CASE OF I.V.Ț. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF I.V.Ț. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus

ș

i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA

I.V.Ț. împotriva ROMÂNIEI

(Cererea nr. 35582/15)

HOTĂRÂRE

Art. 8 • Viață privată • Obligații pozitive • Lipsa consimțământului părinților

pentru interviul unui minor, difuzat ulterior la televiziune, cu privire la moartea

accidentală a unui coleg de școală în timpul unei excursii școlare la care persoana

intervievată nu participase • Consimțământul prealabil al părinților nu este o simplă

cerință formală, ci o garanție pentru protejarea imaginii reclamantului • Raportarea

unor evenimente dramatice în care sunt implicați minori impune furnizorilor de

servicii media audiovizuale obligația de informare a publicului, protejând în același

timp identitatea minorilor în cauză • Având în vedere vulnerabilitatea mai mare a

unui copil, dezvăluirea de informații privind identitatea acestuia ar putea pune în

pericol demnitatea și bunăstarea sa de o manieră mai gravă decât în cazul adulților

• Necesitatea unor garanții juridice speciale • Exercițiul de punere în balanță a

dreptului la viață privată și a libertății de exprimare, neconform cu criteriile

stabilite în jurisprudența Curții.

STRASBOURG

1 martie 2022

DEFINIT

IVĂ

1/06/2

022

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

În cauza I.V.Ț. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan

,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

judecători,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție,

Având în vedere:

Cererea (nr. 35582/15) îndreptată împo

triva României. prin care o

resortisantă a acestui stat, I.V.Ț. („reclamanta”), a sesizat Curtea, la 9 iulie

2015, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale („Convenția”)

;

decizia de a comunica Guve

rnului României („Guvernul”) capătul de

cerere privind art. 8 din Convenție și de a declara inadmisibile celelalte

capete de cerere;

observațiile Guvernului;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 februarie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1.

Reclamanta, în vârstă de 11 ani la momentul faptelor, a fost

intervievată fără consimțământul prealabil al părinților cu privire la moartea

accidentală a unei colege de școală în timpul unei excursii școlare, iar

interviul a fost difuzat la televiziune. Instanțele naționale superioare au

respins acțiunea civilă pe care aceasta a formulat

-

o împotriva societății

private de radiodifuziune, constatând că jurnaliștii nu au acționat în mod

greșit în măsura în care au acoperit un subiect de interes public, precum și

că atitudinea negativă a profesorilor și a colegilor de școală față de

reclamantă în urma difuzării interviului său nu era imputabilă jurnaliștilor.

Reclamanta a considerat, de asemenea, că autoritățile nu au protejat

dreptului ei la respectarea vieții sale private, drept garantat de art. 8 din

Convenție.

FAPTEL

E

a născut în 2001 și locuiește în București. Aceasta a fost

reprezentată de doamna V. Țucureanu, avocat în București.

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, cel mai

recent doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

I. REPORTAJUL

DIFUZAT LA TV

acoperire națională și

-

a trimis reporterii la școala publică din București unde

învăța reclamanta pentru a acoperi un eveniment tragic recent, și anume

decesul unei eleve în timpul unei excursii școlare în care elevii erau însoțiți

de personalul școlii.

școlară

-sus-

menționată.

o pe reclamantă, în vârstă de 11 ani la

momentul faptelor, în fața școlii sale, în absența părinților, a rudelor

apropiate sau a profesorilor

și fără a obține consimțământul prealabil al

vreunuia dintre aceștia. Reporterul a interogat

-

o pe reclamantă, printre alți

elevi, în legătură cu tragicul eveniment, întrebând

-o pe aceasta:

-

„ai vorbit cu colegii tăi care au fost în excursie

?

”;

-

„știi cumva, era vreun profesor în jurul ei, ț

i

-au zis colegii?

;

-

„

cum sunt profesorii cu care ați fost în excursie?

”;

-

dacă mai avuseseră loc evenimente similare la școală.

a spus reporterului că a auzit de la colegii ei de școală

care au fost prezenți în timpul excursiei școlare că victima s

-

a simțit rău. De

asemenea, reclamanta a spus că nu

-

și amintește nimic mai mult, dar crede

că

fata fie s-

a simțit rău și s

-

a sprijinit de ușa trenului, fie a fost împinsă. Ea a

mai spus că, în opinia sa, niciun profesor nu a fost lângă victimă atunci când

a avut loc tragicul eveniment, deoarece, dacă ar fi fost prezent, tragedia nu

s-

ar fi întâmplat. Reclamanta a mai spus că „

ar fi trebuit să fie mai multă

grijă sau pază

pentru elevi

”). Când a fost întrebată în special despre

profesorii de la școală, reclamanta a spus că aceștia „ar fi trebuit să aibă mai

multă grijă”. În cele din urmă, în ceea ce privește întrebarea dacă au mai

avut loc alte incidente de acest fel în școa

la sa, reclamanta i-a spus

reporterului că nu au mai avut loc astfel de incidente acolo, dar au avut loc

la o altă școală în timpul unei excursii școlare cu un profesor însoțitor, pe

care ea l-a numit.

9.

În aceeași z

i (22 octombrie 2012), postul de televiziune a difuzat un

reportaj în care au fost difuzate extrase din interviul înregistrat cu

reclamanta. Știrea, inclusiv înregistrarea video și o transcriere, a fost postată

și pe site

-ul postului de televiziune sub tit

lul „Colegii fetei care a căzut din

tren sunt șocați. Eleva plecase la toaletă când s

-

a produs tragedia.”

10.

Reclamanta susține că, în urma acestui reportaj televizat, a fost

recunoscută de colegii și de profesorii săi și a suferit ulterior din cauza

atitudinii ostile a acestora față de ea. Mama ei a fost chemată la școală

pentru a da o declarație scrisă prin care se angaja să o împiedice pe

reclamantă să facă alte declarații în fața jurnaliștilor. De asemenea, mama

r

eclamantei și

-

a cerut scuze și a dat explicații tuturor profesorilor școlii.

II.

ACȚIUNEA INTRODUSĂ DE CĂTRE RECLAMANTĂ

11.

La 14 februarie 2013, reclamanta, reprezentată de mama sa, a

introdus o acțiune civilă în despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral

împotriva societății private X, care deținea licența pentru postul de

televiziune care a difuzat interviul realizat cu ea la 22 octombrie 2012 fără

consimțământul prealabil al părinților. Aceasta s

-a întemeiat

pe dispozițiile

Codului civil privind dreptul la propria imagine, care includeau dreptul de a

interzice reproducerea sau utilizarea propriei imagini (infra, pct.

25)

,

precum și pe dispozițiile Deciziei nr. 220/2011 a Consiliului Național al

Audiovizualului (denumit în continuare „CNA”) referitoare la necesitatea

consimțământului prealabil scris al părinților pentru participarea copii

lor

minori, cu vârs

ta de până la14 ani, la programe audiovizuale (infra, pc

t.

2

8-

31).

A.

Hotărârea primei instanțe

12.

Prin decizia din 10 decembrie 2013, Judecătoria Ploiești a admis

acțiunea civilă a reclamantei și a obligat societatea privată X la plata către

reclamantă a sumei de 200 000 de lei românești cu titlu de prejudiciu moral.

Judecătoria a constatat că pârâta a acționat cu încălcarea dispozițiilor

relevante în domeniul audiovizualului emise de CNA, deoarece reclamanta,

un copil

minor, a fost intervievată fără consimțământul părinților.

Judecătoria a concluzionat, de asemenea, că, indiferent dacă fața

reclamantei fusese sau nu estompată în momentul difuzării interviului său la

televiziune, aspect disputat de către părți, reclamanta era ușor de recunoscut

pe înregistrarea video pusă la dispoziția instanței de către societatea X, iar

aceasta a fost recunoscută de colegii săi de școală și de profesori chiar

numai după vocea sa, care nu fusese distorsionată în niciun fel pentru a

-i

pr

oteja imaginea sau viața privată. Judecătoria a constatat că, prin încălcarea

dispozițiilor legale relevante privind protecția vieții private a copiilor, pârâta

a cauzat un prejudiciu moral reclamantei în măsura în care aceasta a suferit

o traumă emoțională și o angoasă severă, după ce a fost,

inter alia

,

convocată împreună cu mama sa de către directorul școlii și i s

-

a cerut să nu

mai dea declarații presei cu privire la evenimentul tragic sus

-

menționa

t

(supra, pc

t.10).

B. Procedura

apelului

13.

Societatea X a formulat apel împotriva acestei hotărâri, invocând

libertatea sa jurnalistică de a relata despre subiecte de

interes public, cum ar

fi evenimentul tragic care a avut loc la școala frecventată de reclamantă.

14.

Prin hotărârea din 23 septembrie 2014, Tribunalul Prahova a admis

apelul și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă. Deși a

recunoscut că nu a existat consimțământul părinților, tribunalul a constatat

că, având în vedere interesul public în ceea ce privește subiectul reportajului

care a inclus interviul cu reclamanta, precum și libertatea jurnalistică a

pârât

ei, aceasta din urmă nu era răspunzătoare pentru prejudiciul

-moral

cauzat reclamantei prin comportamentul nelegal al profesorilor școlii și, în

special, al directorului școlii care a convocat

-

o pe reclamantă și pe mama

acesteia pentru a da o declarație scrisă că nu va mai acorda niciun interviu

presei.

C. Recursul

reclamantei.

15.

Reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului

Prahova, susținând că dreptul său la respectarea demnității și dreptul său de

a-

și proteja imaginea de copil nu au fost garantate, în ciuda faptului că art.

10 din Convenție permite limitări ale libertății de exprimare pentru protecția

drepturilor altora, în special ale copiilor minori. Reclamanta a invocat

dispozițiile constituționale privind protecția vieții private, inclusiv dreptul la

propria imagine, și, în special, dispozițiile Constituției care prevăd că

dreptul la informație nu ar trebui să aducă atingere măsurilor de protecție a

tinerilor și a copiilor, care ar trebui să se bucure de o protecție juridică

specială (infra, pc

t.

22-

24).

D.

Hotărârea definitivă

16.

Prin decizia din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins

recursul

.

17.

Curtea de apel a examinat dacă societatea X era răspunzătoare pentru

prejudiciul moral suferit de reclamantă, din cauza atitudinii ostile a colegilor

și profesorilor săi de la școală, după ce a fost intervievată fără

consimțământul părinților. Curtea de ap

el a reiterat prevederile Deciziei

CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual (infra, pct.

28-

31

).

După cum a argumentat reclamanta, art. 7

din această decizie prevede că este necesar consimțământul părinților sau al

reprezentantului legal la participarea unui copil minor la programe

audiovizuale, altele decât evenimentele culturale și competițiile sportive

(infra, pc

t.30).

18.

Cu toate acestea, curtea de apel a decis că tribunalul a constatat în

mod corect că interviul se referea la o problemă de interes public justificat,

scopul său fiind acela de a arăta deficiențele în organizarea unei excursii

școlare. Instanța de recurs a subliniat că imperativele de respectare a

principiului interesului superior al copilului și a dreptului acestuia la

protejarea propriei imagini și a vieții sale private și de familie trebuie

interpretate și aplicate în corelație directă cu principiul libertății de

exprimare. Prin urmare, curtea de apel a declarat că decizia tribunalului a

fost corectă și că societatea X nu a comis o faptă nelegală.

19.

Decizia curții de apel are următorul conținut în părțile sale rel

evante:

„Curtea nu [va] mai proceda la reluarea teoriei instituției răspunderii civile

delictuale, larg prezentată de către instanțele de fond în considerentele celor două

hotărâri, precum și de recurentă în cuprinsul motivelor de recurs. Se va analiza în

concret, raportat la dispozițiile legale incidente, îndeplinirea sau nu a condițiilor care

se cer a fi întrunite pentru a deveni activă obligația de reparare a prejudi

ciului.

În acest context, Curtea reamintește că, de o importanță deosebită pentru justa

s

oluționare a cauzei sunt dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 220/2011 privind Codul

de reglementare a conținutului audiovizualului.

Astfel, este real că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din decizia menționată, temei

juridic invocat și de către reclamantă ca stând la baza demersului său judiciar,

participarea minorului în vârstă de până la 14 ani la programe audiovizuale, altele

decât evenimentele culturale și competițiile sportive, este posibilă numai cu acceptul

acestuia, precum și cu consimțământul scris al părinților sau, după caz, al

reprezentantului legal.

Ori, dincolo de împrejurarea dacă difuzarea respectivului interviu, fața copilului

fiind blurată, aspect contestat de către recurentă inclusiv prin motivele de recurs, dar

nedovedit în niciuna din fazele procedurale, se circumscrie sau nu sintagmei

«programe audiovizuale», așa cum acestea sunt definite de Legea audiovizualului nr.

504/2002, pentru a deveni incident textul redat în paragraful precedent, acesta din

urmă nu poate fi interpretat în mod singular, ci în strânsă coroborare cu celelalte

dispoziții ale deciziei.

Într-

o atare situație Curtea apreciază că în mod legal tribunalul a avut în vedere la

soluționarea cauzei și dispozițiile art. 31 și art. 32 alin. 2 și 3 din Decizia nr. 220/201

1

și care în esență realizează o echilibrare între drepturile și interesele persoanelor și

aflarea adevărului în problemele de interes public justif

icat.

Pe de altă parte, Curtea observă că, în mod corect a apreciat instanța de apel că

interviul în cauză reda o problemă ce se circumscrie noțiunii de interes public

justificat, scopul său fiind de a releva nereguli constatate în organizarea unei excursii

școlare.

Nici trimiterile recurentei la dispozițiile art. 2 și art. 3 alin. 1 din Decizie nu pot

fundamen

ta o soluție de admitere a căii de

atac.

Așa cum s

-

a arătat în precedentul prezentelor considerente, imperativele respectării

principiului interesului superior al copilului sau a dreptului la protejarea imaginii și a

vieții sale intime private și familiale trebuie interpretate și aplicare în corelație directă

cu libertatea de exprimare, reglementată la nivel constituțional și european și cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la rolul presei într

-o

societate democratică.

Pentru a

ceeași argumentație juridică nu pot fi avute în vedere nici trimiterile

aceleiași recurente la dispozițiile art. 72, art. 73 și art. 74 din Co

dul civil.

Așa fiind Curtea apreciază că, în mod corect a considerat instanța de apel că în

cauză nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite.”

20.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală invocată de

reclamantă, bazată pe atitudinea ostilă a cadrelor didactice, despre care s

-a

spus că ar fi o consecință negativă a interviului, curtea de apel a considerat

că acest tip de conduită din partea unui corp profesional nu este în

conformitate cu standardele deontologice și este lipsit de orice justificare.

Curtea de apel a considerat, de asemenea, că era dificil de crezut că, chiar

dacă părinții și

-

ar fi dat consimțământul, comportamentul profesorilor ar fi

fost unul diferit, „scopul lor fiind acela de a mușamaliza cele întâmplate.”

21.

Pe baza argumentelor menționate mai sus, curtea de apel a declarat că

efectele negative suferite de reclamantă după interviu nu au fost consecințe

directe ale acestuia, ci au fost o consecință a lipsei de

-profesionalism

a

profesorilor „care au încercat în fapt să mușamalizeze cele întâmplate”

.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

22.

Prevederile relevante ale art. 30 din Constituție privind libertatea de

exprimare, și în special alin. (6) și (8), sunt descrise în cauza

Marina

împotriva României

(nr. 50469/14, pct. 27, 26 mai 2020).

23.

Prevederile relevante ale art. 31 din Constituție privind dreptul la

informație, și în special alin. (3), sunt descrise în cauza

Roșiianu împotriva

României

(nr. 27329/06, pct. 24, 24 iunie 2014).

24.

Art. 49 alin. (1) din Constituție (Protecția copiilor și a tinerilor) are

următorul conținut:

„(1) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în

realizarea drepturilor lor.”

25.

Art. 72 și 73 din Codul civil în vigoare de la 1 octombrie 2011

reglementează dreptul la demnitate și dreptul la propria imagine. Art. 74 din

C. civ. stabilește o listă de fapte care pot fi considerate ca atingeri aduse

vieții private a unei persoane, inclusiv difuzarea de știri sau de reportaje

scrise sau audiovizuale, fără acordul persoanei în cauză.

26.

Art. 1349 C. civ., referitor la răspunderea delictuală, este citat în

cauza

Asociația ACCEPT și altele împotriva României

(nr. 19237/16, pct.

40, 1 iunie 2021).

care au fost adoptate la 11 iulie 2002 și au intrat în vigoare la 22 iu

lie 2002,

după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 534 din 22 iulie 2002, sunt

descrise parțial în cauza

Frăsilă și Ciocîrlan împotriva României

(nr.

25329/03, pct. 35, 10 mai 2012).

2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, publicată în

Monitorul Oficial nr. 174 din 11 martie 2011, sunt descrise parțial în cauza

Marina

(citată supra, pct. 30).

29.

În plus, prevederile relevante ale titlului II „Protecția minorilor” din

Decizia CNA nr. 220/2011

privind protecția copiilor minori, în vigoare la

momentul respectiv, au următorul conținut:

Capitolul 1 - Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale

Art. 2

„Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte principiul

interesului superior al minorului.

”

Art. 3

„(1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii și a vieții sale intime, private și

familiale.

(2) Condițiile de participare a minorului la un program audiovizual trebuie să țină

seama de sensibilitatea și vulnerabilitatea specifice vârstei, în general, și de

personalitatea minorului, în particular.

(3) Dreptul minorului la res

pectarea vieții private și la propria imagine prevalează în

fața necesității de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situații

dificile.

[...]

”

Art. 5

„(1) Nu pot fi difuzate reconstituiri de infracțiuni, abuzuri sau evenimente dramatice

în care sunt folosiți minori în vârstă de până la 14 ani

.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri și declarații ale

minorului în vârstă de până la 14 ani în legătură cu evenimente dramatice, din

comunitate sau din familie, la

care acesta a fost martor.”

Art. 7

„(1) Minorul, părinții sau reprezentantul legal trebuie să fie informați cu privire la

drepturile lor înainte de filmare sau de înregistr

are.

(2) Participarea minorului în vârstă de până la 14 ani la programe audiovizual

e,

altele decât evenimentele culturale și competițiile sportive, este posibilă numai cu

acceptul acestuia, precum și cu consimțământul scris al părinților sau, după caz, al

reprezentantului legal.”

220/2011 a fost modificată ulterior prin Decizia

CNA nr. 141/2013, care a introdus următoarele prevederi noi:

Art. 7

1

„(1) Știrile sau relatările referitoare la acte de violență sau de natură sexuală din

instituțiile de învățământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al

conducerii școlii și cu acordul părinților ori al reprezentanților legali ai minorului;

face excepție situația în care radiodifuzorul acționează în interesul superior al

minorului, fără să fie afectată imaginea publică a acestuia sau dreptul lui la viață

intimă, privată și familială

(2) Imaginile în care minorii sunt implicați în acte de violență sau de natură implicit

sau explicit sexuală, de orice natură, vor fi difuzate numai

dacă:

a) reprezintă un interes public justificat

;

b) radiodifuzorul acționează în interesul superior al minorilor, având acordul

părinților sau al reprezentanților legali ai aces

tora;

c) radiodifuzorul se asigură că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la

identificarea minorilor implicați.

(3) Nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea

imagini și nici nu se va face trimitere la site

-uri în care sunt comunicate astfel de

adrese.

”

„Protecția demnității umane și a

dreptului la propria imagine” din Decizia CNA nr. 220/2011 au următorul

conținut:

Art. 30

„Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și

libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și

dreptul la propria imagine.

”

Art. 31

„În sensul prezentului cod, sunt considerate a fi de interes public justificat orice

probleme, fapte sau evenimente care influențează societatea sau o comunitate, în

special cu privire l

a:

a) prevenirea sau probarea săvârșirii unei fapte cu incidență pe

nală;

b) protejarea sănătății sau siguranței publ

ice;

c) semnalarea unor afirmații înșelătoare sau a unor cazuri de incompetență care

afectează publicul.”

Art. 32

„(1) Niciun drept conferit

prin lege nu poate fi exercitat într-

un mod excesiv și

nerezonabil, contrar bunei-

credințe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori

profitând de ignoranța sau de buna

-

credință a persoanelor.

(2) Nu orice interes al publicului trebuie

satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la

informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine și la

respectarea vieții private

.

(3) Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în

probleme de int

eres public justificat.”

LEGISLAȚ

IA

I. CU PRIVIRE LA PRE

TINSA ÎNCĂLCARE A AR

T. 8 DIN

CONVENȚI

E

a plâns de faptul că autoritățile naționale nu i

-au

protejat dreptul la respectarea vieții sale private și, în special,

dreptul la

respectarea imaginii sale, astfel cum este prevăzut de art. 8 din Convenție,

care, în dispozițiile sale relevante, are următorul conținut:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale privat

e [...]

torități publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților a

ltora.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

33.

Guvernul a susținut că cererea este inadmisibilă pentru

neepuizare

a

căilor de atac interne, deoarece reclamanta ar fi trebuit să inițieze o

procedură civilă pentru a încerca să stabilească răspunderea cadrelor

didactice care au manifestat ostilitate față de ea în urma difuzării interviului

său de către postul

p

rivat de televiziune.

34.

Reprezentantul reclamantei a prezentat observații în afara termenului

stabilit, care, prin urmare, nu au fost incluse în dosarul cauzei pentru a fi

examinate de Curte.

35.

Curtea notează că reclamanta s

-

a constituit parte civilă în vederea

obținerii de despăgubiri pentru prejudiciul moral împotriva societății private

X, care deținea licența pentru postul de televiziune care a difuzat interviul

realizat cu ea la 22 octom

brie 2012 fără consimțământul prealabil al

părinților (supra, pc

t.

11-

2

1

).

Prin urmare, Curtea consideră că reclamanta a

epuizat căile de atac interne disponibile care îi puteau oferi o reparație în

legătură cu capătul său de cerere privind încălcarea dreptului său la viață

privată prin expunerea mediatică (a se vedea,

mutatis mutandis, Kahn

împotriva Germaniei

, nr. 16313/10, pct. 51, 17 martie 2016).

36.

Prin urmare, în circumstanțele cauzei de față, nu exista niciun motiv

p

entru ca reclamanta să inițieze alte acțiuni în plus față de acțiunea civilă în

despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral împotriva societății care

deținea licența pentru canalul de televiziune.

, reclamanta a epuizat căile de atac interne, iar excepția

Guvernului trebuie respinsă.

38.

După cum a statuat în mod constant Curtea, conceptul de „viață

privată” se extinde la aspecte legate de identitatea personală

, cum ar fi

imaginea unei persoane. Imaginea unei persoane constituie unul dintre

principalele atribute ale personalității sale, deoarece dezvălu

ie

caracteristicile unice ale persoanei și o distinge de semenii săi. Dreptul

fiecărei persoane la protecția im

aginii sale este astfel una dintre

componentele esențiale ale dezvoltării personale și presupune dreptul de a

controla utilizarea acestei imagini. În timp ce, în cele mai multe cazuri,

aceasta implică posibilitatea ca o persoană să refuze publicarea imagin

ii, ea

acoperă, de asemenea, dreptul persoanei de a se opune înregistrării,

conservării și reproducerii imaginii [a se vedea

López Ribalda și alții

împotriva Spaniei

(MC), nr. 1874/13 și 8567/13, pct. 87 și 89, 17 octombrie

2019 și, pentru o cauză care se referă, de asemenea, la fotografia unui copil

făcută fără consimțământul părinților, a se vedea

Dupate împotriva Letoniei

,

nr. 18068/11, pct. 40, 19 noiembrie 2020].

39.

În consecință, Curtea consideră că difuzarea interviului în absența

consimțământului părinților a adus atingere vieții private a reclamantei și,

prin urmare, art. 8 este aplicabil în prezenta cauză.

40.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este nici vădit nefondat,

nici i

nadmisibil pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu

privire la fon

d

1.

A. Argumentele părților

(a) Reclamanta

41.

Reclamanta a susținut că instanțele naționale nu i

-au p

rotejat viața

privată și dreptul la imagine ca urmare a expunerii sale pe un canal de

televiziune privat și a pus la dispoziția Curții o versiune color tipărită a site

-

ului internet al canalului de televiziune în care se vedea fața sa, neacoperită

și neblurată.

(b) Guvernul

42.

Guvernul invocă faptul că reclamanta, pe atunci minoră, a răspuns la

întrebările unui jurnalist cu privire la moartea unei colege de școală în

timpul unei excursii școlare. Prin urmare, în speță, dreptul la respec

tarea

vieții private trebuia privit în contextul mai larg al libertății de exprimare cu

privire la fapte de interes public. Instanța națională a precizat în hotărârea

definitivă în cauză că fața reclamantei a fost estompată de către postul de

televiziune.

Prin urmare, din faptele cauzei nu reiese că au fost expuse date

cu caracter personal. În plus, întrebările pe care reporterul i le

-a adresat

reclamantei se refereau la cauza morții colegei sale de școală și la vinovăția

profesorilor și nu aveau legătură cu viața privată a acesteia. În plus, instanța

națională a subliniat că subiectul reportajului, și anume decesul unui minor

în timpul unei excursii școlare, era o problemă de interes public, astfel încât

aflarea adevărului în această privință era justificată

.

Putistin împotriva Ucrainei

(nr. 16882/03, 21

noiembrie 2013), Guvernul a susținut că, în ceea ce privește protecția

reputației unei persoane, trebuie să existe, de asemenea, o legătură

suficientă între reclamantă și pretinsul atac la reputație. Repercusiunile

asupra vieții private ar trebui să aibă o legătură directă și cauzală cu

interviul cu reclamanta. Cu toate acestea, instanțele naționale au arătat că

efectele negative pentru reclam

antă nu au fost un rezultat direct al

interviului, ci au fost cauzate de comportamentul profesorilor, care au

acționat nelegal și în neconformitate cu standardele profesionale. Pentru

instanțele naționale, a fost plauzibil faptul că respectivele consecințe

ar fi

fost similare chiar dacă părinții ș

i

-

ar fi dat consimțământul pentru interviu.

44.

Guvernul a mai susținut că decizia finală a instanței naționale de a nu

condamna societatea X a îndeplinit condițiile de necesi

tate într-o societate

democratică și de proporționalitate în raport cu scopul legitim. În

consecință, această decizie nu a încălcat drepturile reclamantei în temeiul

art. 8.

2.

Motivarea Curții

(a) Principii

general

e

45.

Curtea reiterează că, deși obiectivul esențial al art.

8 este acela de a

proteja persoanele împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice,

acesta nu se limitează la a obliga statul să se abțină de la asemenea

ingerințe. Pe lângă acest angajame

nt negativ fundamental, pot exista

obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie.

Aceste obligații pot implica adoptarea unor măsuri destinate să asigure

respectarea vieții private chiar și în sfera relațiilor dintre pers

oanele

particulare (a se vedea, recent, cauza

Marina împotriva României

, nr.

50469/14, pct. 61, 26 mai 2020, și jurisprudența

-

citată).

46.

În plus, persoanele care nu au capacitate juridică, cum ar fi copiii

minori, s

unt deosebit de vulnerabile; prin urmare, art. 8, precum și alte

dispoziții ale Convenției, impun statului obligația pozitivă de a lua în

considerare vulnerabilitatea specială a tinerilor (a se vedea,

mutati

s

mutandis, M.G.C. împotriva României

, nr. 61495/11, pct. 73, 15 martie

2016).

47.

Curtea pornește de la premisa că prezenta cauză necesită o examinare

a echilibrului echitabil care trebuie atins între dreptul reclamantei la

protecția vieții sale private în temeiul art. 8 din Convenție și dreptul

societății private de televiziune și al jurnaliștilor de a transmite informații,

așa cum este garantat de art. 10, în conformitate cu principiile enunțate în

jurisprudența sa. În cauza

Dupate

(citată supra, pct. 46), Curtea a făcut

trimitere la jurisprudența sa în care au fost stabilite criteriile pentru punerea

în balanță a protecției vieții private și a libertății de exprimare.

Aceste

criterii includ: contribuția la o dezbatere de interes public, gradul de

notorietate a per

soanei afectate, subiectul reportajului, conduita anterioară a

persoanei în cauză, conținutul, forma și consecințele publicării și, după caz,

circumstanțele în care au fost făcute fotografiile. În cazul în care exercițiul

de punere în balanță a drepturilor protejate de art. 8 și 10 din Convenție a

fost efectuat de autoritățile naționale în conformitate cu criteriile stabilite în

jurisprudența Curții, Curtea ar avea nevoie de motive întemeiate pentru a

substitui punctul de vedere al instanțelor naționale cu propriul său punct de

vedere [a se vedea

Axel Springer AG împotriva Germaniei

(MC), nr.

39954/08, pct. 87-88, 7 februarie 2012, cu trimiteri suplimentare).

informații include în mod necesar „îndatoriri și responsabilități”, precum și

limite pe care acești furnizori trebuie să și le impună în mod spontan. Ori de

câte ori este la mijloc o informație care pune în joc imaginea unei persoane,

jurnaliștii sunt obligați să ia în considerare, în măsura în care este posibil,

impactul informațiilor, fotografiilor sau înregistrărilor video care urmează

să fie publicate înainte de difuzarea lor (a se vedea,

mutatis mutandis,

Dupate,

citată anterior, pct. 47).

(b) Ap

licarea acestor principii în prezenta cauză

49.

În cauza prezentă problema este dacă instanțele naționale au pus

corect în balanță protecția vieții private a reclamantei și dreptul părții

adverse la libertatea de exprimare (supra, pct.

47

). În exercitarea funcției

sale de supraveghere, sarcina Curții este de a verifica, prin prisma cauzei în

ansamblu, dacă deciziile pe care instanțele interne le

-au luat în baza puterii

lor de apreciere sunt în conformitate cu criteriile stabilite în juris

prudența

Curții (a se vedea,

mutatis mutandis, Dupate

, citată anterior, pct. 49). În

consecință, Curtea va analiza pe rând elementele identificate ca fiind

relevante în această privință în jurisprudența sa și evaluarea acestora de

către instanțele interne.

(i)

Subiectul reportajului și contribuția acestuia la o dezbatere de interes public

50.

Curtea reiterează faptul că, în punerea în balanță a intereselor în

temeiul articolelor 8 și 10 din Convenție, contribuția la o dezb

atere de

interes public adusă de reportajul difuzat este un criteriu esențial (a se vedea

mutatis mutandis Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 90, cu trimiteri

suplimentare).

51.

Curtea observă că, în decizia de respingere a acțiunii reclamantei,

Curtea de Apel Ploiești, spre deosebire de Judecătoria Ploiești, a considerat

că societatea X nu a comis o faptă ilicită atunci când a difuzat interviul cu

reclamanta fără consimțământul părinților, deoarece reportajul car

e a inclus

interviul se referea la un subiect de interes public, și anume deficiențele

școlii frecventate de reclamantă în organizarea unei excursii școlare (supra,

pc

t.18

și

19).

(ii)

Notorietatea reclamantei și comportamentul ei anterior

52.

Curtea observă că reclamanta, o elevă în vârstă de 11 ani la

momentul interviului, nu era un personaj public sau de interes mediatic.

Dimpotrivă, aceasta era minoră, iar exercitarea dreptului la protecția

imaginii sale era supravegheată de părinții săi. În consecință,

consimțământul prealabil al părinților reclamantei pentru difuzare

a

interviului era un element important în evaluarea cauzei (a se vedea

Reklo

s

și Davourlis împotriva Greciei

, nr. 1234/05, pct. 41-43, 15 ianuarie 2009)

.

(iii)

Circumstanțele în care au fost realizate imaginile și conținutul, forma și

consecințele difuzării reportajului de știri, inclusiv a interviului

53.

În ceea ce privește condițiile în care s

-

a desfășurat interviul în cauză,

Curtea observă că părinții sau reprezentantul legal al reclamantei nu și

-au

dat în niciun moment acordul pentru difuzarea interviului. Un reporter a

intervievat-

o pe reclamantă, în vârstă de 11 ani la momentul faptelor, în fața

școlii sale, în absența părinților, a rudelor apropiate sau a profesorilor și fără

a obține consimțământul prealabil al vreunuia dintre aceștia (a se vedea

paragra

ful 7

următor).

54.

În ceea ce privește lipsa consimțământului parental prealabil pentru

interviu, curtea de apel a considerat că era greu de crezut că, chiar dacă

părinții și

-

ar fi dat consimțământul, comportamentul negativ al profesorilor

față de reclamantă ar fi fost difer

it (supra, pc

t. 20

). Cu toate acestea, având

în vedere conținutul reportajului privind un eveniment tragic în care a fost

implicat un copil, curtea de apel nu a luat în considerare în mod

corespunzător obligațiile impuse de art. 8 de a proteja viața privată a

reclamantei, având în vedere și vulnerabilitatea acesteia în calitate de copil.

În special, curtea de apel nu a evaluat dacă imaginea reclamante

i a fost

protejată în mod efectiv. În acest sens, consimțământul parental prealabil

trebuia să fie considerat mai degrabă ca o garanție pentru protecția imaginii

reclamantei, decât ca o simplă cerință formală. Dacă mama reclamantei ar fi

fost informată cu

privire la interviu, ar fi avut posibilitatea de a se opune

realizării acestuia

.

55.

În plus, Curtea constată că Judecătoria Ploiești a concluzionat, în

hotărârea din 10 decembrie 2013, că, indiferent dacă fața reclam

antei fusese

sau nu estompată în momentul difuzării interviului său la televiziune, aspect

care a făcut obiectul unui litigiu între părți, reclamanta era ușor de

recunoscut pe înregistrarea video pusă la dispoziția instanței de către

societatea privată de televiziune pârâtă, și ea a fost efectiv recunoscută de

colegii săi de școală și de profesori, chiar și numai după vocea sa, care nu

fusese distorsionată în niciun fel pentru a

-

i proteja imaginea și viața privată

(supra, pct.

1

2

).

Niciuna dintre instanțele superioare care au soluționat

ulterior cauza în urma apelului formulat de societatea X împotriva hotărârii

din 10 decembrie 2013 nu a examinat în mo

d aprofundat măsurile pe care

societatea pârâtă le

-a întreprins pentru a proteja identitatea reclamantei.

56.

Curtea subliniază că, chiar și în cazul în care un reportaj de știri

contribuie la dezbaterea publică, dezvăluirea unor informații private, cum ar

fi identitatea unui minor care a fost martor la un eveniment dramatic, nu

trebuie să depășească limita acordată evaluării editoriale și trebuie să fie

justificată (a se vedea,

mutatis mutandis

,

MGN Limited împotriva Regatului

Unit

, nr.

39401/04, pct.

147-51, 18

ianuarie 2011, și

Alkaya împotriva

Turciei

, nr.

42811/06, pct. 32-

36, 9 octombrie 2012). O atenție deosebită

trebuie acordată situațiilor de vulnerabilitate (a se vedea

Dupate

, citată

anterior, pct. 61). Aceste considerente sunt cu atât mai pertinente în prezenta

cauză, în care Curtea a exprimat îndoieli cu privire la contribuția la o

dezbatere de interes public a expunerii opiniilor reclamantei, un copil care

nu a fost martor la evenimentul în cauză (supra, pc

t

. 6).

57.

De asemenea, Curtea observă că, deși cadrul normativ intern în ceea

ce privește furnizorii de servicii media audiovizuale, în special art. 3 alin.

(3) din Decizia CNA nr. 220/2011, prevede că „dreptul minoru

lui la

respectarea vieții private și la propria imagine prevalează în fața necesității

de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situații dificile”

(supra, pct.

29

),

instanțele interne superioare nu au examinat în mod

corespunzător dacă această cerință legală a fost respectată în speță.

58.

Mai mult, Curtea observă că, după data faptelor din prezenta cauză,

cadrul normativ intern a evoluat pentru a prevedea noi cerințe speciale

pentru raportarea privind „violența din instituțiile de învățământ”, în special

cerința de a evita dezvăluirea oricărui indiciu care ar putea conduce la

identificarea u

nui minor, cerință prevăzută la art. 7

1

din Decizia CNA nr.

220/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia CNA nr. 141/2013

(supra, pc

t. 30).

Re

zultă că raportarea evenimentelor dramatice care privesc

sau implică minori impune furnizorilor de servicii media audiovizuale să își

îndeplinească obligația de a informa publicul, protejând în același timp

identitatea minorilor implicați.

59.

Curtea consideră că cerințele sus

-

menționate sunt de cea mai mare

importanță în cazul relatărilor din mass

-media referitoare la copiii minori.

Divulgarea de informații privind identitatea lor ar putea pune în pericol

demnitatea și bunăstarea copilului de o manieră mult mai gravă decât în

cazul persoanelor adulte, având în vedere vulnerabilitatea mai mare a

acestora, care atrage după sine garanții juridice speciale.

60.

În cele din urmă, în ceea ce privește consecințele difuzării

reportajului de știri care includea interviul cu reclamanta fără garanțiile

corespunzătoare de protecție a identității acesteia, Curtea observă că

instanțele naționale superioare nu s

-

au îndepărtat de constatările

Jude

cătoriei Ploiești, care a constatat că reclamanta a suferit o traumă gravă

și anxietate în urma difuzării interviului (supra, pct.

12

și

20).

Se pare,

astfel, că emisiunea a avut repercusiuni serioase asupra bunăstării

-

și vieții

private a reclamantei și că acuzațiile sale cu privire la acest aspect

nu par a

fi nefondate sau neserioase pentru Curte (a se compara cu

Aleksey

Ovchinnikov împotriva Rusiei

, nr. 24061/04, pct. 51

in fine

, 16 decembrie

2010).

(iv) Concluzie

61.

Curtea consideră că instanțele naționale superi

oare nu s-au angajat

decât superficial în exercițiul de punere în balanță a dreptului reclamantei la

viață privată și a libertății de exprimare a societății X, iar acest exercițiu nu

a fost efectuat în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții și

menționate supra, pc

t.

47.

62.

În opinia Curții, considerațiile de mai sus

- în special cu privire la

vârsta fragedă și lipsa de notorietate a reclamantei, la contribuția redusă pe

care difuzarea interviului său era susceptibilă să o aducă unei dezbateri de

interes public și la interesul special al unui minor în ceea ce privește

protecția efectivă a vieții sale private

- sunt motive suficient de puternice

pentru a substitui punctul de vedere al instanțelor naționale cu propriul său

punct de vedere (a se vedea jurisprudența citată supra,

pct.

47).

Curtea

constată că, având în vedere obligația acestora de a lua în considerare în

mod corespunzător drepturile copiilor minori (supra, pct.

4

7

),

instanțele

naționale nu au reușit să pună corect în balanță interesele relevante,

nerespectând astfel obligațiile lor pozitive de a proteja dr

ep

tul reclamantei la

respectarea vieții sale private.

63.

În consecință, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

II. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN

CONVENȚI

E

64.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este

cazul, o reparație echitabilă.”

65.

Reclamantul nu a depus o cerere de acordare a unei reparații

echitabile în termenul stabilit de Curte.

Având în vedere că prezenta cauză

nu prezintă circumstanțe excepționale care să impună acordar

ea unei

reparații echitabile în ceea ce privește prejudiciul

-moral [a se vedea,

a

contrario

,

Nagmetov împotriva Rusiei

(MC), nr.

35589/08, pct. 57-92, 30

martie 2017), Curtea consideră că nu este necesar să se acorde reclamantei

nicio sumă cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 1 martie 2022, în

conformitate cu art.

77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte