Gospodăria Țărănească 'Alcaz G.A.' împotriva Republicii Moldova

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GOSPODĂRIA ȚĂRĂNEASCĂ „ALCAZ G.A.” v. REPUBLICA DE MOLDOVA (documentul nr. 72968/14) JUGGMENT STRASBOURG 1 martie 2022 Prezenta hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Gospodăria Țărănească „Alcaz G.A.” v. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Egidijus Kūris, Președintele, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 72968/14) împotriva Republicii Moldova a depus Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) privind 9 Noiembrie 2014 de către o societate înregistrată în Moldova, Gospodăria Țărănească „Alcaz G.A.”, („Reclamantul”), reprezentată de dl Coban, avocat practicant în Chișinău; decizia de a anunța plângerea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția guvernului moldovenesc („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl O. Rotari, și să declare inadmisibil restul cererii; observațiile părților; după deliberarea în particular la 1 februarie 2022, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBJET-MATTER AL CAUZULUI Cazul se referă la privarea dreptului reclamantului de deducere a TVA plătită pe mărfurile primite deoarece înregistrarea TVA a furnizorului său a fost anulată.

La 18 mai 2007, societatea reclamantă a plătit pentru mărfuri și la 16 august 2007 a primit de la furnizorul său, G., factura TVA, pentru o sumă totală de TVA de 16.666.66 lei Moldovei (echivalent la momentul respectiv la 1.022 În octombrie 2009 și în iunie 2012, Oficiul fiscal de stat (Inspectorul Fiscal de Stat ) a efectuat un audit al societății reclamante în ceea ce privește obligațiile sale de TVA pentru 2007-2008 și, respectiv, pentru 2009-2011. Nici unul dintre auditurile nu a evidențiat orice îndoieli cu factura TVA emise de G. Cu toate că au verificat în mod explicit baza de date a autorității fiscale pentru tranzacțiile delictive cu „societăți de gazdă”.

În ianuarie 2013, un audit repetat al obligațiilor privind TVA pentru perioada 2007-2012 a arătat că G. și-a anulat înregistrarea TVA la 21 mai 2007 și a fost declarată „o companie fantomă” la 17 octombrie 2007, și că, în consecință, reclamantul nu a avut dreptul să deducă TVA plătită G. Deoarece auditurile anterioare nu au dezvăluit această îndoială, reclamantul nu a fost obligat să plătească nicio penalitate. Reclamantul a apelat la evaluarea fiscală și a deciziei privand-o de dreptul de deducere a TVA plătită G. La 12 iulie 2013, Curtea de District Ungheni și-a susținut afirmațiile constatând că dreptul intern nu a obligat reclamantul să verifice dacă furnizorii săi au o înregistrare de TVA valabilă sau dacă nu au fost declarate drept societăți „gazdă”.

La 14 mai 2015 Curtea Supremă de Justiție a respins în cele din urmă afirmațiile reclamantului. Societatea reclamantă s-a plâns de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. EVALUAREA TRIBUNALULUI ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 1 AL PROTOCOLULUI NO.1 LA CONVENȚIE Societatea reclamantă a epuizat procedura fiscală administrativă și nu a fost necesar ca aceasta să urmărească alte măsuri de remediere referitoare la aceeași chestiune, cum ar fi o cerere civilă împotriva G. ( Euromak Metal Doo c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 68039/14, §§ 36-38, 14 iunie 2018). Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că societatea reclamantă a epuizat soluțiile interne disponibile în ceea ce privește plângerea prezentată Curții și că Guvernul nu a prezentat niciun argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.

Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Principiile generale privind privarea dreptului de deducere a TVA plătită pe bunurile primite au fost rezumate în „Bulves” AD c. Bulgaria (n. 3991/03, 22 ianuarie 2009) și Euromak Metal Doo c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (citată mai sus). Societatea reclamantă a declarat TVA pe toate facturile pe care le-a emis și primit, inclusiv din G. (a se vedea punctul 2 de mai sus) și a respectat altfel toate obligațiile sale de TVA prin plata TVA statului, dacă este cazul. Acest lucru găsește sprijin în cele două audituri fiscale, care au analizat declarațiile fiscale ale reclamantului fără a face nicio observație în ceea ce privește factura emisă de G. (a se vedea punctul 3 de mai sus).

Concluziile obținute în ceea ce privește furnizorul societății reclamante – și anume, faptul că înregistrarea TVA a G. a fost anulată și că a fost declarată „societate de gazdă” – s-a bazat pe deciziile luate de autoritățile fiscale aproximativ în același timp sau imediat după tranzacția reclamantului cu respectivul furnizor (a se vedea punctul 3 mai sus). 10. Guvernul a susținut că decizia privind anularea înregistrării TVA a G. a fost disponibilă public pe site-ul Inspectoratului fiscal de stat ( www.fisc.md ) și că achiziția de bunuri a fost fictivă. În același timp, guvernul nu a clarificat dacă aceste informații erau disponibile public la momentul evenimentelor, adică. în mai-agost 2007, nici în cazul în care dreptul intern a obligat societatea reclamantă să verifice aceste informații înainte de a efectua orice achiziții.

Prin urmare, Curtea nu este convinsă că societatea reclamantă a avut și ar fi putut avea cunoștință dacă furnizorul său a îndeplinit obligațiile sale de TVA. De asemenea, nu există nimic în materialele cazului care să sugereze că statul a considerat că societatea reclamantă a participat la orice activitate penală perpetrată de furnizor sau că achiziționarea a fost ficțioasă. 11. În plus, autoritățile fiscale însuși nu au putut identifica orice îndoieli în ceea ce privește factura TVA eliberată de G. în cursul primelor două audituri fiscale, deși au verificat baza de date internă explicit pentru tranzacțiile cu „societăți de gazdă”. Autoritățile nu au imputat societății reclamante orice fraudă în ceea ce privește deducerea TVA a căror cunoștință sau mijloace de obținere a acestor cunoștințe.

Din acest motiv, Curtea constată că reclamantul nu ar fi trebuit să suporte consecințele depline ale nerespectării obligațiilor sale în materie de TVA ale furnizorului său, prin refuzarea dreptului de deducere a TVA-ului de intrare și, în consecință, prin ordonarea de a plăti TVA pentru a doua oară. Acest lucru a constituit o sarcină individuală excesivă asupra societății reclamante care a afectat echilibrul echitabil care trebuie menținut între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție a dreptului de proprietate (Bulves) AD , citat mai sus, § 71. 12. Acest lucru este suficient pentru a concluziona că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 13. Societatea reclamantă a solicitat 830 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale, care reprezintă valoarea TVA plătită pentru a doua dată.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 850 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Guvernul a susținut că cererile sunt excesive și că taxele juridice au fost plătite parțial de către o altă persoană. 15. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea în totalitate a cererilor reclamantului, plus orice impozit care poate fi percepubil pentru reclamant. 16. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldoveni la rata aplicabilă la data decontare: (i) 830 EUR (opt sute de treizeci de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 2 000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (iii) 850 EUR (opt sute cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 1 martie 2022, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

GOSPODĂRIA ȚĂRĂNEASCĂ ‘ALCAZ G.A.’

v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (Application no. 72968/14) JUDGMENT STRASBOURG 1 March 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Gospodăria Țărănească ‘Alcaz G.A.’ v. the Republic of Moldova, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Egidijus Kūris, President, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 72968/14) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 9 November 2014 by a company registered in Moldova, Gospodăria Țărănească ‘Alcaz G.A.’, (“the applicant”) which was represented by Mr I. Coban, a lawyer practising in Chișinău; the decision to give notice of the complaint concerning Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr O. Rotari, and to declare inadmissible the remainder of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 1 February 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT-MATTER OF THE CASE

1. The case concerns the deprivation of the applicant’s right to deduct the VAT it had paid on received goods because its supplier’s VAT registration had been cancelled. 2 . On 18 May 2007 the applicant company paid for goods and on 16 August 2007 received from its supplier, G., the VAT invoice, for a total VAT amount of 16,666.66 Moldovan lei (equivalent at the time to 1,022 euros (EUR)). The applicant company declared the incoming VAT invoice and proceeded to the deduction of VAT. 3 . In October 2009 and in June 2012 the State Tax Office ( Inspectoratul Fiscal de Stat ) conducted an audit of the applicant company with respect to its VAT obligations for 2007-2008 and for 2009-2011 respectively.

None of the audits revealed any misgivings with the VAT invoice issued by G. although they have explicitly verified the tax authority’s database for delinquent transactions with “ghost companies”. In January 2013 a repeated audit of VAT obligations for 2007-2012 revealed that G. had its VAT registration cancelled on 21 May 2007 and had been declared “a ghost company” on 17 October 2007, and that, accordingly, the applicant was not entitled to deduct the VAT paid to G. Because previous audits did not reveal this misgiving, the applicant was not obliged to pay any penalties.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.1 TO THE CONVENTION

6. The applicant company exhausted the administrative tax proceedings and it was not necessary for it to pursue other remedies concerning the same matter, such as a civil claim against G. ( Euromak Metal Doo v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 68039/14, §§ 36-38, 14 June 2018). In view of the above, the Court concludes that the applicant company exhausted the available domestic remedies in respect of the complaint submitted to the Court and that the Government have not put forward any argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

13. The applicant company claimed EUR 830 in respect of pecuniary damage, which represents the amount of VAT paid a second time. The applicant also claimed EUR 2,000 in respect of non-pecuniary damage and EUR 850 in respect of costs and expenses incurred before the Court. The applicant submitted proof of payment for legal services, post receipts and a description of legal services.