Sanom

a

Uitgevers B.V. împotriva Țărilor de Jos

(MC), nr. 38224/03, pct. 88, 14 septembrie

2010].

”

60.

În ceea ce privește circumstanțele prezentei cauze, Curtea observă

, de

la bun început,

că Curtea de Apel București și

-a întemeiat decizia din 9 iulie

2015 pe art. 82 alin.

(1) și (3) din Lege

a

nr. 51/1995

(

supra

, pct. 26), care, în

opinia sa, permitea instanțelor să reducă onorariile avocaților desemnați din

oficiu, ale căror cuantu

muri au fost stabilite prin Protocolul din 1 decembrie

2008 (

supra

, pct. 18).

61.

Aceasta observă, de asemenea, că Legea

nr.

51/1995 a fost publicată

în Monitorul Oficial (

supra

, pct.

26) și că textul Protocolului din 1 decembrie

2008 era disponibil în cad

rul UNBR, din care făceau parte reclamanții (

supra

,

pct. 28; a se vedea,

mutatis mutandis

,

Špaček, s.r.o., împotriva Republicii

Cehe

, nr.

26449/95, pct.

57-

60, 9 noiembrie 1999). Consideră că

reglementările relevante erau accesibile reclamanților.

ea constată apoi că Curtea de Apel București a considerat că, prin

confirmarea onorariilor avocaților desemnați din oficiu, instanțele aveau

totodată posibilitatea de a controla cuantumul maximal al onorariilor

prevăzute de a

rt. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008, care nu prevedea

un

plafon pentru onorariile avocaților desemnați din oficiu (

supra

, pct. 18). Tot

potrivit curții de apel, lipsa unui plafon stabilit legal pentru onorariile

avocaților desemnați din oficiu reprezenta o omisiune care a fost corectată în

cele din urmă prin Protocolul din 11 iunie 2015, care a stabilit unul în cazul

reprezentării mai multor părți civile de către același avocat desemnat din

oficiu (

supra

, pct.

28). Aplicând acest raționament în prezenta cauză și după

ce a constatat

existența unei diferențe disproporționate între prestația oferită

de reclamanți –

care consta într-

o apărare în beneficiul tuturor părților civile

– și onorariile calculate în temeiul Protocolului din 1 decembrie 2008, curtea

de apel a decis reducerea ono

rariilor fiecăruia dintre reclamanți stabilind o

sumă forfetară de 25.000 RON (aproximativ 5.681 EUR), în loc să calcul

eze

onorariile înmulțind numărul de părți civile cu suma de 150 RON, prevăzută

de art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008

(

supra

, pct. 18).

19

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

63.

În primul rând, Curtea consideră că, deși este în primul rând sarcina

autorităților naționale, în special a instanțelor, să interpreteze legislația

națională [

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr.

37685/10 și

22768/12, pct. 149,

20 martie 2018], justificarea furnizată de curtea de apel

în susținerea deciziei sale de reducere a onorariilor reclamanților nu este

convingătoare. Mai întâi, este necesar să se constate că, în temeiul a

rt. 8

2

alin. (3)

din Legea nr.

51/1995, era necesar

ca onorariile avocaților să fie

confirmate de instanță, în funcție de natura activității și de volumul acesteia,

în limitele cuantumurilor stabilite prin protocolul încheiat între UNBR și

Ministerul Justiției, precum și că autoritatea judiciară avea dreptul să dispună

menținerea sau majorarea cuantumului onorariilor stabilite inițial (

supra

,

pct.

26). În ceea ce privește dispozițiile Protocolului din 1 decembrie 2008,

Curtea constată că acesta a stabilit o sumă de 150 RON (aproximativ

34

EUR)

pentru asigur

area reprezentării fiecărei părți civile în cursul unui proces penal

(

supra

, pct.

28). În plus, rezultă de aici că baza legală invocată de curtea de

apel nu prevedea decât o singură situație în care onorariile acordate avocaților

desemnați din oficiu puteau fi reduse, și anume intervenția unui avocat ales

de partea civilă, care, de altfel, nu era incidentă în cazul reclamanților (

supra

,

pct.

28). În continuare, deși reglementarea aplicabilă în speță nu prevedea un

plafon al onorariilor avocaților desemnați

din oficiu într-

o situație similară cu

cea a reclamanților, curtea de apel a aplicat retroactiv principiul plafonării

onorariilor, prevăzut de Protocolul din 11 iunie 2015 [

supra

, pct. 29; a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Maurice împotriva Franței

(MC), nr.

11810/03

,

pct. 90-93, CEDO 2005-IX].

64.

În ceea ce privește serviciile juridice oferite din oficiu de reclamanți în

beneficiul părților civile, Curtea observă că, din data de 27 mai 2008 (

supra

,

pct.

7) și până la data de 7 octombrie 2014, data pronunțării sentinței

judecătoriei, adică timp de peste 6 ani, aceștia au reprezentat 8.607 părți civile

(

supra

, pct.

10) în cadrul celor 46 de termene de judecată desfășurate în fața

judecătoriei

(

supra

, pct.

8). În ceea ce privește aprecierea efectuată

de curtea

de apel cu privire la serviciile oferite de reclamanți, Curtea observă că aceasta

este contrazisă de aprecierea făcută de judecătorul de la instanța de fond în

fața căreia s

-

a desfășurat procesul penal și care a decis să confirme și să

mențină, în condițiile a

rt. 82

alin. (3)

din Legea nr.

51/1995, onorariile

prevăzute la a

rt. 5 lit.

e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, fără a efectua

nicio reducere (

supra

, pct.

10). În acest sens, Curtea constată, ca și

reclamanții, că referatele care justificau plata onorariilor de către Ministerul

Justiției nu au fost nici contestate, nici anulate de autoritățile naționale. Aceste

constatări ar putea fi suficiente pentru a concluziona că motivarea deciziei din

9 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Bucureș

ti nu era în conformitate

cu dispozițiile legale naționale și că decizia respectivă era arbitrară (a se

vedea,

mutatis mutandi

s

,

Anželika Šimaitienė

, citată anterior,

pct. 113).

65.

În al doilea rând, trebuie arătat că argumentul reclamanților este

confirm

at de exemplele de jurisprudență internă depuse la dosar de părți.

20

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Astfel, dintre cele opt curți de apel cărora li s

-a adresat întrebarea din partea

Departamentului Agentului guvernamental, numai două dintre aceste

a

(Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel Pitești) au prezentat, fiecare, un

exemplu de jurisprudență din perioada în care se aplica Protocolul din 1

decembrie 2008 (

supra

, pct.

35 și 37). Celelalte instanțe de apel fie nu au

prezentat niciun exemplu de jurisprudență în susținerea avizelor lor, fi

e au

prezentat exemple de decizii circumscrise sferei de aplicare a Protocolului din

11 iunie 2015, care a intrat în vigoare după încheierea procesului în care

reclamanții au prestat servicii părților civile (

supra

, pct.

31, 32, 33, 34, 36 și

38).

el cum reiese din exemplul de jurisprudență prezentat de Curtea de

Apel Bacău, avocatului i s

-

a reproșat, printre altele, că a oferit o prestație

avocațială minimă (

supra

, pct.

35). În ceea ce privește exemplul de

jurisprudență prezentat de Curtea de Apel Pitești, Curtea constată că aceasta

a fost o confirmare a reducerii onorariilor avocatului decise de instanța de

fond, fără a preciza totuși baza legală pentru adoptarea acestei decizii și

invocând o prestație avocațială minimă din partea avocaților desemnați din

oficiu (

supra

, pct.

37). Potrivit Curții, aceste exemple de jurisprudență nu sunt

relevante deoarece mandatul reclamanților din prezenta cauză nu a fost

considerat de instanță o prestație avocațială minimă, ci un mandat de asistență

juridică de care au beneficiat toate părțile civile (

supra

, pct. 18). În plus, spre

deosebire de situațiile expuse în cele două exemple de jurisprudență furnizate

de Guvern, în prezenta cauză reducerea onorariilor a intervenit în apel, după

ce instanța de fond a confirma

t onorariile calculate în temeiul art.

5 din

Protocolul din 1 decembrie 2008 (

supra

, pct.

10 și 18).

67.

Curtea observă, de asemenea, că cele trei exemple de jurisprudență

prezentate de reclamanți arată că instanțele naționale nu au redus onorariile

cuveni

te avocaților desemnați din oficiu care, la fel ca reclamanții, au asistat

mai multe părți civile, ci au acordat suma prevăzută de a

rt. 5

lit. e)

din

Protocolul din 1 decembrie 2008 (

supra

, pct. 39).

Unii dintre judecătorii de la curțile de apel au susținut această

jurisprudență exprimând opinii potrivit cărora onorariile acordate avocaților

desemnați din oficiu nu puteau fi reduse de către instanțe (

supra

, pct. 31, 33

și 35).

68.

Curtea concluzionează că aceste elemente sunt de natură să confirme

că argumentele în susținerea deciziei din 9 iulie 2015 pronunțate de Curtea de

Apel București, care justifica reducerea onorariilor reclamanților, nu erau în

conformitate cu legislația națională aplicabilă în materie, astfel cum a fost

interpretată de jurisprudența internă relevantă, și că, prin urmare, reclamanți

i

nu puteau să prevadă că onorariile lor, stabilite în temeiul a

rt. 5 lit. e) din

Protocolul din 1 decembrie 2008, vor fi reduse de instanțele naționale (a se

vedea jurisprudența citată la

pct. 59

supra

).

69.

În al treilea și ultimul rând, Curtea amintește că o normă este

„previzibilă” atunci când oferă o anumită garanție împotriva unor ingerințe

21

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

arbitrare din partea autorității publice (a se vedea jurisprudența citată la

pct. 59

supra

). Aceasta presupune,

prin urmare, ca orice ingerință în

exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie însoțită de garanții

procedurale care să ofere persoanei respective o posibilitate rezonabilă de a

-

ș

i

susține cauza în fața autorităților competente, în așa mod încât să i se permită

contestarea efectivă a măsurilor în litigiu (a se vedea și

Stolyarova împotriva

Rusiei

, nr. 15711/13, pct. 43, 29 ianuarie 2015).

70.

În prezenta cauză, Curtea amintește că ingerința în exercitarea de către

reclamanți a dreptului la respec

tarea bunurilor lor a avut loc în apel, la

pronunțarea deciziei definitive a Curții de Apel București din data de 9 iulie

2015 (

supra

, pct.

18). Desigur, prin sentința din 7 octombrie 2014, judecătoria

nu a precizat cuantumul exact al onorariilor avocațilo

r la care aveau dreptul

reclamanții, dar nici nu a procedat la reducerea acestor onorarii, limitându

-se

doar la confirmarea mandatelor reclamanților și la confirmarea cuantumului

acestor onorarii cu respectarea art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie

2008 (

supra

, pct.

9-

10). Cererea reclamanților având ca obiect precizarea

cuantumului onorariilor lor în dispozitivul sentinței din 7 octombrie 2014 a

fost respinsă definitiv la 9 iulie 2015, când curtea de apel a decis să le acor

de

onorarii reduse (

supra

, pct. 13-19).

71.

Pe de altă parte, trebuie amintit că precizarea referitoare la faza

procesuală în care a avut loc ingerința este cu atât mai importantă în prezenta

cauză cu cât, astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, legislația

națională nu oferea reclamanților nicio posibilitate să conteste ingerința în

litigiu (

supra

, pct.

25). Ca atare, Curtea ia act de demersurile făcute de

reclamanți în fața Înaltei Curți pentru a contesta reducerea onorariilor lor,

decisă de Curtea de Apel București,

care s-au soldat cu respingerea recursului

lor în casație, declarat inadmisibil (

supra

, pct.

23). Ineficacitatea acestei căi

extraordinare de atac a fost de altfel confirmată de Curtea Constituțională,

care a declarat că reclamanții, în calitate de avocați ai părților civile, nu puteau

să introducă un de recurs în casație (

supra

, pct.

22). În fine, lipsa oricărei

posibilități efective pentru reclamanții din prezenta cauză de a contesta

ingerința în dreptul lor la respectarea bunurilor lor este confirmată de

majoritatea instanțelor de apel consultate în această chestiune (

supra

, pct. 31

-

36 și 38). Numai reprezentantul Curții de Apel Pitești a considerat că

reclamanții aveau la dispoziție o cale de atac efectivă, însă fără a preciza

natura acesteia (

supra

, pct.

37). Având în vedere aceste constatări, Curtea

consideră că reclamanții nu au beneficiat de garanții procedurale suficiente

pentru a-

și apăra interesele patrimoniale [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Capital Bank AD împotriva Bulgariei

, nr.

49429/99, pct.

135-140, CEDO

2005-XII (extrase)].

72.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a fost încălcat

art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție din cauza lipsei unei baze legale clare

și previzibile, însoțite de garanții suficiente împotriva arbitrarului, care să

22

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

justifice măsura de reglementare a folosinței bunurilor luată împotriva

reclamanților

.

73.

O astfel de concluzie scutește Curtea de a cerceta dacă celelalte cerințe

prevăzute de a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 au fost respectate în prezenta ca

uză, în

special dacă măsura în litigiu a fost în conformitate cu interesul general și

dacă a respectat echilibrul just care trebuia atins în materie între un astfel de

interes și cerințele de protecție a drepturilor individuale.

IV.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂ

LCARE A ART. 13 DIN

CONVENȚI

E

74.

Reclamanții susțin că nu au avut la dispoziție o cale de atac efectivă

pentru a-

și invoca pretențiile întemeiate pe a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 la

Convenție cu privire la reducerea onorariilor lor de către Curtea de Apel

B

ucurești la 9 iulie 2015.

Invocă a

rt.

13 din Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de […] convenție au fost

încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci c

ând

încălcarea s

-

ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor

oficiale.

”

75.

Guvernul contestă acest argument.

76.

Curtea, constatând că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în

sensul art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate, îl declară admisibil.

77.

Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să îl examineze

pe fond întrucât se confundă cu cel pe care l

-

a soluționat în raport cu a

rt. 1

din Protocolul nr. 1 (

supra

, pct. 71-73).

V.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 4 DIN

CONVENȚI

E

78.

Reclamanții susțin că reducerea onorariilor efectuată de Curtea de Apel

București la 9 iulie 2015 constituie o muncă forțată sau obligatorie în sensul

art.

4 din Convenție, care prevede următoarele:

„1. Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de

aservire.

2.

Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau oblig

atorie.

3.

Nu se consider

ă

muncă forțată sau obligatorie

în sensul prezentului articol:

a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile

prevăzute de a

rt.

5 din (...) Convenție sau în timpul în care se află în libertate

condiționat

ă;

b) orice serviciu cu caracter militar sau, în

cazul celor care refuză să satisfacă serviciul

militar din motive de conștiință, în țările în care acest lucru este recunoscut ca legitim,

un alt serviciu în locul serviciului militar obligat

oriu;

23

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

c) orice serviciu impus în situații de criză sau de calamități care amenință viața sau

bunăstarea comunității;

d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civice n

ormale.”

A.

Argumentele părților

79.

Guvernul ridică o excepție de neepuizare a căilor de atac interne. Ca

răspuns la susținerile privind discriminarea, formulate de reclamanți în

capetele de cerere cu care Curtea a fost sesizată, acesta susține că persoanele

în cauză ar fi putut să sesizeze Consiliul Național pentru. Combaterea

Discriminării (CNCD). Pe fondul capătului de cerere, acesta susține că

presupusa situație discriminatorie denunțată de reclamanți nu poate fi

caracterizată ca muncă forțată în sensul a

rt.

4 din Convenție, întrucât

persoanele respective s-

au înscris în mod voluntar pe lista avocaților

desemnați din oficiu și au desfășurat activități juridice fără amenințarea

vreunei sancțiuni. Acesta subliniază asemănările dintre prezenta cauză și

cauzele

Van der Mussele împotriva Belgiei

(23 noiembrie 1983, pct.

32, 34 și

38, seria A nr.

70) și

Bucha împotriva Slovaciei

[(dec.), nr. 43259/07, pct. 39,

20 septembrie 2011].

80.

Reclamanții contestă argumentul Guvernului. Subliniază că CNCD nu

are competență de examinare a posibilelor efecte discriminatorii care rezultă

din hotărârile judecătorești și că, în orice caz, eventualele constatări făcute de

această autoritate nu sunt în măsură să influențeze hotărârile instanțelor. De

asemenea, aceștia solicită Curții să respingă jurisprudența invocată de Guvern

în prezenta cauză și declară că au acceptat să acorde asistență juridică părților

civi

le în condițiile stabilite de protocoalele în vigoare la data faptelor.

B.

Motivarea Curții

81.

Curtea constată că nu este necesar să examineze dacă reclamanții au

epuizat căile de atac interne, întrucât capătul de cerere al acestora este, în

orice caz, inadmisibil pentru motivele expuse mai jos.

82.

Curtea face trimitere la jurisprudența sa relevantă în speță referitoare

la art.

4 din Convenție, astfel cum a fost rezumată în cauza

Chowdury și alți

i

împotriva Greciei

(nr. 21884/15, pct. 90-91, 30 martie 2017):

„90. [...] Curtea reamintește că termenul «muncă forțată» evocă ideea unei

constrângeri, fizice sau morale. În ceea ce privește termenul «muncă obligatorie»,

acesta nu poate viza o obligație legală oarecare. De exemplu, munca care trebuie

efectuată în temeiul unui contract liber încheiat nu poate intra sub incidența a

rt. 4 din

Convenție numai pentru că unul dintre cei doi contractanți s

-

a angajat față de celălalt să

o realizeze și se expune la sancțiuni dacă nu își onorează obligația. Trebuie să f

ie vorba

despre o muncă «pretinsă […] sub amenințarea cu o pedeapsă oarecare» și, în plus,

contrară voinței persoanei în cauză, pentru care aceasta «nu s

-

a oferit de bunăvoie» (

Van

der Mussele împotriva Belgiei

, 23 noiembrie 1983, pct. 37, seria A nr.

70 și

Siliadin

[

împotriva Franței

, nr. 73316/01], pct. 117, [CEDO 2005-

VII]). În hotărârea

Van der

Mussele împotriva Belgiei

(citată anterior,

pct. 37),

Curtea a constatat «valoarea

24

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

relativă» a criteriului consimțământului prealabil și a optat pentru o abordare care ține

seama de toate circumstanțele cauzei. Aceasta a observat, în special, că –

în anumite

cazuri sau circumstanțe – o persoană «nu poate fi privită ca oferindu

-se anticipat în mod

voluntar» să îndeplinească anumite atribuții. Prin urmare, validitatea consim

țământului

trebuie evaluată în lumina tuturor circumstanțelor cauzei.

91.

În scopul de a clarifica conceptul «muncă» în sensul a

rt. 4 §

2 din Convenție,

Curtea precizează că orice muncă pretinsă unui individ sub amenințarea unei «pedepse»

nu constituie în mod necesar «muncă forțată sau obligatorie» interzisă de această

dispoziție. Trebuie astfel să se țină seama, în special, de natura și de volumul ac

tivității

în cauză. Aceste circumstanțe permit deosebirea dintre «munca forțată» și ceea ce ține

de munca ce poate fi în mod rezonabil solicitată cu titlu de întrajutorare familială sau

de conviețuire. În acest sens, Curtea a recurs, în special, în hotărârea

Van der Mussele

(citată anterior,

pct.

39), la noțiunea de «sarcină disproporționată» pentru a determina

dacă un avocat stagiar era supus muncii obligatorii în cazul în care i se pretindea să

asigure în mod gratuit apărarea clienților în calitate de avocat numit din oficiu (

C.N. și

V. împotriva Franței

, nr. 67724/09, pct.

74, 11 octombrie 2012).”

83.

În prezenta cauză, Curtea constată că, în temeiul legislației naționale

în vigoare la data faptelor, atunci când existau indicii că părțile civile nu erau

în măsură să își asigure propria apărare, instanțele recurgeau la serviciile

avocaților desemnați din oficiu pentru părțile respective (

supra

, pct.

24).

Această regulă nu poate fi considerată, în sine, ca fiind contrară Convenției,

întrucât refuzul de a oferi părților civile această posibilitate ar putea, în

anumite circumstanțe, să conducă la o încălcare a a

rt. 6 §

1 din Convenție din

cauza lipsei posib

i

lității de acces la o instanță (a se vedea, de exemplu,

Airey

împotriva Irlandei

, 9 octombrie 1979, pct. 26, seria A nr. 32).

84.

În continuare, Curtea observă că reclamanții au ales în mod liber

profesia de avocat, acceptând în același timp ideea că aceas

ta implica

obligația de a reprezenta clienții în cauzele în care erau desemnați apărători.

Natura și scopul activității de reprezentare desfășurate de reclamanți în cursul

procesului penal desfășurat în fața Judecătoriei Sector 2 București nu se aflau

în a

fara cadrului activităților obișnuite ale unui avocat. Astfel cum reiese

din

practica internă a Baroului București, desemnarea lor în cursul procesului

penal în discuție s

-

a făcut numai după ce reclamanții au formulat o cerere

expresă pentru acordarea de asistență juridică din oficiu (

supra

, pct. 27). În

plus, reclamanții nu precizează că nu au avut posibilitatea să renunțe la

contractele de asistență juridică încheiate în beneficiul clienților lor

.

85.

Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței citate la

pct. 82

supra

,

munca „forțată” evocă ideea unei constrângeri fizice sau morale, care în mod

cert lipsește în prezenta cauză. Cât despre munca „obligatorie”, aceasta nu s

e

poate referi la nicio obligație legală, ca de exemplu munca ce trebuie efectuată

în

temeiul unui contract liber încheiat, astfel cum a fost situația în prezenta

cauză.

86.

Curtea consideră că situația reclamanților este similară cu cea a

avocatului desemnat din oficiu în cauza

Bucha

(citată anterior,

pct. 40-41), în

care Curtea a declarat

inadmisibil un capăt de cerere întemeiat pe refuzul

Curții Constituționale a Slovaciei de a rambursa unui avocat desemnat din

25

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

oficiu o parte din cheltuielile de judecată care, potrivit Curții Constituționale,

nu au fost efectuate în mod necesar. În speță, fără a fi necesar să examineze

motivele care au determinat curtea de apel să reducă onorariile reclamanților,

Curtea consideră că aceasta nu este o „sarcină disproporționată” pentru

reclamanți și că nu se poate considera că această decizie a obligat reclamanții

la muncă „forțată sau obligatorie” în sensul jurisprudenței citate la

pct. 82

supra

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bucha

, decizie citată anterior,

pct. 42-

45).

87.

Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat și trebuie respins

în conformitate cu art. 35 § 3 lit.

a) și 4 din Convenție.

VI.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 14 COROBORAT

CU ART. 4 §

2 DIN CONVENȚIE

88.

Reclamanții susțin, în esență, că au suferit o discriminare ca urmare a

reducerii onorariilor lor ca urmare a deciziei Curții de Apel București, cât

timp avocații desemnați din oficiu să îi asiste pe inculpați, precum și

personalul sistemului judiciar care a participat la același proces, nu au suferit

același tratament. Aceștia invocă

a

rt. 14 coroborat cu art.

4 din Convenție.

Art.

14 prevede următoarele:

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de […] Convenție trebuie să fie

asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o

minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situ

ație.”

89.

Guvernul constată că reclamanții nu au indicat persoanele despre care

se presupune că au fost supuse unui tratament diferit față de ei, ca urmare a

discrim

inării căreia consideră că

i

-

au căzut victime.

90.

Curtea reamintește că munca normală în sine se poate dovedi anormală

dacă discriminarea presupune alegerea unor grupuri sau persoane care trebuie

să o presteze. Aceasta a statuat că a

rt. 14 coroborat cu art.

4 din Convenție s

e

aplică în cauze similare cu prezenta cauză (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bucha

, citată anterior,

pct. 53).

91.

Curtea constată că există o „discriminare”, în sensul

a

rt. 14, atunci când

statul, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratează în mod diferit

persoane aflate în situații similare [a se vedea, printre multe altele,

Thlimmenos împotriva Greciei

(MC), nr. 34369/97, pct. 44, CEDO 2000-IV].

În fiecare cauză cu care este sesizată în contextul a

rt.

14, aceasta trebuie să

verifice, pe baza elementelor de fapt și de drept care îi sunt prezentate, dacă

a avut loc efectiv o diferență de tratament și dacă aceasta a fost aplicată în

funcție de criteriile prevăzute de acest articol. O simplă supoziție sau

suspiciune din partea părților în cauză nu este suficientă în acest scop

[

Vikoulov și alții împotriva Letoniei

(dec.), nr. 16870/03, 31 august 2006]

.

ță, în ceea ce privește primul argument invocat de reclamanți în

susținerea capătului lor de cerere, și anume acela că avocaților care i

-au

26

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reprezentat pe inculpați li s

-

au rambursat onorariile cuvenite avocaților

desemnați din oficiu fără aplicarea unei reduceri, Curtea constată că

reclamanții nu au prezentat nicio probă pentru a corobora afirmațiile lor.

Curtea nu dispune de niciun element care să îi permită să aprecieze nivelul

remunerației diverșilor avocați desemnați din oficiu care i

-

au apărat pe

incu

lpați în cursul procesului penal în discuție pentru a verifica dacă o

eventuală diferență de tratament a avut loc efectiv în prezenta cauză. Aceeași

concluzie se impune în ceea ce privește al doilea argument invocat de

reclamanți, și anume remunerarea fără

reducerea salariilor personalului din

sistemul judiciar care a participat la același proces (sistem de remunerare care,

în orice caz, nu este comparabil cu cel al avocaților desemnați din oficiu în

prezenta cauză). Pe scurt, Curtea nu vede nicio aparentă

discriminare

sancționată de a

rt.

14 din Convenție în prezenta cauză.

93.

Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, în

temeiul art. 35 § 3 lit.

a) și 4 din Convenție.

VII. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

nvenție prevede

:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

95.

Cu titlu de prejudiciu material, reclamanții solicită rambursarea

diferenței dintre onorariile avocațiale la care aveau dreptul în temeiul

Protocolului din 1 decembrie 2008 și onorariile deja plă

tite. Astfel, prima

reclamantă solicită 411.200 lei românești (RON) [aproximativ 93.300 euro

(EUR)], a doua reclamantă solicită 403.400 (aproximativ 91.500

EUR), iar al

treilea reclamant solicită 401.450

RON (aproximativ 91.000

EUR). De

asemenea, reclamanții solicită, fiecare, 10.000

EUR pentru repararea

prejudiciului moral pe care consideră că l

-

au suferit ca urmare a dezamăgirii

resimțite în urma minimizării competențelor lor profesionale de către

autoritățile statului.

96.

Guvernul solicită Curții să constate că activitatea de asistență juridică

acordată de reclamanți în beneficiul părților civile a fost o muncă comună, pe

când cererile lor de reparare a prejudiciilor materiale au fost formulate separat

în fața Curții. Acesta subliniază că singurele docum

ente justificative

prezentate sunt rezultatul calculelor efectuate de părțile interesate. În ceea ce

privește prejudiciul moral, Guvernul solicită Curții să constate că nu există

nicio legătură de cauzalitate între prejudiciile pe care reclamanții consideră

că le

-

au suferit și faptele aflate la originea cererilor lor. Acesta precizează că

sumele solicitate de aceștia în acest sens sunt excesive.

27

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

97.

Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral ca

urmare a încălcării constatate a a

rt. 1 din Protocolul nr.

-se în

echitate, consideră că este necesar să i se acorde fiecăruia dintre reclamanți

5 000 EUR în acest sens.

98.

În plus, Curtea subliniază că a

rt.

465 din noul Cod de procedură penală

permite revizuirea unei hotărâri pronunț

ate în plan intern în cazul în care

Curtea a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui

reclamant (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Mischie împotriva României

,

nr. 50224/07, pct.

50, 16 septembrie 2014; și

Pătrașcu împotriva Român

iei

,

nr. 7600/09, pct.

58, 14 februarie 2017) și consideră că această posibilitate

constituie, în principiu, un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate

în speță. Reclamanții se pot folosi de acesta, dacă așa doresc.

B.

Cheltuieli de judecată

clamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin

urmare, Curtea nu trebuie să se pronunțe cu privire la acest aspect

.

C. Dobânzi

moratorii

100.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA:

1.

Decide

, în unanimitate, să conexeze cererile;

2.

Declară

, cu majoritate de voturi, că sunt admisibile capetele de cerere

referito

are la pretinsa ingerință în dreptul de proprietate și în dreptul la o

cale de atac efectivă, și că sunt inadmisibile celelalte capete de cerere;

3.

H

otărăște

, cu patru voturi pentru și trei împotrivă, că a fost încălcat a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 la Convenț

ie;

4.

H

otărăște

, cu unanimitate, că nu este necesar să examineze fondul

capătului de cerere formulat în raport cu a

rt.

13 din Convenție;

5.

H

otărăște

, cu patru voturi pentru și trei împotrivă,

a)

că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral, în termen de trei luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44

din

Convenție, suma de 5.000 EUR (cinci mii d

e eur

o) pentru cheltuielil

e

de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată pentru această sumă

28

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la

rata de schimb aplicabilă la data plății;

a)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei

puncte procentuale

;

6.

Respinge,

în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile

pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 25 ianuarie 2022,

în temeiul art. 77 §

2 și 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Președinte

La prezenta hotărâre este anexată, în conformitate cu a

rt. 45

din

Convenție și a

rt. 74

§

2 din Regulament, opinia disidentă comună a

judecătorilor Grozev, Kucsko

-

Stadlmayer și Schukking.

YG

ANT

29

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

O

PINIE SEPARATĂ

OPINIA DISIDENTĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR

GROZE

V,

KUCSK

O-

STADLMAYER ȘI SCHUKKING

În prezenta cauză, nu putem fi de acord cu analiza majorității privind

admisibilitatea capătului de cerere formulat de reclamanți. În opinia noastră,

suma solicitată de reclamanți pentru onorariile de avocat nu poate fi

caracterizată ca „bun actual” în sensul jurisprudenței Curții și, pr

in urmare,

nu intră în domeniul de aplicare al a

rt. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, am

votat în favoarea declarării inadmisibilității capătului de cerere și a constatării

neîncălcării acestei dispoziții din Convenție.

În analiza sa, majoritatea consid

eră că legislația națională și faptele

specifice ale cauzei au creat pentru reclamanți o „speranță legitimă” care se

încadrează în noțiunea de „bun” în sensul a

rt. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea

ce privește legislația internă, majoritatea se bazează pe dispozițiile legale

aplicabile, și anume a

rt. 8

2

din Legea nr.

51/1995 și a

rt.

5 și a

rt. 9

din

Protocolul din 1 decembrie 2008 încheiat între UNBR și Ministerul Justiției.

Majoritatea consideră că această bază legală și activitatea de reprezentare

juridică desfășurată din oficiu de reclamanți la cererea judecătoriei, precum

și aprobarea referatelor lor de către președintele acestei instanțe sunt

suficiente pentru a justifica aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 (pct. 51

și 53 din hotărâre). În speță, nu a fost considerat determinant faptul că Curtea

de Apel București, în decizia sa din 9 iulie 2015, decizie definitivă pe fo

ndul

pretențiilor în cadrul procedurii interne, a decis că, în temeiul legislației

naționale, instanțele puteau stabili cuantumul care trebuia plătit pentru

onorariile avocaților.

Nu suntem de acord cu această abordare. Considerăm, înainte de toate, că

litigiul examinat nu are ca obiect chestiunea dacă onorariile avocaților erau

cuvenite reclamanților pentru activitatea desfășurată și dacă aceste onorarii ar

putea fi caracterizate ca „bunuri actuale”, ci aceea dacă suma solicitată în mod

specific de părțile în cauză ar putea fi caracterizată ca „bun actual” (

pct. 10

din hotărâre). Curtea are doar un rol limitat în soluționarea acestei c

hestiuni,

întrucât sarcina de a se pronunța le revine în primul rând instanțelor naționale,

în conformitate cu legislația națională. Curtea a abordat această problemă în

repetate rânduri în contextul art.

6 din Convenție și al revendicării unui

„drept” cu privire la care se poate pretinde, cel puțin în mod întemeiat, că este

recunoscut în legislația națională, considerând că aceasta nu poate invalida o

interpretare a legislației naționale dată de instanțele naționale decât dacă

interpretarea adoptată este „arbitrară sau vădit nerezonabilă”. Astfel, având în

vedere răspunsul dat de instanțele naționale la acțiunea în despăgubiri

introdusă de reclamantul din cauza

Károly Nagy împotriva Ungariei

, Curtea

a statuat că declararea necompetenței acestora nu era nici arbitrară, nici vădit

nerezonabilă și că, prin urmare, reclamantul nu a posedat niciodată un „drept”

cu privire la care se poate pretinde, cel puțin în mod întemeiat, că este

30

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

O

PINIE SEPARATĂ

recunoscut în legislația națională [

Károly Nagy împotriva Ungariei

(MC),

nr. 56665/09,

pct. 75-

77, 14 septembrie 2017]. În ceea ce privește

aplicabilitatea art.

1 din Protocolul nr.

1, jurisprudența Curții este

, de

asemenea,

consacrată. Această dispoziție se aplică numai bunurilor actuale și

nu creează niciun drept de a le dobândi [

Anheuser-Busch Inc. împotriva

Portugaliei

(MC), nr. 73049/01, pct. 64, CEDO 2007-I;

Stummer împotriva

Austriei

(MC), nr. 37452/02, pct. 82, CEDO 2011]. Astfel, un venit viitor nu

poate fi încadrat ca „bun” decât dacă a fost deja câștigat sau face obiectul un

ei

creanțe certe [

Denisov împotriva Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 137, 25

septembrie 2018]. Nu se poate concluziona că există o speranță legitimă

atunci când există o controversă cu privire la modul în care trebuie

interpretată și aplicată legislația națională, iar argumentele invocate de

reclamant în această privință sunt în cele din urmă respinse de instanțele

naționale [

Kopecký împotriva Slovaciei

(MC), nr.

44912/98, CEDO 2004-

IX].

Aplicând această jurisprudență, nu vedem, în prezenta cauză,

niciun motiv

ca să se admită că suma solicitată de reclamanți pentru onorariile lor ar pute

a

fi considerată un bun actual în sensul a

rt. 1 din Protocolul nr.

națională aplicabilă, și anume a

rt. 82

din Legea nr.

51/1995, prevede că

instanțele naționale stabilesc suma care trebuie plătită pentru onorariile

avocatului în funcție de natura și volumul activității, în limitele sumelor

stabilite prin protocolul încheiat între UNBR și Ministerul Justiției. Această

trimitere clară, în legislația primară, la „natura și volumul activității” este ceea

ce Curtea de Apel București a aplicat în mod explicit în decizia sa din 9 iulie

2015 (pct.

18 din hotărâre). Înainte de această hotărâre, cuantumul (total)

solicitat nu a fost plătit niciodată și nu a făcut obiectul unei „creanțe certe”.

Astfel cum majoritatea confirmă ea însăși pe fond, legislația aplicabilă,

inclusiv Protocolul din 1 decembrie 2008, era neclară (

pct.

72 din hotărâre) și

trebuia să fie clarificată de instanțele naționale. Prin urmare, ceea ce

reclamanții au primit după decizia pronunțată de curtea de apel a fost

cuantumul redus (pct.

21 și 41 din hotărâre). Această reducere pare să fie mai

mult decât justificată într

-

o cauză care este în mod clar unică în ceea ce

privește numărul de părți la proces și în care abordarea standardizată a

Protocolului încheiat între UNBR și Ministerul Justiției era vădit

necorespunzătoare

.

În astfel de împrejurări, ni se pare imposibil să concluzionăm că faptul că

Curtea de Apel București s

-

a bazat pe legislația primară și pe cerința pe care

aceasta o prevede de a stabili onorariile avocaților pe baza unei aprecieri în

funcție „de natura și de volumul activității” era arbitrar sau vădit nerezonabil

sau că ar fi adus atingere unei „speranțe legitime”. Dimpotrivă, considerăm

că această abordare este perfect rezonabilă în circumstanțele cauzei. Această

constatare este de altfel confirmată implicit de faptul că majoritatea a refuza

t

să acorde cuantumul total al onorariilor avocaților solicitat, deși acest

cuantum a stat la baza concluziei sale cu privire la aplicabilitatea art. 1 din

31

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

O

PINIE SEPARATĂ

Protocolul nr.

avocaților a fost stabilită și a devenit o „creanță certă” numai prin decizia

definitivă pronunțată de Curtea de Apel București și numai pentru cuantumul

stabilit de aceasta. Din aceste motive, reclamanții nu aveau un „bun actual”

în sensul art. 1 din Protocolul nr.

1 în ceea ce privește restul sumei solicitate

de aceștia.

32

HOTĂRÂREA DĂNOIU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ANEXĂ

Nr. Nr.

cerere

Denumirea cauzei

Introdusă

Reclama

nt

Reprezentat de

de

Anul nașterii

Domiciliu/Reședinț

ă

1.

2.

3.

54780/15

Dănoiu împotriva

28/10/2015

Daniela Lorelay

Daniela Lorelay

DĂNOIU

Românie

i

DĂNOIU

197

0

București

55220/15 Agache

împotriva

Românie

i

28/10/2015

Carmen Mariana

Cosmin-Gabri

el

SCĂRLĂTESC

U

AGACH

E

197

8

București

55226/15

Scărlătescu împotriva

28/10/2015

Cosmin-Gabri

el

SCĂRLĂTES

CU

197

5

Carmen Mariana

AGACHE

Românie

i

București

33