2ra-34/26 — Repararea prejudiciului

La 24 octombrie 2024, Dimitrov Alexei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, solicitând încasarea sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin nesoluționarea în termenul legal a cererii cu nr. de intrare 7312 din 24 iunie 2024.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 24 iunie 2024, în cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, a fost înregistrată cererea sa (nr. intern 6043/24), prin care a solicitat informații privind măsurile întreprinse pentru identificarea și tragerea la răspundere a unei persoane necunoscute, în baza plângerii înregistrate în R-2 nr. 15643 din 30 august 2022, precum și eliberarea deciziei adoptate și accesul la materialele cauzei. Răspunsul a fost semnat abia la 2 august 2024, prin scrisoarea nr. 34/20/4-14628, în care s-a indicat lipsa unor rezultate și faptul că măsurile vor continua, ceea ce, în opinia sa, constituie o depășire evidentă a termenului legal.

Reclamantul a invocat că accesul la informație este protejat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit jurisprudenței CtEDO, statul având obligația de a asigura o procedură eficientă și accesibilă pentru obținerea informațiilor relevante, iar refuzul sau tergiversarea nejustificată echivalează cu o ingerință în dreptul la libera exprimare și la un proces echitabil.

Aplicând aceste principii, reclamantul a susținut că autoritatea publică i-a încălcat dreptul la soluționarea în termen legal a cererii, atrăgând răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin activitatea ilegală a funcționarilor.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului moral, acesta a arătat că întârzierea i-a generat stări de incertitudine, stres și disconfort psihologic, afectându-i posibilitatea de a-și exercita drepturile și de a-și construi apărarea, fiind nevoit să consume resurse de timp și efort în litigii. Totodată, a invocat că autoritatea nu se află la prima abatere de acest gen în raport cu el.

Tot la 5 iunie 2025, și Dimitrov Alexei a depus apel a depus apel împotriva hotărârii din 3 iunie 2025, solicitând admiterea cererii de apel, modificarea hotărârii contestate în sensul creșterii cuantumului prejudiciului moral acordat și/sau admiterea integrală a acțiunii.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că cererea adresată de reclamant la 24 iunie 2024 nu constituie o cerere de acces la informații de interes public în sensul Legii nr. 148/2023, ci o solicitare ce vizează măsuri întreprinse în cadrul unei proceduri contravenționale, respectiv accesul la materialele unui dosar și informații privind activitatea agentului constatator.

A subliniat că noțiunea de informații de interes public vizează informațiile existente deținute de autorități, fără a obliga furnizorul să creeze informații noi sau să desfășoare activități de investigare ori analiză. Or, solicitarea reclamantului implica tocmai informarea asupra acțiunilor procesuale întreprinse, ceea ce excede cadrului Legii nr. 148/2023.

În acest context, Curtea de apel a reținut că Inspectoratul de Poliție Botanica nu a acționat în calitate de furnizor de informații publice, ci ca organ de constatare într-o procedură contravențională, fiind aplicabile normele speciale ale Codului contravențional.

Totodată, instanța a constatat că cererea reclamantului a fost examinată, fiind emis răspunsul din 2 august 2024, iar ulterior acesta a fost informat și despre decizia adoptată și căile de contestare, astfel încât nu se poate reține o nesoluționare a cererii. 2

Curtea a reținut că simplul fapt că reclamantul nu este de acord cu conținutul răspunsului primit nu echivalează cu lipsa acestuia sau cu încălcarea dreptului la informare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale, instanța de apel a constatat că în speță nu este întrunită fapta ilicită, întrucât autoritatea a examinat cererea și a oferit un răspuns, nefiind demonstrată o încălcare a obligațiilor legale.

De asemenea, instanța a reținut lipsa vinovăției și a raportului de cauzalitate, precum și faptul că reclamantul nu a prezentat probe care să confirme existența unui prejudiciu moral real și efectiv.

Curtea a subliniat că sarcina probei în materia prejudiciului moral revine reclamantului, iar simplele afirmații privind stresul sau disconfortul psihologic, neînsoțite de probe, nu pot justifica acordarea despăgubirilor.

Totodată, instanța a menționat că, în cazul în care reclamantul era nemulțumit de modul de soluționare a cererii sau de actele emise în cadrul procedurii contravenționale, acesta avea la dispoziție căile procedurale prevăzute de Codul contravențional, iar nu o acțiune separată în repararea prejudiciului.

În consecință, Curtea a concluzionat că instanța de fond a aplicat eronat normele de drept material, reținând nejustificat existența unui prejudiciu moral, în lipsa constatării unei încălcări a dreptului și a probării condițiilor răspunderii delictuale.

La 16 ianuarie 2026, avocatul Terziman Alexandru în interesele lui Dimitrov Alexei, a declarat recurs împotriva deciziei din 8 octombrie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând admiterea lui, casarea integrală a deciziei instanței de apel, casarea parțială a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate a legii și a unei aprecieri vădit incorecte a circumstanțelor cauzei, fiind contrară practicii judiciare și probelor administrate în dosar.

A susținut că instanța de apel a omis aplicarea corectă a normelor naționale și a celor internaționale privind dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și la acordarea unei satisfacții echitabile, formulând concluzii care nu corespund situației de fapt.

Recurentul a arătat că soluția instanței de apel este arbitrară și se întemeiază pe o apreciere nerezonabilă a probelor, în sensul art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind întrunite temeiurile de admisibilitate ale recursului. 3

Totodată, a reiterat că instanța de apel a ignorat circumstanțele esențiale ale cauzei și a ajuns la concluzii contradictorii, fără a ține cont de faptul că dreptul său la examinarea cererii într-un termen legal a fost încălcat.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 442 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3). Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului, prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: 4 „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și art. 432 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție verifică legalitatea deciziilor instanțelor de apel exclusiv prin prisma temeiurilor de casare prevăzute de lege, fără a proceda la o rejudecare a cauzei în fond, iar potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, recursul este inadmisibil dacă este vădit neîntemeiat.

Potrivit cadrului legal și practicii judiciare constante, recursul constituie o cale extraordinară de atac destinată verificării legalității hotărârii instanței de apel, iar nu reevaluării circumstanțelor de fapt stabilite de instanțele inferioare. Prin urmare, recurentul este obligat să indice erori de drept calificate sau vicii procedurale esențiale care ar atrage incidența art. 432 din Codul de procedură civilă.

Analizând motivele invocate în recursul declarat de avocatul Terziman Alexandru în interesele lui Dimitrov Alexei, Completul de judecată constată că acestea nu relevă existența unor erori de drept material sau procedural în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă.

Recurentul susține că instanța de apel ar fi interpretat eronat normele legale aplicabile și ar fi ajuns la concluzii necorespunzătoare situației de fapt, invocând o apreciere nerezonabilă a circumstanțelor cauzei.

Contrar acestor susțineri, Completul constată că criticile formulate vizează, în esență, dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și tind la reevaluarea circumstanțelor de fapt și a probelor administrate.

Astfel de critici nu pot fi examinate în cadrul recursului, întrucât excedează limitele controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, potrivit art. 431 și art. 432 din Codul de procedură civilă.

Completul observă că recurentul nu indică norme de drept material sau procedural aplicate eronat și nu demonstrează existența unor vicii care să atragă incidența temeiurilor de casare prevăzute de lege. 5

În ansamblu, motivele invocate în recurs exprimă exclusiv dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și urmăresc reexaminarea fondului cauzei, ceea ce depășește limitele controlului de legalitate exercitat în cadrul recursului.

Prin urmare, nefiind constatate erori de drept material sau procedural care să atragă incidența temeiurilor prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de avocatul Terziman Alexandru în interesele lui Dimitrov Alexei este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă