MATEUȚ c. ROUMANIE

MATEUȚ c. ROUMANIE (CtEDO, 2022)

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr 35959/15 Gheorghiț MatheuȚ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 1 martie 2022 într-o cameră compusă din Yonko Grozev, președinte, Tim Eicke, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Armen Harutyunyan, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Ana Maria Guerra Martins, judecători, și Ilse Freiwirth; graffiter adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 iulie 2015, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Gheorghița Mateuț, este un resortisant român născut în 1960 și rezident în Arad. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Gheorghița Mateuț. L.A. Criste, avocat care lucrează la Cluj-Napoca. Guvernul român ( În 2012, biroul teritorial al Direcției Naționale Anticorupție (inclusiv DNA) competent pentru Oradea a deschis proceduri penale împotriva L.V. Din dosar reiese că reclamantul reprezentase deja L.V. în cadrul altor proceduri penale. La 12 iunie 2012, tribunalul departamental din Satu Mare a autorizat la data de 13 iulie și 28 august 2012 să se adreseze convorbirilor telefonice din L.V. pentru o perioadă de 30 de zile. La 5 septembrie 2012, după ce a primit o citație în fața DNA, L.V. l-a chemat pe solicitant. Această conversație a fost interceptată de către autorități pe baza autorizației emise de tribunalul departamental din Satu Mare la 28 august 2012. a informat reclamantul că trebuia să meargă la Oradea pentru a depune o declarație și că procedura în cauză viza fapte de corupție. Reclamantul l-a întrebat pe L.V. dacă primise o citație și în fața cărei instituții. Ca răspuns la explicațiile L.V., reclamantul i-a precizat că la data menționată în citat nu era disponibil și că va solicita o amânare pentru săptămâna următoare (sa ân pentru saptămâna vietoare, [45], pe miercuri) La 13 septembrie 2012, reclamantul și L.V. au încheiat un contract de asistență juridică sub forma scrisă și din dosar reiese că, în aceeași zi, reclamantul a asistat la audierea L.V. atunci când acesta din urmă a depus o declarație în cauza. 10. La 16 februarie 2015, DNA a solicitat cabinetului reclamantului să-i dea contractul de asistență juridică din 13 septembrie 2012 și procurorul-șef al DNA a respins opoziția sa printr-o ordonanță adoptată la 4 martie 2015 pentru motivul că predarea documentului a fost necesară pentru a permite stabilirea datei la care reclamantul a devenit avocat al L.V. 11. Între timp, la 20 februarie 2015, reclamantul a fost citat ca martor în cauză. 12. La 24 februarie 2015, reclamantul a depus o declarație în fața DNA. Din această declarație reiese că: El a declarat că, la 5 septembrie 2012, a devenit avocat al L.V., pe care l-a contactat ulterior cu Parchetul, pe care l-a primit prin amânarea audierii și pe care a încheiat un contract în formă scrisă la 13 septembrie 2012 (punctul 9 de mai sus). Reclamantul a putut asculta înregistrarea conversației din 5 septembrie 2012. Septembrie 2012 (punctele 7 și 8 de mai sus) și a confirmat autenticitatea sa. El a invocat o excepție de la privilegiul legat de relația avocat-client. 13. printr-o ordonanță din 24 februarie 2015, DNA a respins excepția de la privilegiul legat de relația avocat-client pe motiv că 5 La 3 martie 2015, reclamantul a contestat hotărârea din 24 februarie 2012 și nu a obținut încă calitatea de avocat al L.V. și nu a obținut decât în urma încheierii ulterioare, în scris, a contractului de asistență juridică. 14. La 17 martie 2015, procurorul-șef al DNA din Oradea a respins această contestație pentru întârziere, motiv pentru care a fost retrimisă de către structura centrală după adoptarea rechizitoriui împotriva L.V. la 9 martie 2015. Procedura judiciară împotriva L.V. a început în fața judecătorului camerei preliminare (judecătorul de cameră preliminară) din cadrul Tribunalului departamentului Bihor. Această etapă a procedurii are ca obiect, printre altele, verificarea legalității administrării elementelor de probă (punctul 21 de mai jos). În fața acestui judecător, reclamantul s-a prezentat în calitate de avocat al L.V. Reclamantul a prezentat Curții o copie a hotărârii înainte de a declara drept pronunțată în aceeași zi de către judecătorul camerei preliminare. Din aceasta reiese că judecătorul și-a atras atenția asupra faptului că, potrivit rechizitoriului, el avea calitatea de martor și că el l-a invitat să părăsească sala de judecată, ceea ce a făcut el. Judecătorul a înțeles apoi concluziile părților. În plus, L.V., care a fost reprezentat de un alt avocat, a solicitat ca declarația prezentată de reclamant ca mărturie să fie respinsă pe motiv că acesta din urmă avea calitatea de avocat. Prin o decizie înainte de a spune dreptul de 1 iulie 2015, judecătorul camerei preliminare a decis că mărturia reclamantului era contrară legislației privind profesia de avocat și Codului de procedură penală, în măsura în care din conținutul conversației telefonice din 5 septembrie 2012 (punctul 8 litera (c) (c) că, la acea dată, părțile încheiaseră în mod implicit un contract oral de asistență juridică. În plus, judecătorul a explicat că faptul că părțile n mai au încheiat un contract scris că la opt zile după convorbirea inițială (punctul 9 de mai sus) nu a avut niciun impact, deoarece situațiile lor personale specifice respective justificau o astfel de întârziere. După contestarea Parchetului, instanța daciului din Oranea (adică instanța de apel din partea instanței din partea instanței a confirmat această decizie printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 21 În decembrie 2015, Comisia a reamintit faptul că reclamantul nu a putut fi audiat ca martor deoarece conversațiile sale anterioare încheierii contractului scris erau reglementate de secretul profesional și, în plus, a îndepărtat din dosar procesul-verbal de transcriere a conversației din 5 septembrie 2012 pe motiv că nu a fost administrat legal (nefiind legal administrativ) ) și că menținerea sa în dosar era de natură să aducă atingere echității procedurii. Apoi, în cadrul procedurii de fond, instanța de apel . a L.V. printr-o decizie definitivă din 6 august 2020. Reclamantul indică faptul că a reprezentat bine L.V. în procedura de fond. Dreptul intern relevant 20. În plus, Codul de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, conține următoarele dispoziții relevante: Judecătorul camerei preliminare este judecătorul care, în cadrul Tribunalului, în conformitate cu competența acestuia (...) (b) verifică legalitatea administrării probelor și a executării actelor de procedură de către autoritățile responsabile cu urmărirea penală (...) art. 139 alineatul (4) Relația dintre un avocat și persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate face obiectul unei supravegheri tehnice decât în cazul în care există date care să demonstreze că: avocatul comite sau pregătește comisia pentru infracțiunile menționate la alineatul (2) [1] În cazul în care măsura de supraveghere este în curs de executare sau după executarea acesteia, se constată că activitățile de supraveghere tehnică au vizat, de asemenea, relațiile dintre avocat și suspectul sau acuzatul pe care îl apără, dovezile obținute prin aceasta nu pot fi utilizate în nicio procedură penală [și procurorul trebuie să procedeze imediat la distrugerea acestora]. Judecătorul care a decis măsura este informat imediat de către procuror. Când consideră necesar, judecătorul decide să informeze avocatul în acest sens. Legea nr. 51/1995 22. Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat conține, în momentul faptelor, următoarele dispoziții relevante art. 46 (...) (2) Avocatul nu poate fi audiat ca martor și nu poate furniza informații niciunei autorități sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredințată, cu excepția faptului că a obținut acordul prealabil, expres și scris, al tuturor clienților care au un interes în acest caz. (3) Calitatea de martor la mai mare decât cea de avocat în ceea ce privește faptele și circumstanțele pe care acesta le-a luat la cunoștință înainte de a deveni apărător sau reprezentant al uneia dintre părțile în litigiu. 4. S a fost auzit ca martor, avocat nu poate exercita nici o activitate profesională în cauza în cauză. Statutul profesiei de avocat 23. Acest statut dispune astfel în părțile sale relevante în speță art. 121 alineatul (5) Contractul de asistență juridică poate fi încheiat, în mod excepțional, pe cale orală (în forma verbală). (...) Contractul în formă scrisă va fi redactat cât mai curând posibil (în cel mai sigur timp posibil Codul civil 24. Dispozițiile relevante ale noului cod civil, care a intrat în vigoare la data de 1 În octombrie 2011, sunt formulate astfel articolele 1349 □ Răspunderea relicvă 1. Orice persoană are obligația de a respecta normele de conduită impuse de lege sau de obicei local și de a nu aduce atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane. (2) Oricine are discernământ și ignoră această obligație este răspunzător pentru toate prejudiciile cauzate și este obligat să le repare în întregime. (...) Art. 1357 □ Condițiile răspunderii 1. Cel care cauzează altora un prejudiciu prin fapta sa ilicită, comisă din greșeală [cu vinovația] este obligat să îl repare. 2. Autorul prejudiciului răspunde pentru greșeala cea mai ușoară. 25. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și a corespondenței sale. 26. Invocând art. 6 și, în esență, art. 13 coroborat cu art. 8 din Convenție, reclamantul declară că nu a recurs efectiv. Recurentul a afirmat că la data convorbirii sale telefonice cu clientul său, utilizarea acestei conversații în cadrul procesului penal care vizează clientul său și citația sa ca martor la procesul clientului său care i-a fost adresat i-au încălcat dreptul la intimitate și corespondență. 8 din Convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a locuinței și a corespondenței. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile ce decurg din aceasta. 28. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o absență a unei căi de atac efective care i-ar fi permis să sesizeze instanțele interne cu privire la o încălcare a drepturilor sale, astfel cum sunt protejate prin art. 8 din Convenție. În timp ce la 37685/10 și 22768/12, § 114, 116 și 126, 20 martie 2018), consideră că este necesar să se examineze acest spătar din perspectiva articolului 13, coroborat cu art. 8 din Convenție. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 29. Guvernul susține că reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă în măsura în care instanțele interne ar fi recunoscut caracterul ilegal al probelor, în special al depoziției prezentate de reclamant ca martor și al înregistrării conversației sale telefonice cu L.V. În plus, acesta adaugă că instanța de judecată a formulat o cerere în favoarea reclamantului și a respins aceste elemente de probă din dosar (punctul 18 de mai sus). Potrivit guvernului, autoritățile naționale au adoptat o decizie favorabilă reclamantului și, prin urmare, acesta nu mai poate să se retragă din funcțiune, în sensul articolului 34 din Convenție, a faptelor pe care le-a comis. Recurentul contestă afirmațiile guvernului. El arată că a sesizat Curtea în nume propriu și nu în cel al clientului său. El își exprimă opinia potrivit căreia nu putea sesiza judecătorul camerei preliminare și adaugă în această privință că, la 9 iunie 2015, judecătorul l-a invitat să părăsească sala de judecată (punctul 16 de mai sus). Acesta susține că a fost exclus din această etapă a procedurii penale și consideră că faptul că L.V. a solicitat excluderea probelor ilegale și că judecătorul a acceptat cererea sa nu a avut nicio consecință asupra situației sale personale. Potrivit reclamantului, hotărârea judecătorului camerei preliminare a fost favorabilă clientului său, dar nu și clientului său. 31. Curtea amintește că, în primul rând, este de competența autorităților naționale să corecteze o presupusă încălcare a Convenției. În această privință, întrebarea dacă un solicitant poate pretinde că este victimă a pretinsei încălcări are loc în toate etapele procedurii în raport cu Convenția (Bourdov c. Rusia, nr 59498/00, § 30 CEDH 2002 III). 32. Curtea reafirmă, de asemenea, că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă a unei victime decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și ulterior au reparat încălcarea Convenției (Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], nr 38433/09, § 81, CEDH 2012, cu referințele menționate în aceasta). 33. Întrebarea dacă o persoană mai poate pretinde că este victimă a unei presupuse încălcări a Convenției implică în principal o examinare ex post facto a situației persoanei vizate (scordino c. Italia 1) [GC], nr 36813/97, § 181, CEDH 2006 V). 34. În ceea ce privește faptele din speță, Curtea constată că problema existenței unor căi de atac interne care pot oferi despăgubiri reclamantului este strâns legată de cea de a ști dacă acesta a păstrat calitatea de victimă a încălcării denunțate pe teren la art. 8 din convenție și, prin urmare, va examina articolele 8 și 13 din convenție în același timp. Curtea observă apoi că instanțele naționale au recunoscut că obligația reclamantului de a depune ca martor în cauza clientului său era contrară legislației privind profesia de avocat și Codului de procedură penală și că conversațiile pe care acesta le-a avut înainte de încheierea contractului scris erau reglementate de secretul profesional (punctele 17 și 18 de mai sus). Curtea de apel a respins ulterior din dosar procesul-verbal de transcriere a convorbirii din 5 septembrie 2012 pe motiv că nu a fost administrat în mod legal (punctul 18 de mai sus). În al doilea rând, în ceea ce privește întrebarea dacă autoritățile naționale au remediat încălcarea Convenției, Curtea amintește că, în hotărârea Ben Faiza c. Franța 31446/12, § 47, 8 februarie 2018), reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private datorită instituirii unui dispozitiv de geolocalizare pe vehiculul său, pe care acesta îl considera ilegal, iar instanțele franceze au anulat această măsură de supraveghere pentru neaprobare. Prin urmare, Curtea a statuat că autoritățile franceze au remediat pe deplin prejudiciul, astfel cum a fost acordat de solicitant, în măsura în care acestea au acordat dreptul la cererea de la Curtea a concluzionat în această cauză că reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă în această privință (ibidem În cazul în care circumstanțele acestei din urmă cauze sunt diferite de cele ale prezentei specii, nu mai puțin faptul că instanțele române au respins transcrierea conversației pe care recurentul a avut-o cu clientul său, pe care l-a putut exercita ulterior profesia de avocat și pe care l-a reprezentat efectiv în procedura de fond (punctul 19 litera (c) 37. Curtea ia notă de argumentul reclamantului potrivit căruia nu are nici o posibilitate de a acționa în cadrul procedurii penale care vizează clientul său (punctul 30 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia nu poate ignora faptul că a avut posibilitatea de a obține o compensație pecuniară prin intermediul unei proceduri judiciare separate, cum ar fi o acțiune bazată pe dreptul comun al responsabilității civile delictuale. Într-adevăr, Curtea a constatat deja în cauzele românești că instanțele civile au acordat despăgubiri în cazul în care serviciile de informații din România (dec.), nr. 24591/07, §§ 29-30, 24 mai 2016, împreună cu referințele menționate în acesta). 38. În timp ce ține seama de diferențele dintre aceste cauze și această specie, Curtea amintește că a concluzionat deja că instanțele penale au recunoscut în mod implicit că reclamantul a fost victima unei încălcări a dreptului său la respectarea vieții private și a corespondenței sale (punctul 35 de mai sus), ceea ce ar fi facilitat examinarea, de către instanțele civile, a unei acțiuni în răspundere delictoasă. Având în vedere natura cauzei reclamantului, în special faptul că: se plânge că o discuție cu clientul său și obligația sa de a depune mărturie au împiedicat exercitarea activității sale profesionale, Curtea consideră că o acțiune în răspundere civilă care ar putea să-i aducă o compensație pecuniară a fost cea mai potrivită în cazul său (a se vedea, mutatis mutandis Vassil Vasilev c. Bulgaria, nr 7610/15, § 67, 16 noiembrie 2021. În aceste condiții, aceasta nu poate încheia decât o acțiune bazată pe răspunderea civilă a fost condamnată la eșec în cazul reclamantului. Comisia consideră că reclamantul, care este un profesionist în drept, a fost obligat cel puțin să încerce să inițieze o astfel de acțiune. 39. În concluzie, în ceea ce privește întrebarea dacă autoritățile naționale au remediat încălcarea convenției, Curtea ia în considerare faptul că instanțele naționale au exclus din dosar transcrierea conversației pe care recurentul a avut-o cu clientul său și că persoana în cauză ar fi putut solicita o compensație pecuniară prin intermediul unei acțiuni civile separate. Prin urmare, Comisia consideră că redresarea furnizată de autoritățile naționale a fost suficientă și adecvată și că reclamantul nu mai poate să-și retragă dreptul de a-și revoca victima, în sensul art. 34 din Convenție, a faptelor pe care dorește să le denunțe. 40. În consecință, cererea este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul art. 35 din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 24 martie 2022. Ilse Freiwirth Yonko Grozev Adjunct Președinte [1] Printre acestea se numără infracțiunile împotriva securității naționale, infracțiunile de trafic de droguri și de trafic de arme, actele de terorism, spălarea banilor, falsificarea monedelor, bancnotele sau alte valori, falsificarea instrumentelor electronice de plată, încălcarea patrimoniului, șantaj, viol, privarea de libertate sau evaziune fiscală, infracțiunile de corupție și infracțiunile legate de infracțiunile de corupție, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, infracțiunile comise de sistemele informatice sau prin mijloace de comunicare electronică sau de orice altă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă de cinci ani sau mai mult.

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

35959/15

Gheorghiță MATEUȚ

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 1

er

mars 2022 en une chambre composée de

:

Yonko Grozev,

président,

Tim Eicke,

Faris Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Ana Maria Guerra Martins,

juges,

et de Ilse Freiwirth,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juillet 2015,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Gheorghiță Mateuț, est un ressortissant roumain né en

1960 et résidant à Arad. Il est représenté devant la Cour par M

e

L.A. Criste, avocat exerçant à Cluj-Napoca.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

O. Ezer, représentante permanente de la Roumanie à la Cour européenne des droits de l’homme.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Le requérant exerce la profession d’avocat.

5.

En 2012, le bureau territorial de la Direction nationale anti

‑

corruption («

la DNA

») compétent pour Oradea ouvrit des poursuites pénales contre L.V. Il ressort du dossier que le requérant avait déjà représenté L.V. dans le cadre d’autres procédures pénales.

6.

Le 12 juin 2012, le tribunal départemental de Satu Mare autorisa l’interception des conversations téléphoniques de L.V. pour une durée de trente jours. L’autorisation d’interception fut ensuite prolongée par le même tribunal les 13 juillet et 28 août 2012.

7

.

Le 5 septembre 2012, après avoir reçu une citation à comparaître devant la DNA, L.V. appela le requérant. Cette conversation fut interceptée par les autorités sur la base de l’autorisation délivrée par le tribunal départemental de Satu Mare le 28 août 2012.

8

.

D’après le procès-verbal de transcription de cette conversation, L.V. signala au requérant qu’il devait se rendre à Oradea en vue de faire une déposition et que la procédure en question visait des faits de corruption. Le requérant demanda à L.V. s’il avait bien reçu une citation à comparaître et devant quelle institution. En réponse aux explications de L.V., le requérant lui précisa qu’à la date mentionnée dans la citation il n’était pas disponible et qu’il comptait demander un report à la semaine suivante (

să amân pentru săptămâna viitoare, probabil, pe miercuri)

.

9

.

Le 13 septembre 2012, le requérant et L.V. conclurent un contrat d’assistance juridique revêtant la forme écrite. Il ressort du dossier que, le même jour, le requérant assista L.V. lorsque ce dernier fit une déposition dans l’affaire.

10.

Le 16 février 2015, la DNA demanda au cabinet du requérant de lui remettre le contrat d’assistance juridique du 13 septembre 2012. Le requérant refusa d’obtempérer et le procureur en chef de la DNA rejeta son opposition par une ordonnance prise le 4 mars 2015 au motif que la remise du document était nécessaire pour permettre de déterminer à quelle date le requérant était devenu l’avocat de L.V.

11.

Entre-temps, le 20 février 2015, le requérant avait été cité à comparaître comme témoin dans l’affaire.

12.

Le 24 février 2015, le requérant avait fait, en qualité de témoin, une déposition devant la DNA. Il ressort de cette déposition que l’intéressé avait dit ne rien savoir des circonstances factuelles antérieures à son intervention comme avocat dans l’affaire. Il avait déclaré que, le 5 septembre 2012, il était devenu l’avocat de L.V., qu’il avait ensuite pris contact avec le parquet, qu’il avait obtenu l’ajournement de l’audition et qu’il avait conclu un contrat sous forme écrite le 13 septembre 2012 (paragraphe 9 ci-dessus). Le requérant avait pu écouter l’enregistrement de la conversation du 5

septembre 2012 (paragraphes 7 et 8 ci-dessus) et il avait confirmé son authenticité. Il avait invoqué une exception tirée du privilège attaché à la relation avocat-client.

13.

Par une ordonnance du 24 février 2015, la DNA avait rejeté l’exception tirée du privilège attaché à la relation avocat-client au motif que le 5

septembre 2012 le requérant n’avait pas encore la qualité d’avocat de L.V. et qu’il ne l’avait acquise que lors de la conclusion ultérieure, par écrit, du contrat d’assistance juridique.

14.

Le 3 mars 2015, le requérant avait contesté l’ordonnance du 24

février

2015 devant la structure centrale de la DNA, laquelle avait renvoyé sa contestation au bureau territorial d’Oradea. Le 17 mars 2015, le procureur en chef de la DNA à Oradea rejeta cette contestation pour tardiveté, au motif qu’elle avait été renvoyée par la structure centrale après l’adoption du réquisitoire contre L.V. le 9 mars 2015.

15.

La procédure judiciaire contre L.V. débuta devant le juge de la chambre préliminaire (

judecătorul de cameră preliminară

) du tribunal départemental de Bihor. Cette phase de la procédure a pour objet, entre autres, la vérification de la légalité de l’administration des éléments de preuve (paragraphe 21 ci-dessous).

16

.

Lors de l’audience du 9

juin 2015 devant ce juge, le requérant se présenta en qualité d’avocat de L.V. Le requérant a soumis à la Cour une copie de la décision avant dire droit rendue ce même jour par le juge de la chambre préliminaire. Il en ressort que le juge a attiré son attention sur le fait que, d’après le réquisitoire, il avait la qualité de témoin, et qu’il l’a invité à quitter la salle d’audience, ce que l’intéressé a fait. Le juge entendit ensuite les conclusions des parties. En outre, L.V., qui était représenté par un autre avocat, demanda que la déposition livrée par le requérant à titre de témoignage fût écartée au motif que ce dernier avait la qualité d’avocat.

17

.

Par une décision avant dire droit du 1

er

juillet 2015, le juge de la chambre préliminaire décida que le témoignage du requérant était contraire à la législation sur la profession d’avocat et au code de procédure pénale, dans la mesure où il ressortait du contenu de la conversation téléphonique du 5

septembre 2012 (paragraphe 8 ci

‑

dessus) qu’à cette date, les parties avaient conclu de manière implicite un contrat oral d’assistance juridique. En outre, le juge exposa que le fait que les parties n’avaient conclu un contrat écrit que huit jours après la conversation initiale (paragraphe 9 ci

‑

dessus) était sans incidence parce que leurs situations personnelles particulières respectives justifiaient un tel retard.

18

.

Après contestation du parquet, la cour d’appel d’Oradea («

la cour d’appel

») confirma cette décision par une décision avant dire droit du 21

décembre 2015. Elle rappela que le requérant ne pouvait pas être entendu comme témoin parce que ses conversations antérieures à la conclusion du contrat écrit étaient couvertes par le secret professionnel. En outre, elle écarta du dossier le procès-verbal de transcription de la conversation du 5

septembre 2012 au motif qu’il n’avait pas été administré légalement (

nefiind legal administrat

) et que son maintien dans le dossier était de nature à porter atteinte à l’équité de la procédure.

19

.

Ensuite, lors de la procédure au fond, la cour d’appel acquitta L.V. par une décision définitive du 6

août 2020. Le requérant indique qu’il a bien représenté L.V. dans la procédure au fond.

Le droit interne pertinent

20.

Le droit interne en vigueur au moment des faits et la pratique interne pertinents sont exposés en détail dans l’arrêt

Pruteanu c. Roumanie

(n

o

30181/05, §§ 22-26, 3 février 2015).

Le code de procédure pénale

21

.

En outre, le nouveau code de procédure pénale, qui est entré en vigueur le 1

er

février 2014, comporte les dispositions pertinentes suivantes

:

Article 54

«

Le juge de la chambre préliminaire est le juge qui, dans le cadre du tribunal, selon la compétence de ce dernier

:

(...)

b) vérifie la légalité de l’administration des preuves et de l’exécution des actes de procédure par les autorités chargées des poursuites pénales

;

(...)

»

Article 139 § 4

«

La relation entre un avocat et la personne qu’il assiste ou représente ne peut faire l’objet d’une surveillance technique que s’il existe des données montrant que l’avocat commet ou prépare la commission des infractions visées au paragraphe 2

[1]

. Si en cours [d’exécution] de la mesure de surveillance ou après son exécution, il apparaît que des activités de surveillance technique ont aussi visé les relations entre l’avocat et le suspect ou l’inculpé qu’il défend, les preuves obtenues par ce biais ne peuvent être utilisées dans aucune procédure pénale [et le procureur doit procéder aussitôt à leur destruction]. Le juge qui a décidé de la mesure en est informé aussitôt par le procureur. Quand il l’estime nécessaire, le juge décide d’en informer l’avocat.

»

La loi n

o

51/1995

22.

La loi n

o

51/1995 sur l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat contenait, au moment des faits, les dispositions pertinentes suivantes

:

Article 46

«

(...)

»

Le statut de la profession d’avocat

23.

Ce statut dispose ainsi en ses parties pertinentes en l’espèce

:

Article 121 § 5

«

Le contrat d’assistance juridique peut être conclu, à titre exceptionnel, de manière orale (

în formă verbală

). (...) Le contrat sous forme écrite sera rédigé aussitôt que possible (

în cel mai scurt timp posibil

).

»

Le code civil

24.

Les dispositions pertinentes du nouveau code civil, qui est entré en vigueur le 1

er

octobre 2011, sont ainsi libellées

:

Article 1349 – La responsabilité délictuelle

«

(...)

»

Article 1357 – Les conditions de la responsabilité

«

cu vinovăție

], est obligé de le réparer.

»

GRIEFS

25.

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de sa vie privée et de sa correspondance.

26.

Invoquant l’article 6 et, en substance, l’article 13 combiné avec l’article 8 de la Convention, le requérant dit ne pas avoir disposé d’un recours effectif.

EN DROIT

27.

Le requérant allègue que l’interception de sa conversation téléphonique avec son client, l’utilisation de cette conversation dans le cadre du procès pénal visant son client et la citation à comparaître comme témoin dans le procès de son client qui lui a été adressée ont porté atteinte à son droit au respect de sa vie privée et de sa correspondance. Il invoque l’article

8 de la Convention, qui est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

28.

Le requérant se plaint également d’une absence d’un recours effectif qui lui aurait permis de saisir les juridictions internes d’une atteinte à ses droits tels que protégés par l’article 8 de la Convention. Alors que l’intéressé invoque l’article 6 de la Convention, la Cour, maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (

Radomilja et autres c.

Croatie

[GC], n

os

37685/10 et 22768/12, §§ 114, 116 et 126, 20 mars 2018), estime qu’il convient d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 13, combiné avec l’article 8 de la Convention. L’article 13 est ainsi rédigé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

29.

Le Gouvernement affirme que le requérant a perdu la qualité de victime dans la mesure où les juridictions internes auraient reconnu le caractère irrégulier des preuves, notamment de la déposition livrée par le requérant en tant que témoin et de l’enregistrement de sa conversation téléphonique avec L.V. Il ajoute que la cour d’appel d’Oradea a en outre écarté ces éléments de preuve du dossier (paragraphe 18 ci-dessus). Selon le Gouvernement, les autorités nationales ont ainsi adopté une décision qui était favorable au requérant et celui-ci ne peut dès lors plus se prétendre «

victime

», au sens de l’article 34 de la Convention, des faits qu’il dénonce.

30

.

Le requérant conteste les affirmations du Gouvernement. Il indique qu’il a saisi la Cour en son nom propre et non pas en celui de son client. Il expose qu’il ne pouvait pas saisir le juge de la chambre préliminaire et ajoute à cet égard que, le 9 juin 2015, le juge l’a invité à quitter la salle d’audience (paragraphe 16 ci-dessus). Il dit avoir ainsi été exclu de cette phase de la procédure pénale. Il considère que le fait que L.V. a demandé l’exclusion des preuves illégales et que le juge a fait droit à sa demande n’a eu aucune conséquence sur sa situation personnelle. Selon le requérant, la décision du juge de la chambre préliminaire a été favorable à son client, mais pas à lui

‑

même.

31.

La Cour rappelle qu’il appartient en premier lieu aux autorités nationales de redresser une violation alléguée de la Convention. À cet égard, la question de savoir si un requérant peut se prétendre victime du manquement allégué se pose à tous les stades de la procédure au regard de la Convention (

Bourdov c. Russie

, n

o

59498/00, § 30, CEDH

2002

‑

III).

32.

La Cour réaffirme en outre qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de «

victime

» que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (

Centro Europa

7 S.r.l. et Di Stefano c.

Italie

[GC], n

o

38433/09, § 81, CEDH

2012, avec les références qui y sont citées).

33.

La question de savoir si une personne peut encore se prétendre victime d’une violation alléguée de la Convention implique essentiellement pour la Cour de se livrer à un examen

ex post facto

de la situation de la personne concernée (

Scordino c. Italie

(n

o

1) [GC], n

o

36813/97, §

181, CEDH

2006

‑

V).

34.

Se tournant vers les faits de l’espèce, la Cour note que la question de l’existence de voies de recours internes aptes à fournir une réparation au requérant est intimement liée à celle de savoir si celui-ci a conservé la qualité de victime de la violation dénoncée sur le terrain de l’article 8 de la Convention. Elle examinera donc les articles 8 et 13 de la Convention en même temps.

35

.

La Cour note ensuite que les juridictions nationales ont reconnu que l’obligation faite au requérant de déposer comme témoin en l’affaire de son client était contraire à la législation sur la profession d’avocat et au code de procédure pénale, et que les conversations que celui-ci avait eues avant la conclusion du contrat écrit étaient couvertes par le secret professionnel (paragraphes 17 et 18 ci-dessus). La cour d’appel a par la suite écarté du dossier le procès-verbal de transcription de la conversation du 5

septembre

2012 au motif qu’il n’avait pas été administré légalement (paragraphe 18 ci-dessus). La Cour estime qu’en statuant ainsi les juridictions nationales ont reconnu, de manière implicite, la violation du droit du requérant au respect de sa vie privée et de sa correspondance.

36.

S’agissant ensuite de la question de savoir si les autorités nationales ont réparé la violation de la Convention, la Cour rappelle que dans l’arrêt

Ben

Faiza c. France

(n

o

31446/12, § 47, 8 février 2018), le requérant alléguait une violation de son droit au respect de sa vie privée à raison de la mise en place d’un dispositif de géolocalisation sur son véhicule, qu’il estimait illégale, et que les juridictions françaises avaient annulé cette mesure de surveillance pour défaut d’autorisation. Dès lors, la Cour a jugé que les autorités françaises avaient pleinement réparé le préjudice tel qu’allégué par le requérant, dans la mesure où elles avaient fait droit à la demande de l’intéressé, qui sollicitait l’annulation des mesures d’investigation mises en œuvre selon lui en violation de l’article 8 de la Convention. La Cour a conclu dans cette affaire que le requérant ne pouvait plus se prétendre victime à cet égard (

ibidem

). Si les circonstances de cette dernière affaire sont différentes de celles de la présente espèce, il n’en reste pas moins que les tribunaux roumains ont écarté du dossier la transcription de la conversation que le requérant avait eue avec son client, que l’intéressé a pu exercer la profession d’avocat par la suite et qu’il a effectivement représenté son client dans la procédure au fond (paragraphe 19 ci

‑

dessus).

37.

La Cour prend note de l’argument du requérant selon lequel il ne disposait d’aucune possibilité d’action dans le cadre de la procédure pénale visant son client (paragraphe 30 ci-dessus). Toutefois, elle ne saurait ignorer qu’il avait la possibilité d’obtenir une compensation pécuniaire par le biais d’une procédure judiciaire séparée, telle une action fondée sur le droit commun de la responsabilité civile délictuelle. De fait, la Cour a déjà constaté dans des affaires roumaines que les juridictions civiles avaient octroyé des dommages et intérêts en cas d’interception illégale de communications par le service roumain de renseignement (

Mucea c.

Roumanie

(déc.), n

o

24591/07, §§

29-30, 24

mai 2016, avec les références qui y sont citées).

38.

Tout en tenant compte des différences entre ces affaires et la présente espèce, la Cour rappelle qu’elle a déjà conclu que les juridictions pénales avaient reconnu de manière implicite que le requérant avait été victime d’une violation de son droit au respect de sa vie privée et de sa correspondance (paragraphe 35 ci-dessus), ce qui aurait facilité l’examen, par les juridictions civiles, d’une action en responsabilité délictuelle. Compte tenu de la nature du grief du requérant, et notamment du fait qu’il se plaint que l’interception de sa conversation avec son client et son obligation de déposer comme témoin l’ont empêché d’exercer son activité professionnelle, la Cour estime qu’une action en responsabilité civile susceptible de lui apporter une compensation pécuniaire était la plus appropriée en son cas (voir,

mutatis mutandis

,

Vasil

Vasilev c. Bulgarie

, n

o

7610/15, § 67, 16

novembre 2021). Dans ces conditions, elle ne peut conclure qu’une action fondée sur la responsabilité civile était vouée à l’échec dans le cas du requérant. Elle estime que le requérant, qui est un professionnel du droit, était tenu au moins d’essayer d’engager une telle action.

39.

Pour conclure sur la question de savoir si les autorités nationales ont réparé la violation de la Convention, la Cour prend en considération le fait que les juridictions nationales ont écarté du dossier la transcription de la conversation que le requérant avait eue avec son client et que l’intéressé aurait pu demander une compensation pécuniaire par le biais d’une action civile séparée. Dès lors, elle considère que le redressement fourni par les autorités nationales a été suffisant et approprié et que le requérant ne peut plus se prétendre «

victime

», au sens de l’article 34 de la Convention, des faits qu’il souhaite dénoncer.

40.

Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35

§

4.

Par ces motifs, la Cour,

à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 24 mars 2022.

Ilse Freiwirth

Yonko Grozev

Greffière adjointe

Président

[1]

Il s’agit notamment des infractions contre la sécurité nationale, des infractions de trafic de drogues et de trafic d’armes, des actes de terrorisme, de blanchiment d’argent, de falsification des pièces de monnaie, des billets de banque

ou d’autres valeurs, de falsification des instruments électroniques de paiement, des infractions contre le patrimoine, de chantage, de viol, de privation de liberté ou d’évasion fiscale, les infractions de corruption et les infractions assimilées aux infractions de corruption, des infractions contre les intérêts financiers de l’Union européenne, des infractions qui sont commises par des systèmes informatiques ou par des moyens de communication électronique ou de toute autre infraction pour laquelle la loi prévoit une peine de cinq ans de prison ou plus.