SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 21129/10 COMPANIA NAȚIONALĂ DE PRODUCȚIE D 21129/10 împotriva Republicii Moldova și din care o societate de drept ucraineană, Compania Națională de Producție de Energie Nucleară (Energoatom) Convenția, decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului moldoven, reprezentat de agentul său, dl Gurin, observațiile părților, observând faptul că guvernul ucrainean, invitat să furnizeze și să prezinte observații scrise (art. 36 alin. (1) din Convenție și 44 din Regulamentul de procedură), a făcut cunoscut faptul că nu intenționa să se prevaleze de dreptul său de intervenție După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie: În ceea ce privește cazul de față, aceasta se referă la revizuirea presupusă abuzivă a unei hotărâri definitive pronunțate de instanțele moldovenești în favoarea societății reclamante și se referă la obiecțiuni întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, dar ridică în prealabil întrebări cu privire la calitatea de a acționa în cadrul convenției. Societatea reclamantă este o întreprindere de stat, înființată în 1996 și aparține statului ucrainean care se ocupă de gestionarea sa. Activitatea sa principală este producerea de energie nucleară și, în acest scop, operează în întregime centrale nucleare din Ucraina. Acțiunea care stă la baza prezentei hotărâri se referă la executarea parțială în Republica Moldova a hotărârii Tribunalului Arbital din Sankt Petersburg (Federația Rusă) din 4 decembrie 2002. Această hotărâre recunoaște o datorie a societății reclamante de 23 080 000 de dolari americani (USD) față de societatea R înregistrată în Gibraltar. Printr-o decizie definitivă din 16 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a aprobat, la cererea societății R., exequatur pe teritoriul moldovenesc al hotărârii arbitrale în cauză. Prin o altă decizie definitivă din 22 ianuarie 2009, Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea în curs de revizuire formulată de societatea reclamantă și-a anulat decizia din 16 septembrie 2004. Printr-o a treia decizie definitivă din 17 decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea de revizuire formulată de societatea R., și-a anulat decizia din 22 ianuarie 2009 și-a confirmat prima decizie din 16 septembrie 2004. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă afirmă că instanțele interne au anulat în mod abuziv decizia definitivă din 22 ianuarie 2009 pronunțată în favoarea sa. 34 din Convenție. Ea observă că mai mult statul pârât nu a ridicat obiecții cu privire la competența sa rațională personae . Cu toate acestea, ea reiterează că această chestiune necesită o examinare din oficiu (Mutu și Pechstein c. Elveția , n 40575/10 și 67474/10, § 63, 2 octombrie 2018). Curtea reamintește că o persoană juridică care pretinde că este victima unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în Convenție sau a protocoalelor sale poate să se facă reclamantă în fața Curții numai dacă este vorba despre o organizație non-guvernamentală, în sensul art. 34 din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Radio France și alții c. Franța (dec.), 53984/00, § 26, CEDH 2003 X (extracturi)). Intru în categoria organizațiilor guvernamentale .. persoanele juridice care participă la exercitarea autorității publice sau care administrează un serviciu public sub controlul autorităților. Pentru a stabili dacă acesta este cazul unei persoane juridice date, alta decât o autoritate teritorială, este necesar să se ia în considerare statutul său juridic și, dacă este cazul, prerogativele pe care le conferă acesteia, natura activității pe care o exercită și contextul în care se află aceasta și gradul său de independență în raport cu autoritățile politice (a se vedea, pentru un exemplu recent, Aceste principii se aplică și în cazul în care societatea reclamantă este constituită într-un alt stat decât cel pârât (Ljubljanska banka d.d. Croația (dec.), nr. 29003/07, § 55, 12 mai 2015). În speță, Curtea constată că societatea reclamantă este o întreprindere publică care este deținută și gestionată de statul ucrainean. Prin exploatarea centralelor nucleare din Ucraina, aceasta exercită, fără îndoială, un rol de serviciu public care este de o importanță vitală pentru populația acestei țări. Prin urmare, societatea reclamantă nu se angajează într-o activitate comercială obișnuită. În plus, Curtea deține monopolul în domeniul său de activitate, care este foarte reglementat. 11. Curtea arată, de asemenea, că nimic din dosarul n Dimpotrivă, Comisia observă că, printr-o decizie a Cabinetului miniștrilor din Ucraina din 20 ianuarie 2021, administrarea societății reclamante a fost retrasă de la Ministerul landurilor și supusă unui control guvernamental direct. 12. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu este în măsură să se asigure că nu există constatări în alte cauze legate de întreprinderi publice din Ucraina care își desfășoară activitatea în domenii precum mineritul, energia sau transportul (a se vedea State Holding Company Luganksvugillya c. Ucraina (dec.), nr. 23938/05, 27 ianuarie 2009 și cauzele menționate). 13. În consecință, Comisia concluzionează că societatea reclamantă nu poate fi calificată drept organizație guvernamentală în sensul art. 34 din Convenție (ibidem14). În consecință, se consideră că cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că aceasta trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 17 martie 2022. Hasan Bak
Requête n
o
21129/10
»
contre la République de Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme deuxième section, siégeant le 22 février 2022 en un comité composé de
:
Branko Lubarda,
président,
Jovan Ilievski,
Diana Sârcu,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête n
o
21129/10 contre la République de Moldova et dont une société de droit ukrainien, la Compagnie nationale de production d’énergie nucléaire «
Energoatom
» («
la société requérante
») ayant son siège à Kiev, représentée par MM.
7
avril 2010
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement moldave («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. M. Gurin,
les observations des parties,
Notant que
le gouvernement ukrainien, invité à fournir s’il le souhaitait des observations écrites (articles 36 § 1 de la Convention et
44 du règlement), a fait savoir qu’il n’entendait pas se prévaloir de son droit d’intervention
,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
L’affaire concerne la révision alléguée abusive d’une décision définitive rendue par les tribunaux moldaves en faveur de la société requérante. Elle porte sur des griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, mais soulève au préalable des questions quant à la qualité à agir de l’intéressée.
2.
La société requérante est une entreprise d’État, fondée en 1996. Elle appartient à l’État ukrainien qui se charge de sa gestion. Son activité principale est la production d’énergie nucléaire et, à ce titre, elle exploite l’intégralité des centrales nucléaires ukrainiennes.
3.
Le litige qui est à l’origine de la présente requête concerne l’exécution partielle en République de Moldova de la sentence du tribunal arbitral de Saint-Pétersbourg (Fédération de Russie) du 4
décembre 2002. Cette sentence reconnaissant une dette de la société requérante de 23
080
000
dollars américains (USD) envers la société R. immatriculée au Gibraltar.
4.
Par une décision définitive du 16 septembre 2004, la Cour suprême de justice accorda, sur demande de la société R., l’exequatur sur le territoire moldave de la sentence arbitrale en question.
5.
Par une autre décision définitive du 22 janvier 2009, la Cour suprême de justice accueillit la demande en révision introduite par la société requérante et annula sa décision du 16
septembre 2004.
6.
Par une troisième décision définitive du 17 décembre 2009, la Cour suprême de justice accueillit la demande en révision formulée par la société
R., annula sa décision du 22 janvier 2009 et confirma sa première
décision du 16
septembre 2004.
7.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la société requérante allègue que les juridictions internes ont abusivement annulé la décision définitive du 22
janvier 2009 rendue en sa faveur.
8.
La Cour est d’abord appelée à examiner la question de savoir si la société requérante jouit du droit de présenter une requête en vertu de l’article
34 de la Convention. Elle observe que l’État défendeur n’a pas soulevé d’objections quant à sa compétence
ratione personae
. Cependant, elle redit que cette question appelle un examen d’office (
Mutu et Pechstein c.
Suisse
, n
os
40575/10 et 67474/10, § 63, 2 octobre 2018).
9.
La Cour rappelle qu’une personne morale qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses Protocoles peut se porter requérante devant la Cour seulement s’il s’agit d’une «
organisation non gouvernementale
» au sens de l’article 34 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,
Radio France et autres c. France
(déc.), n
o
‑
X (extraits)). Entrent dans la catégorie des «
organisations gouvernementales
» les personnes morales qui participent à l’exercice de la puissance publique ou qui gèrent un service public sous le contrôle des autorités. Pour déterminer si tel est le cas d’une personne morale donnée autre qu’une collectivité territoriale, il y a lieu de prendre en considération son statut juridique et, le cas échéant, les prérogatives qu’il lui donne, la nature de l’activité qu’elle exerce et le contexte dans lequel s’inscrit celle-ci, et son degré d’indépendance par rapport aux autorités politiques (voir, pour un exemple récent,
İhsan Doğramacı Bilkent Üniversitesi
c. Turquie
(déc.), n
o
40355/14, § 35, 28
janvier 2020). Ces principes s’appliquent également lorsque la société requérante est constituée dans un État autre que celui défendeur (
Ljubljanska
banka
d.d. c. Croatie
(déc.), n
o
29003/07, § 55, 12 mai 2015).
10.
En l’espèce, la Cour note que la société requérante est une entreprise publique qui est détenue et gérée par l’État ukrainien. En exploitant les centrales nucléaires ukrainiennes, l’intéressée exerce sans conteste un rôle de service public qui est d’une importance vitale pour la population de ce pays. La société requérante ne se livre donc pas à une activité commerciale ordinaire. Celle-ci détient en outre le monopole dans son domaine d’activité lequel est hautement réglementé.
11.
La Cour relève également que rien dans le dossier n’indique que l’intéressée jouit d’une indépendance institutionnelle et opérationnelle suffisante vis-à-vis de l’État. Bien au contraire, elle fait remarquer que, par une décision du Cabinet des ministres de l’Ukraine du 20 janvier 2021, la gestion de la société requérante a été retirée au ministère de l’Énergie et soumise à un contrôle gouvernemental direct.
12.
À la lumière de ce qui précède, la Cour n’est pas en mesure de s’écarter des constats opérés dans d’autres affaires relativement à des entreprises publiques ukrainiennes exerçant leurs activités dans des domaines tels que l’exploitation minière, l’énergie ou le transport (voir
State Holding Company Luganksvugillya c. Ukraine
(déc.), n
o
23938/05
, 27 janvier 2009 et les affaires qui y sont citées).
13.
Elle conclut dès lors que la société requérante ne saurait être qualifiée d’«
organisation non gouvernementale
» au sens de l’article
34 de la Convention (
ibidem
).
14.
Il s’ensuit que la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 17 mars 2022.
Hasan Bakırcı
Branko Lubarda
Greffier adjoint
Président