MULLER c. FRANCE

Publicată la 28 februarie 2022

SECȚIA A CINCEA

Cererea nr. 38919/20 Jean-Louis MULLER împotriva Franței introdusă la 1 septembrie 2020 comunicată la 7 februarie 2022

OBIECTUL CAUZEI

Cererea privește durata unei proceduri penale, în cadrul căreia reclamantul a fost trimis în judecată la 8 noiembrie 2001 pentru omor și achitat la 31 octombrie 2013 de Curtea cu jurați din Meurthe-et-Moselle. La 8 decembrie 2015, comisia de reparare a detențiilor l-a despăgubit în cuantum de 410.834 euro. La 15 aprilie 2016, reclamantul a exercitat un recurs indemnitar în temeiul articolului L. 141-1 din codul de organizare judiciară. Jurisdicțiile interne au considerat că durata procedurii nu era imputabilă decât complexității cauzei, ilustrată prin numărul de acte de investigații și de expertize. Reclamantul a fost respins. Prin hotărârea din 18 martie 2020, Curtea de Casație a respins astfel recursul său: „Potrivit hotărârii atacate (Paris, 13 noiembrie 2018), dl U... a fost trimis în judecată la 8 noiembrie 2001 și plasat în arest preventiv pentru omorul soției sale, R..., decedată la (...) la domiciliul său, ca urmare a unei răni la cap prin armă de foc.

La finalul informării judiciare, deschise la 19 octombrie 2000 și încheiate prin hotărârea camerei de instrucție din 12 aprilie 2007, a fost declarat mai întâi vinovat de faptele care îi erau reproșate prin hotărârea pronunțată de Curtea cu jurați la 16 octombrie 2008, confirmată în apel la 23 iunie 2010, apoi, această ultimă decizie fiind casată, a fost achitat la 31 octombrie 2013. (...) Din aceste enunțuri și aprecieri, curtea de apel a putut deduce, în pofida gravității mizei pentru persoana urmărită, pe de o parte, că termenul de doisprezece ani pentru a judeca o crimă de omor, pentru care acuzatul a fost declarat vinovat de două ori înainte de a fi achitat, nu era excesiv în raport cu complexitatea cauzei, ilustrată prin numărul de acte, decizii și expertize și avizele divergente care au rezultat din acestea, și, pe de altă parte, că nicio greșeală gravă nu rezulta nici din necesitatea pentru judecători de a verifica concluziile incerte sau contradictorii ale experților, nici din absența reconstituirii, nici din funcționarea justiției în perioada ulterioară avizului de încheiere a informării din 25 iulie 2003, care nu releva inacțiune a serviciilor judiciare."

ÎNTREBARE CĂTRE PĂRȚI

În lumina hotărârii Pélissier și Sassi c. Franței ([MC], nr. 25444/94, CEDO 1999-II), durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiția judecății într-un „termen rezonabil", în sensul art. 6, §1 din Convenție, după cum au indicat jurisdicțiile interne? Guvernul este invitat să prezinte o cronologie detaliată a procedurii, în special pentru următoarea perioadă: între 8 noiembrie 2001 (data trimiterii în judecată a reclamantului) și 30 noiembrie 2006 (data ordonanței de trimitere în judecată în fața Curții cu jurați). Părțile sunt, de altfel, invitate să furnizeze Curții o copie a hotărârii Curții de Casație din 22 iunie 2011, prin care s-a casat și anulat hotărârea Curții cu jurați din Haut-Rhin din 23 iunie 2010.

Publié le 28 février 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 38919/20 Jean-Louis MULLER contre la France introduite le 1 er septembre 2020 communiquée le 7 février 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la durée d’une procédure pénale, dans laquelle le requérant a été mis en examen le 8 novembre 2001 pour meurtre et acquitté le 31 octobre 2013 par la cour d’assises de Meurthe-et-Moselle. Le 8 décembre 2015, la commission de réparation des détentions l’a indemnisé à hauteur de 410 834 euros. Le 15 avril 2016, le requérant a exercé un recours indemnitaire sur le fondement de l’article L. 141-1 du code de l’organisation judiciaire. Les juridictions internes ont estimé que la durée de la procédure n’était imputable qu’à la complexité de l’affaire illustrée par le nombre d’actes d’investigations et d’expertises. Le requérant a été débouté.

Par un arrêt du 18 mars 2020, la Cour de cassation a rejeté ainsi son pourvoi : « Selon l’arrêt attaqué (Paris, 13 novembre 2018), M. U... a été mis en examen le 8 novembre 2001 et placé en détention provisoire pour le meurtre de son épouse, R. .., décédée le (...) à son domicile, des suites d’une blessure à la tête par arme à feu.

À l’issue de l’information judiciaire, ouverte le 19 octobre 2000 et clôturée par arrêt de la chambre de l’instruction du 12 avril 2007, il a d’abord été déclaré coupable des faits qui lui étaient reprochés par arrêt rendu par la cour d’assises le 16 octobre 2008, confirmé en appel le 23 juin 2010, puis, cette dernière décision ayant été cassée, il a été acquitté le 31 octobre 2013. (...) De ces énonciations et appréciations, la cour d’appel a pu déduire, malgré la gravité de l’enjeu pour la personne poursuivie, d’une part, que le délai de douze ans pour juger un crime de meurtre, dont l’accusé a été déclaré coupable deux fois avant d’être acquitté, n’était pas excessif au regard de la complexité de l’affaire illustrée par le nombre d’actes, de décisions et d’expertises et les avis divergents qui en ont résulté, d’autre part, qu’aucune faute lourde ne résultait ni de la nécessité pour les juges de vérifier les conclusions incertaines ou contradictoires des experts, ni de l’absence de reconstitution, ni du fonctionnement de la justice dans la période postérieure à l’avis de fin d’information du 25 juillet 2003, laquelle ne révélait pas d’inaction des services judiciaires.

»

QUESTION AUX PARTIES

À la lumière de l’arrêt Pélissier et Sassi c. France ([GC], n o 25444/94, CEDH 1999 ‑ II), la durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, comme l’ont indiqué les juridictions internes ? Le Gouvernement est invité à produire une chronologie détaillée de la procédure, notamment pour la période suivante : entre le 8 novembre 2001 (date de la mise en examen du requérant) et le 30 novembre 2006 (date de l’ordonnance de mise en accusation devant la cour d’assises). Les parties sont par ailleurs invitées à fournir à la Cour une copie de l’arrêt de la Cour de cassation du 22 juin 2011 cassant et annulant l’arrêt de la cour d’assises du Haut-Rhin du 23 juin 2010.