CASE OF OOO MEMO v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF OOO MEMO v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

CAUZA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

(Cererea nr. 2840/10)

HOTĂRÂRE

Art. 10 • Libertatea de exprimare • Lipsa scopului legitim în procedura civilă

pentru calomnie împotriva unui canal media, care urmărește să protejeze

„reputația“ unei autorități publice și fără legătură cu orice activitate

economică • Interesele organelor executive ale puterii de stat în a menține o

bună reputație, care diferă de cele ale persoanelor fizice sau juridice

concurente în piață • Riscul de a împiedica libertatea media și efectul de

descurajare, prin protejarea organelor executive de criticile mass-

mediei •

Membrii ușor de identificat ai acestor organe nu pot fi excluși de la dreptul

de a formula acțiuni în nume propriu

STRASBOURG

15 martie 2022

DEFINIT

IVĂ

15 iunie 2022

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

În cauza OOO Memo împotriva Rusiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într

-o

cameră compusă din:

Georges Ravarani,

Președinte

,

Georgios A. Serghides,

Darian Pavli

,

Peeter Roosma,

Andreas Zünd,

Frédéric Krenc

,

Mikhail Lobov,

judecători,

și Milan Blaško,

Grefier de secție

,

Având în vedere:

cererea nr.

2840/10, îndreptată împotriva Federației Ruse, prin

care OOO

Memo, o persoană juridică de drept rus („societatea reclamantă”) a sesizat

Curtea la 24 decembrie 2009, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”);

decizia de a comunica cererea

Guvernului Rusiei („Guvernul”);

observațiile părților;

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 ianuarie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

intentat de

Administrația Regiunii Volgograd împotriva unui canal media de Internet în

urma publicării unui interviu cu un terț.

ÎN FAPT

2.

Societatea reclamantă este o persoană juridică de drept rus. A fost

reprezent

ată de doamna A. Soboleva, avocată în Moscova.

a fost reprezentat

inițial de domnul G. Matyushkin, care era

atunci Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, și ulterior de domnul M. Vinogradov, succesorul său în această

funcție.

4.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

I. ISTORICUL

CAUZE

I

5.

Societatea reclamantă este fondatoarea

Kavkazskiy Uzel

(«

Кавказский

узе

л

», „Nodul caucazian“), un canal media online înregistrat în baza

legislației ruse și dedicat situației politice și a drepturilor omului în sudul

Rusiei, inclusiv Regiunea Volgograd.

1

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

6.

În 2008 autoritatea executivă a Regiunii Volgograd („Administrația

Regiunii Volgograd“), înregistrată ca persoană juridică în Registrul unificat

de stat al persoanelor juridice, a suspendat transferul fondurilor alocate ca

subvenție orașului Volgograd în sumă de 5 294 000 Ruble rusești

(aproximativ 145 000 euro) pe motiv că și

-

a depășit deja limita subvențiilor

de la buget. Rezultă că legalitatea deciziei de a suspenda transferul a fost

dezbătută pe larg în mod public în Regiunea Volgograd.

II.

ARTICOLUL DENUNȚAT

Kavkazskiy Uzel

a publicat un articol scris de

corespondentul său, domnul Ya., pe baza interviului dat de domnul S., un

expert al Fondului de dezvoltare a politicii informaționale («

Фонд развития

информационной политики»

).

8.

Articolul se intitula „[Domnul S]: primăria din Volgograd s

-a certat cu

Administrația Regiunii Volgograd pentru o fabrică de autobuze“ și era

redactat după cum urmează:

„Interese ale funcționarilor din Administrația Regiunii Volgograd și ale conducerii

fabricii de autobuze Volzhanin pot fi motivul din spatele conflictului financiar dintre

primăria Volgograd și Administrația Regiunii Volgograd.

La concluzia de mai sus a ajuns un expert al Fondului de dezvoltare a politicii

informaționa

l

e, domnul [S.], în interviul dat unui corespond

ent al

Kavkazskiy Uzel.

„În opinia mea, există două motive principale pentru conflictul financiar care a

rezultat din decizia Administrației Regiunii Volgograd de a suspenda alocarea

subvențiilor din bugetul regional către orașul Volgograd. După cum vă amintiți, suma

a fost de 5 294 000 ruble“, a explicat domnul [S.]. „Fără îndoială, primul motiv este

unul politic. Este legat de [rezultatele de la] alegerile regionale [de la 2 martie 2008].

Cel de-al doilea mot

iv nu este cunoscut public. Are un caracter pur econom

ic“.

Domnul [S.] a precizat în continuare că mulți funcționari din Administrația Regiunii

Volgograd sunt „impresari” ai fabricii de autobuze Volzhanin. Conform acestuia,

Administrația Regiunii Volgograd

a dat un important sprijin fabricii de autobuze pentru

deschiderea filialei din Republica Kabardino-Balkaria la 30 ianuarie 2008.

„[Guvernatorul Regiunii Volgograd] a participat personal la ceremonia de des

chidere”,

a menționat expertul.

„Recent primăria a organizat o licitație deschisă pentru cumpărarea de autobuze.

Administrația Regiunii Volgograd a făcut lobby pentru interesele fabricii Volzhanin

pentru a câștiga cererea de ofertă, dar aceasta a fost câștigată de o altă companie care

oferea autobuze, fiecare dintre ele mai ieftine cu aproape 1 000 000 de ruble [decât

autobuzele oferite de fabrica Volzhanin]. Totalul economiei la buget era important. Era

de 35 000 000 ruble“, a declarat expe

rtul.

„Funcționarii administrației s

-

au deplasat la primărie, spunând, «Cum se face că nu

ați susținut producătorul local!» Consider că refuzul primăriei de a face afaceri cu

fabrica Volzhanin a fost unul dintre principalele motive ale furiei funcționarilor

regi

onali“, a observat domnul [S.].

2

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

În concluzie, expertul [a afirmat că] nu putea exclude posibilitatea ca „suspendarea

alocării subvențiilor către orașul Volgograd din bugetul regional să fie un act de

răzbunare pentru pierderea cererii de ofer

tă“.

Kavkazskiy Uzel

a relatat mai devreme că membrii [Adunării Legislative a] Regiunii

Volgograd au trimis o scrisoare către Administrația Regiunii Volgograd prin care

cereau revocarea ordinului ... de a suspenda ... alocarea subvențiilor din bugetul regional

către oraș

ul Volgograd...

Autoritățile regionale, la rândul lor, explică această măsură prin faptul că autoritățile

municipale nu au respectat limitele cheltuielilor stabilite de autoritățile regionale pentru

a finanța activitățile guvernanței municipale.

Membrii [

Adunării Legislative a Regiunii Volgograd] au contestat legalitatea

deciziei. Au cerut guvernatorului [Regiunii Volgograd] să suspende ordinul criticat și

să asigure respectarea metodei federale de extindere a relațiilor inter

-

bugetare, ținând

seama în mod

corespunzător de calcularea și fundamentarea de către [primăria

Volgograd].

“

III. PROCESUL PENTRU CALOMNIE

9.

La 2 octombrie 2008 Administrația Regiunii Volgograd a intentat un

proces civil pentru calomnie împotriva societății reclamante și a comitetului

de redacție al

Kavkazskiy Uzel

în scopul retragerii declarațiilor de mai jos.

(a) „[...] există două motive principale pentru conflictul financiar care a rezultat din

decizia Administrației Regiunii Volgograd de a suspenda alocarea subvențiilor din

bugetul regional către orașul Volgograd. [...] „Fără îndoială, primul motiv este unul

politic. Este legat de [rezultatele de la] alegerile regionale [de la 2 martie 2008]. Cel de-

al doilea motiv nu este cunoscut. Are un caracter pur eco

nomic.“

(b) „Recent primăria a organizat o licitație deschisă pentru cumpărarea de autobuze.

Administrația Regiunii Volgograd a făcut lobby pentru interesele fabricii Volzhanin

pentru a câștiga cererea de ofertă, dar aceasta a fost câștigată de o altă compani

e.”

(c) „Funcționarii administrației s

-

au deplasat la primărie, spunând, «Cum se face că

nu ați susținut producătorul local!» Consider că refuzul primăriei de a face afaceri cu

fabrica Volzhanin a fost unul dintre principalele motive ale furiei funcționarilor

regionali.

“

(d) [...] „suspendarea alocării subvențiilor către orașul Volgograd din bugetul regional

[era] un act de răzbunare pentru pierderea cererii de

ofertă.“

10.

Petentul a contestat afirmațiile în litigiu ca fiind false, s

-a

plâns că au

fost comunicate ca fiind opinia domnului S. și au pătat „reputația în afaceri“

a

autorităților administrative (

деловая репутация

). Autoritățile

administrative ale Regiunii Volgograd au insistat că nu au făcut nicio

presiune asupra autorităților municipale, că nu au făcut lobby ca fabrica de

autobuze Volzhanin să câștige cererea de ofertă și că transferul subvențiilor a

fost suspendat doar din cauză că s

-

a depășit limita subvențiilor de la buget.

ă a susținut că declarațiile în litigiu erau mai

degrabă judecăți de valoare ale domnului S. bazate pe opinia sa, decât o

expunere a situației de fapt. A mai afirmat că publicația criticată a abordat

probleme de interes public, în mod deosebit relațiile co

mplexe dintre

3

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSI

EI

autoritățile regionale și cele locale. Societatea reclamantă a insistat că

afirmațiile criticate nu sunt defăimătoare, nu au reprezentat atacarea gratuită

a vreunui funcționar anume din Administrația Regiunii Volgograd și nu au

depășit limitele unei critici acceptabile în privința acesteia, care, fiind un

organ al puterii executive, trebuia să dea dovadă de o mai mare toleranță fa

ță

de o asemenea critică decât persoanele particulare.

8 aprilie 2009, Tribunalul Districtual Ostankinskiy din Moscova

(„instanța districtuală“)

a examinat cauza pe fond. A remarcat că, în temeiul

art. 152 din Codul civil al Rusiei, în procedurile pentru calomnie revine

petentului obligația să dovedească faptul răspândirii informațiilor și natura

lor, în vreme ce pârâtul are obligația să dovedească acuratețea acestor

informații.

13.

Instanța districtuală a reținut următoarel

e:

„La 1 iulie 2008 un articol intitulat «[Domnul S]: primăria din Volgograd s

-a certat

cu

autoritățile administrative ale Regiunii Volgograd pentru o fabrică de autobuze» scris

de domnul [S.] a fost publicat în

Kavkazskiy Uzel

[al societății reclamante]. În articol,

autorul a ajuns la o concluzie despre natura economică a conflictului dintre primăria

Volgograd și Administrația Regiunii Volgograd, pe motiv că Administrația Regiunii

Volgograd a făcut lobby pentru interesele fabricii Volzhanin într

-

o cerere de ofertă și

că s

-

a suspendat alocarea subvențiilor către orașul Volgograd din bugetul regi

onal ca

un act de răzbunare pentru pierderea cererii de ofertă. Pârâtul nu a contestat faptul că

informațiile în litigiu au fost publicate. S

-

a limitat să susțină că expresiile în cauză nu

erau o expunere a situației de fapt, ci judecăți de valoare. Instanța a considerat

totuși că

pârâtul a expus o situație de fapt sub forma unor afirmații că Administrația Regiunii

Volgograd a făcut lobby pentru interesele fabricii Volzhanin. În esență, a face lobby

implică intenția cuiva de a crea condiții avantajoase pentru o persoană în comparație cu

celelalte. Cu alte cuvinte, înseamnă să influențezi o persoană sau un organism al

statului, utilizând resurse nelimitate, pentru atingerea scopului urmărit de a crea o

prioritate pentru cineva în raport cu cei

lalți.

În pofida

faptului că autorul folosește o expresie precum „mi se pare“, acesta afirmă

că suspendarea alocării subvențiilor către orașul Volgograd este un act de răzbunare al

autorităților administrative din Regiunea Volgograd.

Acuzațiile de lobby pentru interesele unei anumite entități juridice și cele de răzbunare

din partea unui organ al puterii executive reprezintă în sine un prejudiciu pentru

reputația autorităților Regiunii Volgograd, întrucât pot face ca numeroși utilizatori de

Internet să creadă că autoritățile au participat la o activitate condamnată de societate,

necurată și lipsită de etică – chiar dacă nu ilegală și pasibilă de pedeapsă penală. În

același timp, pârâtul nu a adus probe pentru a dovedi că even

imentele la care s

-a referit

în articol au avut l

oc. Administrația Regiunii Volgograd a prezentat ordinele de

suspendare a alocării subvențiilor către orașul Volgograd în legătură cu depășirea

limitei cheltuielilor preconizate pentru autoritățile municipale.

Prin urmare, faptul de a răspândi afirmații care au pătat reputația în afaceri a

Administrației Regiunii Volgograd a fost probat în cadrul examinării prezentei cauze.

Pe de altă parte, adevărul afirmațiilor răspândite nu a fost dovedit de către inculpat, care

nu a prezentat niciun mijloc de probă și nici nu a cerut să fie asistat de instanță în

obținerea de mijloace de probă

.“

4

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

14.

Instanța districtuală a dispus în continuare ca societatea reclamantă,

în termen de treizeci de zile după ce hotărârea a devenit definitivă, să publi

ce

pe website-ul

Kavkazskiy Uzel

o retractare în sensul că declarațiile următoare

sunt false și au pătat reputația în afaceri a petentului: „Administrația Regiunii

Volgograd a făcut lobby pentru ca fabrica Volzhanin să câștige cererea de

ofertă“; „suspendarea alocării subvențiilor către orașul Volgograd din bugetul

regional [a fost] un act de răzbunare pentru pierderea cererii de ofertă“.

Instanța districtuală a dispus, de asemenea, ca societatea reclamantă să

public

e dispozitivul hotărârii sale pe website.

15.

Societatea reclamantă a introdus recurs, plângându

-

se că instanța

districtuală nu a luat în seamă niciunul dintre argumentele sale. De asemenea,

ș

i-

a susținut argumentele prezentate în fața instanței districtuale, și anume că

afirmațiile în cauză au fost judecăți de valoare și nu au fost formulate în

termeni absoluți. A remarcat, de asemenea, că articolul privea o problemă de

actualitate și că autorul, fiind un jurnalist profesionist, nu a încălcat limitele

criticii admisibile.

16.

La 16 iulie 2009 instanța orașului Moscova, susținând sumar

motivarea instanței districtuale, a confirmat hotărârea în apel.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I.

DREPTUL ȘI PRACTI

CA

INTERN

E

17.

Cadrul juridic și practica interne relevante au fost descrise în

Novaya

Gazeta și Milashina împotriva Rusiei

(nr. 45083/06, pct. 35-38, 3 octombrie

2017).

18.

Art. 29 din Constituția Federației Ruse garantează

libertatea de

gândire și de exprimare, precum și libertatea media.

19.

Art. 152 din Codul civil al Federației Ruse în vigoare la momentul

faptelor, înainte de modificările în vigoare începând cu 1 octombrie 2013,

prevedea că o persoană fizică („un cetățean“) putea sesiza instanța cerând să

dispună retractarea afirmațiilor («

сведения»

) care îi aduc prejudicii onoarei,

demnității, reputației sale în afaceri, dacă persoana care a răspândit afirmațiile

nu le dovedește veridicitatea. Persoana vătămată poate pretinde și despăgubiri

pentru prejudiciul (material) și prejudiciul moral („vătămare morală“) suferite

ca urmare a răspândirii acestor afirmații. Paragraful 7 prevedea: „[n]ormele

de la acest articol privind protejarea reputației în afaceri a unui cetățean sunt,

respectiv, aplicabile protejării reputației în afaceri a unei persoane juridice“.

La 1 octombrie 2013 noile modificări aduse art. 152 au intrat în vigoare,

ducând la unsprezece alineate în loc de șapte. Alineatul 7 a devenit al

ineatul

11 și a fost modificat prevăzând următoarele: „[D]ispozițiile de la acest

articol privind protejarea reputației în afaceri a unui cetățean, cu excepția

dispozițiilor cu privire la acordarea de daune morale

(«моральный вред»

),

5

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

sunt, respectiv, aplic

abile protejării reputației în afaceri a unei persoane

juridice.“

20.

La momentul faptelor, nu exista o jurisprudență a instanțelor interne

care să explice dacă o autoritate publică putea depune plângere pentru a

-

și

proteja reputația în afaceri în temeiul art. 152 din Codul civil al Federației

Ruse.

21.

În temeiul Hotărârii nr. 16 din 15 iunie 2010 a plenului Curții Supr

eme

a Rusiei, în cauze care priveau reglementări cu privire

la libertatea de

exprimare și canalele mass

-

media, se cere instanțelor să asigure un echilibru

între drepturile acestora și drepturile altora sau alte valori constituționale.

Chestiunea unui presupus abuz al libertății media trebuie soluționată luând în

c

onsiderare formularea articolului și contextul în care erau făcute afirmațiile

în litigiu, împreună cu scopul, genul și stilul articolului și dacă afirmațiile

puteau fi considerate drept o exprimare a unei opinii în domeniul dezbaterii

politice sau o atrag

ere a atenției asupra dezbaterii unor probleme importante

social.

II. DOCUMENTE

ALE CONSILIULUI EURO

PEI

22.

În Raportul privind onorarea obligațiilor și a angajamentelor de către

Federația Rusă al Comisiei pentru onorarea obligațiilor ș

i a angajamentelor

asumate de statele membre ale Consiliului Europei (Comisia de monitorizare)

a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 3

iunie 2005 (doc. 10568)

pasajele relevante au fost formulate astfel:

„392.

... posibilitatea de a intenta p

rocese împotriva media și a jurnaliștilor de către

autoritățile publice ar trebui să fie abolită întrucât acestea din urmă,

per se

, nu au

demnitate, onoare sau reputație.

393.

Prin urmare, îndemnăm autoritățile ruse să

-

și reformeze legislația privind

calomnia,

inter alia

: ... să anuleze protecția suplimentară împotriva calomniei pentru

persoanele cu funcții publice, să introducă interzicerea clară ca organismele publice să

inițieze proceduri civile pentru a

-

și proteja «reputația» (fără a împiedica drep

tul

persoanelor cu funcții publice de a se judeca în calitate de persoane private), să

stabilească în mod clar că nimeni nu trebuie să fie răspunzător în temeiul legii privind

calomnia pentru exprimarea unei opinii («judecăți de valoare»), să dea prioritat

e

formelor nepecuniare de despăgubire în fața reparației pecuniare a prejudiciului și să

întărească protecția surselor de informație ale jurnaliștilor.“

drepturile omului al Consiliului Europei „Este timpul să acționăm împotriva

SLAPP“ [Acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice] din

27 octombrie

2020 conține următoarele pasaje relevante:

„

SLAPP: acțiuni în justiție menite să inti

mideze

Raportul anual al Platformei Consiliului Europei pentru promovarea protecției

jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor evidențiază acțiunile legale neîntemeiate ale

persoanelor fizice sau ale societăților puternice care urmăresc să intimideze jurnaliștii

pentru a renunța la investigații. În unele cazuri, amenințarea cu introducerea unei

astfel

6

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

de acțiuni, inclusiv prin scrisori trimise de cabinete de avocatură puternice, era destul

pentru a produce efectul dorit de stopare a investigației și a relatării j

urnalistice.

Această problemă nu vizează doar presa. „Câinii de pază“ publici în general sunt

afectați. Activiștii, ONG

-

urile, cadrele universitare, apărătorii drepturilor omului, în

fapt toți cei care vorbesc în interes public și îi trag la răspundere pe cei care dețin

puterea, pot fi vizați. SLAPP sunt de obicei deghizate în acțiuni civile sau penale

precum calomnia sau defăimarea și au mai multe trăsături

comune.

Mai întâi, acestea sunt de natură pur ofensatoare. Nu au scopul de a câștiga cauza,

ci

de a consuma timp și energie, ca o tactică pentru a înăbuși critica legitimă. Părțile în

proces sunt de obicei mai interesate de desfășurarea procesului în sine decât de

soluționarea cauzei. Scopul de a crea diversiune sau de a intimida este atins de m

ulte

ori făcând procedura judiciară costisitoare și consumatoare de timp. Cererile de

despăgubire sunt deseori exagerate.

O altă trăsătură comună a SLAPP este dezechilibrul de putere dintre reclamant și

pârât. Societățile private sau oamenii puternici vizează de obicei persoane fizice,

împreună cu organizațiile din care acestea fac parte sau pentru care lucrează, în

încercarea de a intimida și a reduce la tăcere vocile critice, bazându

-se exclusiv pe

puterea financiară a petentului.

[...]

Statele membre au,

prin urmare, obligația pozitivă de a garanta exercițiul drepturilor

consacrate la art.

10 din Convenție: nu trebuie doar să se abțină de la orice ingerință în

exercitarea libertății de exprimare a persoanei, dar au și obligația pozitivă de a proteja

drep

t

ul acesteia la libertatea de exprimare de orice încălcări, inclusiv de către p

ersoane

private. [...]”

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

10 DIN

CONVENȚI

E

24.

Societatea reclamantă s

-

a plâns de o încălcare a dreptului său la

libertatea de exprimare garantat la art.

10 din Convenție, care conține

următoarele pasaje relevante:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. [..

.]

2.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi

supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de

lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a

drepturilo

r

altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

7

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

A. Cu

privire la admisibilitat

e

25.

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a)

Argumentele societății reclamante

26.

Societatea reclamantă a susținut că ingerința nu fusese „prevăzută de

lege“. Art. 152 din Codul civil al Federației Ruse, în vigoare la momentul

faptelor, vorbește despre „onoarea și demnitatea” „cetățenilor“, adică a

persoanelor fizice, și despre „reputația în afaceri“ a persoanei juridice, și

totuși Administrația Regiunii Volgograd, fiind un organ al puterii executive,

nu putea să se angajeze în niciun fel de activități de afaceri și astfel nu putea

să se bucure de vreo „reputație în afaceri”. Din aceleași motive, societatea

reclamantă a motivat că nu se poate afirma că ingerința reclamată a urmărit

un „scop legitim“ de a proteja reputației altora. În acest sens, a făcut referire

la Raportul APCE privind onorarea obligațiilor și a angajamentelor de cătr

e

Federația Rusă din 3 iunie 2005 (doc. 10568) (a se vedea supra, pc

t.

22).

27.

Societatea reclamantă a susținut că ingerința contestată nu a răspuns

niciunei

„nevoi sociale imperioase”. Convenția, în interpretarea Curții, nu

acordă un nivel special de protecție funcționarilor publici.

28.

Instanțele interne nu au acordat atenție Rezoluției Curții Supreme nr.

3 din 24 februarie 2005 care

cerea să se facă o distincție între expunerea

situației de fapt și judecățile de valoare, deși în cursul interviului domnul S.

a declarat în mod limpede că își exprima opinia personală. Mai mult, opinia

domnului S. se baza pe fapte, după cum s

-

a arătat în fața instanței districtuale.

(b) Guvernul

29.

Acceptând că a existat o ingerință în exercitarea dreptului la libertatea

de exprimare al societății reclamante, Guvernul a susținut că aceasta era

legală, urmărea scopul legitim de a proteja reputația altora și era proporțională

cu scopul urmărit. A subliniat că societatea reclamantă „răspândise prin

media afirmații care au întinat reputația reprezentanților autorităților

statului“.

observat că, „după cum rezultă din

analiza sensului fragmentelor în litigiu din articol, aceste fragmente conțin

informații că Administrația Regiunii Volgograd Region a făcut lobby pentru

interesele fabricii Volzhanin și că actele administrației de a opri

plata

subvențiilor către orașul Volgograd [au fost] un act de răzbunare din partea

Administrației Regiunii Volgograd“ și a subliniat că societatea reclamantă nu

8

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

a oferit nicio dovadă în sprijinul „expunerii situației de fapt“ în litigiu. În fața

instanțelor interne, societatea reclamantă nu a oferit „nicio informație

referitoare la credibilitatea sursei informațiilor folosite, la calificările sale și

nu a depus la dosar nicio solicitare de examinare a unor martori sau cerere de

probe care ar fi putut confir

ma caracterul credibil al circumstanțelor

prezentate în articol“

.

31.

Guvernul a insistat asupra faptului că

ingerința a corespuns unei

„nevoi sociale stringente“ și a subliniat că instanța de prim grad a „hotărât că,

în sine, ref

erirea la activitatea de lobby pentru entitatea juridică specifică și

răzbunarea din partea unui organ al puterii executive a adus un prejudiciu

reputației în afaceri a Administrației Regiunii Volgograd, întrucât a fost

percepută de masa utilizatorilor de

Internet ca o implicare într-un

comportament necurat și lipsit de etică – deși nu reprezenta o infracțiune și

nu era o încălcare a legii, dar era dezaprobată

de societate.”

32.

Guvernul a respins pretenția societății reclamante că afirmațiile în

litigiu au fost, în fapt, judecățile de valoare ale domnului S. și a concluzionat

că „instanța internă a stabilit pe bună dreptate natura afirmativă a

informațiilor difuzate și neconfirmate de probe.”

2.

Motivarea Curții

33.

Deși părțile nu contestă că hotărârea instanței districtuale din 8 aprilie

2009, confirmată la 16 iulie 2009 de instanța orașului Moscova, a constituit

o ingerință în exercitarea dreptului societății reclamante la libertatea de

exprimare, părțile nu sunt de acord dacă ingerința respectivă era „prevăzută

de lege”, dacă urmărea un „scop legitim“ în sensul art. 10 § 2 din Convenție

și dacă era proporțională cu scopul urmărit (a se vedea

supra

, pc

t. 26

și

29).

(a)

Cu privire la întrebarea dacă ingerința era „prevăzută de l

ege“

34.

Curtea consideră că formularea utilizată în art. 152 din Codul

civil al

Rusiei în vigoare la momentul faptelor conferea dreptul de a introduce o

acțiune civilă în calomnie unui cetățean îndreptățit la protejarea onoarei, a

demnității și a reputației sale în afaceri. Prevederile sale, în măsura în care

priveau reputația în afaceri, erau în mod expres făcute pentru a fi aplicabile

persoanelor juridice (a se vedea supra, pct.

19

).

Dat fiind că Administrația

Regiunii Volgograd

este o persoană juridică (a se vedea

supra

, pct.

6

)

și în

pofida lipsei unei jurisprudențe naționale consacrate cu privire la „reputația

în afaceri“ a autorităților publice, Curtea este pregătită să accepte faptul că

ingerința criticată era „prevăzută de lege“.

(b)

Dacă ingerința a urmărit un „scop legitim“

35.

Curtea observă, în primul rând, că petentul din procesul pentru

calomnie examinat este autor

itatea executivă a unei entități constitutive a

Federației Ruse

.

9

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

36.

În argumentele Guvernului, ingerința în litigiu a urmărit un scop

legitim de „protejare a reputației și a drepturilor altora”. Societatea

reclamantă a obiectat susținând că Administrația Regiunii Volgograd nu

putea pretinde că are o „reputație în afaceri“.

37.

Curtea reamintește că lista scopurilor legitime prevăzută la art. 10 § 2

este exhaustivă. Interpretat strict, acest paragraf acordă – în mod excepțional,

având în vedere rolul său special în societate – protecție doar uneia dintre

puterile în stat, puterea judecătorească [a se vedea, pentru detalii,

Morice

împotriva Franței

(MC), nr. 29369/10, pct. 128-30, CEDO 2015].

38.

Curtea a hotărât de multă vreme că dreptul la protejarea reputației este

un drept protejat de art.

8 din Convenție ca parte a dreptului la respectarea

vieții private.

Noțiunea de „viață privată” este un concept larg care nu se

pr

etează unei definiții exhaustive, care include integritatea fizică și

psihologică a unei persoane. Pentru ca art. 8 să se aplice, cu toate acestea, un

atac la adresa reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de

gravitate și să fi fost săvârșit într

-

un mod cauzator de prejudicii exercitării

dreptului la respectarea vieții private [a se vedea, cu trimiterile suplimentar

e,

Medžlis Islamske Zajednice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr. 17224/11, pct. 76, 27 iunie 2017].

39.

Totuși, domeniul de aplicare al clauzei privind „protejarea reputației

altora“ de la art. 10 § 2 nu se reduce la persoanele fizice, în pofida diferenței

dintre interesele privind reputația ale entității juridice și reputația unu

i individ

în calitate de membru al societății în măsura în care cele dintâi sunt lipsite de

dimensiunea morală a demnității umane (a se vedea

OOO Regnum

împotriva Rusiei

, nr. 22649/08, pct. 66, 8 septembrie 2020).

noscut că există și este legitim „interesul de a proteja

succesul comercial și viabilitatea societăților, în folosul acționarilor și al

angajaților, dar și pentru bunăstarea economică a comunității“ (a se vedea

Steel și Morris împotriva Regatului Unit

, nr. 68416/01, pct. 94, CEDO

2005-

II, și

Uj împotriva Ungariei

, nr.

23954/10, pct. 22, 19

iulie 2011).

Aceste considerații nu sunt, totuși, aplicabile unui organ al puterii executive

și care, ca atare, nu se implică în activități economice directe.

41.

Cu privire la organismele publice care urmăresc protejarea juridică a

reputației lor, în cauza

Lombardo și alții împotriva Maltei

(nr. 7333/06, 24

aprilie 2007) Curtea, observând că numai în circumstanțe excepționale o

măsură care interzice afirmațiile critice la adresa actelor sau a omisiunilor

unui organ ales ar putea fi justificată cu referire la „protejarea drepturilor sau

a reputației altora“, era pregătită să asume că acest scop poate fi considerat ca

legitim în contextul procesului pentru calomnie introdus de consiliul local al

unui oraș cu mai puțin de 12 000 de locuitori. În momentul când evalua

proporționalitatea ingerinței, Curtea a observat că „limitele criticii admisibile

sunt și mai extinse în ceea ce privește Guvernul decât în ceea ce privește o

persoană fizică sau chiar un politician“ (

ibid

., pct. 54). În cauza

Romanenko

și alții împotriva Rusiei

(nr. 11751/03, 8 octombrie 2009) privind procesele

10

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

civile pentru calomnie inițiate de departamentul pentru

managementul

judiciar al unei entități constitutive a Federației Ruse, Curtea, reținând că pot

exista motive solide de politici publice pentru a decide că organele publice

nu ar trebui să inițieze procese pentru calomnie în nume propriu, a admis

existența scopului legitim de „a proteja reputația și drepturile altora“ (

ibi

d

.

,

pct.

39). Pornind de la aceste constatări, Curtea a observat într

-

o cauză

privind plângerea pentru calomnie împotriva jurnaliștilor în care petent era

Spitalul Universitar din Copenhaga

, entitate publică, că nu a fost convinsă de

argumentul reclamanților că justiția este singura autoritate publică a cărei

protecție este aptă să constituie un scop legitim în conformitate cu art.

10 § 2

(a se vedea

Frisk și Jensen împotriva Danemarcei

, nr. 19657/12, pct. 47, 5

decembrie 2017).

42.

În hotărârile sale împotriva Rusiei adoptate ulterior celei din cauza

Romanenko și alții

, în absența unui litigiu între părți cu privire la existența

unui scop legitim, Curtea, examinând capete de cerere formulate în temeiul

art. 10 care decurg din acțiuni în calomnie formulate de un centru de arest

are

preventivă și de doi ofițeri ai acestuia (a se vedea

Reznik împotriva Rusiei

, nr.

4977/05, pct. 41, 4 aprilie 2013), de o universitate (a se vedea

Kharlamo

v

împotriva Rusiei

, nr. 27447/07, pct.

25, 8 octombrie 2015), de Parchetul

militar general al Rusiei (a se vedea

Novaya Gazeta și Milashina

, citată

anterior, pct. 62), de comisia electorală și de organul puterii executive ale

unei

entități constitutive a Federației Ruse, ca și de organizația regională a

Partidului Rusia Unită (a se vedea

Ostanina împotriva Rusiei

, nr. 22169/11,

pct. 19, 17 aprilie 2018), sau de organul puterii executive al unei entități

constitutive a Federație

i Ruse (a se vedea

Margulev împotriva Rusiei

,

nr.

15449/09, pct. 45, 8 octombrie 2019, și

Kommersant și alții împotriva

Rusiei

, nr. 37482/10 și 37486/10, 23 iunie 2020), care se concentrează pe a

evalua proporționalitatea unei ingerințe

.

43.

Întrucât părțile au contestat chestiunea dacă ingerința în litigiu a

urmărit un scop legitim în sensul art. 10 § 2 din Convenție, apreciind

conștientizarea tot mai mare a riscurilor la adresa democrației reprezentate de

procedurile în instanță în scopul de a limita participarea publicului, după cum

a subliniat comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (a se

vedea

supra

, pc

t. 2

3

),

și având în vedere dezechi

librul de putere dintre petent

și pârât în prezenta cauză, Curtea consideră că are capacitatea de a stabili în

prezenta cauză dacă ingerința reclamată,

-

și anume, procesul civil pentru

calomnie intentat de Administrația Regiunii Volgograd împotriva societății

reclamante, un canal media, -

a avut legătură cu scopul legitim de „a proteja

reputația altora“, în sensul art. 10 § 2 din Convenție.

44.

Curtea consideră că organele puterii executive învestite cu puteri de

stat diferă în esență de entitățile juridice, inclusiv corporațiile publice sau cele

în proprietatea statului, implicate în activități competitive în piață, întrucât

cele din urmă se bazează pe buna lor reputație pentru a atrage clienți în

vederea realizării de profit, iar primele există pentru a servi publicul și sunt

11

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSI

EI

finanțate de contribuabili. Pentru a preveni abuzul de putere și corupția

funcției publice într

-

o democrație, activitățile unei autorități publice de orice

fel trebuie să facă obiectul unui control atent nu numai din partea autorităților

legislative și judiciare, ci și al opiniei publice (a se vedea

Sener împotriva

Turciei

, nr. 26680/95, pct. 40, 18 iulie 2000).

Steel și Morris

(citată anterior, pct.

40) Curtea a

observat poziția

din dreptul Angliei și al Țării Galilor, prin care „autoritățile locale,

corporațiile deținute de Guvern și partidele politice [...] [nu poate] iniția

procese pentru calomnie, din cauza interesului public ca o organizație aleasă

în mod dem

ocratic, sau o entitate controlată de o astfel de organizație, să fie

deschisă criticii publice și fără inhibiții.” Desigur, protejarea organelor puterii

executive, care au posibilitatea de a răspunde oricăror acuzații în „instanța

opiniei publice“ prin instrumentele lor de relații publice, de critica din mass

-

media prin acordarea protecției pentru „reputația în afaceri“ poate vătăma

grav libertatea media. Permisiunea ca organele puterii executive să intenteze

procese pentru calomnie împotriva membrilor med

ia impune o sarcină

excesivă și disproporționată mass

-

mediei și poate avea un efect de

descurajare inevitabil asupra acesteia în îndeplinirea misiunii sale de furnizor

de informații și de „câine de pază” public (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Dyuldin și Kis

lov împotriva Rusiei

, nr. 25968/02, pct. 43, 31 iulie 2007).

46.

Curtea consideră că, în virtutea rolului său într

-

o democrație

,

interesele unui organ al puterii executive a puterii de stat în a menține o bună

reputa

ție, diferă în esență atât de dreptul la reputație al persoanelor fizice, cât

și de interesele privind reputația ale entităților juridice, private ori publice,

concurente în piață.

47.

Rezultă că procedura civilă pentru calomnie inițiată, în nume propriu,

de o entitate juridică ce exercită puterea publică nu poate fi considerată, ca

regulă generală, ca fiind în conformitate cu scopul legitim al „protejării

reputației [...] altora” în

temeiul art. 10 §

2 din Convenție. Acest lucru nu

exclude posibilitatea ca persoane care aparțin unui organ public, care pot fi

„ușor de identificat“ având în vedere numărul limitat al membrilor și natura

alegațiilor care îi incriminează (a se vedea

Thoma împotriva

Luxemburg

,

nr. 38432/97,

pct. 56,

CEDO 2001-

III, și,

mutatis mutandis

,

Lombardo și

alții

, citată anterior, pct.

54), să fie autorizate să intenteze procese pentru

calomnie în nume propriu.

privire la

prezenta cauză, Curtea observă că petentul din procesul

civil pentru calomnie este organul suprem al puterii executive a Regiunii

Volgograd. Este greu de conceput că acesta are un „interes de a proteja

succesul comercial și viabilitatea“, fie și în „folosul acționarilor și al

angajaților” sau „pentru bunăstarea economică a comunității” (a se vedea

Steel și Morris

, citată

supra

, pct. 94) care ar garanta o protecție legală. Nu se

putea spune nici că membrii săi erau la fel de „ușor de identificat“ cum erau

m

embrii Comisiei pentru apă și păduri din

Luxemburg (a se vedea

Thoma

,

citată anterior, pct.

56) sau membrii Consiliului local Fgura care reprezentau

12

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

12 000 de locuitori (a se vedea

supra

, pc

t. 39)

d

at fiind nivelul la care opera:

populația Regiunii Volgograd depășea în 2010 cifra de două milioane și

jumătate. Oricum, cauza privind calomnia a fost inițiată în numele entității

juridice ca atare și nu al unui membru indivi

dual al acesteia.

49.

În acest sens, Curtea constată că procesul civil pentru calomnie

intentat de Administrația Regiunii Volgograd împotriva societății reclamante

nu urmărea niciunul dintre scopurile legitime enumerate la art.

10 § 2 din

Convenție. În cazul în care s

-

a demonstrat că ingerința nu a urmărit un „scop

legitim“, nu este necesar a se ancheta dacă aceasta a fost „necesară î

ntr-

o

societate democratică“ (a se vedea

Khuzhin și alții împotriva Rusiei

,

nr. 13470/02, pct. 117, 23 octombrie 2008).

50.

În consecință, a fost încălcat art. 10 din Convenție.

II. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CO

NVENȚI

E

51.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

52.

Societatea reclamantă nu a pretins reparații echitabile. Prin urmare,

Curtea decide să nu acorde nicio reparație în conformitate c

u art. 41 din

Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 10 din Convenție.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 15 martie 2022, în

conformitate cu art. 77 §

2 și

art. 77 §

3 din Regulamentul Curții.

Milan Blaško

Grefier

Georges Ravaran

i

Președinte

13

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSI

EI

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și cu art.

74 § 2

din

Regulamentul Curții, opinia separată a judecătorilor Ravarani, Serghides și

Lobov se anexează la prezenta hotărâre.

G.R.

M.B.

14

HOTĂR

ÂRE

A OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI

– OPINIE SEPARATĂ

OPINIA CONCORDANTĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR

RAVARANI, SERGHIDES ȘI LOBOV

1.

Cu respect, nu suntem de acord cu punctul de vedere al majorității că

încălcarea art. 10 în speță se datora faptului că ingerința în litigiu în

exercitarea dreptului societății reclamante la libertatea de exprimare nu avea

un scop legitim în sensul art.

10 § 2 din Convenție. În opinia noastră, art.

1

0

a fost încălcat din alt motiv, legat de faptul că instanțele naționale nu au

demonstrat că ingerința era necesară într

-

o societate democratică, în

conformitate cu jurisprudența consacrată a Curții.

Exist

ența scopului legitim pentru ingerință

2.

Majoritatea a hotărât să revizuiască abordarea Curții față de

îndreptățirea entității publice la „protecția reputației și a drepturilor altora“,

prevăzută la art. 10 § 2. În pofida considerațiilor de politică care au determi

nat

abordarea nouă a majorității (pct. 43 din prezenta hotărâre), nu suntem

convinși că existau motive întemeiate încât Camera să se îndepărteze atât de

radical de numeroasele hotărâri anterioare care acceptaseră aplicabilitatea

scopului legitim menționat mai sus la diferite entități publice și autorități d

in

diferite țări, în contexte penale și civile.

3.

Până în prezent Curtea a recunoscut invariabil existența unui s

cop

legitim în cauze similare, indiferent dacă părțile contestau sau nu acest punct

(a se compara cauzele citate la pct. 42 din hotărâre, și

Frisk și Jensen

împotriva Danemarcei

, nr. 19657/12, pct. 42-50, 5 decembrie 2017, în care

în mod explicit reclamanții au contestat existența unui scop legitim). În cea

din urmă cauză, Curtea a respins fără echivoc declarația reclamanților că

„justiția este singura autoritate publică a cărei protecție este aptă să constituie

un scop legitim în conformitate cu art. 10 §

2” (ibid., pct. 47), concluzie care

este contrazisă de ipoteza excesiv de restrictivă a majorității de la pct. 37 din

prezenta hotărâre

.

4.

În plus față de diversele cauze citate în prezenta hotărâre și de cele în

ca

re ingerința a servit scopul mai specific de „a menține autoritatea puterii

judecătorești” (a se vedea, cel mai recent,

Freitas Rangel împotriva

Portugaliei

, nr.

78873/13, pct. 48, 11 ianuarie 2022, nedefinitivă), Curtea a

acceptat deja scopul legitim de „a proteja reputația altora“ în ceea ce privește

instituții publice precum poliția (

Savva Terentyev împotriva Rusiei

,

nr. 10692/09,

pct. 60, 28 august 2018) sau parchetul (

Goryaynova

împotriva Ucrainei

, nr.

41752/09, pct. 56, 8 octombrie 2020). Punctul de

v

edere al majorității, restrângând protejarea reputației la instituțiile publice

concurente în piață (pct. 44

-

46 din hotărâre), nu este în concordanță cu

jurisprudența de mai sus. Nici nu este convingător, în opinia noastră, a se

examina eligibilitatea memb

rilor „ușor de identificat” care aparțin unei

autorități publice pentru protecția reputației și a intereselor lor individuale

15

HOTĂRÂREA OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIEI – OPINIE SEPARATĂ

doar pe baza „nivelului la care operează” aceste autorități (pct. 48 din

hotărâre).

igur, Curtea a recunoscut uneori că dreptul unei entități juridice la

reputație (inclusiv sfera de aplicare a acestui drept) poate fi dezbătut și a

subliniat o diferență între interesele privind reputația ale entității juridice

(inclusiv ale unei autorități publice) și reputația unui individ. Aceasta nu

aduce modificare constatării sale din altă cauză recentă că același scop legitim

putea fi invocat cu privire la Consiliul Municipal al Moscovei, deși interesul

acestuia de a-

și proteja „reputația“ nu a atras în mod necesar același nivel al

garanțiilor ca cel acordat pentru „a proteja reputația altora“ în sensul art. 10

Margulev împotriva Rusiei

, nr. 15449/09, pct. 45, 8 octombrie

2019).

punct

ul din urmă ca fiind foarte relevant în speță, care privea

și o serie de proceduri pentru calomnie, inițiate împotriva unui reclamant de

o instituție publică similară, Administrația Regiunii Volgograd. Interesul de

a proteja consecvența jurisprudenței Curții ar fi trebuit, prin urmare, să

determine Camera să urmărească abordarea consacrată, să accepte existența

scopului legitim și să ia în considerare proporționalitatea ingerinței ținând

seama de diferența de „nivel al garanțiilor” aplicabil diferitelor entități

publice în funcție de statutul lor și de natura activităților lor

.

7.

Deși nu este exclus că procesele pentru calomnie pot avea ca scop

efectul de descurajare asupra celor care critică activitatea autorităților

,

existența unui astfel de scop nelegitim nu poate fi prezumată, nici măcar

considerată ca sigură, fără probe tangibile cu privire la acest efect. În orice

caz, însăși stabilirea limitelor criticii acceptabile are nevoie să fie evaluată

prin exercitarea ec

hilibrului în baza testului proporționalității, în conformitate

cu jurisprudența consacrată a Curții.

Necesitatea ingerinței într

-

o societate democratică

8.

Publicarea aflată în centrul prezentei cauze a contribuit l

a o dezbatere

de interes public și afirmațiile în litigiu au reprezentat judecata de valoare a

domnului

S., care nu era lipsită de bază faptică. În asemenea circumstanțe,

din perspectiva respectivei poziții a petentei ca autoritate publică și a

societății reclamante ca un canal media, având în vedere că afirmațiile în

litigiu priveau aspecte ale administrației publice și admițând că societatea

reclamantă nu a făcut alegații privind un comportament ilegal, autoritățile

naționale au o marjă de apreciere îngustă în evaluarea necesității ingerinței în

exercitarea dreptului la libertatea de exprimare al societății reclamante.

9.

În cazul în care o autoritate publică (și nu funcționarii săi individuali)

recurge la procesul

pentru calomnie în legătură cu critica din mass

-media,

instanțelor naționale le revine sarcina de a examina pretențiile instituționale

de calomnie pentru a oferi motive întemeiate care să poată demonstra în mod

convingător că membrii mijloacelor de informare în masă au acționat cu rea

-

16

HOTĂRÂR

E

A OOO MEMO ÎMPOTRIVA RUSIE

I

– OPINIE SEPARATĂ

credință sau cu nerespectarea flagrantă a principiilor jurnalismului

responsabil atunci când au făcut presupusele afirmații calomnioase.

Neconformarea va însemna încălcarea obligațiilor pozitive în temeiul art. 10

din Convenție care cere statelor să instituie un mediu favorabil participării la

dezbateri publice a tuturor persoanelor vizate, acordând acestora posibilitatea

să își exprime opiniile și ideile fără teamă (a se vedea

Uzeyir Jafarov

împotriva Azerbaidjanulu

i

, nr. 54204/08, pct. 68, 29 ianuarie 2015).

10.

Nu suntem convinși, cu toate acestea, că existența unei nevoi sociale

imperioase pentru ingerința criticată a fost stabilită convingător de autoritățile

interne în circumstan

ț

ele prezentei cauze. Într-

adevăr, instanțele naționale nu

au acordat nicio atenție poziției părților din procedurile pentru calomnie ca

autoritate publică și canal media. Și nici nu au făcut distincția necesară între

expunerea situației de fapt și judecata de valoare care transmitea critica față

de Administrația Regiunii Volgograd. Instanțele interne nu au aplicat astfel

standardele prevăzute de art.

10 din Convenție, inclusiv cele reiterate în

Hotărârea nr. 16 din 15 iunie 2010 a plenului Curții Supreme a

Rusiei (a se

vedea pct. 21 din prezenta hotărâre).

11.

Autoritățile, prin urmare, nu au demonstrat că a existat un raport

rezonabil de proporționalitate între ingerința respectivă și scopul legitim

urmărit (a se ved

ea, printre altele,

Romanenko și alții împotriva Rusiei,

nr. 11751/03, pct. 49, 8 octombrie 2009;

OOO Izdatelskiy Tsentr Kvartirny

y

Ryad împotriva Rusiei

, nr.

39748/05, pct.

46, 25

aprilie 2017;

Cheltsova

împotriva Rusiei

, nr. 44294/06, pct. 100, 13 iunie 2017;

Skudayeva împotriv

a

Rusiei,

nr. 24014/07, pct. 39, 5 martie 2019;

Nadtoka împotriva Rusiei (nr.

2)

, nr.

29097/08, pct.

50, 8

octombrie 2019;

Tolmachev împotriva Rusiei

,

nr. 42182/11, pct.

56, 2 iunie 2020; și

Timakov și OOO ID Rubezh împotriva

Rusiei

, nr.

46232/10 și 74770/10, pct.

71, 8 septembrie 2020).

12.

În consecință, am concluzionat că a fost încălcat art. 10 din Convenție

în prezenta cauză.

17