AFFAIRE SCHURMANS c. BELGIQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6+6-3-c - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable) (Article 6 - Droit à un procès équitable;Article 6-3-c - Se défendre avec l'assistance d'un défenseur)
AFFAIRE SCHURMANS c. BELGIQUE (CtEDO, 2022)
SECȚIA A TREIA
CAUZA SCHURMANS c. BELGIEI
(Cererea nr. 33075/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
22 februarie 2022
Această hotărâre este definitivă. Ea poate suferi modificări de formă.
În cauza Schurmans c. Belgiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită într-un comitet compus din:
María Elósegui, președintă,
Andreas Zünd,
Frédéric Krenc, judecători,
și Olga Chernishova, grefier adjunct de secție,
Având în vedere:
cererea (nr. 33075/09), împotriva Regatului Belgiei și prin care o cetățeană a acestui Stat, dna Christine Schurmans («reclamanta»), născută în 1954 și locuind la Boechout, reprezentată de avocatul Patrick Hofströssler, avocat la Bruxelles, a sesizat Curtea la 16 iunie 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»),
decizia de a aduce la cunoștința guvernului belgian («Guvernul»), reprezentat de agenta sa, doamna I. Niedlispacher, serviciul public federal al Justiției, capătul de cerere privind articolul 6 §§ 1 și 3 c) și de a declara inadmisibilă cererea pentru rest,
observațiile părților,
După ce a deliberat în camera de consiliu la 25 ianuarie 2022,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
OBIECTUL CAUZEI
Prezenta cerere privește dreptul la asistența unui avocat în procedura penală desfășurată împotriva reclamantei (articolul 6 §§ 1 și 3).
În contextul crizei financiare din 2008, autoritățile belgiene au luat măsuri pentru a salva banca Fortis, cea mai mare instituție financiară din Belgia la momentul faptelor, și au decis dezmembrarea acesteia și vânzarea ulterioară către banca franceză BNP Paribas. Acționarii Fortis au sesizat justiția belgiană pentru a contesta aceste măsuri.
Reclamanta funcționa ca magistrată la curtea de apel din Bruxelles la momentul în care această jurisdicție a decis, printr-o hotărâre din 12 decembrie 2008 pronunțată în referat, să dispună suspendarea respectivelor măsuri.
La 24 decembrie 2008, o procedură penală a fost introdusă împotriva reclamantei în special pentru încălcarea secretului profesional și a deliberării din cauza faptului că trimisese prin e-mail o parte a proiectului de hotărâre pentru recitire lui D., o prietenă magistrată onorară.
Faza preliminară a procedurii a căzut sub incidența regulilor care erau în vigoare înainte de legea din 13 august 2011 care modifică codul de instrucție penală și legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012 (numită «legea Salduz») (aceste reguli sunt descrise în Beuze c. Belgiei, [MC] nr. 71409/10, §§ 49-77, 9 noiembrie 2018). Audierile și interogatoriile reclamantei au fost deci conduse fără prezența fizică a unui avocat.
Reclamanta a fost audiată la 23 martie 2009 și a declarat cu acea ocazie că își dădea seama că «această inițiativă, și anume de a cere ajutorul lui D. pentru a îmbunătăți un text pe plan lingvistic, poate ridica întrebări cu privire la secretul meu profesional în măsura în care D. (nu mai este) magistrată (în funcție). Totuși nu am avut impresia că fac ceva rău, ci mai degrabă că vreau să mă opun hărțuirii din cauza atitudinii colegilor mei».
Printr-o hotărâre din 14 septembrie 2011, curtea de apel din Gent a refuzat să dea curs cererii reclamantei care, invocând jurisprudența Salduz, solicita inadmisibilitatea urmăririi penale.
Jurisdicția a achitat-o pe reclamantă pentru două dintre cele trei prevenții pentru care era urmărită penal. A apreciat că a treia prevenție era stabilită și că reclamanta se făcuse vinovată de încălcarea secretului profesional și a deliberării. Curtea de apel a acordat totuși reclamantei beneficiul suspendării pronunțării pedepsei, având în vedere că existau circumstanțe atenuante, și în primul rând absența intenției de a dăuna.
În ceea ce privește elementul material al respectivei infracțiuni, hotărârea s-a bazat pe împrejurarea că reclamanta nu negase niciodată că a trimis proiectul de hotărâre lui D. în scopuri de control lingvistic și că D. confirmase că îl primise în acest scop. Curtea de apel a apreciat că elementul moral al infracțiunii era stabilit deoarece «împărtășind cu bună știință informațiile confidențiale ale cauzei Fortis cu D., ceea ce a făcut în mod incontestabil prin comunicarea proiectului de text, reiese că [reclamanta] avea voința de a împărtăși aceste secrete cu D. Conform propriei sale declarații, este clar de altfel că ea însăși era conștientă că își punea potențial în pericol secretul profesional, dar că a cântărit pro și contra avantajelor pe care aceasta le-ar aduce în privința finalizării redactării textului său».
Printr-o hotărâre din 13 martie 2012, Curtea de Casație a respins recursul introdus de reclamantă împotriva hotărârii curții de apel. A declarat inadmisibil motivul întemeiat pe încălcarea articolului 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție pe motiv că nu reieșea din hotărârea atacată că reclamanta fusese recunoscută vinovată pe baza unor declarații făcute în cursul unei perioade de privare de libertate. A amintit apoi că nu avea competența de a verifica circumstanțele în care fuseseră făcute declarațiile. În sfârșit, a apreciat că motivul se baza pe concepția juridică eronată că nu putea exista o audiere în cursul informației fără asistența unui avocat și că lipsea deci în drept.
APRECIEREA CURȚII
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ A ARTICOLULUI 6 §§ 1 ȘI 3 C) DIN CONVENȚIE
Reclamanta se plânge că faptul de a fi fost privată de dreptul de acces la un avocat în cursul audierilor și interogatoriilor desfășurate în faza preliminară procesului a constituit o încălcare a dreptului său la un proces echitabil garantat de articolul 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție.
Constatând că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat și nici inadmisibil pentru un alt motiv vizat la articolul 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil.
Un rezumat al evoluției jurisprudenței Curții referitoare la dreptul la asistența unui avocat în cursul fazei preliminare procesului penal de la hotărârea Salduz c. Turciei ([MC], nr. 36391/02, CEDO 2008), și al principiilor generale aplicabile până în prezent, figurează în hotărârea Beuze citată anterior (§§ 119-150).
Aceste principii generale au fost aplicate în hotărârea Beuze restricțiilor dreptului de acces la un avocat în vigoare în Belgia la momentul faptelor. Acestea din urmă erau de o amploare deosebită și, rezultând din tăcerea legii belgiene și din interpretarea care îi fusese dată de jurisdicțiile interne, aveau o aplicabilitate generală și obligatorie (Beuze, citată anterior, §§ 160-165).
Guvernul nu a stabilit, mai mult decât în cauza Beuze, existența unor circumstanțe excepționale care ar fi putut justifica restricțiile litigioase în prezenta cauză. În absența unui motiv imperios, Curtea trebuie deci să evalueze echitatea procedurii efectuând un control foarte strict. Sarcina probei vizând demonstrarea în mod convingător că reclamanta a beneficiat totuși global de un proces penal echitabil revine Guvernului (Beuze, citată anterior, §§ 160-165).
În speță, reclamanta nu a fost privată de libertate. În plus, fiind ea însăși magistrată, se poate presupune că ea cunoștea cadrul juridic în care s-a desfășurat faza preliminară a procedurii efectuate împotriva sa. În sfârșit, în niciun moment reclamanta nu a invocat presiuni nejustificate din partea anchetatorilor. Reclamanta nu se afla deci, contrar a ceea ce susține, într-o situație deosebit de vulnerabilă (a se compara Beuze, citată anterior, §§ 167-169).
Cu toate acestea, reclamanta a făcut, în cursul unui interogatoriu în fața judecătorului de instrucție, declarații privind starea de spirit care era a sa la momentul comiterii faptelor aflate la originea prevenției de încălcare a secretului profesional și a deliberării (paragraful 5 de mai sus). Aceste declarații nu au fost îndepărtate de curtea de apel din Gent în pofida excepției ridicate de reclamantă pe baza jurisprudenței Salduz. Desigur, Guvernul susține că reclamanta nu a negat niciodată faptele și că ele erau coroborate de D. (paragraful 8 de mai sus). Cu toate acestea, în opinia Curții, acest lucru nu este suficient pentru a ascunde faptul că declarațiile făcute de reclamantă în absența unui avocat au fost utilizate verbatim de curtea de apel pentru a stabili elementul moral al infracțiunii pentru care a fost condamnată (paragraful 8 de mai sus). Rezultă că, contrar a ceea ce susține Guvernul, declarațiile litigioase au ocupat un loc important în motivarea judecătorilor de apel.
Cât privește Curtea de Casație, controlul său nu a vizat o apreciere a consecințelor pentru drepturile la apărare ale reclamantei ale absenței unui avocat (paragraful 9 de mai sus).
Aceste elemente sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că procedura penală desfășurată față de reclamantă, considerată în ansamblul său, nu a fost echitabilă.
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
Reclamanta solicită 125.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material și 25.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral pe care apreciază că le-a suferit din cauza numeroaselor proceduri pe care a trebuit să le ducă pentru a-și asigura apărarea și a consecințelor asupra carierei și reputației sale.
Guvernul apreciază că satisfacția echitabilă ar trebui limitată la o sumă de 3.000 EUR.
Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Ea respinge deci cererea formulată cu acest titlu.
Având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea apreciază rezonabil să acorde reclamantei 3.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-a suferit, plus orice sumă care ar putea fi datorată asupra acestei sume cu titlu de impozit.
Curtea amintește în plus că posibilitatea redeschiderii procedurii există în dreptul belgian și că punerea în aplicare a acestei posibilități va fi examinată, dacă este cazul, de Curtea de Casație în raport cu dreptul intern și cu circumstanțele particulare ale cauzei (Beuze, citată anterior, § 200).
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Hotărăște că a avut loc o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantei cu titlu de prejudiciu moral, într-un termen de trei luni, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată asupra acestei sume cu titlu de impozit;
b) că, începând de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă.
Întocmită în franceză, apoi comunicată în scris la 22 februarie 2022, în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Olga Chernishova María Elósegui
Grefier adjunct Președintă